ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2671/2024

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Galați la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept a invocat dispozițiile art. 253, 1385-1386, 1519 și 1531 C. civ.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întemeiată pe dispozițiile art. 300 alin. (1) și 303 alin. (3) C. proc. pen.

Prin sentința civilă nr. 544 din 11 mai 2023, Tribunalul Galați, secția I civilă a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.000 RON, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel principal pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați.

Prin decizia civilă nr. 22/A din 15 februarie 2024, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul formulat de apelantul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați împotriva sentinței civile nr. 544 din 11 mai 2023, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați.

Împotriva deciziei civile nr. 22/A din 15 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea de recurs, neîntemeiată în drept, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În drept, recurentul nu și-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând excepția nulității cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și pentru lipsa dezvoltării corespunzătoare a motivelor de nelegalitate.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul A. a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor invocate de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 15 aprilie 2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluția din 25 iunie 2024 s-a fixat termen de judecată la data de 26 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul cu observarea prevederilor art. 499 C. proc. civ., în raport cu excepția nulității, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte relevă că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În situația în care nu sunt indicate cazurile de casare incidente, instanța de recurs are obligația de a proceda la încadrarea criticilor recurentului în motivele legale de recurs. Însă, deși nu se prevede, în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze conduita instanței de apel și argumentele legale reținute de aceasta în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare a normelor de drept procedural și material în cauza dedusă judecății.

Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 22/A din 15 februarie 2024, prin care Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul formulat de apelantul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați împotriva sentinței civile nr. 544 din 11 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul A., a schimbat în tot sentința și a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, prin care acesta solicita angajarea răspunderii civile a pârâtului pentru pretinse fapte ilicite săvârșite față de reclamant, constând în principal în întârzierea nepermisă a realizării urmăririi penale față de el.

În esență, Curtea de apel a aplicat prevederile art. 303 alin. (3) C. proc. civ..pen, reținând că, deși formal pârâtul justifică legitimarea procesuală pasivă față de dispozițiile art. 36 C. proc. civ. și de împrejurarea că legea de procedură îi conferă acestuia atribuții în cadrul urmăririi penale, instituția nu poate fi chemată să răspundă pentru întârzierea actelor de urmărire penală, având în vedere că nu există o dispoziție legală care să permită conducătorului instituției să ordone angajaților în ce mod să își îndeplinească atribuțiile.

Prin cererea de recurs formulată de reclamantul A., acesta a susținut că infracțiunile pentru care a fost cercetat nu făceau parte din categoria celor pentru care procurorul avea obligația de a conduce și controla nemijlocit activitatea de urmărire penală, că prin transferul răspunderii către procurorul de caz, intimatul a omis în cunoștință de cauză îndeplinirea obligațiilor organului de cercetare penală, prevăzute la art. 5 alin. (2) C. proc. pen., respectiv aceea de a strânge și administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului, evidențiind că cercetarea cauzei a stagnat în mod nejustificat în intervalul 13.10.2020-29.08.2021.

Recurentul a subliniat că în ordonanța de clasare emisă de procuror s-a reținut existența unor "întârzieri nejustificate în efectuarea cercetărilor și administrarea probatoriului", apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1357 alin. (1) C. civ. în mod eronat instanța de apel a reținut inexistența unui prejudiciu, întrucât, în opinia sa, prejudiciul este prezumat și există legătură de cauzalitate, având în vedere că, în lipsa conduitei imputate pârâtului, a fost lipsit de dreptul de a conduce pe drumurile publice.

Invocă faptul că hotărârea este contradictorie cu faptele stabilite de instanța de fond.

În urma verificării cererii de recurs, se constată că, în cauza pendinte, recurentul nu a indicat incidența niciunuia din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Procedând la analizarea criticilor invocate în cererile cu care a fost învestită, în acord cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu este posibilă încadrarea acestora în motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, recurentul a citat reținerile instanței de fond, pe care le-a apreciat a fi corecte, a criticat conduita intimatului raportat la infracțiunile pentru care a fost cercetat, care susține că a omis îndeplinirea obligațiilor organului de cercetare penală, a criticat faptul că cercetările au fost întârziate în 13.10.2020-29.08.2021, apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1357 alin. (1) C. civ., fără să existe critici de nelegalitate care să vizeze normele substanțiale încălcate.

Recurentul susține generic existența unui prejudiciu moral și material ca urmare a prelungirii anchetei penale și a imposibilității exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice, solicitând instanței de recurs să reevalueze starea de fapt reținută de instanța de apel și să stabilească o stare de fapt diferită în cauză.

Recurentul afirmă că instanța de fond a reținut greșit că acțiunea este neîntemeiată, dar nu emite critici concrete raportat la vreo normă procesuală civilă sau de drept material încălcată sau aplicată greșit de instanța de apel, exprimând un simplu dezacord față de soluția adoptată.

Referitor la prejudiciile materiale invocate (onorarii avocați, pierderea locului de muncă, împrumuturi contractate), Înalta Curte reține că acestea vizează exclusiv aprecierea faptică și probatorie, chestiuni ce exced controlului legalității realizat în cadrul recursului, mai ales că în speță s-a reținut inexistența unei fapte ilicite a pârâtului, ceea ce făcea inutilă verificarea celorlalte condiții ale răspunderii.

În ceea ce privește invocarea nulității deciziei recurate prin contradicție cu faptele stabilite de instanța de fond, Înalta Curte subliniază că recursul nu poate avea ca obiect contradicțiile factuale dintre hotărârile instanțelor inferioare - mai ales că instanța de apel a schimbat sentința tribunalului, în exercitarea atribuției sale de instanță de prim control judiciar - ci exclusiv conformitatea hotărârii cu normele de drept aplicabile.

Însă toate aceste critici, care vizează aspecte de netemeinicie, nu pot face obiect al recursului întrucât stabilirea situației de fapt rămâne în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive, iar instanța de recurs nu poate reaprecia probele administrate în cauză, prin atribuirea unei alte valori probatorii decât cea acordată de instanțele de fond.

De altfel, recurentul nu a valorificat cu eficiență niciun temei de drept substanțial care să fi fost ignorat sau încălcat de instanța de apel, trimiterea la dispozițiile art. 1357 alin. (1) C. civ. fiind una generică, neînsoțită de critici efective care să fi înfățișat modalitatea în care instanța de apel ar fi aplicat sau interpretat greșit aceste norme.

Or, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Din analiza motivelor de recurs rezultă că nu există nicio critică vizând modalitatea de aplicare a normelor juridice de drept procedural sau material de către Curtea de Apel Galați, a cărei hotărâre este recurată.

În consecință, reținând că recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) din același act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 22 din 15 februarie 2024 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul Județean de Poliție Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2024.