ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 982/2025

Ședința publică din data de 6 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Primul ciclu procesual

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 august 2017 pe rolul Tribunalului Argeș, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.:

- să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune exclusivă nr. 3/28.05.2014 încheiat între părți;

- să fie obligată pârâta la plata sumei de 120.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru utilizarea fără drept a operelor al căror autor este și a interpretărilor sale;

- în subsidiar, rezilierea contractului și obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 13 din 16 ianuarie 2018, Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței materiale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub același număr la data de 06.02.2018.

Prin sentința civilă nr. 6384 din 29 octombrie 2019, Judecătoria Pitești a admis în parte acțiunea și a dispus rezilierea contractului de cesiune nr. x încheiat între părți la data de 28.05.2014, a respins capetele de cerere privind pretențiile bănești anterioare datei de 07.08.2014, ca fiind prescrise, a respins în rest celelalte solicitări, ca neîntemeiate, a dispus cu privire la cheltuielile de judecată.

Prin decizia nr. 3090 din 06 iulie 2021, Tribunalul Argeș a admis apelurile formulate de pârâta B. S.R.L. și de reclamantul A., a anulat sentința și a reținut cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, secția civilă, în primă instanță.

Al doilea ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 592/03.12.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis în parte cererea precizată și a dispus rezilierea contractului de cesiune nr. x/28.05.2014, a respins în rest cererea și a obligat pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 6.100 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 189/A-C din 02 mai 2022, Curtea de Apel Pitești a admis apelul principal formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 592 din 3 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă în dosarul nr. x/2017, a anulat în parte, sentința apelată și a trimis cauza la rejudecare, la același tribunal, în ce privește capătul de cerere privind rezilierea contractului de cesiune.

A fost respins ca nefondat apelul incident formulat împotriva aceleiași sentințe de reclamantul A..

Al treilea ciclu procesual

Prin sentința nr. 464 din 26 septembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Argeș a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 14/A-COM din 12 ianuarie 2023, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 464 din 26 septembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă în dosarul nr. x/2017.

A schimbat sentința, în sensul că a admis cererea și a dispus rezilierea contractului de cesiune exclusivă nr. 3/28.05.2014.

A obligat intimata B. S.R.L. la plata sumei de 6.150 RON cheltuieli de judecată către apelantul reclamant.

Prin decizia nr. 942 din 09 aprilie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 14/A-COM din 12 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017.

A fost obligată recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 7.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 942 din 09 aprilie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitând pronunțarea unei soluții de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, rejudecarea cauzei, admiterea recursului, desființarea deciziei recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

În fapt, prin Decizia nr. 942 din 09.04.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, în mod greșit instanța supremă a respins ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nelegale a curții de apel pitești, respectiv a Deciziei nr. 14/A.COM din 12 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, care interzice practic desființarea unui contract de cesiune drepturi de autor, dacă motivele care au condus la utilizarea defectuoasă a operei, se datorează propriei culpe a autorului. Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că intimatul reclamant (deși a cedat dreptul la reproducerea operelor și comercializarea către S.C. B. Srl), nu a respectat această obligație asumată prin contract, invocând faptul că " a avut reprezentarea că acționează ca autor al pieselor sale...". Nu au fost administrate în cauză probe sub acest aspect.

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., prin care părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

La pronunțarea soluției de admitere a apelului, instanța nu a ținut cont de faptul că în argumentarea motivelor cu privire la rezilierea contractului de cesiune, intimatul-reclamant a folosit argumentele și susținerile prezentate pentru constatarea nulității absolute a contractului de cesiune, nicidecum argumente și precizări specifice rezilierii acestui contract.

A arătat, totodată, că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția pronunțată de instanța de apel fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 41 si 43 din Legea nr. 8/1996, precum și cu privire la interpretarea greșită a modalității de executare a contractului, în forma comunicării publice a operei, cu referire la dispozițiile art. 15 din Legea nr. 8/1996.

Astfel, instanța a interpretat greșit natura contractului de cesiune, care nu este unul gratuit, fără remunerație, ci un contract cu titlu oneros din materialul probator administrat, rezultând fără dubiu faptul că reclamantul a obținut beneficii certe, sume de bani din exploatarea operei prin contractul de cesiune ori, instanta nu a calificat tocmai natura contractului, de tip oneros sau de tip gratuit (în contract nefiind prevăzută remunerația).

Că este așa, rezultă din înscrisurile depuse la dosar (Anexa cu adresele URL ale melodiilor din repertoriul S.C. B., încărcate pe contul reclamantului, oficial, în colaje și individual).

În consecință, din materialul probator administrat rezultă faptul că în cauză, este vorba despre un contract cu titlu oneros, iar în atare situație, contractul nu poate fi reziliat pentru lipsa remunerației.

Totodată, interpretând greșit dispozițiile art. 41 alin. (1) și art. 43 din Legea nr. 8/1996, instanța de apel a considerat fără temei faptul că dreptul autorului de a solicita aplicarea sancțiunii rezilierii contractului ar interveni automat, eludând practic dispozițiile legale cu privire la remediu conferit de lege pentru salvarea contractului, mai exact art. 43 alin. (2) din lege.

Astfel, cu privire la art. 43 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, instanța de apel reține că față de formularea textului și de interpretarea logico-rațională, nu se poate reține că legiuitorul a instituit o obligație pentru autor de a cere mai întâi stabilirea remunerației.

Contrar celor reținute de instanța de apel, norma specială care stabilește dreptul autorului operei de a cere aplicarea sancțiunii rezilierii, nu presupune intervenirea acestei sanctiuni în mod automat, fără analiza în ansamblu a termenilor și clauzelor contractului, pentru a releva voința reală a părților, precum și posibilitatea remedierii lipsei unui element esențial al contractului (prețul) prin stabilirea remunerației de către organele judiciare.

În acest sens, încălcarea drepturilor recunoscute și protejate prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe atrage răspunderea civilă, în condițiile respectării dispozițiilor procedurale prevăzute de acest act normativ, care se completează cu cele ale dreptului comun, inclusiv cu temeiul de la art. 1270 C. civ. (forța obligatorie a contractului).

Interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 8/1996, cu privire la acest remediu (convențional sau judiciar), este cu atât mai evidentă cu cât, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă fără echivoc faptul că respectivul contract de cesiune exclusivă este un contract cu titlu oneros față de plățile efectuate de societatea pârâtă către reclamant, ceea ce se încadrează în "remunerația datorată cedentului".

Astfel, soluția instanței de apel este contrară probatoriului administrat în cauză și care dovedește faptul că reclamantul a încasat sume de bani timp de peste 3 ani din exploatarea operei, motiv pentru care nu se poate solicita rezilierea contractului de cesiune pe motivul inexistenței " prețului cesiunii" în contract, respectiv remunerației.

În consecință, în mod greșit instanța de apel a constatat că "obligața de plată din contract nefiind execuată, reclamantul are dreptul de a solicita rezilierea" (pag. 18 paragraf. 12). Este evident faptul că sumele de bani încasate de reclamant, exprimă voința părților privind prețul contractului.

De asemenea, în mod greșit instanța de apel a considerat că pârâta a utilizat opera în mod defectuos și culpabil, prin difuzarea operelor pe canalul de C., aplicând greșit și dispozițiile art. 15 din Legea nr. 8/1996 cu privire la ipoteza comunicării publice a operei, neagreată de către autor".

Din analiza contractului de cesiune și a înscrisurilor depuse la dosar, rezultă fără dubiu faptul că în realitate, reclamantul în calitate de titular al dreptului de autor, a cesionat drepturile sale patrimoniale pârâtei, prevăzute de dispozițiile art. 13 lit. f), g) și ha) din Legea nr. 8/1996, inclusiv cele de comunicare publică, direct sau indirect a operei, stabilind noțiunile de reproducere și difuzare a operei, prin orice mijloace și prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesată. Aceasta presupune fără echivoc, multiplicarea înregistrărilor sub orice formă și distribuirea prin orice alt mod de transmitere (canalul de You Tube nefiind exclus). De altfel, potrivit legii, contractul de cesiune a drepturilor de autor, se încheie din nevoia autorului de a-și valorifica drepturile pe care le are asupra creației intelectuale, opera sa dobândind valoare numai prin răspândire (în cazul de față și prin comunicare publică).

Cererea de revizuire este admisibilă, deoarece, la adoptarea soluției din recurs, instanța nu a ținut cont de excepția autorității de lucru judecat, și nici nu a avut în vedere un înscris determinant în soluționarea cauzei, respectiv Adresa nr. x din 03.12.2024 emisă de UCMR-ADA, D., prin care s-a recunoscut dreptul la exploatarea operei muzicale în litigiu, înscris nou, necunoscut instanței la data pronunțării deciziei din recurs.

II. Soluția cu privire la cererea de revizuire

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, sub aspectul admisibilității sale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. B. S.R.L. a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce dispun că revizuirea se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire poate fi o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul."

Prin urmare, pentru ipoteza revizuirii întemeiate pe cazul de la pct. 5 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ., este incidentă cerința de admisibilitate ca hotărârea atacată să fie una pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul.

Verificând această cerință în raport cu hotărârea atacată - decizia civilă nr. 942 din 09 aprilie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - se constată caracterul inadmisibil al cererii de revizuire, întrucât, potrivit textului legal anterior redat, această cale extraordinară de atac poate fi exercitată în cazul hotărârilor pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, respectiv hotărârile pronunțate în primă instanță, în apel sau chiar și în recurs, în fond după casare, în ipoteza în care este evocat fondul.

În ceea ce privește "evocarea fondului" de către instanța de recurs, s-a apreciat constant, în doctrină și în jurisprudență, că aceasta implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, fie verificarea incidenței dispozițiilor legale la o stare de fapt reținută, în oricare dintre aceste ipoteze urmând să se dea o dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Pot fi, așadar, atacate cu revizuire hotărârile prin care instanța de recurs admite recursul, casează hotărârea cu reținere și evocă fondul. O instanță de recurs evocă fondul atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, pronunță o soluție diferită decât cea pronunțată de instanțele inferioare, realizând o nouă judecată asupra fondului raportului juridic dedus judecății.

În cauză, prin decizia civilă nr. 942 din 09 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 14/A-COM din 12 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 și a obligat recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 7.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin urmare, instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei, întrucât nu a stabilit o altă stare de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, nu a aplicat alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, nefiind dată o dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Dimpotrivă, soluționând recursul prin decizia atacată cu prezenta revizuire, instanța a procedat la verificarea corectei aplicări a legii de către instanța de apel și nu a realizat o judecată în fond a cauzei.

Drept urmare, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se dezlegarea dată raportului dedus judecății, nu sunt susceptibile de revizuire decât pentru motivele menționate expres de art. 509 alin. (2) C. proc. civ., printre acestea neregăsindu-se și motivul de revizuire reglementat de pct. 1 al art. 509 alin. (1) din același act normativ.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 509 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 942 din 9 aprilie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimatul A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 mai 2025.