ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1315/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă la 27.04.2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții CTT Construcții Safe S.R.L. și B., obligarea acestora la plata sumei de 210.515,53 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs societății reclamante ca urmare a accidentului din 16.02.2022, având ca urmare avarierea instalației de distribuție a gazelor naturale, cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 148, 192, 194, 277 alin. (2) și (3) C. proc. civ., art. 16, art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 1469, art. 1522, art. 1523 alin. (2) lit. e), art. 1615 C. civ. Legea nr. 123/2012; Ordinul nr. 89/2018.

Sentința pronunțată de Tribunalul Neamț Prin sentința civilă nr. 1184/20.12.2023, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâta CTT Construcții Safe S.R.L.. A obligat pârâta CTT Construcții Safe S.R.L. să plătească reclamantei suma de 210.515,53 RON, cu titlu de despăgubiri, și suma de 5412 RON, cheltuieli de judecată (constând în contravaloare taxa de timbru și cheltuieli de transport). A respins, ca neîntemeiată, acțiunea în pretenții formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău Prin decizia civilă nr. 561/16.10.2024, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta CTT Construcții Safe S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1184/20.12.2023 a Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 561/16.10.2024 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâta CTT Construcții Safe S.R.L., solicitând casarea în tot a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privind nemotivarea sau motivarea contradictorie a hotărârii, recurenta a arătat că instanța de apel s-a rezumat la a prelua motivarea instanței de fond, fără a realiza propria cercetare judecătorească, pentru a putea stabili dacă pretențiile formulate sunt fondate și ancorate în starea de fapt. O astfel de analiză a stării de fapt era absolut necesară pentru ca instanța să poată determina o posibilă legătură de cauzalitate între prejudiciul produs și așa-zisa faptă ilicită săvârșită. Prin urmare, hotărârea este nemotivată în ceea ce privește soluția dată, în contextul în care lipsesc, în concret, motivele pentru care instanța a admis condițiile atragerii răspunderii civile delictuale. Se impune a se observa că, instanța a analizat superficial îndeplinirea condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale. Mai arată recurenta că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că intimata-reclamantă nu și-a dovedit pretențiile, deși conform art. 249 C. proc. civ., sarcina probei îi revenea. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta a arătat în cauză nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile cerute de lege pentru angajarea răspunderii delictuale, sens în care dispozițiile art. 1349 raportat la art. 1357 C. civ. au fost aplicare în mod eronat. Contrar celor reținute de instanța de apel, lucrările au fost realizate prin raportare la proiectul tehnic pus la dispoziție de beneficiarul lucrărilor, UAT Județul Neamț, ținând cont, totodată, de cele comunicate de reprezentanții C. S.A. cu ocazia predării amplasamentului prin procesul-verbal din 24.09.2021. La momentul predării amplasamentului au fost prezenți reprezentanții beneficiarului, recurentei-pârâte, proiectantului, supervizorului, și deținătorilor de utilități, printre care reprezentanții C. S.A., în vederea identificării amplasamentului rețelelor de utilități existențe, care au confirmat, în mod expres, faptul că toate utilitățile sunt "în conformitate cu avizele tehnice din Proiect". Principiul forței obligatorii a contractului a presupus ca părțile să-și execute întocmai toate prestațiile la care s-au îndatorat prin contract, iar executarea trebuie să aibă loc la termenele și în condițiile stabilite, creditorul având dreptul să utilizeze toate mijloacele juridice oferite de lege pentru a obține executarea în natură a prestațiilor ce i se datorează de către debitor. În considerarea acestei situații de fapt, recurenta cu bună-credință și cu respectarea prevederilor contractuale, a recurs la decopertarea stratului de asfalt existent pe partea dreaptă spre axul drumului, moment la care, în mod surprinzător, a fost lovită conducta de gaz. Referitor la această condiție a faptei ilicite, în mod greșit, în cuprinsul deciziei recurate s-a constatat existența acesteia, atât timp cât cadrul contractual specific a stabilit în mod concret prin dispozițiile art. 8.1 din Contractul de execuție faptul că, beneficiarul lucrărilor, UAT Județul Neamț, avea responsabilitatea de a furniza toate documentele relevante care să confirme că proiectul este complet, inclusiv toate avizele și acordurile favorabile sub sancțiunea prevăzută de art. 10.2 din Contractul de execuție, conform căruia acesta va răspunde pentru "eșecul obținerii și/sau prelungirii acestor autorizații sau aprobări." Inclusiv cererea pentru acordarea avizului în vederea autorizării executării construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor aflate în exploatarea C. nr. 20939/09.11.2016 este formulată de Consiliul Județean Neamț. În aceste împrejurări, Avizul favorabil nr. x/16.11.2016 a fost emis pentru beneficiarul lucrării, nu pentru executantul lucrării. Totodată din prevederile art. 3 din Avizul favorabil nr. x/16.11.2016 se prevede în mod expres că "în cazul avarierii sau deteriorării conductelor și instalațiilor aflate în exploatarea C. - Centru Exploatare Bacău, beneficiarul va suporta contravaloarea pagubelor produse, inclusiv cea a pierderilor de gaze naturale și de restabilire a funcționalității elementelor afectate." Mai mult, au fost încălcate inclusiv prevederile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, conform cărora: "Investitorii sunt persoane fizice sau juridice care finanțează și realizează investiții sau intervenții la construcțiile existente în sensul legii și au următoarele obligații principale referitoare la calitatea construcțiilor: b) obținerea acordurilor și a avizelor prevăzute de lege (...); c) asigurarea verificării proiectelor prin specialiști verificatori de proiecte atestați; (...)". Au fost aplicate eronat și prevederile art. 12 din Ordinul 47/2003 - Procedura de emitere a avizului în vederea autorizării executării construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale. Or, în condițiile în care obținerea/prelungirea avizului C. S.A., componentă a documentației tehnice, revenea în atribuțiile beneficiarului UAT Județul Neamț, tocmai această obligație este imputată, în mod eronat, în sarcina recurentei-pârâte. În acest sens, recurenta face trimitere la prevederile art. 26.1 din Contractul de execuție lucrări, conform cărora CTT Construcții Safe S.R.L.: "va fi responsabil de: (a) trasarea exactă a lucrărilor în raport cu reperele și sistemele de referință inițiale prevăzute în contract sau comunicate de supervizor; (b) corectitudinea poziției, cotelor, dimensiunilor și traseului tuturor părților din lucrări." Chiar dacă s-ar aprecia că Avizul Favorabil nr. x/16.11.2016 (prelungit până în data de 16.11.2018) nu mai era valabil la momentul efectuării lucrării, pe parcursul perioadei de valabilitate a acestuia, intimata-reclamantă, în mod clandestin, a realizat lucrări de modificare a conductelor de gaze, împrejurare care a condus și a contribuit într-un procent semnificativ la producerea evenimentului. Inclusiv din declarația pârâtului B. realizată în fața instanței de fond, din răspunsurile la întrebările 4 și 5 reiese faptul că, poziționarea conductei de gaze până la punctul în care a fost avariată era paralelă cu carosabilul, iar la momentul la care s-au realizat lucrările de săpătură în zona în care s-a produs avarierea, conducta și-a schimbat traseul spre mijlocul drumului, fiind deci imposibil de prevăzut intersectarea cu conducta de gaze. Chiar dacă s-ar aprecia că recurenta ar fi efectuat lucrările în perioada de valabilitate a Avizului favorabil antemenționat (până la data de 16.11.2018), situația de fapt ar fi fost aceeași, deoarece intimata-reclamantă realizează lucrări în perioada 23.05.2018-28.05.2018 la conductele de gaze naturale, fără însă să informeze, cel mai târziu la momentul la care a fost încheiat procesul-verbal de la primirea amplasamentului din data de 24.09.2021. Contrar celor reținute în cuprinsul deciziei recurate, prin raportare la atribuțiile contractuale, obligația de a obține autorizația de construire/alte autorizații similare pentru lucrările permanente precum și alte aprobări revenea în totalitate beneficiarului lucrării, respectiv UAT Județul Neamț. Instanța de apel a achiesat practic la apărările nefondate ale intimatei-reclamante, rezultând totodată o lipsă a rolului activ a judecătorului, care a preluat constatările primei instanțe, fără a prezenta un raționament propriu. În aceste împrejurări au fost încălcate inclusiv prevederile art. 1352 C. civ.. Prin urmare, fapta terței persoane (a operatorului de rețea de utilități) nu a putut fi prevăzută sau evitată, sens în care a înlăturat total răspunderea civilă delictuală a recurentei-pârâte chemată să răspundă pentru cauzarea prejudiciului. Instanța de apel a considerat că solicitarea de asistență tehnică era o obligație în sine, când în realitate recurenta putea recurge doar în situațiile în care avea nevoie ("ori de cate ori este nevoie" - art. B Condiții generale, pct. 2 din Avizul favorabil), obligație care de altfel, a fost îndeplinită la momentul predării amplasamentului. Prin urmare, au fost aplicate în mod greșit și prevederile art. 1349 C. civ., cu atât mai mult cu cât, rezultă cu claritate faptul că, intimata-reclamantă nu și-a dovedit susținerile, respectiv nu a dovedit că lucrările ar fi fost realizate fără respectarea normelor tehnice de executare a unor astfel de lucrări, raportat la faptul că recurenta nu putea cunoaște împrejurarea că pe respectivul amplasament a fost deviat traseul conductei de gaz/montate alte conducte. În lipsa unei fapte ilicite nu se poate vorbi despre răspunderea civilă delictuală, astfel încât instanța trebuia să respingă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată. Aprecierile instanței de apel, care au condus la menținerea soluției primei instanțe, sunt rezultatul unei cercetări necorespunzătoare a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei. Formarea convingerii judecătorului cu privire la realitatea situației de fapt, pe care trebuia să-și întemeieze hotărârea pronunțată, atârnă de corecta și completa desfășurare a probațiunii și de valoarea probelor administrate. De aceste elemente depinde temeinicia și însăși legalitatea hotărârilor judecătorești, iar în cauză instanța judecătorească nu a stăruit îndeajuns în vederea descoperirii adevărului și a prevenirii oricăror greșeli în cunoașterea faptelor, așa cum obligă art. 22 alin. (2) C. proc. civ.. Astfel, decizia recurată a fost pronunțată și cu încălcarea principiului fundamental al rolului judecătorului în aflarea adevărului, statuat de art. 22 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Referitor la legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, trebuie avute în vedere nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale, adică faptele ilicite care au făcut posibilă, care au mediat acțiunea cauzală. Recurenta-pârâtă nu a avut posibilitatea reală de a cunoaște existența conductei pe care a fisurat-o, obligația de aducere la cunoștință a existenței acesteia fiind în sarcina intimatei-reclamante, atât timp cât au existat modificări de localizare a acesteia. Intimata-reclamantă s-a limitat să invoce că toate conductele sale sunt amplasate conform dispozițiilor legale, dar nu a oferit nicio explicație pentru faptul că aceste conducte aveau un traseu deviat. Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile textelor precizate, urmează a se constata că, sub acest aspect, dezlegarea dată de instanța de control litigiului de față nu răspunde acestor cerințe, astfel că soluția de respingere a apelului nu este una legală. Aceeași concluzie este incidență și prin raportare la aplicarea eronată a dispozițiilor art. 366 alin. (3) din Ordinul nr. 89/2018, conform cărora "Lucrările care se execută în zona de protecție sau de siguranță a obiectivelor terților se fac cu avizul și supravegherea tehnică a acestora" în condițiile în care, inclusiv din răspunsul oferit la întrebarea nr. 7 din interogatoriul luat pârâtului B. reiese că lucrările de săpătură nu se realizau în zona de protecție/de siguranță a conductelor de gaze naturale, devierea conductei de gaze nefiind semnalizată corespunzător. Astfel, instanța de fond a făcut aplicarea eronată a următoarelor prevederi privite în mod cumulat: art. 100 pct. 91 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, referitoare la definirea zonei de protecție ca fiind zona adiacentă obiectivelor din sectorul gazelor naturale, extinsă în spațiu, în care se instituie interdicții privind accesul persoanelor, regimul activităților și al construcțiilor, stabilite prin norme tehnice, precum și ale pct. 92, zona de siguranță este definită ca fiind zona adiacentă obiectivelor din sectorul gazelor naturale, extinsă în spațiu, în care se instituie restricții și interdicții, în scopul asigurării funcționării normale și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului, stabilite prin norme tehnice; zona de siguranță cuprinde și zona de protecție. Recurenta învederează că lățimea unei benzi de circulație a drumului județean este cuprinsă între 3-3,5 m, iar săpăturile se realizau în apropierea axului drumului, deci în afara zonelor de siguranță a conductelor de gaze naturale. De altfel, deși îi revenea sarcina probei, intimata-reclamantă nu și-a dovedit susținerile în acest sens, ci s-a rezumat generic să indice că lucrările ar fi fost efectuate în zona de siguranță, indicând prevederile legale aplicabile. Prin urmare, instanța de judecată avea obligația verificării certitudinii informațiilor furnizate de oricare parte din litigiu pentru stabilirea corectă a împrejurărilor de fapt. În cauză, acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care contrar celor reținute de instanță, lucrările nu au fost realizate în zona de siguranță a conductelor de gaze naturale și nu a fost făcută de intimata-reclamantă dovada contrară, sens în care recurentei nu îi revenea obligația legală să efectueze săpătura manual.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la 03.03.2025, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca nefondat și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. A arătat intimata că din probatoriul administrat rezultă că recurenta pârâtă, prin prepusul său, B., a efectuat la 16.02.2022 lucrări de săpătura cu buldoexcavatorul de mare tonaj pe rețeaua de gaze naturale din localitatea Piatra Neamț, județul Neamț, fără a solicita Avizul necesar și impus de lege pentru a i se conferi acesteia dreptul de a efectua lucrări pe rețeaua de gaze naturale aparținând intimatei și fără a solicita asistență tehnică de la intimată. Cu ocazia efectuării lucrării de săpătură, recurenta a avariat instalația de distribuție a gazelor naturale prin ruperea conductei de gaze naturale, instalația aflată în proprietatea intimatei, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 210.515,53 RON. Situația de fapt a fost confirmată prin procesul-verbal de constatare a daunelor din 16.02.2022, semnat fără obiecțiuni de către reprezentantul pârâtei, respectiv de către B., nefiind menționate obiecțiuni. Instanțele precedente au reținut faptul că recurenta pârâtă a efectuat lucrări de săpătură cu utilaje grele în zona instalației de gaze naturale fără avizul și asistența tehnică a operatorului A., în condițiile în care recurenta cunoștea existența rețelei de gaze naturale în acea zonă, acest fapt constituind o faptă culpabilă care a cauzat prejudiciul intimatei. Recurenta avea obligația de diligență de a solicita avizul și supravegherea lucrării efectuate de către intimată anterior începerii lucrărilor, tocmai pentru a preveni producerea unor astfel de avarii. Instanțele în mod legal au constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de articolul 1357 C. civ., respectiv fapta ilicită a recurentei, prejudiciul cauzat intimatei, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și vinovăția pârâtei recurente. În acest context, nu prezintă relevanță faptul că beneficiarul lucrărilor UAT județul Neamț a obținut un aviz de la intimată (expirat la data producerii evenimentului prejudiciabil), întrucât recurenta pârâtă este cea care a săvârșit fapta prejudiciabilă prin prepusul său, prin încălcarea prevederilor legale. UAT județul Neamț ar fi fost responsabilă de producerea prejudiciului doar în măsura în care aceasta ar fi fost autorul faptei ilicite, respectiv dacă această unitate ar fi avariat conducta de gaze naturale. Avizul emis de intimată beneficiarului nu constituie un contract încheiat între aceasta și beneficiar, din care să rezulte obligații în sarcina intimatei, ci doar un acord dat beneficiarului. Prin urmare, nu poate fi reținută existența unei răspunderi contractuale a intimatei față de pârât/beneficiar. Totodată, clauza din avizul favorabil prin care beneficiarul își asumă răspunderea pentru eventualele pagube nu înlătură caracterul ilicit al faptei pârâtei recurente și nici nu transferă în sarcina beneficiarului avizului răspunderea pentru fapta prepusului recurentei. Recurenta recunoaște săvârșirea faptei ilicită, recunoaște că nu exista un aviz valabil emis de către intimată care să-i confere dreptul de a efectua lucrări pe rețeaua de gaze naturale, recunoscând, de asemenea, că nu a solicitat nici asistență tehnică, situație care duce la recunoașterea încălcării prevederilor legale. Obligația de a obține avizul favorabil, care să confere dreptul de a opera lucrări pe rețeaua de gaze naturale a intimatei revine persoanelor fizice și juridice care efectuează lucrări de construcție. În lipsa avizului favorabil emis de către intimată, recurenta avea interdicția de a executa lucrări pe rețeaua de gaze naturale aparținând intimatei. Recurenta nu avea o singură obligație ci mai multe, respectiv obligația de a solicita eliberarea unui aviz favorabil care să-i confere dreptul de a efectua lucrări pe rețeaua intimatei de gaze naturale precum și obligația de a solicita asistență tehnică din partea intimatei, obligații care nu au fost respectate și care au dus la ruperea conductei de gaze naturale. Decizia Curții de Apel Bacău este una corect motivată, raportată la prevederile legale aplicabile, fiind analizate în mod corect probele depuse la dosar. Prevederile art. 1349 C. civ. au fost aplicate în mod corect. Recurenta afirmă că intimata nu a dovedit că lucrările au fost realizate fără respectarea normelor tehnice de executare a unor astfel de lucrări, dar din moment ce traseul conductei nu a fost schimbat, intimata nu are ce dovedi și nu se poate face dovada unui fapt negativ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., recurenta învederează că instanța de apel s-a rezumat la a prelua motivarea instanței de fond, fără a realiza propria cercetare judecătorească, că instanța de apel a analizat superficial îndeplinirea condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale și că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că intimata-reclamantă nu și-a dovedit pretențiile, deși conform art. 249 C. proc. civ., sarcina probei îi revenea. Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia controlul judiciar se realizează exclusiv asupra conformității hotărârii recurate cu normele de drept aplicabile, aspectele de nelegalitate fiind expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Prin urmare, modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor, astfel cum este invocată de către recurentă, excedează cadrului procesual specific, neputând fi avută în vedere la soluția ce se va pronunța de către instanța de recurs. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta reglementează trei ipoteze, care au drept efect casarea unei hotărâri și anume: a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârșire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanță; b) motivele hotărârii recurate sunt contradictorii. Contradicția poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susțin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic; c) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare. În cauza de față, recurenta pretinde că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv, instanța de apel nu a realizat o motivare proprie, preluând motivarea instanței de fond și că a efectuat o analiză superficială a cauzei, ce nu poate constitui o motivare conformă legii. Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că prin decizia recurată instanța de apel a răspuns tuturor criticilor cu care a fost învestită prin motivele de apel, atât cele privind nemotivarea hotărârii de primă instanță, cât și cele privind greșita reținere a situației de fapt și aplicarea a dispozițiilor legale incidente, din perspectiva condițiilor răspunderii civile delictuale. Astfel, instanța de apel a reținut că sentința apelată corespunde exigențelor de motivare reglementate de lege și că în cauză este incidentă răspunderea civilă delictuală, întrucât apelanta-pârâtă nu a făcut dovada că a solicitat asistență tehnică pentru lucrările efectuate în apropierea rețelelor de distribuție a gazelor naturale, a încălcat dispozițiile art. 190 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale prin efectuarea de lucrări fără avizul de specialitate, a încălcat dispozițiile art. 12 din Ordinul nr. 47/2003, privind procedura de emitere a avizului pentru executarea construcțiilor amplasate în vecinătatea sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale și nu a efectuat lucrarea respectivă pe baza unei documentații, iar în calitate de antreprenor avea sarcina de a obține avizele necesare lucrărilor. Pentru fiecare dintre aceste aspecte, instanța de apel a expus, în mod punctual, considerentele ce fundamentează raționamentul logico-juridic al instanței, care sunt temeiurile de fapt și de drept avute în vedere, cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate și a apărărilor formulate de către părți. Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanță a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a dreptului la un proces echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Din această perspectivă, în jurisprudența Curții Europene s-a reținut în mod constant că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Deși obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, Curtea Europeană a subliniat că noțiunea de proces echitabil impune ca jurisdicțiile interne să examineze în mod efectiv chestiunile esențiale care au fost invocate. Astfel, motivarea unei hotărâri este o chestiune de esență, de conținut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă. Trebuie ca instanța de judecată să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății, condiții care, în cauza de față, sunt îndeplinite. În jurisprudența Curții europene s-a arătat, în mod constant, că motivarea hotărârii este un element esențial al dreptului părții la un proces echitabil (Cauza Hadjianastassiou contra Grecia) și că noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță de judecată, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat, totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și, fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al părților, această obligație presupune, totuși, ca partea interesată să poată aștepta un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză (Cauza Albina contra România, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu contra România). Aplicând aceste principii în cauza pendinte și având în vedere modalitatea în care instanța de apel a răspuns criticilor deduse judecății prin motivele de apel, Înalta Curte constată că motivarea instanței de apel este una care întrunește exigențele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., fiind menționate în mod clar și coerent argumentele avute în vedere de instanța devolutivă la soluționarea cauzei. Față de cele arătate, critica sub acest aspect va fi respinsă, ca nefondată. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit, în principal, dispozițiile art. 1349, art. 1352, art. 1357, art. 1371 C. civ., dar și dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, dispozițiile art. 366 alin. (3) din Ordinul nr. 89/2018, dispozițiile art. 100 pct. 91 și 92 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, pct. 1.2 și pct. 3.12 din NTPEE 2008 (normele tehnice pentru proiectarea, executare și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale). Cu privire la normele juridice pretins a fi interpretate sau aplicate eronat, Înalta Curte reține că, potrivit art. 1349 din C. civ., "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului. (4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin lege specială." Conform art. 1352 din C. civ., "Fapta victimei înseși și fapta terțului înlătură răspunderea chiar dacă nu au caracteristicile forței majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, însă numai în cazurile în care, potrivit legii sau convenției părților, cazul fortuit este exonerator de răspundere." Dispozițiile art. 1357 din C. civ. normează faptul că "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.", iar dispozițiile art. 1371 C. civ. că "(1) În cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care la cauzarea prejudiciului au contribuit atât fapta săvârșită de autor, cu intenție sau din culpă, cât și forța majoră, cazul fortuit ori fapta terțului pentru care autorul nu este obligat să răspundă." Față de conținutul acestor normelor juridice antereferite, Înalta Curte constată că recurenta critică, din perspectiva unei greșite interpretări sau aplicări a legii, soluția instanței de apel privind existența faptei ilicite a recurentei, constând în efectuarea unor lucrări de construcții, care au produs avarierea instalației de distribuție a gazelor naturale, generatoare de prejudicii pentru intimata-reclamantă, precum și neluarea în considerare a unor cauze exoneratoare de răspundere civilă delictuale- fapta terțului. Totodată, Înalta Curte constată că interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., deși reprezintă o normă de drept procesual, se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., întrucât această critică se raportează la modalitatea în care a fost analizată legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Referitor la pretinsa interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor cuprinse în Ordinul 89/2018, Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale și NTPEE 2008 (normele tehnice pentru proiectarea, executare și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale), Înalta Curte constată că normele legale menționate se circumscriu aceleiași critici privind existența faptei ilicite, condiție a răspunderii civile delictuale, urmând a fi analizate din această perspectivă. Astfel, printr-o primă critică, recurenta pretinde că, potrivit art. 8.1 din Contractul de execuție încheiat la 01.09.2021, beneficiarul lucrărilor, UAT județul Neamț, avea responsabilitatea de a furniza în mod complet toate documentele relevante, care să confirme că proiectul este complet, inclusiv toate avizele și acordurile favorabile, sub sancțiunea prevăzută de art. 10.2 din contract, în sensul că acesta va răspunde pentru eșecul obținerii și/sau prelungirii acestor autorizații sau aprobări. Mai arată recurenta că Avizul nr. x/16.11.2016 a fost emis pentru beneficiarul lucrării (UAT Județul Neamț), iar nu pentru executantul ei (recurenta) și că în art. 3 din acest aviz se prevede răspunderea beneficiarului pentru avarierea au deteriorarea conductelor și instalațiilor aflate în exploatarea C.-Centru Exploatare Bacău. Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că prezentul demers judiciar este reprezentat de o acțiune în răspundere civilă delictuală, în care se invocă săvârșirea, de către pârâții CTT Construcții Safe S.R.L. și B., a unei fapte ilicite, concretizate în efectuarea unor lucrări de construcții, având ca urmare avarierea instalației de distribuție a gazelor naturale, generatoare de prejudicii materiale (cuantificate la suma totală de 210.515,53 RON). Instanțele anterioare au stabilit judicios situația factuală și de drept în baza probatoriului administrat, în sensul că la data de 16.02.2022, urmare a executării unor lucrări de reabilitare și modernizare a drumurilor județene 157, 207 C, 207 D, pârâta CTT Construcții Safe S.R.L. a avariat instalația de distribuție gaze naturale din localitatea Piatra Neamț, județul Neamț, prin ruperea conductei de gaze naturale, instalație aflată în proprietatea A.. Salariatul recurentei, care manevra excavatorul, la momentul accidentului, era pârâtul B. (care a semnat și procesul-verbal de daune), muncitor care efectua lucrarea (săpătura) mecanic cu un buldoexcavator și nu manual. Avarierea conductei a determinat și pierderea unei cantități de 25.658,93 m 3 gaze naturale, în valoare de 173.237,51 RON fără TVA, calculată potrivit prevederilor Ordinului ANRDE nr. 18/2014 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al consumului tehnologic din sistemele de distribuție a gazelor naturale. Având în vedere obiectul cauzei- causa debendi- contractul de execuție încheiat între executant (recurentă) și beneficiar (UAT Județul Neamț), în virtutea căruia recurenta tinde să transfere responsabilitatea pentru producerea evenimentului prejudiciabil în sarcina acestuia din urmă (prin pretinsa obligativitate a beneficiarului lucrării de a comunica informații și a obține avize) este lipsit de relevanță, întrucât, pe de o parte, executantul trebuia să realizeze lucrarea potrivit legii (prin obținerea avizelor necesare, solicitarea de asistență tehnică din partea intimatei-reclamante și realizarea săpăturii în modalitatea prevăzută de lege), iar pe de altă parte, prezentul litigiu nu vizează răspunderea civilă contractuală, întrucât intimata-reclamantă este un terț față de raporturile contractuale dintre recurentă și beneficiarul lucrării, ci răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Recurenta pretinde că responsabilitatea pentru avarierea conductei de gaze aparține beneficiarului lucrării, potrivit clauzelor contractuale, însă analiza din cauza pendinte nu poartă asupra raporturilor contractuale dintre recurentă și beneficiar, ci asupra consecințelor prejudiciabile ale faptei săvârșite de către recurentă și necontestată de către aceasta, asupra patrimoniului intimatei-reclamante, care are calitatea de terț față de contractul de execuție încheiat între recurentă și beneficiar. De altfel, beneficiarul lucrării (UAT Județul Neamț) nici măcar nu figurează în calitate de parte în prezenta cauză, iar raporturile dintre acesta și recurenta-pârâtă nu pot face obiect al analizei în prezentul cadru procesual. Sub un al doilea aspect, Înalta Curte reține că, în litigiul pendinte, nu are relevanță persoana care trebuia să solicite, conform voinței contractuale a părților, emiterea unui aviz favorabil în baza căruia să se efectueze lucrarea, ci, din perspectiva răspunderii civile delictuale, interesează rezultatul final, respectiv realizarea lucrării în afara cadrului legal, dat fiind faptul că, la data efectuării acesteia (16.02.2022), Avizul favorabil nr. x/16.11.2016 emis de intimata-reclamantă la solicitarea Consiliului Județean Neamț, nu mai era de actualitate, fiind necesară emiterea unui nou aviz, ținând cont de faptul că valabilitatea acestuia a fost prelungită până la 16.11.2018. Din punct de vedere al răspunderii civile delictuale, culpa nu aparține entității abilitate să solicite emiterea avizului favorabil, ci aparține entității care a efectuat lucrarea în afara cadrului legal, respectiv în lipsa avizului favorabil prevăzut de lege. Or, cea care a săvârșit fapta prejudiciabilă este recurenta-pârâtă. Așa fiind, Înalta Curte decelează că, în mod corect, instanța de apel a reținut că recurenta a încălcat dispozițiile art. 190 lit. b) din Legea nr. 123/2012, legea energiei electrice și a gazelor naturale, care interzice terților "să efectueze săpături sau lucrări de orice fel în zona de protecție a obiectivelor de gaze naturale, fără avizul prealabil al operatorului de sistem" și art. 190 lit. c), care interzice terților "să intervină în orice mod asupra conductelor, echipamentelor și instalațiilor de gaze naturale". În același sens, în mod corect a reținut instanța de apel că recurenta a încălcat și prevederile art. 12 din Ordinul nr. 47/2003 - Procedura de emitere a avizului în vederea autorizării executării construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale, potrivit cărora "Persoanele fizice și juridice care realizează lucrări de construcție au următoarele obligații: a) să solicite avizul operatorilor din sectorul petrol și gaze naturale, conform cerințelor din certificatul de urbanism". Potrivit legislației în materie, dacă un terț dorește să efectueze anumite activități în zona obiectivelor de gaze naturale, acesta, trebuie să respecte Legea nr. 123/2012, cu normele tehnice de aplicare NTPEE 89/2018, fiind necesar să obțină, în baza unei cereri exprese, un aviz prealabil care trebuie emis de operatorul de sistem, respectiv de către A.. Avizul emis în temeiul legii, cum este și cel emis în cauza de față, prevede anumite condiții tehnice de exploatare a perimetrului/zonei unde există conducte de gaze naturale și în care se lucrează, aceste zone fiind considerate de protecție sau de siguranță. De asemenea, în avizele care se emit se prevede în mod expres că în zona rețelelor de gaz, se va săpa, în mod obligatoriu, manual. Acest aspect este menționat în mod expres și în Avizul nr. x/16.11.2016, însă recurenta a efectuat săpături cu excavatorul, ceea ce nu era permis pentru a nu a nu exista riscul de acroșare a conductei de gaze. Totodată, potrivit art. 366 alin. (3) din Ordinul nr. 89/2018, "Lucrările care se execută în zona de protecție sau de siguranță a obiectivelor terților se fac cu avizul și supravegherea tehnică a acestora". Față de această dispoziție legală, recurenta trebuia să solicite supravegherea tehnică/asistență tehnică din partea intimatei-reclamante, având în vedere că în zona în care a efectuat lucrări există conducte/branșamente de gaze naturale, lucru pe care aceasta nu l-a făcut. Astfel, fapta ilicită nu se circumscrie raporturilor contractuale dintre recurentă și beneficiarul lucrării și nu constă în neemiterea avizului favorabil, ci în executarea lucrării în lipsa acestuia, fără asistență tehnică din partea operatorului de gaze și într-o modalitate prohibită de lege, respectiv prin excavare și nu prin săpătură manuală. În acest context, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de apel a stabilit că fapta ilicită, astfel cum a fost descrisă mai sus, este imputabilă în totalitate recurentei-pârâte. Printr-o a doua critică, recurenta învederează că la producerea evenimentului a contribuit fapta proprie a intimatei-reclamante constând în realizarea clandestină de lucrări de modificare a traseului conductelor de gaze, fără încunoștiințarea executantului. Din această perspectivă, recurenta pretinde o greșită interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 1352 din C. civ. privind fapta victimei înseși, art. 1371 C. civ. privind răspunderea pentru contribuția prin fapta proprie la producerea prejudiciului. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 1352 și 1371 din C. civ. ce reglementează fapta victimei ca fapt juridic ilicit, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât nici nu s-a probat existența faptului juridic ilicit- actori incumbit probationis- săvârșită de către beneficiarul lucrării sau de către intimata-reclamantă. Fapta ilicită constă în avarierea conductei de gaze, ca efect al săpăturilor mecanizate (și nu manuale, cum se impunea, potrivit legii), de către recurenta-pârâtă, în lipsa avizului favorabil și fără solicitarea de asistență tehnică de specialitate din partea operatorului de gaze. În acest context factual, nu există o victimă în sensul dispozițiilor art. 1352 din C. civ. (beneficiarul lucrării neputând avea calitatea de victimă), ci există un executant (recurenta-pârâtă) care a avariat, prin faptă proprie, o conductă de gaze aparținând intimatei-reclamante, suportarea costurilor respectivei avarii fiind suportată, în mod evident, de aceasta din urmă. Situația de fapt astfel conturată atrage incidența dispozițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în sarcina celui care a săvârșit fapta prejudiciabilă, respectiv recurenta-pârâtă, iar nerespectarea dispozițiilor legale în materie, ce reglementează efectuarea lucrărilor, determină ca răspunderea civilă a acesteia să fie unică și personală. Pe de altă parte, susținerea recurentei în sensul că traseul conductei de gaze ar fi fost deviat prin așa-zise lucrări clandestine realizate de către operatorul de gaze, reprezintă o afirmație ce nu își găsește corespondent în probele dosarului, iar trimiterea la declarația lui B. nu poate fi avută în vedere, câtă vreme acesta este angajatul recurentei și este chiar persoana împuternicită de recurentă să efectueze lucrarea, în calitate de salariat. Chiar dacă acțiunea în contradictoriu cu acesta a fost respinsă, ca neîntemeiată, soluție menținută și în apel, este evident că susținerile sale sunt lipsite de obiectivitatea cerută de lege, dat fiind calitatea de angajat al recurentei și implicarea sa în operațiunea finalizată cu avarierea conductei. În argumentarea caracterului nefondat al acestei critici de nelegalitate, Înalta Curte apreciază ca fiind valabile considerentele anterioare privind existența faptei ilicite și autorul acesteia, care nu se mai impun a fi reluate și care relevă inexistența unei cauze exoneratoare de răspundere civilă sau de diminuare a răspunderii civile delictuale în ce o privește pe recurenta. O a treia critică se referă la încălcarea principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului, astfel cum este reglementat de art. 22 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., recurenta învederând că, în analiza legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, trebuie avute în vedere nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale, adică împrejurările care au făcut posibilă fapta ilicită. În acest sens, recurenta susține că nu avea posibilitatea reală de a cunoaște existența conductei pe care a fisurat-o, obligația de aducere la cunoștință a existenței acesteia fiind în sarcina intimatei-reclamante și că respectiva conductă avea un traseu deviat, care nu a fost semnalizat ca atare de către intimata-reclamantă, acesta fiind motivul pentru care lucrările nu s-au efectuat în zona de siguranță. În opinia recurentei, aceste aspecte au favorizat producerea faptei prejudiciabile și nu au fost avute în vedere de instanța de apel, care avea obligația de a verifica certitudinea informațiilor furnizate de oricare dintre părți, pentru stabilirea corectă a împrejurărilor de fapt, fiind încălcate dispozițiile art. 100 pct. 91 și 92 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, pct. 1.2 și pct. 3.12 din NTPEE 2008 (Normele tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale). Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că prin această critică recurenta tinde să reitereze aspectele privind existența culpei concurente a intimatei-relamante, chestiune asupra căreia instanța de recurs s-a pronunțat prin considerente anterioare, în sensul inaplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 1352 și 1371 din C. civ. Pe de altă parte, prin această critică, deși afirmă o pretinsă interpretare/aplicare greșită a unor norme de drept material, recurenta face trimitere, în concret, la modalitatea în care instanța de apel a administrat și interpretat probatoriile, chestiune de netemeinicie care excedează configurației juridice a căii extraordinare de atac a recursului, în care se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate. Totodată, Înalta Curte constată că această pretinsă critică de nelegalitate se fundamentează pe faptul că intimata-reclamantă ar fi realizat anumite lucrări ce ar fi schimbat traseul conductei de gaze, deși o astfel de situație nu rezultă din actele dosarului, nefiind, deci, probată. Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că în lipsa avizului favorabil, în lipsa solicitării asistenței tehnice din partea intimatei-reclamante și în lipsa executării lucrării în modalitatea prevăzută de lege, alegațiile recurentei nu sunt apte nici să o absolve pe aceasta de răspunderea civilă delictuală, nici să-i diminueze contribuția în săvârșirea faptei prejudiciabile, fiind lipsite de relevanță din această perspectivă. Astfel, situarea conductei de gaz la o altă adâncime nu are caracteristicile unei forțe majore și nici a unui caz fortuit pentru a înlătura răspunderea recurentei, nefiind îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 1371 din C. civ., întrucât avarierea conductei de gaz putea fi prevăzută și împiedicată de recurentă printr-o verificare riguroasă a îndeplinirii avizului legal de efectuare a lucrărilor de săpături, dacă acesta ar fi existat. Totodată, recurenta putea evita avarierea conductei, dacă ar fi efectuat săpăturile manual și nu mecanizat. De asemenea, nu poate fi reținută apărarea recurentei, potrivit căreia lucrările nu s-ar fi desfășurat în zona de protecție sau de siguranță a conductei de gaze naturale, atâta timp cât s-a produs avarierea acesteia. Pe de altă parte, reprezentantul societății pârâte a semnat procesul-verbal prin care a fost constatată avaria și în care s-a menționat cine este persoana vinovată de producerea acesteia, context în care recurenta și-a asumat astfel fapta ilicită săvârșită. Față de soluția ce se va pronunța și având în vedere că intimata-reclamantă A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea combustibilului necesar deplasării la instanță a reprezentantului legal care a susținut concluziile orale la termenul de judecată, cheltuieli dovedite cu bonul nefiscal emis de S.C. OMV Petrom S.A. la data de 10.06.2025, în cuantum de 200,34 RON, aflat la dosar recurs, Înalta Curte va face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, fundamentul plății cheltuielilor de judecată fiind dat de culpa procesuală în care se află partea care a pierdut procesul. Întrucât intimata-reclamantă a dovedit cheltuielile de judecată reprezentând contravaloarea transportului reprezentantului legal al acesteia, conform celor arătate, Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă la plata acestora, în cuantumul menționat, în favoarea intimatei-reclamante. Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta CTT Construcții Safe S.R.L. împotriva deciziei nr. 561 din 16 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă și va obliga pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante A. cheltuieli de judecată în cuantum de 200,34 RON. PENTRU ACESTE MOTIVE,