ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 09 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 65 din data de 22 august 2024, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a recunoscut hotărârea penală nr. B480-24 din 19.04.2024 a Tribunalului de Primă Instanță Skaraborg, definitivă la data de 10.05.2024, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea a trei infracțiuni, ce au corespondent în C. pen. român în infracțiunile de acces ilegal la un sistem informatic, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, prevăzute de art. 360, 365, 311 din C. pen. și a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, durata în care persoana transferabilă A. a fost arestată preventiv și în detenție, începând cu data de 31.01.2024 până la zi.

În baza art. 169 din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat că persoana transferabilă beneficiază de regula specialității.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Bacău a reținut că la data de 12.08.2024, s-a înregistrat pe rolul său, referatul nr. x/2024 din 07.08.2024 prin care procurorul a sesizat instanța în vederea recunoașterii sentinței penale nr. B480-24 din 19.04.2024 a Tribunalului de Primă Instanță Skaraborg, definitivă la data de 10.05.2024.

Examinând sesizarea, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4-8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce in cazul hotărârilor judecătorești în materie penală, care impun pedepse sau măsuri privative de libertate in scopul executării lor in Uniunea Europeană, transpusă în legislația internă prin Legea nr. 302/2004.

S-a arătat că din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Deciziei- cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008, rezultă că prin sentința penală nr. B480-24 din 19.04.2024 a Tribunalului de Primă Instanță Skaraborg, definitivă la data de 10.05.2024, persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea a trei infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 3, 11 cap. 23, cap. 9 art. 3 din C. pen. din Suedia, fapte constând în următoarele: în data de 21.12.2023, a montat un echipament de skimming pe automatul de alimentare cu combustibil din B. din municipiul Vara, după care a alimentat cu combustibil și a folosit cele 5 carduri ale căror date au fost copiate prin skimming pentru plata carburantului, cauzând un prejudiciu în valoare de 222924,33 coroane; în data de 09.01.2024 a montat un echipament de skimming pe automatul de alimentare cu combustibil din B. din municipiul Uddevalla, după care în perioada 09- 11.01.2024 a alimentat cu combustibil și a folosit cele 8 carduri ale căror date au fost copiate prin skimming pentru plata carburantului, cauzând un prejudiciu în valoare de 198102,04 coroane; în data de 31.01.2024, a montat un echipament de skimming pe automatul de alimentare cu combustibil din B. din municipiul Vara, pentru copierea datelor de carduri în vederea utilizării acestora ulterior pentru plata carburantului, acțiunea fiind întreruptă de intervenția organelor de urmărire.

S-a reținut că aceste trei infracțiuni au corespondent în C. pen. român în infracțiunile de acces ilegal la un sistem informatic, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, prevăzute de art. 360, 365, 311 din C. pen.

Instanța a mai constatat că este îndeplinită condiția prevăzută în art. 3 paragraf lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și Decizia - cadru 2008-2009/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală și art. 155 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, s-a apreciat că este îndeplinită condiția prevăzută în art. 3 paragraf 1 lit. c) din Convenția europeana asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, potrivit căruia fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil.

Persoana transferabilă A. nu și-a dat consimțământul la transferarea sa într-un penitenciar din România, însă față de aceasta s-a dispus expulzarea din Suedia, cu interdicția de a reveni pe timp de cinci ani în acest stat, devine incident la speță cazul în care nu este necesar consimțământul persoanei condamnate pentru executarea pedepsei în România, potrivit art. 167 lit. d) din Legea nr. 302/2004.

S-a mai reținut că din conținutul certificatului reiese că cetățeanul român A. a fost prezent personal la procesul în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, a cărei recunoaștere se solicită, fiindu-i respectate drepturile procesuale.

Din verificările făcute a rezultat că cetățeanul român A. nu a fost cercetat/judecat pentru infracțiunile vizate de prezenta cerere formulată de autoritățile judiciare suedeze de către autoritățile judiciare din România, prin urmare nu se constată că executarea hotărârii judecătorești în România ar fi contrară principiului "ne bis in idem".

De asemenea, Curtea a constatat că nu este incident nici unul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Referitor la situația executării pedepsei, s-a constatat că persoana condamnată a fost arestată preventiv, începând cu data de 31.01.2024 până la zi.

Împotriva sentinței penale nr. 65 din data de 22 august 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat apel persoana condamnată A..

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

De asemenea, potrivit art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) și e) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: hotărârea este definitivă și executorie; fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; persoana condamnată are cetățenie română; persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Conform prevederilor art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167, atunci când: a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții; b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României; c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române; e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate; f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei; g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa: (i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, și că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

Conform alin. (2) al aceluiași articol, hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.

Raportând textele anterior menționate la cauza dedusă judecății, se constată că, prin sentința nr. B480-24 din 19.04.2024, Tribunalul de Primă Instanță Skaraborg a dispus condamnarea persoanei transferabile A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea a trei infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 3, 11 cap. 23, cap. 9 art. 3 din C. pen. din Suedia.

Astfel cum rezultă din certificatul înaintat de autoritatea judiciară străină, sentința penală pronunțată de instanța din Suedia, la data de 19.04.2024 a rămas definitivă în data de 10.05.2024.

Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, prevăzute de art. 360, art. 365 și art. 311 din C. pen.

În ceea ce privește consimțământul condamnatului la transferare, se constatată că aceasta nu și-a exprimat acordul pentru transferul în România. Instanța de control judiciar amintește că nu este necesar consimțământul atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Se constată că apelantul A. este cetățean român, iar din documentele transmise de autoritățile străine rezultă că autoritățile suedeze au dispus expulzarea din Suedia, cu interdicția de a reveni pe timp de cinci ani în acest stat.

Verificând motivele ce conduc la refuzul recunoașterii și executării stabilite în actul normativ evocat, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză. Astfel, din fișa de cazier și datele de la dosar, nu rezultă că numitul A., ar mai fi fost condamnat, în România sau într-un alt stat, pentru aceleași infracțiuni și acesta nici nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală.

În consecință, considerând întrunite condițiile de recunoaștere și executare a hotărârii definitive pronunțate de autoritatea judiciară străină, astfel cum și prima instanță a reținut, în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana transferabilă A. împotriva sentinței penale nr. 65 din data de 22 august 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga condamnatul la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana transferabilă A. împotriva sentinței penale nr. 65 din data de 22 august 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 octombrie 2024.