ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2013/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 16 februarie 2022, A. a formulat contestație în anularea deciziei nr. 2202 din 20 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 2202 din 20 octombrie 2021 a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 7 din 26 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

A respins excepția nulității recursului declarat de A. împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

A admis recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 491 din 20 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

A casat în parte decizia atacată și a trimis cauza aceleiași curți de apel spre o nouă judecată a apelului promovat de S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva sentinței nr. 129 din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, fiind menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

A respins ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva aceleiași decizii.

Prin încheierea din 7 aprilie 2022, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării contestației în anulare, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin cererea depusă la 26 mai 2022, contestatorul a solicitat repunerea cauzei pe rol, sens în care a atașat taxa judiciară de timbru în cuantumul datorat, solicitând totodată și judecarea cauzei în lipsă.

Prin referatul din 31 mai 2022, Înalta Curte a acordat termen la 13 octombrie 2022, cu citarea părților și în vederea discutării cererii de repunere pe rol a cauzei.

În motivarea contestației în anulare, întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3 și 4 C. proc. civ., contestatorul A. susține că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, considerând-o lovită de nulitate absolută, întrucât soluționarea cererii de recurs formulată împotriva încheierii nr. 7 din 26 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă s-a făcut de către un complet incompatibil, incidente fiind dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta deoarece, în speță, completul care a soluționat recursul este incompatibil absolut, întrucât în același dosar nr. x/2019 a pronunțat încheierea interlocutorie nr. 1699 din 23 septembrie 2020, în dosarul nr. x/2020.

În acest context, contestatorul arată că prin încheierea nr. 7 din 26 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis cererile de reexaminare, stabilind că pentru soluționarea căii de atac, fiecare apelantă-pârâtă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de RON, sens în care apreciază că intimatele au fost scutite în mod nelegal de la plata taxei judiciare de timbru, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 54 și 56 din Constituția României.

Mai susține contestatorul, că recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 491 din 20 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost în mod greșit admis și trimisă cauza spre o nouă judecată a apelului promovat de pârâtă împotriva sentinței nr. 129/2019, cu referire la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile a acesteia.

În continuare, contestatorul face un istoric al relațiilor derulate între părți pe parcursul soluționării litigiilor dintre reclamant și pârâte, context în care apreciază, raportat la aspectele expuse, că cererea formulată este întemeiată, sens în care solicită admiterea contestației și anularea deciziei atacate.

Prin concluziile scrise, depuse la 6 aprilie 2022, intimata-pârâtă CEZ VÂNZARE S.A. a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca netemeinică și nelegală.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepția invocată este fondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

De asemenea, art. 503 alin. (2) C. proc. civ. prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele de la pct. 1-4.

Din analiza coroborată a dispozițiilor evocate de contestator, în susținerea cererii formulate - art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3 și 4 C. proc. civ., se constată că obiectul contestației în anulare îl formează numai hotărârile instanțelor de recurs.

Astfel, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita în cazurile anume prevăzute de textele de lege anterior menționate, numai împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de recurs, alte hotărâri judecătorești, inclusiv cele date în soluționarea cererilor de reexaminare (cum este situația de față) nefiind susceptibile de a fi atacate pe calea contestației în anulare.

Prezenta contestație în anulare are ca obiect o decizie pronunțată de Înalta Curte - decizia nr. 2202 din 20 octombrie 2021 - prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 7 din 26 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Recursul a avut ca obiect încheierea nr. 7 din 26 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în soluționarea cererilor formulate de S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. și S.C. CEZ VÂNZARE S.A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina lor în apel, în condițiile art. 39 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că, potrivit dispozițiilor evocate "împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, legiuitorul excluzând calea de atac a recursului în privința încheierii pronunțată în cererile formulate împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, încheierea pronunțată în temeiul art. 39 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 fiind definitivă.

Totodată, a reținut și concluziile impuse prin Decizia nr. 7/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a reținut că împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita nicio cale de atac de reformare, nici pe cale separată și nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea definitivă pronunțată în temeiul articolului anterior menționat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu privire la fondul litigiului.

Așadar, raportat la dispozițiile legale menționate, Înalta Curte a constatat că încheierea împotriva căreia a fost declarat recursul este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.

Din analiza dispozițiilor evocate, prin care instanța de recurs a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 7 din 26 februarie 2020, care a soluționat cererea formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, se constată că reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, legiuitorul excluzând calea de atac a recursului în privința acestor încheieri, sens în care se reține că legiuitorul a statuat că împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita nicio cale de atac de reformare, nici pe cale separată și nici odată cu fondul, neputând fi repuse în discuție în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu privire la fondul litigiului, context în care Înalta Curte apreciază, raportat la textele evocate, că în prezenta cale de atac, reclamantul nu mai avea deschisă calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Nu în ultimul rând trebuie menționat că, dispozițiile evocate de contestator în susținerea contestației în anulare - art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3 și 4 C. proc. civ. - nu pot conduce la admisibilitatea căii de atac promovate.

Astfel, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

"hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia".

În susținerea contestației în anulare, s-a apreciat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind lovită de nulitate absolută, întrucât soluționarea cererii de recurs formulată împotriva încheierii nr. 7 din 26 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă s-a făcut de către un complet incompatibil, în cauză fiind incidente fiind dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., deoarece completul care a soluționat recursul era incompatibil absolut, întrucât în același dosar nr. x/2019 a pronunțat încheierea interlocutorie nr. 1699 din 23 septembrie 2020, în dosarul nr. x/2020.

Analizând susținerile contestatorului, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, întrucât încheierea nr. 1699 din 23 septembrie 2020 dată în dosarul nr. x/2020, care a soluționat cererea formulată de petentul A. privind strămutarea dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost pronunțată în cadrul unui incident procedural, iar nu o încheiere interlocutorie, context în care se constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., privitoare la cazurile de incompatibilitate absolută, astfel cum greșit susține contestatorul.

În acest se reține că, incompatibilitatea - ca și abținerea și recuzarea - nu aparține instituțiilor de drept procesual privind competența materială și teritorială.

Așa fiind, nesocotirea normelor procedurale referitoare la incompatibilitate nu constituie temei de exercitare a contestației în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă numai pentru cazurile limitate prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Cu referire la celelalte dispoziții, evocate de contestator în susținerea contestației în anulare - art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 și 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea că acestea nu pot conduce la reformarea hotărârii pe calea contestației în anulare.

În acest context, Înalta Curte apreciază că susținerile contestatorului, potrivit cărora, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 491 din 20 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost în mod greșit admis și trimisă cauza spre o nouă judecată a apelului promovat de pârâtă împotriva sentinței nr. 129/2019, nu pot fi primite, întrucât aceste critici nu vizează dispozițiile evocate în susținerea contestației în anulare.

Aceasta deoarece, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 și 4 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea recursului este rezultatul unei erori materiale sau dacă instanța respingând recursul sau admițându-l în parte a omis că cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent, ori instanța nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Textul de lege evocat are în vedere erorile materiale pe care le comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date esențiale ale dosarului, cu caracter procedural, determinante care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.

Prin urmare, erorile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt erori grave de fapt, în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale, aspecte ce nu se regăsesc în decizia a cărei anulare se solicită.

Totodată, se reține că prin admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 491/2020 și casarea în parte a deciziei atacate, instanța de recurs nu a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare și de asemenea, se constată că nu se poate reține că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Așadar, fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, iar nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond.

În acest context, se reține că împotriva deciziei atacate, autorul căii de atac nu avea posibilitatea de a exercita calea de atac extraordinară, astfel că, contestația în anulare declarată de A. este inadmisibilă.

Așa fiind, pentru toate argumentele în fapt și în drept care preced, constatând că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2202 din 20 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2202 din 20 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele CEZ VÂNZARE S.A. și DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2022.