ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 717/2023

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului Bihor, sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională De Integritate ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/05.01.2020, întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Pârâta Agenția Națională de Integritate, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 214 din 10 martie 2021, Tribunalul Bihor, secția a III a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel Timișoara.

La data de 19 martie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2021.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 250 din 5 mai 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 250 din 5 mai 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

În opinia recurentului, maniera generală în care s-a procedat în identificarea elementelor de incompatibiliate de către instanță, strict prin prezentarea celor două fișe ale celor două posturi nu pot constitui un fundament pentru a stabili o vinovăție în sarcina sa.

Astfel, critică sentința recurată și analizând cele două categorii de atribuții, apreciază că nu există nicio legătură, nici directă, nici indirectă între acestea.

Cu atât mai mult, apreciază că depunerea declarației cu privire la toate veniturile realizate, inclusiv la societatea B., demonstrează că, sub aspectul laturii subiective, nu este îndeplinită cerința existenței unei intenții directe sau indirecte, necunoscând împrejurarea sau starea de incompatibilitate în care se afla.

Astfel, având în vedere că a depus declarația menționată, recurentul arătă că a avut o conduită de bună - credință, neintenționând să ascundă informații pentru a putea să se sustragă de la o eventuală constatare a stării de incompatibilitate.

În același sens, precizează că, înainte de a se angaja la S.C. B., a întrebat persoane din conducerea penitenciarului dacă este o problemă în situația în care s-ar angaja cu contract de muncă parțial la o societate comercială, iar răspunsul a fost că legea în vigoare prevede posibilitatea de a încheia un contract de muncă dacă nu există o legătură între activitatea desfășurată în penitenciar cu cea ce urmează a fi desfășurată la societatea comercială.

Mai mult decât atât, și la nivel prezumtiv este cert că dacă ar fi știut că există o stare de incompatibilitate nu ar fi riscat să își piardă locul de muncă în cadrul penitenciarului pentru un venit de 2400 RON realizat la S.C. B. S.R.L. în perioada referită.

În concuzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare anularea Raportului de evaluare nr. x/05.01.2020, întocmit de Agenția Națională de Integritate, având în vedere că că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 96 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 161/2003, întrucât nu este întrunită condiția existenței unei legături directe sau indirecte între atribuțiile de serviciu.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Raportul de evaluare nr. x/05.01.2021, emis de pârâta Agenția Națională de Integritate, confirmat prin sentința primei instanțe, s-a constatat, în privința reclamantului A., încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, întrucât atribuțiile exercitate ca funcționar public cu statut special (agent de penitenciar), sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca agent de intervenție (în cadrul S.C B. SRL), funcții exercitate simultan în perioada 06.04.2017 - 19.01.2018, fiind încălcate dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Analizând sentința recurată, instanța de control judiciar constată că, instanța de fond a pornit de la premisa corectă că, din compararea atribuțiilor prevăzute în fișele de post, rezultă că există legătură directă între atribuțiile exercitate ca funcționar public cu statut special, respectiv agent de penitenciar în cadrul Penitenciarului Oradea și activitățile desfășurate în calitate de agent de intervenție la S.C B. S.R.L., precum și că ambele funcții implicau deopotrivă, desfășurarea unor activități similare de pază și protecție și care aparțin așadar, domeniului de apărare, pază persoane, bunuri și intervenție, aceeași pregătire profesională, precum și aplicarea aceluiași cadru legislativ.

În ceea ce privește argumentele formulate de recurentul-reclamant potrivit cărora "...nu am cunoscut starea de incompatibilitate . . . . . . . . . .se pune în discuție existența unei erori de fapt . . . . . . . . . .am întrebat, înainte de angajarea la S.C. B., persoane din conducerea penitenciarului dacă există probleme...nu există legături de interese între penitenciar și această societate . . . . . . . . . ."instanța observă că, acestea au mai fost invocate și în fața instanței de fond, fiind analizate și în legătură cu care în mod corect s-a reținut că nu sunt de natură să înlăture starea de incompatibilitate a reclamantului.

Astfel, instanța de fond a concluzionat că susținerile reclamantului privind existența unei erori de fapt, nu pot avea semnificația lipsei culpei acestuia în ceea ce privește existența situației de incompatibilitate, ci aceea a necunoașterii legii, de care nimeni nu se poate prevala.

În ceea ce privește situația de incompatibilitate, trebuie subliniat faptul că, nu prezintă niciun fel de relevanță susținerile recurentului-reclamant cum că nu există un interes congruent între activitatea desfășurată la penitenciar și cea desfășurată în cadrul S.C. B., întrucât acestea sunt elemente care vizează existența unei situații de conflict de interese, ce exced obiectului analizei prezentei cauze, legiuitorul reglementând distinct regimul incompatibilităților de cel al conflictului de interese, instituind, pentru fiecare dintre acestea, reglementări diferite.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, nu se poate reține existența vreunei imixtiuni între acestea, în condițiile în care elementele care generează existența unei situații de incompatibilitate sunt în mod vădit diferite de cele care declanșează apariția unei situații de conflict de interese, aceasta fiind, de altfel, și rațiunea pentru care legiuitorul a instituit, pentru fiecare din aceste două situații un regim juridic distinct, fiind reglementate distinct.

Recurentul-reclamant are obligația de a respecta prevederile legale privind regimul juridic al incompatibilităților și de a nu încălca legislația aplicabilă.

Dispozițiile legale prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare se impun a fi interpretate în raport cu scopul preventiv urmărit de legiuitor, urmărindu-se ca persoana care deține o funcție publică să adopte o conduită preventivă de natură să conducă la excluderea desfășurării oricăror activități care ar putea genera o stare de incompatibilitate.

Prin dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul nu a exceptat de la aplicabilitatea acestui articol de lege activitățile desfășurate de agenții de intervenție încadrați la societăți comerciale.

În concluzie, în mod corect instanța a constatat că în speță sunt întrunite condițiile pentru existența unei situații de incompatibilitate, Raportul de evaluare nr. x/05.01.2021 fiind întocmit cu respectarea prevederilor legale menționate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 250 din 5 mai 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 9 februarie 2023.