ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3617/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința nr.

3916 din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticoruptie și pe cale de consecință, a respins acțiunea

completată, formulată de reclamanta R.L., în calitate de titulară a Cabinetului

de Avocat „R.L.", în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticoruptie, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță, analizând excepția inadmisibilității acțiunii, invocată

de pârât, a reținut că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Litigiul dedus judecății

are ca obiect anularea actelor emise de procuror în Dosarul penal nr. 49/P/2006

înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticoruptie, privitoare la amenda judiciară în cuantum de 5.000 RON aplicată

reclamantei R.L., în temeiul art. 198 alin. (4) lit. h), art. 198 alin. (3) și

art. 199 C. proc. pen..

Prima instanță a constatat

incidența dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările

și completările ulterioare, potrivit cu care, fiu pot fi atacate pe calea contenciosului

administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se

prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Cu alte cuvinte, pentru

contestarea actelor emise de procuror având ca obiect aplicarea amenzii judiciare,

partea interesată are la îndemână procedura prevăzută de art. 275-278 C. proc.

pen., ulterior, având posibilitatea de a contesta în fața judecătorului de fond

legalitatea măsurii de aplicare a amenzii judiciare, în situația în care cauza este

finalizată prin emiterea unui rechizitoriu, sau poate uza de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., în ipoteza în care cauza este finalizată cu soluție de netrimitere

în judecată.

2.Recursul declarat în

cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 3916 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Bucureși, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs

reclamanta R.L., invocând dispozițiile art. 304 pct. 3 și pct. 4 C. proc. civ.,

în raport de care a susținut, în esență, următoarele:

Astfel susține recurenta

că instanța de fond în mod greșit a admis excepția inadmisibilității, înainte ca,

în conformitate cu dispozițiile art. 129, raportat la dispozițiile art. 84 C. proc.

civ., să califice corect din punct de vedere al încadrării juridice și din punct

de vedere al competenței materiale, cererea cu care a fost sesizată.

Mai arată recurenta că,

dacă după o eventuală precizare făcută, privind încadrarea corectă din punct de

vedere al temeiului juridic al cererii formulate, instanța aprecia că nu este competentă

cu soluționarea cauzei, trebuia să își constate necompetența materială, și în consecință,

să decline soluționarea pricinii către instanța competentă.

Consideră recurenta că

instanța de fond nu numai că nu și-a arătat rolul activ ce îi revenea dar a nesocotit

și dispozițiile art. 21 din Constituția României, în condițiile în care nu s-a sesizat

din oficiu și nu a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale, cu

atât mai mult cu cât reține în considerente că pentru respectivul act atacat legea

organică prevede o altă procedură.

Mai arată recurenta că

formulând o plângere împotriva unei ordonanțe emise de procurorul de caz, prin care

a fost amendată, plângere care este soluționată de același procuror, nu a beneficiat

de un proces echitabil, în sensul art. 6 din CEDO.

Ca ultim argument, recurenta

invocă decizia nr. 680 din 06 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, prin care într-o

speță similară a fost admisă plângerea formulată de recurenta petiționară avocată

în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen..

3.Hotărârea instanței

de recurs

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 3 și

pct. 4 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art.

5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu pot fi atacate

pe calea contenciosului administrative actele administrative pentru modificarea

sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

În raport de prevederile

art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu poate fi

atacată în contencios administrativ actele emise de procuror având ca obiect aplicarea

amenzii judiciarei, în condițiile în care acestea nu sunt acte administrative în

sensul Legii contenciosului administrativ, iar în privința procedurii judiciare

de contestare sunt incidente dispozițiile art. 275-278 și art. 278

1

C.

proc. pen..

Prin urmare actele emise

de procuror, contestate de recurentă, sunt supuse unei alte proceduri judiciare,

prin care se asigură controlul lor judecătoresc, astfel că nu se poate susține că

aceste acte sunt sustrase controlului instanțelor judecătorești, așa încât critica

privind încălcarea art. 21 din Constituția României și ale art. 6 parag. 1 din CEDO

este neîntemeiată.

Vor fi înlăturate și criticile

referitoare la lipsa de rol activ a judecătorului fondului, în condițiile în care

obiectul acțiunii cu care recurenta a investit instanța de fond nu necesita lămuriri

sau explicații și nici o altă încadrare juridică decât cea dată de recurentă.

Totodată, faptul că recurenta

invocă o hotărâre pronunțată într-o speță similară de Curtea de Apel Bacău nu este

de natură a conduce la conturarea unei alte soluții în cauză, în condițiile în care,

în realizarea rolului său de jurisdicție supremă, Înalta Curte, în raport de dispozițiile

art. 126 alin. (3) din Constituția României și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, are rolul fundamental de a stabili conduita de urmat

în interpretarea dispozițiilor în vigoare și de a regla divergențele de jurisprudență.

În consecință, față de

obiectul cererii de chemare în judecată și de cauza juridică invocată, instanța

de fond a conchis în mod corect, asupra inadmisibilității cererii cu care a fost

investită de către reclamantă, cu respectarea normelor de competență, așa încât

vor fi înlăturate toate criticile formulate de recurentă prin recursul declarat

în cauză.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea

nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.L., împotriva

sentinței nr. 3916 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie

2011.