ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 970/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 06 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E., să se constate caracterul simulat, prin interpunere de persoane, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2013 de F., intervenit între C. și D., în calitate de vânzători, și B., în calitate de cumpărător, cu privire la apartamentul nr. x situat în municipiul Galați, cartier Țiglina 1, str. x, jud. Galați, în sensul că adevăratul dobânditor al imobilului menționat este pârâtul E. și nu persoana interpusă B.. Reclamantul a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. La primul termen de judecată, din data de 04 decembrie 2019, reclamantul A. a depus cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, solicitând instanței să constate ca fiind simulat, prin interpunere de persoane, și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.03.2013 intervenit între G., în calitate de vânzătoare, și C. și D., în calitate de cumpărători, având ca obiect același apartament. În acest sens, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei G.. Totodată, a solicitat introducerea în cauză a numitei H., actualul proprietar al imobilului, pentru opozabilitatea hotărârii.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 935/08.06.2021, Tribunalul Galați a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., E., D., G., și H., având ca obiect acțiune în constatare simulație, s-au constatat ca fiind simulate, prin interpunere de persoane, următoarele contracte: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.03.2013 de BN S.C. F., intervenit între G., în calitate de vânzătoare și C. și D., în calitate de cumpărători și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2013 de BN S.C. F., intervenit între C. și D., în calitate de vânzători și B., în calitate de cumpărătoare, ambele contracte având ca obiect imobilul situat în Galați, cartier Țiglina I, str. x, cu număr cadastral x;4, înscris în CF nr. x-C1-U1 a localității Galați. Totodată, instanța a constatat că adevăratul dobânditor (proprietar) al imobilului mai sus menționat este pârâtul E. și nu persoanele interpuse, respectiv C., D., B..

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 164/A din 03 octombrie 2023, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă B. împotriva încheierii din data de 22.02.2021 pronunțată de Tribunalul Galați. A admis apelurile declarate în cauză de apelantul reclamant A., în prezent decedat și succedat de I. și de apelanta pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 935 din 08.06.2021 a Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și D., E., G. și H.. A anulat în tot sentința apelată și în rejudecare: A admis acțiunea și a constatat simulate prin interpunere de persoane contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.03.2013 de F., intervenit între G. în calitate de vânzătoare și C. și D. în calitate de cumpărători și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2013 de F., intervenit între C. și D. în calitate de vânzători și B., în calitate de cumpărător, ambele contracte cu privire la apartamentul nr. x situat în municipiul Galați, cartier Țiglina 1, str. x, jud. Galați și construcția C1 garaj. A constatat că adevăratul dobânditor al imobilului menționat este pârâtul E..

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 164/A din 03 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați a declarat recurs pârâta B.. Prin cererea de recurs formulată, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu trimitere spre o nouă judecată. Prin primul motiv de recurs, a susținut că instanța de apel a reținut că cele două contracte s-au realizat prin simulație, conform art. 1289 - 1293 C. civ., dând o interpretare inedită și singulară acestor texte. Analizând acest aspect (pag. 11 din hotărâre) instanța de apel se referă la cele trei condiții specifice pe care trebuie să le îndeplinească simulația (existența actului secret, existența actului public și existența acordului simulatoriu), reținând ca fiind corect menționate și de apelanta B.. Reține faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile, dar susține că mai sunt și excepții și că în prezenta speță există o excepție. Susține că această interpretare este incorectă, întrucât C. civ. nu prevede excepții, iar în lucrările de specialitate pe această temă nu există o astfel de abordare. Recurenta citează art. 1289 C. civ., arătând că de esența simulației este încheierea și existența concomitentă între aceleași părți a două contracte: unul public și unul secret, contraînscrisul, care corespunde voinței reale a părților, anihilând în tot sau în parte aparența juridică creată prin actul public simulat. Arată că, dacă nu sunt întrunite condițiile simulației, ele nu pot fi înlocuite cu susținerile unor martori dintr-un dosar penal, dosar care nu s-a soldat cu obligarea numitei B. la plata de despăgubiri, ci cu obligarea altor participanți. Și totuși, în mod abuziv, executorul judecătoresc a trecut la executarea acesteia, pe apartamentul care era proprietatea sa exclusivă dinaintea căsătoriei, apartament pe care nu l-a dobândit prin simulație, iar instanța de apel, deși reține că nu au existat contracte secrete, concluzionează că există două simulații. Din această perspectivă motivarea instanței de apel este contradictorie. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 397 C. proc. civ., care prevede obligația instanței de a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate acorda mai mult decât s-a cerut dacă legea nu prevede altfel. Dispozitivul hotărârii pronunțate de Tribunalul Galați vădește extra petita, iar instanța de apel consideră dispoziția legală, deși au fost încălcate și dispozițiile art. 551 pct. 1 C. civ. și art. 35 C. proc. civ. Arată că Tribunalul Galați s-a pronunțat cu privire la un lucru care nu s-a cerut, dat fiind că dispozitivul hotărârii conține următoarea dispoziție: "Constată că adevăratul dobânditor (proprietar) al imobilului mai sus menționat este pârâtul E. și nu persoanele interpuse, respectiv C., D., B.", încălcându-se astfel dispozițiile art. 397 C. proc. civ., art. 551 pct. 1 C. civ. și art. 35 C. proc. civ. Prin acțiunea modificată, reclamantul nu a solicitat ca instanța să constate că pârâtul E. are drept de proprietate asupra imobilului situat în mun. Galați, str. x. De altfel, nici nu ar fi avut calitatea, deoarece o cerere în constatarea dreptului de proprietate nu poate fi formulată decât personal de cel care se crede îndreptățit. Cu toate acestea, instanța a constituit un drept de proprietate. Astfel, în mod greșit Curtea de Apel Galați a considerat că această hotărâre din dispozitivul instanței de fond este legală, deoarece s-ar urmări "reîntoarcerea în patrimoniul debitorului E. a unor bunuri". Or, fără nicio îndoială, acest apartament nu a fost niciodată în patrimoniul lui E.. Prin hotărârile judecătorești nr. 385/22.05.2018 a Judecătoriei Galați și decizia civilă nr. 326/26.03.2019 a Tribunalului Galați, pronunțate în dosarul nr. x/2017, ca și prin decizia civilă nr. 997/15.10.2021 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2018, au fost admise cele două contestații la executare formulate de B. și au fost anulate toate actele de executare, reținându-se cu caracter definitiv că B. este proprietara apartamentului. Prin cel de-al treilea motiv de recurs, se susține că instanța a încălcat regulile de procedură aplicabile calității procesuale a părților participante în proces, fiind astfel incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În speță, recurenta-apelantă a invocat, atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel, lipsa calității procesuale a numitei H.. Excepția a fost respinsă, deși H. nu este parte în niciunul din cele două raporturi juridice privind contractele a căror simulație s-a cerut a se constata. Și chiar dacă H. este actualul proprietar al apartamentului, este un cumpărător de bună-credință, dată fiind licitația prin care a cumpărat apartamentul. Deci nu poate fi vorba de necesitatea ca hotărârea să-i fie opozabilă - așa cum motivează instanța de apel - indiferent de soluția ce s-ar pronunța. Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, se susține că dispozitivul hotărârii conține mențiuni contradictorii. În alineatul al II-lea se menționează că se admite apelul apelantei pârâte B., iar în alineatul al IV-lea, prin admiterea acțiunii este mai mult decât evident că soluția este de respingere a apelului. În drept, recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 16 octombrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie. Prin rezoluția din 10 februarie 2025 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin motivele de recurs circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susține, pe de o parte, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 35, 397 și 551 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că s-ar fi pronunțat extra petita prin constatarea că E. e adevăratul dobânditor al imobilului, deși reclamantul nu învestise instanța de judecată cu o astfel de cerere. Pe de altă parte, a invocat soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale a numitei H.. Motivele de recurs, astfel rezumate, sunt nefondate. În ceea ce privește prima critică, în sensul că instanța de apel s-ar fi pronunțat în afara limitelor învestirii constatând că E. e adevăratul dobânditor al imobilului, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E., să se constate caracterul simulat, prin interpunere de persoane, al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2013 de F., intervenit între C. și D., în calitate de vânzători, și B., în calitate de cumpărător, cu privire la apartamentul nr. x situat în municipiul Galați, cartier Țiglina 1, str. x, jud. Galați, în sensul că adevăratul dobânditor al imobilului menționat este pârâtul E. și nu persoana interpusă B., iar ulterior, la primul termen de judecată, din data de 04 decembrie 2019, reclamantul a depus cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, solicitând instanței să constate ca fiind simulat, prin interpunere de persoane, și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.03.2013 intervenit între G., în calitate de vânzătoare, și C. și D., în calitate de cumpărători, având ca obiect același apartament. Astfel, având în vedere petitele cu care reclamantul a investit instanța de judecată, printre care se regăsește și solicitarea potrivit căreia "adevăratul dobânditor al imobilului menționat este pârâtul E. și nu persoana interpusă B.", critica recurentei în sensul că s-ar fi pronunțat instanța de apel extra petita prin constatarea că E. e adevăratul dobânditor al imobilului, deși reclamantul nu ar fi învestit instanța de judecată cu o astfel de cerere, urmează a fi respinsă. Astfel, constatarea că în realitate pârâtul E. a avut calitatea de cumpărător (dobânditor) al imobilului este un corolar al solicitării de constatare a simulației prin interpunere de persoane, acesta fiind tocmai scopul urmărit în mod declarat de reclamant la sesizarea instanței, și anume a se tranșa judiciar că bunul nu a fost dobândit de cumpărătorii din actul public, ci de o altă persoană, parte a contractului secret. De aceea, este vădit eronată afirmația că această constatare a instanței de apel depășește limitele învestirii, deoarece ea corespunde întocmai solicitării reclamantului. În ceea ce privește critica referitoare la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale a numitei H., instanța de apel a evidențiat dispozițiile art. 36 C. proc. civ., relevante cu privire la chestiunea dedusă judecății, potrivit cărora calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios. A expus că obiectul cererii de chemare în judecată vizează constatarea simulației unor contracte de vânzare-cumpărare, prin interpunere de persoane, obiectul material al contractelor a căror simulare se solicită a se constata fiind apartamentul cu nr. 4 situat în Galați, care a făcut obiectul mai multor operații juridice, cu consecința intrării lui, până la momentul formulării cererii de chemare în judecată, în proprietatea succesivă a mai multor persoane, ultima dobânditoare fiind, potrivit contractului de cesiune creanță autentificat sub nr. x/26.04.2018 și actului de Adjudecare din 03.05.2018, pârâta H.. A conchis instanța de apel că, față de împrejurarea că la momentul soluționării cauzei, imobilul apare în patrimoniul pârâtei H. și față de efectele eventualei admiteri a acțiuni ce vizează indirect imobilul, această pârâtă justifică legitimitate procesuală, fiind evident că eventualele consecințe juridice ale acțiunii reclamantului se pot răsfrânge inclusiv asupra acestei pârâte. Susține recurenta că pârâta H. nu este parte în niciunul din cele două raporturi juridice privind contractele a căror simulație s-a cerut a se constata, interpretând de o manieră restrictivă definiția dată de art. 36 C. proc. civ. calității procesuale. Înalta Curte relevă că, în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv. Or în cauză, prin cererea de chemare în judecată se urmărește valorificarea unui drept de proprietate asupra unui imobil. Raportat la faptul că actuala proprietară a respectivului imobil este pârâta H., aceasta justifică astfel calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât față de respectiva persoană se poate realiza acest interes, consecințele juridice ale acțiunii reclamantului afectând inclusiv această pârâtă. Așa cum corect a subliniat și instanța de apel, în discuție în cauză nu este legalitatea modului de dobândire a imobilului de către pârâta H., instanța pronunțându-se în limitele învestirii sale, și anume exclusiv privitor la eventuala existență a simulației. Suplimentar, instanța de recurs nu identifică în cauza de față care este interesul judiciar al recurentei-pârâte în a susține absența legitimării procesuale a pârâtei H., parte care nu a atacat sentința primei instanțe și nici pe cea a instanței de apel, în condițiile în care eventuala vătămare suferită prin atragerea sa nelegală în proces (condiție necesar a fi constatată pentru incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu trimitere la art. 175 C. proc. civ.) nu se poate manifesta decât cel mult în privința pârâtului ce nu are calitate procesuală. Mai mult, o eventuală rejudecare a litigiului cu un cadru procesual care să nu o cuprindă pe pârâta H. nu ar putea conduce la o altă soluție pe fondul cauzei, ceea ce relevă cu claritate că acest motiv de recurs este invocat în mod formal. În ceea ce privește critica de nelegalitate subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susținut că dispozitivul hotărârii conține mențiuni contradictorii, în sensul că în alineatul al doilea se menționează că se admite apelul apelantei-pârâte B., iar în alineatul al patrulea, prin admiterea acțiunii se respinge apelul acesteia. Contrar criticilor recurentei-reclamante, examinarea deciziei atacate relevă că nu există nici o contrarietate între dispozițiile cuprinse în decizia atacată și nici o contrarietate între considerentele acesteia. Astfel, în cercetarea efectuată, instanța de apel a analizat cu prioritate motivele de apel invocate de recurentă raportat la încheierea de ședință din 22 februarie 2021 a Tribunalului Galați, apoi a arătat că apelul recurentei este nefondat în ceea ce privește respectiva încheiere. Cât privește apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 935/2021 din data de 08 iunie 2021, pronunțată de Tribunalului Galați, secția I civilă, instanța de apel a constatat că ambele apeluri declarate sunt fondate și le-a admis, întrucât instanța învestită cu analiza cererii de chemare în judecată nu a analizat și nu a răspuns niciuneia dintre criticile invocate de părți, iar lipsa oricăror considerente nu dă nici măcar o aparență de motivare soluției adoptate. Astfel, întrucât lipsa motivării împiedică instanța de apel să exercite controlul de legalitate și de temeinicie asupra sentinței criticate, apelurile reclamantului și pârâtei au fost admise, rejudecându-se pe fond cauza. Cu toate acestea, împrejurarea că apelul a fost admis pentru motivul procedural al lipsei motivării sentinței pronunțate pe fondul cauzei nu înseamnă că partea a cărei cale de atac a fost admisă va câștiga litigiul, ci doar că se va relua judecata derulată la fond în condiții de legalitate, soluția pronunțată în cauză fiind rezultatul raționamentului juridic efectuat în rejudecare. De aceea, deși apelul declarat de pârâtă a fost admis (alături de cel declarat de reclamant) pentru că s-a reținut un motiv de nulitate a sentinței, rejudecarea cauzei pe fond nu presupunea de plano o soluție contrară celei adoptate de prima instanță, ci instanța de apel, în evocarea fondului, era ținută la a realiza o devoluțiune completă a cauzei conform învestirii sale, pe baza apărărilor formulate și a probelor administrate. Incidental, Înalta Curte observă că instanța de apel în rejudecare nu era ținută decât de principiul non reformatio in pejus (art. 481 C. proc. civ.), care însă nu a fost încălcat, de vreme ce, pe de-o parte, soluția pronunțată cu această ocazie este aceeași cu cea dată de prima instanță și anulată, astfel că situația juridică a apelantei nu s-a înrăutățit și pe de altă parte etapa procesuală a apelului a fost declanșată în egală măsură și de partea adversă, reclamantul A.. În plus, din considerentele expuse de instanța de apel rezultă cu claritate că, deși au fost apreciate ca fondate criticile de nelegalitate adresate sentinței primei instanțe din perspectiva absenței motivării, cu ocazia rejudecării au fost înlăturate argumentele aduse în apărare de aceeași pârâtă referitoare la temeinicia cererii de chemare în judecată. Drept urmare, critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. va fi înlăturată ca nefondată. În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă B., întemeiat pe punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., s-a susținut interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material incidente, și anume art. 1289-1293 C. civ., în raport cu neîndeplinirea condițiilor simulației și cu inexistența unei situații de excepție în cauză de la necesitatea formei scrise a actului secret, instanța de recurs constată caracterul nefondat al acestuia. În concret, recurenta susține că deși instanța reține că nu au existat contracte secrete, greșit a constatat că există două simulații. În rejudecare, instanța de apel a reținut situația de fapt rezultată din înscrisurile probatorii de la dosar, și anume că din declarațiile date în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2013 și în timpul judecării dosarului penal nr. x/2014 de pârâții C. și D. rezultă că imobilele apartament și garaj cumpărate în Galați, str. x au fost cumpărate pe numele rudelor, respectiv concubinei, de E., achitate de acesta, cu bani înmânați în sacoșă lui C.. A mai relevat că pârâtul E. s-a comportat ca un proprietar față de aceste imobile, dispunând de ele, iar primul cumpărător C. cu soția au dat curs cererii celui care a plătit prețul și a înstrăinat imobilul către B. la cererea pârâtului E.. Curtea a apreciat, astfel, că adevăratul dobânditor al apartamentului și garajului a fost de fapt E., care a cumpărat pentru sine dar pe numele unor persoane interpuse, în încercarea de a spăla banii obținuți din infracțiuni, cum de altfel s-a reținut cu putere de lucru judecat și în hotărârile judecătorești din materie penală și civilă. Astfel, prin sentința penală nr. 255/13.05.2016 a Tribunalului Galați și decizia penală nr. 594/A/24.05.2017 a Curții de Apel Galați, încheierea nr. 385/22.05.2018 a Judecătoriei Galați, decizia civilă nr. 326/26.03.2019 a Tribunalului Galați și încheierea nr. 290/18.04.2018 a Judecătoriei Galați s-a reținut că imobilul apartament nr. x situat în Galați, str. x reprezintă un produs al infracțiunii de înșelăciune și a fost dobândit de autorul infracțiunii, E. și ascuns de către acesta și pârâta B. prin manopere de spălare a banilor rezultați din infracțiuni. Instanța de apel a reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile necesare pentru existența unei simulații prin interpunere de persoane, și anume existența a două acte juridice, unul real, dar secret (menționat de art. 1289, 1290 și 1291 C. civ.) și unul mincinos, neadevărat dar public (menționat de art. 1290 C. civ.), intenția de a simula, de a crea aparența, care se obiectivează în acordul simulatoriu, precum și condiția ca actul secret să fie anterior sau cel mult concomitent cu actul aparent, relație temporală care trebuie să existe între cele două acte juridice în sens de manifestare de voință și nu în sens de înscris constatator. În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la apartament și garaj (autentificat sub nr. x/29.03.2013), s-a reținut că, din dosarul de cercetare penală nr. 703/P/2013 rezultă că E. este cel care a discutat și s-a înțeles cu proprietarul apartamentului (G.) asupra prețului de vânzare, fiind de necontestat că existența discuțiilor și negocierea prețului imobilului se face între proprietar și cumpărător, nu între proprietar și un terț. Prin urmare, actul public este reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.03.2013, iar actul secret este reprezentat de înțelegerea dintre C. cu D. și E., de a încheia contractul și a cumpăra imobilele pe numele lor, dar pentru beneficiarul E., care de altfel a și dispus asupra acestor imobile, stabilind prețul de achiziționare și vânzarea lor ulterioară către concubina sa. În ceea ce privește existența actului secret, instanța de apel a reținut că, "deși prin apărările sale pârâta B. face referire la inexistența unui înscris constatator sau a unui act juridic secret valabil pentru că nu există un contraînscris, deși este adevărat că actul secret nu a fost dovedit printr-un contraînscris încheiat între părțile simulației, valoarea obiectului contractului secret impunând condiția formei scrise, însă nu mai puțin adevărat este că de la această regulă se admit și excepții, printre care situația în care părțile s-au aflat în imposibilitatea preconstituirii ori conservării unui înscris pentru dovada contractului secret (conform art. 1198 pct. 2-4 C. civ.)." A subliniat instanța de apel că părțile erau în imposibilitatea preconstituirii unui înscris, în contextul în care banii proveneau din infracțiuni și se încerca ștergerea urmelor infracțiunii, spălarea de bani și păstrarea profitului din infracțiune. De asemenea, raporturile de încredere existente între cele 3 părți, dar mai ales între pârâții rude, generează o imposibilitate morală de preconstitui un înscris, care să facă dovada contractului secret. A conchis că, în aceste condiții, proba poate fi făcută prin orice mijloace de dovadă, inclusiv martori și prezumții, astfel cum a procedat în aprecierea sa instanță de apel. Înalta Curte relevă faptul că, în materia formei simulației prin interpunerea de persoane, contractul public se încheie între anumite persoane, iar în contractul secret se stabilește adevăratul beneficiar al contractului, altul decât cel care apare în contractul public. Cu alte cuvinte, părțile actului public urmăresc ca efectele să se producă față de o altă persoană decât cea menționată în acest act, căreia i se asigură anonimatul, deci actul juridic public își va produce efectele nu între persoanele menționate în acesta, ci între persoanele menționate în actul secret. Cu titlu preliminar, pentru dezlegarea acestui motiv de recurs, Înalta Curte arată că este esențial a se face distincție între noțiunile de instrumentum și negotium, distincție pe care recurenta o ignoră. Astfel, prin act juridic civil se înțelege manifestarea de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, adică de a naște, modifica sau stinge un raport juridic civil concret. Din această definiție rezultă că elementele caracteristice actului juridic civil sunt următoarele: prezența unei manifestări de voință, care poate să provină de la una sau de la mai multe persoane fizice ori juridice; manifestarea de voință este exprimată cu intenția de a produce efecte juridice civile (prin acest element, actul juridic civil se deosebește de faptul juridic civil, acesta din urmă fiind săvârșit fără intenția de a se produce efecte juridice, efecte care însă se produc în temeiul legii); efectele juridice urmărite pot consta în a da naștere, a modifica sau a stinge un raport juridic civil concret (prin acest element, actul juridic civil se delimitează de actele juridice din alte ramuri de drept). Așa cum s-a statuat în doctrină, dar și în jurisprudență, noțiunea de "act juridic" poate avea două înțelesuri. Primul sens este acela care se desprinde din definiția de mai sus, deci de operațiune juridică. Pentru acest sens, se utilizează și formula negotium iuris sau, mai simplu, cuvântul negotium. Însă, atât în legislație, cât și în doctrină sau în jurisprudență, prin "act" (uneori chiar prin sintagma "act juridic") se desemnează și înscrisul constatator al manifestării de voință, adică suportul material care consemnează sau redă operațiunea juridică. Pentru acest al doilea sens se folosește și expresia instrumentum probationis sau, mai simplu, cuvântul instrumentum. În cauză, instanța de apel nu a reținut că nu există un act secret în sens de negotium juris, ci că nu există un înscris (instrumentum probationem) care să constate actul secret, din pricina imposibilității de preconstituire a înscrisului respectiv. Instanța de apel a statuat că, "în cazul simulației prin interpunere de persoane, nu este necesar dat fiind specificul acestei forme de simulație ca și actul secret să fie încheiat în aceeași formă ca actul public, dimpotrivă forma scrisă a celui dintâi poate fi destinată să asigure aparența, iar lipsa de consemnare a acelui din urmă poate fi menită să asigure secretul propriu simulației." A mai subliniat și că prin act secret se înțelege convenția părților, iar nu exclusiv înscrisul doveditor în materialitatea lui, cum susțin pârâții, iar în cauză, din probele administrate în cauză rezultă existența unei înțelegeri secrete între părți, conform căreia adevăratul cumpărător, în ambele contracte de vânzare-cumpărare, a fost E.. Astfel, deși instanța de apel a reținut că nu a existat efectiv un act secret în sensul de înscris (instrumentum) care să constate actul secret, din pricina imposibilității de preconstituire a înscrisului (din cauza legăturilor apropiate existente între părțile contractante, de rudenie/afecțiune), a existat totuși o înțelegere secretă între părți în sensul de negotium, conform căreia adevăratul cumpărător, în ambele contracte de vânzare-cumpărare, a fost E.. Pe de-o parte, deși recurenta nu invocă în mod direct o atare chestiune, este necesară sublinierea că, pe palierul probei contractului secret, nu se identifică o aplicare eronată a prevederilor art. 309 alin. (4) C. proc. civ., deoarece Curtea de apel a argumentat care sunt împrejurările faptice care permit derogarea de la regula imposibilității probării unui act juridic cu o valoare mai mare de 250 de RON cu martori sau prezumții (și anume existența relațiilor de rudenie și intenția de a spăla sume de bani obținute din săvârșirea unor infracțiuni), iar în prezența unor astfel de împrejurări - constatate de instanța de apel - cel interesat putea dovedi existența contractului secret și cu alte mijloace de probă decât înscrisul. Pe de altă parte, pe palierul validității înseși a actului secret ce nu este consemnat de părțile sale în cuprinsul unui înscris, raționamentul instanței de apel își are izvorul în interpretarea dispozițiilor art. 1289 C. civ., care nu impun cerința ca actul secret să fie consemnat într-un înscris, ceea ce rezultă și din interpretarea alin. (2), conform căruia contractul secret nu produce efecte între părți decât dacă sunt îndeplinite cerințele de fond pentru încheierea sa valabilă; per a contrario, cerințele de formă (cum ar fi forma scrisă, forma autentică etc.) nu sunt obligatorii pentru validitatea contractului secret și, implicit, pentru existența simulației. De altfel, această concluzie rezultă și din modul în care legiuitorul din 2009 a reglementat instituția simulației, referindu-se la "contractul secret", ceea ce indică cu claritate că actul secret nu este întotdeauna consemnat într-un înscris, față de principiul libertății contractuale, formularea noii legi de drept material îndepărtându-se de vechiul art. 1175 din C. civ. de la 1864, ce se referea la "actul secret". Față de aceste argumente, care le completează corespunzător pe cele reținute de prima instanță, se reține că prevederile art. 1289 C. civ. nu au fost eronat aplicate, ci dimpotrivă, instanța de apel a procedat legal atunci când a reținut posibilitatea ca înțelegerea secretă a părților (contractul secret) să nu fie consemnat într-un înscris - ca cerință de existență a instituției simulației - și totodată când a procedat la verificarea incidenței prevederilor legale ce permiteau ca dovada acestei convenții să fie realizată cu alte mijloace de probă decât cu un înscris. Reținând și că modul de interpretare de către instanța de apel a probelor administrate (atât sub aspectul stabilirii faptelor ce permit aplicarea dispozițiilor de excepție ale art. 309 alin. (4) C. proc. civ., cât și sub aspectul faptelor ce conturează existența simulației) nu poate face obiectul controlului judiciar de legalitate de față, neidentificându-se în cauză în cuprinsul deciziei recurate viciul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și acest motiv de recurs urmează a fi respins ca nefondat. Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.