ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 626/2025

Ședința publică din data de 6 martie 2025

Deliberând asupra recursului, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la 23 mai 2024, sub nr. x/2024, revizuenta A. a solicitat modificarea în parte a hotărârii penale nr. 340 din 25 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2019, în sensul modificării dispozițiilor privitoare la latura civilă a acțiunii.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv situația existenței unor hotărâri definitive potrivnice.

În motivare, revizuenta a arătat, în esență, că în dosarul nr. x/2019 s-a pronunțat decizia penală nr. 340 din 25 aprilie2024, definitivă la 25 aprilie 2024, prin care s-a soluționat latura civilă, având ca obiect atragerea răspunderii delictuale a revizuentei, în sensul că s-a admis apelul formulat de partea civilă Oraș Ghimbav. Anterior, prin sentința civilă nr. 70/S din 15 iunie 2020 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019, definitivă la 15 iunie 2020, soluție neatacată cu apel de Orașul Ghimbav, s-a dispus în sensul inadmisibilității cererii de chemare în judecată, privind aceleași părți, obiect și cauză.

Prin decizia civilă nr. 1190/Ap din 4 iulie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de revizuire formulată de către revizuenta A. în contradictoriu cu intimații UAT Oraș Ghimbav - prin primar, societatea B. S.R.L., C. și D. împotriva deciziei penale nr. 340 din 25 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei civile nr. 1190/Ap din 4 iulie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția civilă a declarat recurs revizuenta A., prin care a solicitat casarea acestei decizii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a formulat următoarele critici:

Instanța de revizuire a aplicat greșit dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținând în mod eronat că nu este incident cazul de revizuire invocat. În speță, există două hotărâri definitive potrivnice: sentința civilă nr. 70/S din 15 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2019, prin care s-a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii civile, și decizia penală nr. 340 din 25 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2019, prin care s-a admis acțiunea civilă formulată de UAT Ghimbav și s-a dispus obligarea recurentei-revizuente, în solidar cu ceilalți inculpați, la plata sumei de 239.641,20 RON, cu titlu de despăgubiri civile. Cele două hotărâri au fost pronunțate între aceleași părți, având același obiect (plata sumei de 239.641,20 RON reprezentând prejudiciu material) și aceeași cauză (răspunderea civilă delictuală).

De asemenea, instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 430 și 431 C. proc. civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat. Sentința civilă nr. 70/S din l5 iunie 2020 a Tribunalului Brașov, prin care s-a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii civile, are autoritate de lucru judecat cu privire la inadmisibilitatea angajării răspunderii civile delictuale a recurentei-revizuente pentru prejudiciul invocat de UAT Ghimbav. Această hotărâre ar fi trebuit să împiedice Curtea de Apel Brașov să reanalizeze și să soluționeze același aspect într-un sens contrar. În schimb, prin decizia penală nr. 340 din 25 aprilie 2024, Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea civilă și a dispus obligarea recurentei-revizuente la plata prejudiciului, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.

În mod greșit s-a reținut că analiza instanței penale, cu referire la latura civilă, a avut în vedere și promovarea anterioară de către UAT Ghimbav a cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului civil nr. x/2019, apreciindu-se că pronunțarea sentinței civile nr. 70/S din l5 iunie 2020 a Tribunalului Brașov nu reprezintă un impediment pentru analizarea pretențiilor părții civile din dosarul penal. Această apreciere a instanței penale nu poate înlătura autoritatea de lucru judecat a sentinței civile anterioare, care a statuat definitiv asupra inadmisibilității acțiunii civile. Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive nu poate fi ignorată sau reinterpretată de o altă instanță, indiferent de circumstanțele cazului.

Instanța de revizuire a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin aceea că nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de revizuire invocate. Prin cererea de revizuire s-a invocat și faptul că instanța penală nu a analizat în mod corespunzător excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă anterioară. Acest motiv de revizuire nu a fost analizat de instanța de revizuire, ceea ce reprezintă o încălcare a obligației instanței de a se pronunța asupra tuturor motivelor invocate de părți.

Instanța de revizuire a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (7) C. proc. civ., prin aceea că nu a analizat incidența autorității de lucru judecat din oficiu. Chiar dacă instanța penală ar fi analizat superficial aspectul autorității de lucru judecat, instanța de revizuire avea obligația să verifice din oficiu incidența acesteia, având în vedere că autoritatea de lucru judecat este de ordine publică.

Raportat la motivarea instanței de la paginile 7-8 din decizia civilă atacată, trebuie arătat că recurenta-revizuentă nu se încadrează în tipologia clasică a unui salariat supus unui contract individual de muncă obișnuit. Curtea de Apel Brașov a interpretat eronat atribuțiile funcționarului public ca fiind similare cu cele ale unui salariat supus unui contract individual de muncă, ceea ce reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material. Atribuțiile recurentei-revizuente derivau din normele legale și reglementările interne specifice, iar nu dintr-un contract individual de muncă. În contextul funcției publice nu putem vorbi despre noțiunea de salariat și de obligații contractuale.

În continuare, în susținerea incidenței motivului de casare invocat, raportat la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au fost reluate susținerile din cererea de revizuire.

Intimata UAT Orașul Ghimbav a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând următoarele apărări:

A solicitat respingerea criticii cu privire la faptul că instanța nu ar fi analizat art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că, în mod eronat, a reținut că nu este incident cazul de revizuire invocat. În ceea ce privește analiza autorității de lucru judecat, a arătat că această chestiune a fost dezlegată în mod definitiv și nu mai poate fi pusă în discuție prin prisma cazului de revizuire menționat.

Hotărârile invocate nu sunt contradictorii. Au fost aduse critici cu privire la hotărârea penală a cărei revizuire se solicită și au fost invocate fragmente din sentința civilă nr. 70/S/2020, care nu face altceva decât să interpreteze decizia nr. 16/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În urma soluționării apelului formulat împotriva sentinței penale nr. 1279 din 21 august 2023 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul penal nr. x/2019, respectiv prin decizia penală nr. 340/AP din 25 aprilie 2024, inculpații C., A., D. și B. S.R.L. au fost obligați în solidar la plata sumei de 239.641,20 RON, reprezentând prejudiciu material. Prin încheierea din 27 iunie 2024 a fost admisă cererea de executare silită în temeiul deciziei penale menționate, iar, ca urmare a executării silite, debitorul D. a achitat prejudiciul. Astfel, potrivit încheierii din 12 septembrie 2024 din dosarul execuțional nr. x/2024 al BEJ E. a încetat executarea silită pornită la cererea creditoarei UAT Orașul Ghimbav împotriva debitorilor: C., A., D. și B. S.R.L..

Intimații C., D. și B. S.R.L. nu au formulat întâmpinare, cererea de recurs fiindu-le comunicată la 27 septembrie 2024 .

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuentă este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Criticile prin care recurenta-revizuentă a susținut că instanța de revizuire a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, întrucât pun în discuție aplicarea unor norme de procedură, iar nu de drept material, sunt nefondate.

Hotărârile considerate potrivnice de către recurenta-revizuentă sunt decizia penală nr. 340/Ap din 25 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală în dosarul nr. x/2019 și sentința civilă nr. 70/S din 15 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Prin decizia penală nr. 340/Ap din 5 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Brașov, secția penală a dispus, printre alte măsuri, în baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 1357 și art. 1382 din C. civ., admiterea acțiunii civile exercitate de partea civilă UAT Oraș Ghimbav, fiind obligați inculpații C., A., D. și B. S.R.L., în solidar, la plata sumei de 239.641,20 RON, reprezentând prejudiciu material, către partea civilă.

Prin sentința civilă nr. 70/S din 15 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, neatacată cu apel, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta UAT Orașul Ghimbav în contradictoriu cu pârâții C. și A., prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 239.641,56 RON, ce reprezintă suma de bani pe care reclamanta a plătit-o societății B. S.R.L., cu titlu de prejudiciu conform deciziei nr. 68/2012, emisă de Curtea de Conturi-Camera de Conturi Brașov. Din motivarea acestei hotărâri, reiese că inadmisibilitatea acțiunii se fundamentează pe calificarea raporturilor juridice deduse judecății, reținându-se că reclamanta poate uza numai de răspunderea specială instituită de Codul muncii, respectiv de Statutul funcționarului public.

Înalta Curte reține că, prin reglementarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situația nesocotirii autorității de lucru judecat a unei hotărâri.

În cauză, acest motiv de revizuire presupune întrunirea cumulativă a mai multor condiții: - existența unor hotărâri definitive; - hotărârile judecătorești să fie potrivnice; - existența triplei identități de părți, obiect și cauză; - hotărârile să fie pronunțate în procese diferite; - în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, nu a fost dezbătută și soluționată.

Instanța de revizuire a verificat două dintre condițiile enumerate mai-sus, constatând că acestea nu sunt îndeplinite, motiv pentru care a reținut că nu este incident cazul de revizuire invocat.

Verificând legalitatea raționamentului instanței de revizuire, Înalta Curte validează concluzia în sensul că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate care impune ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, întrucât în cel de-al doilea litigiu, respectiv în dosarul penal nr. x/2019, instanța a examinat efectul autorității de lucru judecat al sentinței civile nr. 70/S din 15 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă în dosarul nr. x/2019. Astfel, chiar dacă nu există o soluție distinctă cu privire la excepția autorității de lucru judecat, se observă că instanța penală a ținut cont de existența acestei sentințe, reținând în considerentele referitoare la latura civilă că nu există vreun impediment pentru soluționarea acțiunii civile, deoarece acțiunea a avut un alt temei decât cel al răspunderii civile delictuale și, mai mult, a fost soluționată fără o analiză pe fond a pretențiilor invocate.

De asemenea, s-a reținut de către instanța de revizuire că nu este îndeplinită nici condiția privind tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză între cele două procese. Contrar criticilor recurentei-revizuente, în analiza acestei condiții de admisibilitate a revizuirii au fost aplicate corect dispozițiile art. 430 și art. 431 C. proc. civ., reținându-se că între cele două litigii nu există identitate de cauză, întrucât în dosarul civil nr. x/2019 pretențiile UAT Ghimbav s-au întemeiat pe fapta ilicită, în schimb în dosarul penal pretențiile părții civile izvorăsc din săvârșirea unei infracțiuni ce i-a cauzat angajatorului o pagubă.

Prin urmare, lipsită de fundament este și susținerea potrivit căreia sentința civilă nr. 70/S din l5 iunie 2020 a Tribunalului Brașov, prin care s-a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii civile, are autoritate de lucru judecat cu privire la inadmisibilitatea angajării răspunderii civile delictuale a recurentei-revizuente pentru prejudiciul invocat de UAT Ghimbav în cadrul dosarului penal nr. x/2019 Din conținutul motivării acestei hotărâri rezultă că inadmisibilitatea acțiunii civile a fost fundamentată pe calificarea raporturilor juridice deduse judecății ca fiind raporturi de muncă sau de serviciu, instanța reținând că reclamanta era ținută să urmeze procedura specială prevăzută de Codul muncii, respectiv de Statutul funcționarului public, inclusiv prin emiterea unei dispoziții de imputare potrivit art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Prin soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii formulate în dosarul civil, instanța a statuat asupra alegerii eronate a căii procesuale pentru valorificarea pretențiilor afirmate. O atare hotărâre însă nu poate fi interpretată ca având, prin efectul autorității de lucru judecat, consecința inadmisibilității acțiunii civile exercitate în procesul penal, întrucât aceasta se întemeiază pe o cauză diferită, constând în fapta penală generatoare a prejudiciului.

Examinând critica prin care recurenta-revizuentă a susținut că instanța de revizuire a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care însă nu este incident în cauză.

În primul rând, trebuie menționat că cererea de revizuire este întemeiată pe un singur motiv - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva căruia s-a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 70/S din 15 iunie 2020 a Tribunalului Brașov, secția I civilă. Ca atare, susținerea referitoare la neanalizarea unui dintre motivele invocate în cererea de revizuire este lipsită de suport, cu atât mai mult cu cât se observă că instanța de revizuire a avut în vedere în mod expres chestiunea autorității de lucru judecat în cadrul verificării condiției de admisibilitate a revizuirii privind tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză), explicând de o manieră coerentă și cuprinzătoare de ce aceasta nu este incidentă.

Legala motivare a hotărârii nu presupunea ca instanța să combată fiecare argument și fiecare aserțiune făcută de parte, fiind suficient dacă aceasta a răspuns motivului de revizuire invocat. Așadar, verificând respectarea exigențelor de motivare a hotărârii judecătorești, reglementate de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia recurată cuprinde considerente din care reiese raționamentul juridic care a determinat soluția de respingere a cererii de revizuire.

Pentru aceleași argumente este nefondată și critica susceptibilă de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care recurenta-revizuentă a susținut că instanța de revizuire a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (7) din același cod, deoarece nu ar fi analizat incidența autorității de lucru judecat din oficiu. Or, după cum s-a explicat anterior, curtea de apel s-a pronunțat în limitele învestirii sale prin cererea de revizuire, verificând dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre.

Argumentele recurentei-revizuente referitoare la statutul funcționarilor publici și distincția dintre aceștia și salariați nu sunt relevante în contextul analizei admisibilității revizuirii, întrucât vizează aspecte de calificare juridică a raportului de muncă, ce depășesc limitele controlului de legalitate exercitat în prezenta cale de atac, ce are ca obiect decizia de respingere a cererii de revizuire. Din perspectiva admisibilității căii de atac, ceea ce reține în mod esențial curtea de apel este că, în litigiul penal, prejudiciul a fost generat de săvârșirea unei fapte penale, ceea ce conturează concluzia că cele două litigii au cauze juridice diferite.

În fine, cu privire la susținerile recurentei-revizuente formulate în finalul cererii de recurs, Înalta Curte constată că acestea reiau, în esență, argumentele deja invocate în cererea de revizuire, fără a evidenția erori de interpretare sau de aplicare a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de către curtea de apel. Or, analiza legalității hotărârii pronunțate asupra cererii de revizuire nu poate fi transformată într-o reexaminare a fondului cererii de revizuire, iar simpla reiterare a unor susțineri privind existența unor hotărâri pretins contradictorii sau a unor considerații teoretice și jurisprudențiale nu este de natură să susțină incidența motivului de casare invocat.

Pentru considerentele expuse, constatând că aspectele de nelegalitate deduse judecății sunt nefondate, nefiind îndeplinite condițiile pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1190/Ap din 4 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2025.