ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1307/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 04.06.2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., constatarea nulității absolute parțiale a Actului de dezmembrare autentificat de C. și D. sub nr. x/20.11.2017 având ca obiect Lotul nr. x compus din teren intravilan, categoria curți-construcții, în suprafață de 1.839 mp, situat în București, str. x (fost Drumul Jilavei) nr. 14, Lot x, nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x conform încheierii nr. 87631/21.11.2017 emisă de OCPI Sector 4; radierea dreptului de proprietate al pârâtului înscris asupra imobilului în suprafață de 1.839 mp, situat în București, str. x, identificat cu nr. cadastral x și identificat ca fiind Lotul nr. x din Actul de dezmembrare; în temeiul art. 908 C. civ., urmare a constatării nulității absolute parțiale a Actului de dezmembrare și radierii dreptului de proprietate al pârâtului asupra terenului menționat anterior, rectificarea cărtii funciare. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 18/1991, art. 557, art. 563, art. 885 și urm., art. 908, art. 1.236 și urm., art. 1.254 C. civ., Legea nr. 7/1996, republicată, precum și toate celelalte texte de lege invocate în cadrul cererii. Prin întâmpinare, pârâtul B. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului din perspectiva lipsei interesului în promovarea acțiunii.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 1724/09.12.2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei de interes. A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul B., ca fiind lipsită de interes. În temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a redus onorariul de avocat solicitat de pârât cu titlu de cheltuieli de judecată de la suma de 5000 RON, la suma de 3000 RON. A obligat reclamantul la plata, către pârât, a sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, redus.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 1410/A/09.11.2023, Curtea de Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelurile declarate de ambele părți împotriva sentinței nr. 1724/09.12.2022 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, ca nefondate. În baza art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile pentru care apelantul-reclamant a beneficiat de reducere, în cuantum de 2.386,25 RON, au rămas în sarcina statului. A compensat integral cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1410/A/09.11.2023 a Curții de Apel Buucrești, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 și 8 C. proc. civ., reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în toate etapele procesuale. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de apel nu a realizat o cercetare judecătorească efectivă și nu a procedat la o judecată reală a cauzei sub aspectul interesului recurentului, preluând motivarea instanței de fond fără să analizeze și să combată susținerile recurentului și fără să analizeze întreg materialul probator trecut prin propriul raționament asupra cauzei deduse judecații. În afară de invocarea formală a dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., instanța de apel nu a motivat admiterea excepției lipsei interesului raportat la susținerile recurentului și la înscrisurile administrate. S-a reținut că cererea promovată nu justifică interes, întrucât anularea parțială ar conduce doar la realipirea lotului x la lotul mamă, din care a fost dezmembrat. Raționamentul este superficial și lipsit de analiză juridică, în contextul în care motivele de nulitate absolută a Contractului de dezmembrare vizeaza vicii de fond ale acestuia și nu de formă, ca operațiune cadastrală, astfel cum a privit instanța de fond. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de apel a ignorat toate hotărârile judecătorești depuse de acesta la dosarul cauzei în combaterea excepției lipsei interesului și a încălcat autoritatea de lucru judecat, prioritară în aprecierea calității de persoană interesată în promovarea cererii introductive și a apelului. În acest sens, recurentul a arătat că are un interes real și legitim, folosința terenului nu este abuzivă și fără drept, acesta folosește suprafața de 1.167 mp din terenul ce a făcut obiectul Actului de dezmembrare identificat ca fiind Lotul nr. x din str. x, în suprafață de 1.839 mp, de 60 (șaizeci) de ani, a ridicat casa în care locuiește și dependințe pe o parte din acest teren. Instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2573/A/13.11.1996 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosar nr. x/1996, prin care s-a constatat, în mod irevocabil, că deși reclamantul intimat (B.) și-a legitimat calitatea procesuală activă cu titluri de proprietate, justificându-și astfel dreptul de a participa în proces, totuși, în mod greșit, prima instanță i-a admis acțiunea fără să observe că autorii lui decedați la 03.03.1965, respectiv la 31.10.1997, cât și el, au pierdut posesia suprafeței revendicate prin pasivitatea de care au dat dovadă mai bine de 30 ani, perioadă în care pârâtul-apelant a exercitat o posesie utilă asupra terenului în discuție încă din anul 1949, din anul 1963 construindu-și locuința cu anexele corespunzătoare în mai multe etape fără să fi fost tulburat în vreun fel, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 3480/26.04.1994 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București intrată în autoritate de lucru judecat. S-a mai reținut, prin această decizie, că recurentul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului încă de la momentul în care a început să curgă prescripția achizitivă, respectiv din 1949, adică de 76 de ani, dreptul de proprietate al fostului proprietar (B.) fiind stins. De asemenea a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 9409/15.09.2000 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosar nr. x/1999, prin care s-a reținut că posesia utilă a recurentului a început în 1970-1971, când prin îngrădirea terenului, posesia a fost intervertită în posesie utilă, iar prin acțiunea în revendicare, introdusă de B. în anul 1999, termenul de prescripție a fost întrerupt. Fiind întrerupt termenul de prescripție, după încetarea cauzei întreruptive, începe să curgă un nou termen, respectiv după soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului (10.01.2002), urmând ca recurentul să poată formula o nouă cerere de constatare a intervenirii prescripției achizitive în anul 2032. Recurentul a atacat această sentință, iar prin decizia civilă nr. 1052/17.04.2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosar nr. x/2000, s-a reținut că, întrucât autorii reclamantului au pierdut proprietatea terenului și nu s-a dovedit revenirea acestui imobil în patrimoniul foștilor proprietari, reclamantul nu a făcut proba dreptului de proprietate asupra imobilului, întrucât hotărârea de expedient (sentința civilă nr. 1369/1994 a Judecătoriei Sectorului 4 București) are un caracter declarativ și nu se coroborează cu celelalte probe administrate. Totodată, prin aceeași decizie, s-a reținut că termenul de prescripție pe care recurentul îl putea invoca în dobândirea dreptului de proprietate a fost întrerupt prin acțiunea reclamantului din dosar, fără a ține cont de faptul că posesia sa fusese deja analizată și exista putere de lucru judecat referitor la prescripție. Recurentul învederează că actul de dezmembrare atacat reprezintă singurul act pe care îl poate contesta în calitate de deținător al unei posesii utile asupra terenului, având în vedere că pârâtul și-a intabulat terenul în suprafață de 6.994,12 mp tot prin artificiul dezmembrării, în baza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în 1944 și 1957 și a unor certificate de moștenitor încheiate în 1965 și 1975, toate evocate în sentința civilă nr. 1369/14.02.1994 a Judecătoriei Sectorului 4 București. Prin decizia civilă nr. 1226/16.05.2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosar nr. x/2002 s-a reținut că atâta timp cât terenul a ieșit din patrimoniul autorilor recurentelor (moștenitoarele lui E. sora lui B. și parte în tranzacția ce face obiectul sentinței civile nr. 1369/1994 a Judecătoriei Sectorului 4 București) intrând în patrimoniul CAP Jilava și cât în cauză nu s-a făcut dovada eliberării unui titlu de proprietate, în condițiile Legii nr. 18/1991, s-a reținut corect că dovada dreptului de proprietate pentru acțiunea în revendicare nu a fost făcută în mod legal. Din cuprinsul hotărârilor judecătorești evocate rezultă fără echivoc faptul că în cadrul acestor litigii a fost analizată atât posesia recurentului, cât și dreptul intimatului asupra terenului pe care l-a dezmembrat, iar concluzia este una singură: începând cu anul 1949 recurentul exercită asupra terenului în suprafață de 1.167 mp, ce intră în compunerea Lotului x (1.839 mp) din Actul de dezmembrare, o posesei utilă sub nume de proprietar, iar intimatul-pârât, care se erijează în proprietar, nu deține în realitate în mod legal terenul pe care l-a dezmembrat prin operațiuni de dezmebrare succesive în baza unor documente ce nu se circumscriu actelor de dispoziție, ci a celor declarative și nu constituie titlu de proprietate. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că, în dezacord cu statuările instanței de apel în sensul că acesta nu ar obține niciun folos practic dacă s-ar constata nulitatea absolută a actului de dezmembrare, recurentul este posesor de bună-credință recunoscut ca atare de către instanțele judecătorești încă din anul 2001, iar intimatul, prin operațiunea nelegală de dezmembrare, poate vinde terenul ca face obiectul Lotului x, din care recurentul posedă suprafața de 1167 mp de aproximativ 60 de ani. Singurul impediment în calea vânzării terenului îl constituie hotărârile judecătorești existente și notarea prezentului litigiu în cartea funciară. Prin urmare, se încalcă dispozițiile art. 557 și art. 888 C. civ. Recurentul nu critică lotizarea efectuată de expertul topo și preluată de notarul public prin actul de dezmembrare, ci solicită anularea acestui act pentru vicii de fond, ținând cont de faptul că persoana care a procedat la dezmembrarea terenului nu este proprietarul de drept al acestuia. Instanța de apel încalcă dispozițiile art. 1247 alin. (3) C. civ., care prevede obligativitatea instanței să se sesizeze și să constate că actul juridic ce constituie fundamentul intabulării Lotului x, respectiv Actul de dezmembrare întocmit în baza sentinței nr. 1369/1994 a Judecătoriei Sectorului 4, este lovit de nulitate absolută. În mod eronat, reține instanța de apel că actul de dezmembrare nu reprezintă un act juridic translativ de proprietate, ci o simplă operațiune materială de împărțire a unui lot mai mare în două loturi mai mici, fără efect în privința titularului dreptului de proprietate, care rămâne același. Instanța de apel a reținut, în mod greșit, că declararea nulității absolute a actului de dezmembrare nu ar avea drept consecință inexistența dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul acestui act. Ipoteza emisă de către instanța de fond și preluată de către instanța de apel reprezintă doar o interpretare subiectivă, fără suport juridic în contextul în care atât Lotul x ce face obiectul Actului de dezmembrare contestat are număr cadastral și carte funciară proprie, iar Lotul nr. x, de asemenea, are număr cadastral și carte funciară proprie, astfel încât anularea parțială a actului în privința Lotului x conduce în mod legal la radierea dreptului de proprietate al intimatului B. asupra acestuia, ca fiind înscris ilegal, terenul urmând a se întoarce in proprietatea Primăriei Sector 4, UAT Sector 4, care a deținut terenul anterior anului 1989 și de la care chiar intimatul 1-a revendicat prin numeroase modalități. Instanța de apel reține eronat că nu poate fi primită susținerea recurentului cu privire la faptul că acțiunea formulată reprezintă o modalitate legală de apărare a posesiei utile asupra terenului în litigiu atâta vreme cât recurentul nu a fost deposedat de teren ca urmare a încheirii Actului de dezmembrare, iar constatarea nulității absolute a acestuia nu ar avea ca efect redobândirea posesiei asupra terenului. Există numeroase hotărâri judecătorești deținute atât de recurent, cât și de alți posesori de bună-credință a unor terenuri din str. x, obținute împotriva acțiunilor și abuzurilor intimatului B., dar acesta continuă să încheie acte notariale în baza sentinței civile nr. 1369/1994 Judecătoriei Sectorului 4 București în privința căreia numeroase instanțe au statuat cu caracter definitiv și irevocabil că este declarativă, iar nu constitutivă de drepturi și în lipsa unui titlu valabil emis în baza Legii nr. 18/1991 în confirmarea procesului-verbal de punere în posesie din 11.07.2006 emis de Primăria Sectorul 4 București. Instanța de apel apreciază în mod greșit și interpretează subiectiv interesul recurentului în promovarea cererii privind anularea actului de dezmembrare ca fiind de natura patrimonială și nu unul moral. Argumentul referitor la folosul practic, direct și actual pe care recurentul îl are în promovarea prezentei cereri este exclusiv acela că prin actul de dezmembrare atacat B. a intabulat în cartea funciară suprafața de teren pe care recurentul o posedă și o folosește neîntrerupt din anul 1963, pe care a ridicat o casă și anexe în care locuiește, utilitatea posesiei recurentului fiind constatată deja de instanțele de judecată cu autoritate de lucru judecat, iar toate operațiunile de dezmembrare sunt nelegale fiind încheiate cu frauda la lege.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la 10.03.2025, intimatul-pârât B. a invocat excepția inadmisibilității recursului promovat împotriva sentinței civile nr. 1724/09.12.2022 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă raportat la dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., precum și excepția de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în ce privește motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. Solicită respingerea, ca inadmisibilă, a cererii privind autosesizarea instanței în temeiul dispozițiilor art. 1247 alin. (3) C. civ. în vederea constatării nulității actului juridic dedus judecății. Pe fond, solicită respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că au fost respectate dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este temeinic motivată și se bazează pe o aplicare corectă a legii, o evaluare detaliată și transparentă a probelor, precum și pe respectarea principiilor fundamentale ale dreptului procesual. Raționamentele instanței de apel au fost clare, logice și coerente, iar soluția adoptată este justificată din punct de vedere juridic, părțile având posibilitatea de a evalua conținutul concret al deciziei civile și de a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în subsidiar față de nulitatea invocată, arată că, în realitate, criticile recurentului vizează aspecte ce tin de soluționarea excepției lipsei calității procesuale active, iar nu excepția autorității de lucru judecat. Pe de altă parte, recurentul nu invocă o autoritate de lucru judecat generată de o situație ulterioară solutionării apelului și nu există o hotărâre judecătorească care să aibe aceleași părți, cauză și obiect cu cele din prezentul litigiu. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de asemenea, în subsidiar față de nulitatea invocată, arată că recurentul nu critică încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept referitoare la aprecierea asupra excepției lipsei calității sale procesuale active, ci solicită ca instanța de control judiciar să verifice aplicarea normelor de drept referitoare la aspectele de fond ale cauzei, aspecte care nu au făcut însă obiectul hotărârii judecătorești atacate (instanța de apel neintrând în soluționarea cauzei pe fond). Totodată, reiese din chiar susținerile recurentului că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile unei eventuale uzucapiuni, întrucât lipsesc buna-credință și posesia utilă. De asemenea, recurentul nu aduce nici un fel de argument referitor la folosul practic, direct și actual pe care acesta l-ar avea prin constatarea nulității absolute a actului de dezmembrare în condițiile în care o eventuală admitere a acțiunii ar avea ca efect doar reîntregirea proprietății pârâtului. Deși recurentul solicită constatarea nulității absolute a Actului de lotizare, acesta înțelege să critice doar valabilitatea actelor care stau la baza acestui contract, iar nu contractul în sine. Prin urmare, recurentul nu critică actul de lotizare a cărui nulitate o solicită, ci actul de proprietate al vânzătorului B., act cu a cărui cercetare instanța nu a fost învestită. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate, înlăturarea apărărilor expuse și admiterea recursului astfel cum a fost formulat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, cu prioritate asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare privind inadmisibilitatea căii extraordinare de atac declarate împotriva sentinței civile nr. 1724/09.12.2022 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și inadmisibilitatea cererii de autosesizare a instanței în temeiul art. 1247 alin. (3) din C. civ. în vederea constatării nulității absolute a actului juridic dedus judecății, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Referitor la excepția de inadmisibilitate a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1724/09.12.2022 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, Înalta Curte reține că obiectul recursului este reprezentat, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., de hotărârile date în apel, de cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege. Cum sentința civilă nr. 1724/09.12.2022 a fost pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, iar partea a promovat împotriva acestei hotărâri calea de atac specifică, prevăzută de lege (apelul fiind respins, ca nefondat, prin decizia recurată), reiese că recurentul nu are deschisă calea recursului împotriva sentinței pronunțate de prima instanță. Cu referire la acest aspect, relevante sunt dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. care prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar dispozițiile art. 483 din C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului, statuând expres că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Există, așadar, o ierarhie a căilor de atac, respectiv, hotărârile pronunțate în primă instanță de tribunale, susceptibile de apel, pot fi atacate cu apel exclusiv la instanța imediat superioară, adică la curtea de apel, în timp ce, hotărârile prin care curțile de apel soluționează apelurile, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs la instanța superioară. Această ierarhie a căilor de atac este menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicție. Prin urmare, obiectul recursului constă în nelegalitatea hotărârii date în apel, nemulțumirile părții cu privire la sentința pronunțată de prima instanță neputând fi invocate direct în recurs, motiv pentru Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât B. prin întâmpinare și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1724/09.12.2022 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Referitor la excepția inadmisibilității cererii de autosesizare a instanței în temeiul art. 1247 alin. (3) din C. civ. în vederea constatării nulității absolute a actului juridic dedus judecății, astfel cum a fost invocată de către intimatul-pârât B. prin întâmpinare, Înalta Curte reține că, subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat încălcarea, de către instanța de fond, a dispozițiilor art. 1247 alin. (3) C. civ. care prevede obligativitatea instanței să se sesizeze și să constate că actul juridic ce constituie fundamentul intabulării Lotului x, respectiv actul de dezmembrare întocmit în baza sentinței civile nr. 1369/1994 a Judecătoriei Sector 4 București, este lovit de nulitate absolută. În argumentarea acestei critici, recurentul-reclamant a învederat că motivele de nulitate absolută a actului de dezmembrare invocate prin acțiunea introductivă nu pot avea alt fine decât constatarea nulității operațiunii de dezmembrare întocmită cu nerespectarea dispozițiilor legale în ceea ce privește titlul de proprietate al celui care procedează la dezmembrare. Astfel, recurentul-reclamant, în afara cadrului și momentului procesual prevăzut de lege, apreciază, direct în recurs, că nulitatea absolută a actului de dezmembrare trebuie analizată prin prisma nulității absolute a titlului de proprietate al pârâtului, titlu de proprietate în virtutea căruia pârâtul a întocmit actul de dezmembrare contestat de către reclamant prin cererea de chemare în judecată. De asemenea, în contextul în care cauza nu a fost soluționată pe fond, ci a fost analizată din perspectiva lipsei de interes în exercitarea acțiunii, o astfel de apărare nu se raportează nici la dezlegarea jurisdicțională dată de instanța de apel cu referire la incidentul procedural menționat. Este adevărat că potrivit art. 1247 din C. civ., "(1) Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general.(2) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție. (3) Instanța este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută. (4) Contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege." Însă dispozițiile legale anterior menționate nu pot înfrânge dispozițiile procedurale privind obiectul și limitele învestirii instanței. În acest sens, Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată nu s-a formulat o astfel de solicitare, de constatare a nulității titlului de proprietate al intimatului-pârât B., ci s-a solicitat în mod expres, constatarea nulității absolute a actului de dezmembrare autentificat de C. și D. sub nr. x/20.11.2017, având ca obiect Lotul nr. x compus din teren intravilan, categoria curți-construcții, în suprafață de 1.839 mp, situat în București, str. x (fost Drumul Jilavei) nr. 14, Lot x, nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x conform încheierii nr. 87631/21.11.2017 emisă de OCPI Sector 4. S-a solicitat, de asemenea, radierea dreptului de proprietate al pârâtului înscris asupra imobilului menționat și rectificarea cărtii funciare. Având în vedere conținutul cererii de chemare în judecată- causa debendi- rezultă că instanțele au fost chemate să se pronunțe asupra nulității absolute a actului de dezmembrare, iar nu asupra nulității absolute a titlului de proprietate al intimatului-pârât B., cum se susține, prin recursul formulat de către reclamant. Totodată, problema de drept supusă judecății în etapele procesuale anterioare nu a fost dacă intimatul-pârât are sau nu un titlu de proprietate valabil și nici măcar dacă actul de dezmembrare este sau nu lovit de nulitate, ci dacă reclamantul justifică interes în constatarea nulității absolute a unui act de dezemembrare efectuat de persoana ce figurează ca proprietar în evidențele de carte funciară, anterior dezmembrării. Prin urmare, dispozițiile art. 1247 alin. (3) din C. civ. sunt aplicabile doar în cadrul procesual legal configurat, ele neputând substitui sau complini manifestarea de voință procesuală a părții care a inițiat demersul judiciar, iar instanța de judecată nu poate invoca, din oficiu, nulitatea absolută cu referire la ceva ce nu s-a cerut, ori cu referire la ceva ce nu s-a dezbătut. Câtă vreme, pe de o parte, reclamantul a solicitat exclusiv constatarea nulității absolute a actului de dezmembrare și, în cauză, nu s-a pus în discuție valabilitatea titlului de proprietate al intimatului-pârât, iar, pe de altă parte, cauza a fost soluționată din perspectiva aspectului procedural al interesului în exercitarea acțiunii, invocarea ca motiv de recurs a unei pretinsa încălcări a dispozițiilor art. 1247 alin. (3) din C. civ., reprezintă o solicitare inadmisibilă, potrivit celor arătate. Pe fondul recursului, Înalta Curte reține următoarele: Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., recurentul pretinde că instanța de apel nu a realizat o cercetare judecătorească efectivă, preluând motivarea instanței de fond fără să analizeze și să combată susținerile reclamantului apelant și fără să analizeze întreg materialul probator. Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanță a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a dreptului la un proces echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Din această perspectivă, în jurisprudența Curții Europene s-a reținut în mod constant că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Deși obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, Curtea Europeană a subliniat că noțiunea de proces echitabil impune ca jurisdicțiile interne să examineze în mod efectiv chestiunile esențiale care au fost invocate. Astfel, motivarea unei hotărâri este o chestiune de esență, de conținut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă. Trebuie ca instanța de judecată să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății, condiții care, în cauza de față, sunt îndeplinite. În jurisprudența Curții europene s-a arătat, în mod constant, că motivarea hotărârii este un element esențial al dreptului părții la un proces echitabil (Cauza Hadjianastassiou contra Grecia) și că noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță de judecată, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat, totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și, fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al părților, această obligație presupune, totuși, ca partea interesată să poată aștepta un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză (Cauza Albina contra România, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu contra România). Aplicând aceste principii în cauza de față, Înalta Curte constată că motivarea instanței de apel este una care întrunește exigențele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., fiind menționate în mod clar și coerent argumentele avute în vedere de instanța devolutivă la soluționarea cauzei. Astfel, instanța de apel a analizat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, având ca obiect constatarea nulității absolute a unui act de dezemembrare efectuat de persoana ce figurează ca proprietar în evidențele de carte funciară, anterior dezmembrării și a concluzionat că acesta nu a dovedit un interes actual, personal și direct. În acest sens, instanța de apel a reținut că actul de dezmembrare a cărui nulitate se solicită nu este un act translativ de proprietate, ci reprezintă o simplă operațiune materială de împărțire a unui lot mai mare în două loturi mai mici; că în cauză nu s-a procedat la analizarea titlului de proprietate al pârâtului, ci la folosul practic pe care l-ar obține reclamantul prin admiterea acțiunii; că reclamantul nu a fost deposedat de teren ca urmare a încheierii actului de dezmembrare, iar constatarea nulității absolute a acestui act nu ar avea ca efect redobândirea posesiei asupra terenului; că nu se pune problema rectificării cărții funciare, acest capăt de cerere fiind indisolubil legat de solicitarea privind constatarea nulității absolute a actului de dezmembrare. Înalta Curte constată că instanța de apel a răspuns, în mod detaliat, motivelor de apel formulate de către reclamant grevate pe lipsa de interes în exercitarea acțiunii introductive, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor invocate de către acesta. Împrejurarea că soluția pronunțată în calea de atac devolutivă se suprapune peste cea dată de prima instanță, respectiv considerentele instanței de apel fac trimitere și sunt în acord cu cele ale instanței de fond, nu reprezintă un aspect de nelegalitate care să fie sancționat din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., câtă vreme problemelor de drept deduse judecății în apel li s-a dat o dezlegare jurisdicțională raportată la criticile deduse judecății prin motivele de apel. Față de cele arătate, critica va fi respinsă, ca nefondată. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7) din C. proc. civ., recurentul pretinde că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2573/A/13.11.1996 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/1996 și a sentinței civile nr. 9409/15.09.2000 pronunțate de Judecătoria Sector 4 București în dosar nr. x/1999. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7) din C. proc. civ., hotărârea recurată poate fi casată pentru motive de nelegalitate "când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat". Autoritatea de lucru judecat este reglementată de art. 430 din C. proc. civ., text legal potrivit căruia "(1)Hotărârea judecătorească ce solutionează, în tot sau in parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveste dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestatia în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre." Efectele lucrului judecat sunt reglementate de art. 431 din C. proc. civ., ce statuează în sensul că "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă." Prin urmare, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7) din C. proc. civ. sancționează cu nelegalitatea, hotărârea judecătorească care ignoră autoritatea de lucru judecat derivând dintr-un litigiu anterior, purtat între aceleași părți, pentru aceeași cauză și cu obiect similar. Înalta Curte constată că prin decizia civilă nr. 2573/A/13.11.1996 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/1996 a fost admis apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1153/15.02.1996 a Judecătoriei Sector 4 București, care a fost schimbată în sensul respingerii acțiunii reclamantului B. având ca obiect stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților, reținându-se că în favoarea pârâtului A. a operat uzucapiunea asupra terenului de 336 mp ce se învecinează cu terenul reclamantului, prin efectul sentinței civile nr. 3480/26.04.1994 a Judecătoriei Sector 4 București. Prin sentința civilă nr. 9409/15.09.2000 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. x/1999, având ca obiect acțiune în revendicare, a fost admisă în parte acțiunea precizată a reclamantului B. împotriva pârâtului A.. A fost respinsă cererea reconvențională a pârâtului și a fost obligat acesta să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de 1167 mp situată în București, str. x, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert F.. Această sentință a fost schimbată prin decizia civilă nr. 1052/A/17.04.2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2000, în sensul admiterii apelului pârâtului A. și respingerii acțiunii precizate, reținându-se că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu. Având în vedere obiectul fiecăruia dintre cele două litigii în raport de care recurentul invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7) din C. proc. civ. (stabilirea unei linii de hotar între proprietățile părților, respectiv o acțiune în revendicare), ambele soluționate pe fond, dar și dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că soluțiile pronunțate în acele litigii sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză (având ca obiect constatarea nulității unui act de dezmembrare), soluționată din perspectiva excepției procesuale a lipsei de interes. Întrucât hotărârile judecătorești menționate de către recurent nu configurează o autoritate de lucru judecat, care să fi fost încălcată de către instanța de apel, condițiile prevăzute de art. 431 din C. proc. civ. nefiind îndeplinite, motivul de recurs invocat nu este incident, iar critica astfel formulată nu poate fi primită. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., recurentul invocă, pe de o parte, că instanța de apel a încălcat și aplicat greșită normele de drept în materie de proprietate și cadastru, art. 557, art. 888 din C. civ., art. 1247 alin. (3) din C. civ., iar, pe de altă parte, că instanța de apel reține, în mod eronat, următoarele aspecte: că actul de dezmembrare nu reprezintă un act translativ de proprietate, ci o simplă operațiune materială de împărțire; că declararea nulității absolute a actului de dezmembrare nu ar avea drept consecință inexistența dreptului de proprietate asupra terenului ce a format obiectul acestui act; că nu poate fi primită susținerea reclamantului în sensul că prezenta acțiune reprezintă o modalitate legală de apărare a posesiei utile asupra terenului, câtă vreme prin actul de dezmembrare nu a fost deposedat de teren, iar constatarea nulității absolute a acestuia nu ar avea ca efect redobândirea posesiei asupra terenului; că interesul reclamantului ar fi unul patrimonial și nu unul moral. Înalta Curte reține că analiza dispozițiilor art. 1247 alin. (3) din C. civ. a fost efectuată în cadrul analizei excepției de inadmisibilitate formulate prin întâmpinare, considerentele expuse anterior fiind valabile, fără a se mai impune a fi reluate. În ce privește normele juridice menționate în concret a fi greșit interpretate sau aplicate, Înalta Curte reține că, potrivit art. 557 din C. civ., "(1) Dreptul de proprietate se poate dobândi, în conditiile legii, prin conventie, moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună credință în cazul bunurilor mobile și al fructelor, prin ocupațiune, tradițiune, precum și prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăși. (2) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ. (3) Prin lege se pot reglementa și alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate. (4) Cu exceptia cazurilor anume prevăzute de lege, în cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se dobândește prin înscriere în cartea funciară, cu respectarea dispozitiilor prevăzute la art. 888 Noul C. civ.." Potrivit art. 888 din C. civ., "Înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătorești rămase definitivă, a certificatului de moștenitor sau în baza unui alt act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta." Înalta Curte constată că în cauză nu au fost analizate aceste dispoziții legale, ci îndeplinirea condițiilor art. 33 din C. proc. civ. privind interesul de a acționa, pricina nefiind soluționată pe fond, ci din perspectiva excepției lipsei de interes a recurentului-reclamant în promovarea acțiunii introductive de instanță. Totodată, contrar susținerilor recurentului, controlul judiciar în calea extraordinară de atac nu poate viza normele de drept din materia proprietății și a cadastrului, nici dispozițiile legale invocate prin cererea de chemare în judecată, ci incidența sau nu a excepției lipsei de interes, aceasta fiind perspectiva din care a fost soluționată prezenta cauză de către instanțele anterioare, orice alte critici formulate pe calea recursului fiind străine de considerentele instanței de apel și de obiectul dezbaterilor. Întrucât însă, cu trimitere la normele de drept material menționate, recurentul critică și considerentele instanței de apel ce au fundamentat menținerea soluției de primă instanță vizând excepția lipsei de interes, Înalta Curte apreciază că aceste critici, care se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) și nu pct. 8) din C. proc. civ. sunt nefondate. Astfel, potrivit art. 33 din C. proc. civ., "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara." Condițiile interesului rezultă din însuși conținutul textului legal, respectiv acesta trebuie să fie determinat, adică folosul practic să fie unul concret, iar nu abstract, să fie legitim, respectiv să fie conform regulilor de conviețuire socială și legii, să fie personal, în sensul că folosul practic urmărit de titularul cererii să se răsfrângă asupra lui însuși, să fie născut și actual, adică să existe la momentul exercitării acțiunii, în sensul că partea s-ar expune unui prejudiciu dacă ar rămâne în pasivitate și nu ar recurge în acel moment la acțiune. În acord cu statuările instanței de apel, Înalta Curte constată că în prezenta cauză interesul recurentului-reclamant, astfel cum este reglementat de art. 33 din C. proc. civ. nu există, situație față de care hotărârea recurată este conformă dispozițiilor legale incidente. În acest sens, se reține că solicitarea de constatare a nulității absolute a unui act de dezmembrare efectuat de către persoana ce figurează în evidențele de carte funciară ca proprietar asupra acelui teren nu are nicio consecință juridică în ce privește persoana recurentului-reclamant, întrucât terenul în discuție nu ar reveni acestuia (nici în posesie, nici în proprietate), ci s-ar proceda la o realipire a loturilor împărțite, în patrimoniul aceluiași proprietar, pârâtul B.. Cu alte cuvinte, modificarea actului de dezmembrare nu conduce la modificarea titularului dreptului de proprietate înscris în cartea funciară, ci doar la reunirea a două loturi de teren în patrimoniul pârâtului proprietar. Prin urmare, contrar susținerilor recurentului-reclamant, considerentul instanței de apel în sensul că "actul de dezmembrare a cărui nulitate s-a solicitat a se constata nu reprezintă un act juridic translativ de proprietate, ci, în realitate, este o simplă operațiune materială de împărțire a unui lot mai mare în două loturi mai mici" este unul corect și în acord cu situația factuală dedusă judecății. Pe cale de consecință, este corectă și concluzia instanței de apel potrivit căreia eventuala declarare a nulității absolute a acestui act nu ar fi de natură să producă niciun efect cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra terenului, acesta urmând să rămână același. Înalta Curte relevă că această concluzie este corect și perfect valabilă, întrucât prin încheierea actului de dezmembrare nu s-a realizat deposedarea recurentului-reclamant. Astfel, în mod corect, a constatat instanța de apel că susținerile acestuia în sensul că prin demersul judiciar se urmărește apărarea posesiei utile nu pot fi primite, în condițiile în care o eventuală desființare a actului de dezmembrare nu ar avea un asemenea efect, de punere în posesie a recurentului-reclamant, ci de revenire a celor două loturi în proprietatea pârâtului. În ce privește caracterul interesului, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de apel, că redobândirea posesiei asupra unui teren reprezintă un interes eminamente patrimonial, iar nu unul de ordin moral, cum eronat susține recurentul-reclamant. De altfel, așa cum chiar recurentul-reclamant arată prin motivele de recurs, scopul urmărit prin prezenta acțiune este acela de a anula actele care au stat la baza lotizării și nu doar actul de lotizare în sine. În acest sens, recurentul afirmă că anularea parțială a actului în privința Lotului x conduce în mod legal la radierea dreptului de proprietate al intimatului B. asupra acestuia ca fiind înscris ilegal, terenul urmând a se întoarce în proprietatea Primăriei Sector 4, UAT Sector 4, care a deținut terenul anterior anului 1989 și de la care chiar intimatul l-a revendicat prin numeroase modalități. Rezultă că recurentul-reclamant tinde, în realitate, la anularea actelor care au stat la baza lotizării, deși acestea nu formează obiectul cererii de chemare în judecată, instanța nefiind învestită cu verificarea acestor aspecte. În acest sens, prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant arată că "elementul generator al litigiului îl constituie însușirea, în mod nelegal, de către intimatul-pârât, împreună cu ceilalți doi moștenitori (E. și G.) ai defunctului lor tată, H., a unei suprafețe de teren de 6994,12 mp situat în București". Mai arată recurentul-reclamant că scopul acțiunii sale este determinat de "anularea întregului act de dezmembrare ca urmare a încălcării dispozițiilor legale privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească la efectuarea unei astfel de operațiuni de dezmembrare și care nu poate opera decât în cazul în care se face dovada proprietății terenului ce urmează a fi dezmembrat, lucru pe care B. nu îl poate face având în vedere că dreptul său de proprietate asupra terenului este nelegal". Se mai învederează, prin memoriul de recurs, că "persoana care a procedat la dezmembrarea terenului nu este proprietarul de drept al terenului și astfel nu are calitate să dezmembreze ceva ce nu deține în proprietate..." și că operațiunea inițială de dezmembrare a terenului în suprafață de 6994,12 mp "...nu s-a efectuat în baza unui titlu de proprietate deținut în mod legal..., ci în baza unor documente ce nu sunt constitutive de drepturi". Astfel, recurentul solicită instanței de judecată să se constate că pârâtul B., împreună cu ceilalți doi moștenitori, G. și E., au dobândit în mod fraudulos proprietatea asupra unor terenuri la care nu erau îndreptățiți. Or, prima instanță nu a fost învestită cu o cerere care să aibă ca obiect constatarea modului în care B., G. și E. au obținut dreptul de proprietate asupra terenului ce face obiectul actului de dezmembrare, a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată (ceilalți doi dobânditori nefiind părți în prezentul litigiu), iar valabilitatea titlului de proprietate al pârâtului B. a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1481/R/23.11.2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2007, prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamanții I. și J. în contradictoriu cu pârâții B., G. și E., privind constatarea nulității absolute a tranzacției consfințită prin sentința civilă nr. 1369/14.02.1994 a Judecătoriei Sector 4 București, precum și cererile de intervenție formulate de K., L. și A. (recurentul din prezenta cauză). Prin urmare, întrucât recurentul-reclamant nu critică actul de lotizare a cărui nulitate a solicitat-o, ci, în realitate, critică actul de proprietate al lui B., act cu a cărui cercetare instanța nu a fost învestită, interesul acestuia în exercitarea prezentei acțiuni nu se justifică, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, iar criticile formulate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ. nu pot fi primite, urmând a fi respinse, ca nefondate. Față de soluția ce se va pronunța și având în vedere că intimatul-pârât B. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, fundamentul plății cheltuielilor de judecată fiind dat de culpa procesuală în care se află partea care a pierdut procesul. Întrucât intimatul-pârât a dovedit cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 3000 RON cu chitanța nr. x/30.05.2025, aflată la dosar, Înalta Curte va obliga pe recurentul-reclamant la plata acestora, în cuantumul menționat, în favoarea intimatului-pârât B.. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1724 din 09 decembrie 2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă; va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1410/A din 09 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie; va obliga pe recurentul-reclamant să plătească intimatului-pârât B. cheltuieli de judecată în cuantum de 3000 RON. PENTRU ACESTE MOTIVE,