ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2022

ÎCCJ, Decizia nr. 115/2022

HOTĂRÂRE
23.05.2022
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 115/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 23 mai 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1815 din 28 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 959 din 2 iunie 2020 și a încheierii din 14 iulie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, și de pârâta B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 959 din 2 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, recurenta a formulat o cale de atac denumită "contestație", fără a indica temeiul de drept al cererii, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători, sub nr. x/2021.

În cuprinsul cererii A. expune critici referitoare la hotărârile judecătorești pronunțate în litigiu; invocă încălcarea normelor de drept material care privesc dreptul de proprietate și moștenire, prevăzute de art. 34, art. 74 lit. a), art. 553, art. 963, art. 964 din C. civ., încălcarea drepturilor fundamentale ale omului garantate de Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; nulitatea absolută a tuturor actelor și formelor de procedură îndeplinite de instanță, fiind îndeplinite cu neobservarea formelor legale, ceea ce a cauzat o vătămare deosebit de gravă a drepturilor sale de proprietar și a intereselor sale legitime; nulitatea absolută a tuturor actelor și formelor de procedură îndeplinite ulterior actului falsificat - contract de arendă nr. x/19.09.2011, declarat nul și desființat; omisiunea de a se analiza cererile și excepțiile invocate prevăzute de art. 347 C. proc. pen. nesocotirea constatărilor și hotărârilor organelor judiciare penale, ale constatărilor făcute în cadrul Raportului de expertiză criminalistică aflat la dosar; modificarea abuzivă, nelegală și neconstituțională, a încadrării juridice a faptelor pentru care a formulat plângere penală; reiterează excepția autorității lucrului judecat - Decizia nr. 483/17.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2015; în temeiul art. 28 C. proc. pen., reiterează autoritatea de lucru judecat a încheierii de ședință din 14 martie 2016 pronunțate de Judecătoria Segarcea, în dosarul nr. x/2015, definitivă; nulitatea absolută a tuturor actelor administrative comunicate către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și către instanțele de judecată, întocmite ulterior actului falsificat, declarat nul.

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din același cod, întrucât procesul a fost început la data de 18 octombrie 2017, deci, anterior datei de 21 decembrie 2018, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este inadmisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 februarie 2022, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către toate părțile.

La data de 14 martie 2022, recurenta A. a depus la dosar punct de vedere prin care reia susținerile din cererea de recurs.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului, în condițiile art. 493 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., Completul de filtru constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

Hotărârea recurată în prezenta cauză, respectiv, Decizia nr. 1815 din 28 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, prin care au fost soluționate cererile de recurs declarate de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 959 din 2 iunie 2020 și a încheierii din 14 iulie 2020, este o hotărâre judecătorească definitivă, conform 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Hotărârea menționată nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile a fi supuse unei căi de atac care să atragă competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, competență strict reglementată de dispozițiile art. 136 alin. (3), art. 410, art. 421 alin. (2) teza finală, art. 513 alin. (6) teza finală C. proc. civ. și de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În consecință, decizia atacată în litigiul de față este o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, deci nici căilor de atac date în competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1815 din 28 septembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1153/2021
ța de apel a omis a cerceta toate motivele deduse judecății în această cale de atac cu privire la anularea sentinței civile nr. 1909 din 13 decembrie 2019. Instanța de apel a încălcat regulile de procedură atâta timp cât nu s-a pronunțat pe
ÎCCJ 2022-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 444/2022
Ședința publică din data de 1 martie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Hotărârea care face obiectul cererii de îndreptare eroare materială, lămurire și completare a dispozitivului: Prin decizia nr. 1815 din 28 septembrie
ÎCCJ 2022-10-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2013/2022
rea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia".
ÎCCJ 2022-05-23
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 131/2022
Asupra contestațiilor în anulare de față, constată următoarele: 1. Hotărârea ce formează obiectul contestației în anulare Prin Decizia nr. 392 din 13 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Co
ÎCCJ 2023-05-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 911/2023
ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul pârât A. împotriva deciziei nr. 1613 din 28 septembrie 2021, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă Asociația de Proprietari nr. 37. S-a respi
Sursă