ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1334/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2021 pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov, prin Președintele Consiliului Județean Brașov, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Ghimbav, prin primar, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.926.735,26 RON, reprezentând contravaloare majorări de întârziere aferente debitului principal, în sumă de 3.546.997 RON, calculate de la data la care obligația a devenit scadentă, respectiv data de 04.11.2013, și până la data plății efective a debitului, respectiv data de 18.12.2019, fără cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1516 C. civ., art. 124

1

alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 și art. 182 din legea nr. 207/2015.

Prin sentința civilă nr. 586/CA din 21 iunie 2022, Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei secții și a declinat competența de soluționare a cererii de chmare în judecată formulată de Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Secțției I civilă a Tribunalului Brașov, complet specializat în soluționarea cauzelor civile.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 324/S din 05 decembrie 2022, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Județul Brașov, reprezentat legal de A., în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov în contradictoriu cu pârâtul Orașul Ghimbav, reprezentat legal de B., în calitate de primar, și convențional de avocat C.; a obligat reclamantul să achite pârâtului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 5.000 de RON, ce reprezintă onorariuavocațial.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în apel:

Prin decizia nr. 1612Ap din 25 octombrie2023, Curtea de Apel Brașov, secțiacivilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă Unitatea Adminustrativ Teritorială Județul Brașov, prin președintele Consiliului Județean Brașov, împotriva sentinței civile nr. 324/S din 05 decembrie 2022, pronunțate de Tribunalul Brașov.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1612Ap din 25 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov, prin președintele Consiliului Județean Brașov.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 18 decembrie 2023, sub nr. x/2021*, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 20 decembrie 2023, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprind emențiunile privind denumirea și sediul recurentei, indicarea hotărârii care se atacă, semnătura; în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) al aceluiași articol, s-a constatat că recurenta-reclamantă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport de dispozițiile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recurenta-reclamantă este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov, prin președintele Consiliului Județean Brașov a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii formulate în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Ghimbav, cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 3.926.735,26 RON cu titlu de majorări de întârziere aferente debitului principal de 3.546.977 RON, conform contractului de asociere nr. x/2012.

În esență, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de apel reținând în mod nelegal ca în cauză raporturile juridice dintre părțile contractului de asociere nr. x/2012 sunt guvernate de dispozițiile C. civ., acestora fiindu-le aplicabile, de fapt, dispozițiile din legislația fiscală, respectiv, art. 2 pct. 58 din Legea nr. 273/2006, art. 1 pct. 7 și 10 din Legea nr. 207/2015, art. 220 alin. (3) coroborat cu art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015.

A arătat că, în raport de aceste prevederi legale, creanțele bugetare administrate de autoritățile și instituțiile publice publice, inclusiv cele reprezentând venituri proprii, izvorând din raporturi contractuale, se pot executa prin executori fiscali, fiindu-le aplicabile reglementările fiscale, sens ăn care a dispus și ICCJ prin decizia nr. 66/2017.

Contrar celor reținute de instanța de apel, ținând cont de faptul că suma datorată în baza contractului de asociere se face venit la bugetul local al județului și are caracter de creanță bugetară fiscală, raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de legislația fiscală, majorările de întârziere pentru suma reprezentând contribuția intimatei-pârâte fiind datorate prin efectul legii, conform art. 183 din Legea nr. 207/2015, neavând relevanță faptul că în contractul intervenit între părți nu este cuprinsă o clauză penală.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

La data de 05 martie 2024, prin poștă electronică, în termen legal, intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Ghimbav a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea poziției sale procesuale, relativ la criticile aduse hotărârii atacate, a arătat că obligația principală rezultă din contractul civil încheiat între Consiliul Județean Brașov și Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Ghimbav, cu privire la obligații și drepturi ce sunt stabilite în sarcina părților, potrivit art. 1270 C. civ., iar creanța pretinsă de către Consiliul Județean, chiar dacă în urma încasării acesteia se contabilizează în secțiunea de buget la capitolul Venituri, este o obligație civilă de natură contractuală și nu o obligație fiscală care ar genera majorări de întârziere.

A menționat că instanța de fond a respins cererea având în vedere faptul că în contractul încheiat între părți nu există cuprinsă nicio clauză care să stipuleze ca în caz de întârziere debitorul obligației de plată să suporte vreo sancțiune pecuniară, respectiv să achite contravaloarea unor majorări de întârziere, dat fiind faptul că debitul principal a fost achitat la data de 18.12.2019, însă recurenta face o confuzie între dobânda legală, indicele de inflație, majorări de întârziere și penalități de întârziere.

Potrivit contractului încheiat între părți, obligația stipulată cu privire la plată este de 5 zile de la data efectuării plății către Orașul Ghimbav, adică data consemnării sumelor cu titlu de expropiere în contul D.

Raportat la data adoptării HCJ-urilor de expropriere și la data consemnării sumelor în cont, exigibilitatea creanței datorate se calculează de la data scadenței, respectiv adoptarea HCJ-urilor de expropiere (prin HCJ 17/27.07.2012 s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 2.999.772 RON, prin HCJ 11/12.02.2012 s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 3.069.730 RON, prin HCJ 512/08.12.2011s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 3.163.635 RON, sume sume care au fost consemnate în contul deschis la D.).

Potrivit Legii nr. 33/2004 expropierea este condiționată de o dreaptă și prealabilă despăgubire care se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La momentul încheierii contractului de asociere la data de 12.05.2012 între Unitatea Administrativ Teritorială Ghimbav și Unitatea Administrativ TeritorialăJudețul Brașov despăgubirea era consemnatăîn conturile D., la dispoziția expropriatului, iar termenul de plată era de 5 zile de la data efectuării plăților în contul Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Ghimbav, potrivit art. 9 din contractul de asociere în participațiune nr. x/08.05.2012

Termenele de plată fiind diferite, scadența este calculată de la data semnării contractului de asociere în participațiune, respectiv 12.05.2012, la care se adaugă 5 zile 17.05.2012, respectiv 27.07.2012, plus cinci zile 01.08.2012.

De la data scadenței până la data formulării acțiunii, respectiv 18.12.2021, a trecut o perioadă de 8 ani, astfel că rămânerea în pasivitate a creditoarei cu privire la plata sumei datorate ca și debit principal, precum și a altor sume datorate întârzierii la plată, nu poate fi imputată debitoarei Unitatea Administrativ Teritorială Ghimbav.

Instanța de fond a apreciat ca în ceea ce privește răspunderea părților contractante este reglementată de contractul de asociere încheiat între părți, soluție menținută de instanță de apel, convenția părților având o natura juridică civilă.

Instanța de apel, de asemenea, a reținut că niciunul din asociați nu a acționat în temeiul unui raport de putere, propriu dreptului public, ci dimpotrivă aceștia și-au reglementat drepturile și obligațiile prin prisma libertății contractuale și a egalității juridice.

În mod legal și temeinic, instanța de fond a constatat că nu există în cuprinsul contractului o clauza penală de natură să dea posibilitatea creditorului să oblige debitorul la acoperirea prejudiciului pentru îndeplinirea obligațiilor cu întârziere, în acest sens facându-se referire la prevederile art. 1538-1543 C. civ.

În referire la art. 1270 și art. 1170 C. civ., a menționat că pe parcursul derulării litigiului contractul de asociere nu a fost modificat, nu a fost suspendat, acesta producând efecte în acord cu voința părților.

A precizat că HCL nr. 9/2015, la care s-a raportat reclamanta, a reprezentat manifestarea unilaterală de modificare a contractului de asociere în participațiune supus analizei instanței, acesta fiind și motivul pentru care această hotărâre a fost anulată (dosarul nr. x/2016 - sentința civilă nr. 338/CA din 18.03.2017 a Tribunalului Brașov și decizia nr. 912/R/2017 a Curții de Apel Brașov).

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

La data de 02 aprilie 2024, prin poștă electronică, recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că prin trimiterea făcută în cererea de chemare în judecată la Hotărârea Consiliulului Local Ghimbav nr. 9/29.01.2015 a punctat faptul că între părți a existat un litigiu care a avut ca obiect contractul de asociere nr. x/8.05.2012, care stă la baza solicitării sumei cu titlu de penalități în prezentul dosar, soluționat definitiv în anul 2017.

A precizat că suma reprezentând contribuția Unității Administrativ Teritorială Orașul Ghimbav, potrivit contractului de asociere, a fost de 9.419.108 RON, sumă ce a a fost virată în două tranșe, respectiv suma de 5.872.111 RON la data de 04.11.2013, iar suma de 3.546.997 RON, la data de 18.12.2019, pentru această sumă calculându-se majorări de întârziere, de la data scadenței până la data plății.

Calculul majorărilor de întârziere cuprinde două etape, având în vedere modificarea legislației în materia fiscală, respectiv pentru perioada 04.11.2013 -31.12.2015 cuantumul majorărilor de întârziere este de 2% pe lună sau fracțiune de lună. conform art. 124

1

alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar începând cu 1 ianuarie 2016 nivelul majorării de întârziere este de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, conform art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Faptul că în contractul de asociere nu a fost cuprinsă o dispoziție cu privire la datorarea de majorări de întârziere pentru suma reprezentând contribuția intimatului-pârât în cadrul acestui contract nu înseamnă că nu avea dreptul să calculeze această sumă și să o solicite, aceasta fiind datorată potrivit art. 183 Codul de procedură fiscală.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 21 decembrie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 martie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 21 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului declarat în cauză.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Între reclamantul județul Brașov și pârâtul Orașul Ghimbav, a fost perfectat contractul de asociere nr. x/08.05.2022, având ca obiect contractarea și finanțarea serviciilor și lucrărilor pentru proiectarea și execuția suprafețelor de mișcare aferente obiectivului de investiții de interes județean "Aeroportul Internațional Brașov- Ghimbav", stipulându-se că valoarea totală estimată pentru proiectarea și execuția acestui obiectiv de investiții este de 21.954.960 euro, din care reclamantului i-a revenit obligația de a suporta suma de 19.659.487 euro, iar pârâtului obligația de a avansa 2.295.473 de euro, din suma primită cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafețelor de teren necesare realizării lucrării utilitate publică.

Prin același contract, părțile au convenit ca pârâtul să vireze suma de bani pe care o datorează în temeiul asocierii într-un cont desemnat de reclamant, în termen de 5 zile de la data la care Consiliul Județean Brașov îi va achita sumele de bani rezultate din parcurgerea procedurii exproprierii.

Refuzul executării de bunăvoie a obligațiilor asumate prin acest contract a generat între părți mai multe litigii.

Astfel, prin sentința nr. 338/8.03.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 912/03.10.2017 a Curții de Apel Brașov, Tribunalul Brașov, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului, prin care a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Local al Orașului Ghimbav nr. 9/29.01.2015, prin care a fost revocată Hotărârea nr. 62/2014, ce avut ca finalitate modificarea în mod unilateral a condițiilor în care părțile au perfectat contractul de asociere.

Prin sentința civilă nr. 16/06.02.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis cererea pârâtului, prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 3.546.997 RON, precum și a dobânzii legale aferente acesteia, reprezentând despăgubirea pe care a fost obligat să o achite, prin hotărâre judecătorească, titularului dreptului de concesiune constituit asupra terenurilor ce au fost expropriate pentru realizarea obiectivului de interes public local "Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav".

Prin prezentul demers judiciar, reclamantul Județul Brașov urmărește obligarea pârâtului Orașul Ghimbav la plata sumei de 3.926.735,26 RON, reprezentând majorările de întârziere, pe care le-a calculat potrivit legislației fiscale, ca urmare a virării cu întârzieri, de către această din urmă parte, a contribuției rezultate din contractul de asociere încheiat între părți.

Prin sentința civilă nr. 324/S din 05 decembrie 2022, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Județul Brașov, în contradictoriu cu pârâtul Orașul Ghimbav, soluție menținută prin decizia civilă nr. 1612/Ap din 25 octombrie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Prin această decizie, validând raționamentul primei instanțe, instanța de apel a reținut natura civilă a convenției părților, ținând cont de drepturile și obligațiile asumate de acestea, căreia i se aplică normele de drept privat, apreciind că suma solicitată cu titlu de majorări de întârziere aferente debitului în perioada de referință, calculată de reclamantă în baza legislației fiscale, nu este datorată în absența unei clauze contractuale.

Pe calea recursului exercitat în cauză, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov a pretins nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul aplicării greșite a normelor de drept material incidente în cauză, situație care se circumscrie motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, invocând incidența dispozițiilor art. 2 pct. 58 din Legea nr. 273/2006, art. 1 pct. 7 și pct. 10, art. 220 alin. (3), art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, recurenta-reclamantă a susținut că suma solicitată cu titlu de majorări de întârziere reprezintă o creanță bugetară fiscală aferentă obligației principale de plată a sumei stabilite prin contractul de asociere încheiat între părți, fiind datorată prin efectul legii (art. 183 din Legea nr. 207/2015), chiar dacă respectivul contract nu cuprinde o astfel de mențiune.

Reținând caracterul nefondat al criticii, Înalta Curte are în vedere faptul că existența unui contract care perfectează acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic, conform art. 1166 C. civ., reprezintă premisa majoră a angajării răspunderii civile contractuale.

Orice persoană trebuie să își execute întocmai obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii (art. 1350 C. civ.).

Răspunderea civilă contractuală își are sursa în principiul general pacta sunt servanda, reglementat expres de dispozițiile art. 1270 alin. (1) C. civ. ("contractual valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante"), care este acea regulă de drept potrivit căruia actul juridic civil legal încheiat se impune părților (în cazul contractelor) sau părții (în cazul actelor juridice unilaterale) întocmai ca legea; trebuie precizat că forța obligatorie a contractului își produce efectele nu numai față de părțile contractului, ci și față de organul de jurisdicție învestit cu soluționarea litigiului decurgând din contract, instanța fiind obligată să asigure executarea contractului ținând seama de interpretarea clauzelor lui și de voința părților.

Executarea conformă a contractului este reglementată în mod expres de dispozițiile art. 1516 C. civ., potrivit căruia: "creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exacat și la timp a obligației, iar atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației; să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său".

În cazul în care debitorul nu își execută voluntar și spontan obligația sa, creditorul este, în general, ținut, dacă dorește să obțină ceea ce i se datorează, să procedeze la punerea în întârziere a debitorului, iar în cazul în care încă lipsește executarea din partea acestuia creditorul dispune de o acțiune în justiție pentru obținerea unei hotărâri judecătorești de condamnare a debitorului la executare, pe baza căreia se poate recurge la executarea silită.

Așadar, în caz de neexecutare a obligațiilor asumate prin contract intervine răspunderea contractuală constând în obligația debitorului contractual de a repara pecuniar prejudiciul cauzat creditorului său prin neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare la care acesta era îndatorat față de creditor printr-un contract valabil încheiat.

Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării [art. 1531 alin. (1) C. civ..].

În acest sens, este reglementat remediul daunelor-interese în sensul că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Clauza penală reprezintă evaluarea anticipată a nerespectării obligațiilor contractuale și are atât o funcție indemnitară, întrucât are ca efect repararea prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale de către debitor, cât și o funcție cominatorie de natură să-l asigure pe creditor că va primi ce i se datorează și de a i se garanta sporul patrimonial sau venitul pe care l-ar obținute, în condițiile normale ale circuitului civil, dacă debitorul ar executa întocmai, corespunzător și la timp, obligațiile sale contractuale.

Aplicând considerentele de ordin teoretic expuse la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține că aportul la care s-a obligat pârâta reprezintă suma primită cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafețelor de teren, aflate în domeniul său privat, necesare realizării obiectivului de investiții de interes județean "Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav", sumă ce nu se încadrează în categoria creanțelor fiscale, așa cum sunt definite de art. 1 pct. 10 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, întrucât își are izvorul în contractul de asociere în participațiune nr. x/2012, act bilateral, sinalagmatic, cu privire la drepturi și obligații stabilite de părțile aflate pe picior de egalitate juridică, contract ce este guvernat de normele de drept privat.

Așadar, obligația principală constând în despăgubirile aferente exproprierii este de natură civilă, reprezentând o compensație pentru transferul forțat al dreptului de proprietate privată al unității administrativ teritoriale (pârâta) asupra unor terenuri pentru cauză de utilitate publică și nu corelativă dreptului statului de a percepe impozite, taxe și contribuții sociale de la contribuabil, conform legislației fiscale.

Deși recurenta-reclamantă a pretins că suma ar reprezenta venit bugetar, corelativ unei creanțe bugetare, definită de art. 1 pct. 7 din Legea nr. 207/2015 ca fiind dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat (în cadrul creanțelor bugetare se includ spre exemplu și creanțe rezultate din raporturi contractuale), noțiunea juridică este distinctă de cea a creanțelor fiscale pe care organul fiscal are dreptul să le stabilească în condițiile art. 110 din Legea nr. 207/2015, în genere, prin emiterea titlurilor de creanță - decizii de impunere.

Potrivit art. 1 pct. 10 și 11 din Legea nr. 207/2015, creanțele fiscale sunt definite, printre altele, ca fiind dreptul la perceperea perceperea impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.

Așadar, se poate concluziona că în conformitate cu art. 16 alin. (2) din același act normativ, drepturile patrimoniale care rezultă din raporturi de drept material fiscal sunt creanțe fiscale, iar obligațiile de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat constituie obligații fiscale.

Conform art. 226 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis "potrivit prevederilor prezentului cod" de către organul de executare silită competent; alin. (2) al aceluiași articol prevede că "în titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se înscriu creanțele fiscale, principale și accesorii, neachitate la scadență, stabilite și individualizate în titluri de creanță fiscale întocmite și comunicate în condițiile legii, precum și creanțele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii."

Art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 prevede că executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Rezultă, astfel, că legislația fiscală distinge între creanțele fiscale, ce decurg din neplata impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, care au un regim specific de constatare și atrag, cu titlu de accesorii, dobânzi și penalități de întârziere stabilite din oficiu de organul de executare fiscal și creanțele bugetare, ce includ alte tipuri de venituri cuvenite bugetului general consolidat al statului și care permit accesorii, însă acestea se stabilesc exclusiv conform legii, în baza căreia a fost emis titlul executoriu, cum este hotărârea judecătorească sau un alt înscris, fiind guvernate de dispozițiile dreptului comun.

Natura civilă a unei creanțe este dată de momentul și condițiile în care aceasta se naște, fără a putea suferi modificări pe parcursul existenței sale, iar destinația acordată sumelor de bani încasate în temeiul unui act juridic ce a stat la baza formării acestora nu are nicio relevanță în ceea ce privește natura juridică a raportului stabilit între părți și legislația aplicabilă, chiar dacă sumele de bani relevate sunt incluse în bugetul local al județului Brașov, regimul lor juridic fiind reglementat de legislația civilă, iar nu de cea fiscală, în considerarea temeiului perceperii lor.

Modul de executare nu determină natura juridică a unei creanțe, dimpotrivă natura creanței este cea care dictează regimul de executare, de vreme ce nașterea creanței este anterioară executării și nici nu este condiționată de executarea sa ulterioară.

În același context, este nefondată analogia pe care recurenta-reclamantă a realizat-o prin trimiterea la Decizia nr. 66/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în legătură cu interpretarea dispozițiilor art. 623 C. proc. civ. raportat la art. 220 alin. (3) și (5) și art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, și art. 3 pct. 18 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969/07.12.2017.

Prin decizia menționată, la paragraful 68, instanța supremă a statuat că pentru creanțele rezultate din raporturi juridice contractuale [spre exemplu: chirii, redevențe, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 207/2015; dividendele cuvenite statului/unităților administrativ-teritoriale ca urmare a deținerii de acțiuni la diverse societăți comerciale] sunt aplicabile prevederile dreptului comun în ceea ce privește regimul juridic.

Cum creanța a cărei valorificare se solicită în prezenta cauză este una accesorie obligației principale, natura acesteia nu poate fi alta decât cea a creanței principale pe care o însoțește, conform principiului accessorium sequitur principale, adică civilă.

De altfel, prin contractul perfectat de părți nu a fost inserată vreo clauză penală care să poate fi activată în situația în care una dintre ele nu îndeplinește, îndeplinește în mod necorespunzător sau întârzie executarea obligațiilor asumate, așa încât plata penalităților de întârziere pretinsă de recurenta-reclamantă, cu ignorarea naturii civile a contractului, nu incumbă intimatei-pârâte, în temeiul dispozițiilor art. 183 din Legea nr. 207/2015, întrucât nu este o obligație accesorie unei creanțe fiscale principale și nici nu există temei contractual pentru pretinderea acesteia.

Pentru considerentele expuse, reținând că, în cauză, nu subzistă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, ÎnaltaCurte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov, prin Președintele Consiliului Județean Brașov, împotriva deciziei nr. 1612/Ap din 25 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov, prin Președintele Consiliului Județean Brașov, împotriva deciziei nr. 1612/Ap din 25 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secțiacivilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2024.