ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 288/2025

Ședința publică din data de 6 februarie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2023, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, creditorul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitorii B., C., D. și E., ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună, în temeiul dispozițiilor art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., fixarea sumei definitive de 27.000 de RON datorată de către debitori cu titlu de penalități pentru neexecutarea obligației de a face prevăzută în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1286 din 2 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2017, pentru perioada 21 februarie 2020 - 20 mai 2020 (90 de zile) și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 10101 din data de 28 septembrie 2023, Judecătoria Sectorului 2 București a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, a fixat suma definitivă de 27.000 de RON, reprezentând penalități aferente perioadei 21 februarie 2020 - 20 mai 2020, datorate ca urmare a neexecutării corespunzătoare/întocmai a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1286 din 2 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2017, și a obligat pârâții la plata acestei sume. De asemenea, a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.520 RON, compusă din 20 RON taxa de timbru și 1.500 RON onorariu avocat.

Prin decizia civilă nr. 1008A din 19 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanții - pârâți E., C., D. și B., în contradictoriu cu intimatul - reclamant A., a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată prin care creditorul A. a solicitat obligarea debitorilor E., C., D. și B., în temeiul art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., la plata sumei de 27.000 RON, cu titlu de penalități pentru neexecutarea obligației de a face prevăzute în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1286 din data de 2 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2017, pentru perioada 21 februarie 2020 - 20 mai 2020.

Prin decizia civilă nr. 704A din 18 iunie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1008 din 19 martie 2024 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimații D., C., E. și B.. A respins cererea revizuentului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei civile nr. 704A din 18 iunie 2024 a Curții de Apel Ploiești, secția a IV-a civilă a declarat recurs revizuentul A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și, ca urmare a admiterii cererii de revizuire, anularea deciziei civile nr. 1008 din 19 martie 2024 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul apreciază că sunt întrunite cerințele de admisibilitate a căii extraordinare de atac întrucât decizia supusă controlului judiciar este susceptibilă de recurs, este formulată în termen legal și motivele de nelegalitate invocate se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 din C. proc. civ.

După o scurtă expunere a conținutului cererii de revizuire și a soluției la care s-a oprit Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, recurentul arată că demersul său judiciar este admisibil.

Astfel, și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că, în actuala fizionomie a acestui motiv de revizuire, nu mai e necesară drept condiție de admisibilitate pronunțarea hotărârilor potrivnice în aceleași pricini, între aceleași persoane și având aceeași calitate, însă situația trebuie privită nuanțat. Nu este necesar a fi întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară, să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat deja anterior, fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin ambele și această judecată să fie deja făcută, să nu mai poată fi contrazisă.

Curtea de Apel București a reținut că una dintre condițiile impuse pentru admisibilitatea cererii de revizuire este reprezentată de neinvocarea excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. În aprecierea instanței, revizuirea întemeiată pe această dispoziție legală este admisibilă și atunci când contrarietatea există între considerentele hotărârilor, iar nu neapărat între dispozitivele acestora, câtă vreme prin art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. s-a recunoscut posibilitatea atacării doar a considerentelor. Prin urmare, atât instanța de apel cât și cea de revizuire au reținut că revizuentul A. a invocat puterea de lucru judecat, cu referire la considerente, iar nu excepția autorității de lucru judecat, astfel că nu se poate vorbi despre reiterarea excepției pe calea revizuirii, acesta fiind un motiv străin cauzei, conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din actul normativ menționat.

Deși instanța de revizuire a reținut cinci hotărâri definitive, a discutat doar decizia nr. 2551A din 12 octombrie 2022 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, astfel că este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 din același act normativ.

În opinia recurentului, toate aceste aspecte fac dovada certă că, în speță, este îndeplinită condiția de admisibilitate a cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

De asemenea, acesta arată că este incident și motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din actul normativ menționat, întrucât instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, situație concretizată fie în aplicarea unor texte abrogate, fie în refuzul de a recunoaște valoarea juridică a unor texte normative în vigoare, deși instanța trebuie să ia cunoștință din oficiu de dreptul în vigoare în România.

În acest sens, apreciază că trebuie clarificat momentul legal de referință la care se face raportarea în speță, respectiv, data începerii executării silite. În opinia sa, toate textele de lege, respectiv dispozițiile art. 184 și cele ale art. 24 din C. proc. civ. se raportează la momentul comunicării încheierii de încuviințare a executării silite. Aceasta nu poate începe înainte de cenzurarea și încuviințarea instanței, având în vedere multitudinea de situații în care instanța a respins executarea silită.

De asemenea, este necesar a se stabili care este forma art. 906 alin. (4) din aceleași act normativ aplicabil cauzei, pentru a se cunoaște nașterea dreptului de a solicita penalități pe zi de întârziere. Încheierea de încuviințare a executării silite este pronunțată la data de 11 decembrie 2018 și comunicată după data de 21 decembrie 2018, fiind incident C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 310/2018. De aceea, în mod nelegal a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, cu motivarea că se aplică Decizia nr. 16/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În opinia sa, nașterea dreptului la acțiune este raportată la comunicarea încheierii de încuviințare a executării silite, moment care determină forma aplicabilă a legislației, deoarece inclusiv prescripția extinctivă se raportează la acest moment.

Mai mult, încheierea prin care instanța fixează suma definitivă reprezintă un nou titlu executoriu, care, la rândul său, trebuie încuviințat de către instanță. Or, toată această procedură are loc după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind cereri noi și dosare noi de executare. De aceea, momentul de la care creditorul are dreptul de a formula cerere pentru fixarea sumei definitive este raportat la încheierea definitivă din data de 13 mai 2019 plus trei luni.

Recurentul apreciază că nu este incidentă Decizia nr. 16/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a fost invocată ca temei de inadmisibilitate. Sintagma "suma definitivă" invocată în decizia menționată, a rămas aceeași și după modificarea prevederilor art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., prin Legea nr. 310/2018, împrejurare care dovedește că nu are nicio legătură cu numărul cererilor formulate de creditor. De asemenea, nu înseamnă că ar fi vorba despre o singură sumă, ci despre suma finală stabilită/cenzurată de către instanță, având în vedere că încheierea poate fi atacată de debitor cu contestație, având ca posibilă consecință diminuarea sumei fixate.

Printr-un ultim argument, recurentul arată că instanța de revizuire și-a întemeiat decizia, în mod greșit, pe faptul că a fost invocată și analizată excepția puterii de lucru judecat. Aceasta a avut ca obiect legea aplicabilă, aspect analizat de către instanța de apel, a cărei decizie este supusă revizuirii. Însă, soluția nu a fost de admitere a excepției, ci aceasta s-a pronunțat pe fondul cauzei, considerând cererea ca fiind neîntemeiată. Or, netemeinicia acțiunii nu poate însemna decât că pârâții și-ar fi îndeplinit obligațiile prevăzute în titlul executoriu. Dar, cu privire la fond, nu a fost dezbătută nicio excepție a autorității de lucru judecat.

Față de toate aceste susțineri, recurentul solicită admiterea căii extraordinare de atac, așa cum a fost formulată.

Intimații B., E., D. și C. nu au formulat întâmpinare.

Prin rezoluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a fixat termen la data de 6 februarie 2025 pentru soluționarea recursului declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 704A din 18 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 704A din 18 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1008 din 19 martie 2024 a Tribunalului București, secția a V-a civilă formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimații D., C., E. și B..

Criticile expuse în cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., analizează atât cerințele legale care justifică, în opinia recurentului, admiterea cererii de revizuire, cât și o serie de aspecte referitoare la raporturile dintre părți.

Criticile nu pot fi primite, recursul fiind nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că cererea de revizuire soluționată de curtea de apel a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Autoritatea de lucru judecat este reglementată de dispozițiile art. 430 din actul normativ menționat anterior, care stabilesc că "1. Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. 2. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. 3. Hotărârea judecătorească, prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. 4. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. 5. Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre." Iar efectele lucrului judecat sunt stipulate în cuprinsul art. 431 din același act normativ, potrivit cu care, "1. Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. 2. Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat. Însă, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, printre care și aceea ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată.

În litigiul pendinte, revizuentul a solicitat, în contradictoriu cu intimații D., C., E. și B., revizuirea deciziei civile nr. 1008 din 19 martie 2024, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2023, față de faptul că ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2551 din 12 octombrie 2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2021, cu privire la reținerile privind legea aplicabilă executării silite demarate de către creditor, în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1286 din 2 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2017.

Prioritar, analizând cererea cu care a fost învestită, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a reținut, în mod corect, că această cerință, ca în cel de-al doilea proces, să nu se fi examinat autoritatea de lucru judecat, nu este îndeplinită în cauză.

Astfel, a constatat că Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1008A din 19 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, a analizat autoritatea lucrului judecat cu privire la legea aplicabilă executării silite, examinând chestiunea în raport de considerentele deciziei civile nr. 2551A din data de 12 octombrie 2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a în dosarul nr. x/2021. În acest sens, a reținut că "În ceea ce privește legea aplicabilă sub aspect procesual și/sau substanțial Tribunalul apreciază că nu poate fi vorba despre o autoritate de lucru judecat, acest aspect neconstituind o chestiune litigioasă a părților. Aspectele litigioase dintr-un proces privesc drepturile și obligațiile părților rezultate din raporturile juridice deduse judecății, or aplicabilitatea unei legi în timp este o chestiune de ordine publică pe care instanța o determină pentru corecta valorificare a drepturilor și obligațiilor părților".

Prin urmare, în cel de-al doilea proces, care s-a finalizat prin decizia a cărei anulare se solicită pe calea revizuirii, s-a invocat autoritatea de lucru judecat, iar instanța s-a pronunțat pe acest aspect.

În consecință, în mod corect, în cauza pendinte, instanța de revizuire a constatat că nu este îndeplinită cerința prevăzută de lege care impune ca, în cel de-al doilea litigiu, să nu se fi analizat autoritatea de lucru judecat prin raportare la prima hotărâre.

Invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul pretinde că instanța de revizuire și-a conturat argumentele pornind de la puterea de lucru judecat, care se referă la considerentele hotărârilor, nu de la excepția de lucru judecat, astfel că motivele care stau la baza soluției de respingere a cererii de revizuire sunt străine de natura cauzei.

Însă, potrivit dispoziției legale invocate, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", legiuitorul având în vedere trei ipoteze care conduc la admiterea recursului și anume:

a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârșire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanță;

b) motivele hotărârii recurate sunt contradictorii. Contradicția poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susțin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic;

c) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare.

Dacă pentru invocarea nemotivării hotărârii supuse căii de atac, în principiu, este suficientă trimiterea la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pentru celelalte două variante normative - motivarea contradictorie ori motivarea pe baza unor motive străine de natura pricinii - recurentul este ținut să indice instanței de recurs și să dezvolte o atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanța de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) sau să indice acele considerente străine de natura pricinii.

În cauza de față, recurentul precizează că cele două instanțe au reținut că a fost invocată puterea de lucru judecat și au analizat excepția autorității de lucru judecat, însă aceste critici sunt de maximă generalitate, nefiind susținute de împrejurări concrete, care să justifice nelegalitatea pretinsă.

Înalta Curte constată în acest context că, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente străine de natura cauzei, instanța înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de revizuire, pornind de la criticile cuprinse în cererea de revizuire și dispozițiile legale incidente.

Mai mult, în considerente, instanța de revizuire nu folosește sintagma "putere de lucru judecat ", nici când expune istoricul litigiului, și nici în motivarea propriu-zisă, ci sintagma "efect pozitiv al lucrului judecat", terminologie folosită după intrarea în vigoare a C. proc. civ. din 2010, în considerarea conținutului art. 431 din acest act normativ.

Acest text de lege consacră cele două forme de manifestare a efectului lucrului judecat respectiv, efectul negativ sau extinctiv, care presupune că o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) și cel pozitiv, conform căruia o soluție dată raporturilor deduse judecății nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluția s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

În ce privește efectul extinctiv al autorității de lucru judecat, aceasta vine să preîntâmpine contrazicerile între dispozitivele hotărârilor judecătorești, textul de lege făcând referire la tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

În privința efectului pozitiv, acesta valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, fără să presupună identitatea de acțiune (obiect, cauză, părți).

Prin urmare, se constată în speță că, chiar dacă în susținerile sale materializate în actele de procedură depuse la dosar, revizuentul a folosit și expresia "putere de lucru judecat", partea a avut în vedere efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, iar analiza instanței a fost circumscrisă acestuia, neexistând motive străine cauzei.

Invocând incidența motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurentul pretinde că instanța de revizuire s-a raportat doar la decizia civilă nr. 2551A din 12 octombrie 2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, deși a reținut existența mai multor litigii anterioare.

Înalta Curte reține că noțiunea de proces echitabil presupune și faptul că dezlegările definitive date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece, în sens contrar, s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale. Hotărârea ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Pentru a fi incident acest motiv de casare susținut în cauză, este necesar ca decizia recurată să contrazică cele statuate prin hotărârile invocate de recurent. Or, această cerință nu este îndeplinită din moment ce, fiind învestită cu o cerere de revizuire, analiza Curții de Apel București s-a limitat la admisibilitatea acesteia, constatând că nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de legiuitor în acest sens. Pe de altă parte, hotărârile de care se prevalează recurentul au vizat executarea silită pornită de acesta, astfel încât nu se poate reține o încălcare, prin decizia recurată, a dezlegărilor date în cadrul acelor dosare.

De asemenea, Înalta Curte constată că recurentul nu a invocat încălcarea principiului disponibilității de către instanța de revizuire, necercetarea autorității lucrului judecat prin raportare la soluțiile cuprinse în deciziile pretinse, nu a susținut o nepronunțare asupra acestora. Hotărârile respective nu sunt avute în vedere în criticile formulate în cadrul cererii de recurs, ci apar menționate într-un citat al considerentelor deciziei recurate, la secțiunea destinată susținerilor pe scurt ale părților.

Mai mult, se constată că, în cuprinsul cererii de revizuire, la pagina 7, după prezentarea litigiilor anterioare, revizuentul arată că, în susținerea căii extraordinare de atac se raportează, în principal, la decizia nr. 2551A din 12 octombrie 2022 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2002 și motivează această alegere. Ulterior, cu ocazia dezbaterilor în fața instanței de revizuire, apărătorul ales nu a pus în discuție toate hotărârile, ci a menționat expres că au fost pronunțate mai multe hotărâri, dar că a avut-o în vedere doar pe ultima, care este potrivnică deciziei nr. 1008A din 19 martie 2024 a Tribunalului București, a cărei anulare solicită.

Prin urmare nici acest argument al recurentului nu este fondat.

Invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurentul arată că instanța de revizuire a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât instanța ar fi trecut peste legislația curentă în materia executării silite, concretizată fie în aplicarea unor texte de lege abrogate, fie în refuzul de a recunoaște valoarea juridică a unor texte normative în vigoare.

Însă, prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție sau de legile organice, instanța judecătorească săvârșind în această manieră acte care intră în atribuțiile unor altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat.

Or, argumentele recurentului în susținerea acestei teze se raportează exclusiv la aplicarea unor dispoziții legale, nefiind aduse în discuție aspecte care să justifice incidența acestui motiv de casare.

Prin urmare, motivul de recurs, încadrat de recurent în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., a fost invocat în mod formal, fără a fi argumentat conform legii.

Susținerile din cuprinsul acestei critici de nelegalitate ar putea fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din același act normativ, dar ele nu prezintă relevanță în speță întrucât vizează legea aplicabilă executării silite pornite de revizuent, iar nu cerințele necesare pentru admiterea căii extraordinare pe care a promovat-o.

În raport de faptul că s-a reținut că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate a revizuirii, anume aceea ca în al doilea proces să nu se fi analizat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, nu prezintă importanță și nu vor fi analizate celelalte aspecte susținute de recurent referitoare la legea aplicabilă, lipsa incidenței Deciziei nr. 16/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, momentul producerii efectelor actelor de executare și modalitatea de aplicare a penalităților.

În consecință, întrucât dispozițiile legale invocate de recurent mai sus analizate au fost, în mod corect, aplicate în cauză, nefiind incident niciun motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 704A din 18 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată, astăzi 6 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.