ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5647/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, în principal, anularea Deciziei nr. 219/14.02.2019 și, în subsidiar, transformarea amenzii în cuantum de 20.000 RON, în somație publică de intrare în legalitate.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 910 din 4 decembrie 2019, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu greșita aplicare a normelor de drept material - dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

Instanța de fond nu a stabilit corect situația de fapt:

În aflarea adevărului, rolul judecătorului implica o corecta stabilire a situației de fapt.

Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prevederile acestui act normativ se completează cu dreptul comun, respectiv cu Noul C. proc. civ.

Rolul judecătorului într-o pricină din sfera contenciosului-admistrativ este tot aflarea adevărului, prin stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii - principiu prevăzut expres de art. 22 noul C. proc. civ.

Apreciază că, soluția pronunțată de către Curtea de Apel București în prezentul dosar releva faptul că, instanța de fond nu a reținut în mod corect și complet situația de fapt.

Astfel, față de precizarea instanței de fond, potrivit căreia societatea recurenta, în mod imputabil, nu a făcut demersuri "pentru reluarea în discuția Consiliului a cererii sale", a reiterat succint aspectele expuse cu claritate în etapa procesuală anterioară:

- cu bună-credință, la data de 29.06.2018 recurenta a înregistrat la CNA cererea nr. x, prin care a adus la cunoștința Consiliului intenția de modificare a acționariatului;

- nu exista nicio prevedere legală care să impună reluarea cererilor adresate autorităților publice, pentru a accelera procesul de soluționare sau chiar pentru garantarea soluționării; (ci exista prevedere legală care oblige CNA sa răspundă în 30 zile de la momentul înregistrării cererii)

- C.N.A. nu a procedat la analizarea cererii în cele 2 ședinte subsecvente datei depunerii acesteia, iar nici în cele 16 ședinte ulterioare perioadei, pentru care s-a învederat imposibilitatea prezentării domnului B.;

- la data de 23.10.2018 Consiliul C.N.A. a votat în unanimitate amânarea soluționării cererii pe durata nedeterminată;

- la data de 14.02.2019, fără o analiza a cererii, Consiliul C.N.A a hotărât amendarea și somarea publică a recurentei.

În plus, instanța de fond nu a ținut cont de prevederile O.G. nr. 27/30.01.2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor care stabilesc un termen imperativ de 30 zile, ce poate fi prelungit doar cu 15 zile în cazuri temeinic justificare, în care autoritățile publice au obligația de a comunica răspunsul, indiferent că este favorabil sau nefavorabil.

CNA, nu numai ca i-a răspuns în termenul maxim de 45 zile de la înregistrarea cererii (29.06.2018-13.08.2019), dar nu a răspuns nici în decursul următoarelor luni, cererea fiind soluționată printr-un refuz și o sancționare a radiodifuzorului 8 luni mai târziu.

În consecință, apreciază că, instanța de fond nu a reținut corect situația de fapt, respectiv nu a reținut faptul că, recurenta a depus toate diligențele (prevăzute de lege) pentru ca cererea sa fie analizată de către C.N.A, iar faptul că, nu s-a procedat niciodată la o astfel de analiză nu poate fi imputat decât Consiliului National al Audiovizualului, care a tergiversat această procedură până la punctul la care membrii Consiliului nu au mai avut corecta reprezentare a faptelor anterioare.

Instanța pe fond nu a analizat toate probele din dosar:

Aprecierea probelor implica examinarea probelor individuale, în parte, dar și în ansamblu;

Potrivit dispozițiilor art. 264 noul C. proc. civ. - dispoziții cu care procedura soluționării cererilor în contenciosul administrativ se completează - instanța de judecată va aprecia toate probele admistrate, fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor.

Prin hotărârea pronunțată în prezentul dosar, instanța de fond a omis să analizeze probe esențiale în dezlegarea pricinii, respectiv Proceselc-verbale încheiate la data de 23.10.2018, respectiv la data de 14.02.2019 de C.N.A.

Aspectele concludente și utile conținute de aceste procese-verbale - înscrisuri depuse de însuși intimat - au fost pe larg evidențiate prin Notele scrise depuse la termenul de judecată din data de 04.12.2019.

Instanța de fond justifică legalitatea și proportionalitatea sancțiunii aplicate pe probe inexistente și considera eronat că, CNA a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care:

- nu se precizează care este gravitatea faptei și consecințele acesteia;

- nu se realizează un istoric contravetional al societății recurente care să contureze un eventual comportament "recidivist" ce ar susține comportamentul CNA de aplicare directă a unei sancțiuni cu amenda;

- nu sunt individualizate criteriile care au determinat aplicarea directă a sancțiunii amenzii în detrimentul unei somații publice de intrare în legalitate;

În concluzie, apreciază că, prin ignorarea acestor înscrisuri, instanța de judecata din primul ciclu procesual nu a avut în vedere nici reaua-credință a C.N.A., care a tergiversat pe termen nelimitat examinarea cererii depuse de către recurenta și nici faptul că, sancțiunea aplicată de C.N.A. nu poate fi considerată a respecta principiile proportionalității și al individualizării, cât timp este fundamentată pe fapte nereale.

Instanța de fond adaugă la lege prin interpretarea realizată cu privire la art. 54 din Legea nr. 504/2002 art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 nu instituie obligația obținerii unui acord prealabil.

Dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului au următorul conținut: "Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele și în datele declarate...". Cu toate că, în acest articol nu se regăsește termenul "prealabil", Curtea de Apel București oferă o interpretare proprie acestui text de lege, antamând o instituție de drept diferită, respectiv pe cea a procedurii prealablile ", ceea ce excede flagrant cadrului legal.

Instanța de fond precizează eronat ca afirmațiile recurentei sunt simple alegații, pe când afirmațiile intimatei sunt veritabile sustinuteri dovedite.

Prin sentința nr. 910/04.12.2019, Curtea de Apel București nu a analizat teza și argumentele juridice ale recurentei cu privire la inexistența unei relații de subordonare a O.N.R.C. față de CNA, respectiv în posibilitatea juridică a persoanelor de a încheia în mod valabil acte juridice, limitându-se la a le considera, în mod netemeinic și nejustificat, "simple alegații" .

În mod contrastant însă, instanța de judecata dă valoare juridică și probatorie unor simple afirmații ale directorului executiv cuprinse în Adresa nr. x/29.06.2018.

În concret, acesta redă informații presupus a fi primite de la reprezentanții O.N.R.C. și din care reiese doar că, termenul de examinare a dosarului este de aproximativ 1 lună (preocuparea este durata, din înscrisuri si dezbateri orale reieșind cu claritate existența unei presiuni de timp determinate de emigrarea domnului B. în Germania).

Consideră că, aceste afirmații ale directorului executiv nu pot fi considerate argumente juridice in susținerea tezei enunțate de instanța de judecată și nici o recunoaștere a unei presupuse obligații legale.

În situația în care exista o obligație legală și prealabilă de obținere a acordului CNA anterior modificării actionariatului, iar aplicabilitatea Legii nr. 31/1990 și a Legii nr. 26/1990 ar fi subordonate Legii nr. 504/2002, aceste aspecte ar fi fost cunoscute și de personalul de la Registrul Comerțului care ar fi amânat modificarea actionariatului până la prezentarea acordului de la CNA. Or, inexistenta obligației legale de obținere a unui acord prealabil al C.KA. este evidentă prin însuși faptul că, judecătorul delegat care a analizat cererea depusă de recurentă la O.N.R.C. a admis, prin încheiere, modificarea solicitată.

În consecința, apreciază că, instanța din primul ciclu procesual a procedat la o greșită interpretare și aplicare a normelor materiale prevăzute de art. 54 din Legea audiovizualului, aceasta situație rezidând în neanalizarea argumentelor juridice expuse de recurentă și preluarea unor simple afirmații și extragerea acestora din context.

Hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii - dispozițiile art. 488 alin. (1). pct. 6 noul C. proc. civ.

În cuprinsul sentinței atacate, Curtea de Apel București face aprecieri contradictorii cu privire la comportamentul societății recurente si al CNA.

- Curtea reține inițial "faptul că, cererea reclamantei a fost discutată (abia) în ședința din 14.02.2019 nu prezintă nicio relevanță" și "Societatea recurenta este în culpă, întrucât aceasta nu a făcut "demersuri pentru reluarea în discuția Consiliului a cererii sale".

Așadar, instanța de fond fundamentează presupusa "lipsă de diligență" și "reaua-credință" a societății recurente pe comportamentul derizoriu al CNA, care înțelege să analizeze o cerere după 8 luni de la înregistrare și după 20 de ședințe de lucru.

În plus, întocmai din situația de fapt incompletă reținută de instanța de fond, reiese faptul ca cererea recurentei a fost luata în discuție din februarie 2019 doar cu ocazia unei sesizări din 15 ianuarie 2019, sesizare în absenta căreia cererea recurentei ar fi rămas pe termen nelimitat fără soluționare.

Deși sesizarea este din 15 ianuarie 2019, situația recurentei este luată în discuție abia în a 8 -a ședină a Consiliului din 14.02.2019 (16.01.2019, 17.01.2019, 30.01.2019, 31.01.2019, 05.02.2019, 07.02.2019, 07.02.2019, 12.02.2019,14.02.2019).

Consideră că, aceste neconcordanțe în motivare rezidă și în faptul că, aspectele de fapt nu au fost complete și corect reținute de către instanța de fond.

Legal citat, intimatul Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se în esență următoarele:

Prin Decizia nr. 219/14.02.2019, recurenta-reclamantă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 20.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 54 alin. (1) lit. b) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor invocate, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele și în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b).

Alin. (1) lit. b) al articolului menționat prevede că, licența audiovizuală analogică sau digitală cuprinde datele de identificare a titularului acesteia, precum și structura acționariatului până la nivel de persoană fizică și juridică, asociat sau acționar care deține o cotă mai mare de 20% din capitalul social ori drepturile de vot ale unei societăți titulare de licență audiovizuală.

În fapt, din analiza raportului întocmit de inspectorul teritorial rezultă că acesta în data de 15.01.2019 a solicitat radiodifuzorului să-i pună la dispoziție înregistrările martor pentru perioada 07-13.01.2019. Contactându-l telefonic pe domnul B., reprezentantul legal al S.C. A. S.R.L., acesta a comunicat inspectorului că și-a încetat activitatea în cadrul societății, indicând pe altcineva ca persoană de legătură, respectiv pe domnul C..

Pornind de la această informație consemnată în raport, în ședința publică din 12.02.2019, Consiliul a hotărât amânarea și întocmirea de către Serviciul Inspecție a unei situații la zi cu privire la societate.

Ulterior, Biroul Licențe Autorizări a interogat baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru obținerea de informații cu privire la S.C. A. S.R.L.

În ședința publică din 14.02.209, în baza furnizării de informații obținute de la ONRC și a raportului Serviciului Inspecție cu privire la această situație, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a modificat structura acționariatului, fără a solicita acordul C.N.A., așa cum acesta avea obligația legală în conformitate cu art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului.

Potrivit dispozițiilor invocate, radiodifuzorul are obligația, să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în structura acționariatului până la nivel de persoană fizică și juridică, asociat sau acționar care deține o cotă mai mare de 20% din capitalul social ori drepturile de vot ale unei societăți titulare de licență audiovizuală.

În consecință, în temeiul legii, radiodifuzorul ar fi trebuit ca, în prealabil, să solicite acordul Consiliului cu privire la modificarea acționariatului, fapt ce nu s-a întâmplat.

Față de aceste aspecte, ținând cont de criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, membrii Consiliului au propus sancționarea radiodifuzorului cu amendă de 20.000 RON.

Supusă la vot, propunerea de sancționare a fost adoptată cu respectarea condițiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului.

Împotriva deciziei de sancționare, recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L., a formulat contestația ce formează obiectul prezentei cauze.

Urmare sentinței pronunțate de instanța de fond, recurenta-reclamantă a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 910/04.12.2019, prin care solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii formulate împotriva Deciziei nr. 219/14.02.2019 emisă de CNA.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă susține că, instanța fondului a considerat apărările sale ca nefiind suficiente pentru a combate prezumția de legalitate a Deciziei nr. 219/14.02.2019, fără a motiva în fapt, astfel neaplicând normele prevăzute de legislația audiovizualului.

Instanța fondului a analizat întregul material probator depus de părți la dosarul cauzei, actele care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare fiind consemnate în considerentele sentinței recurate.

Astfel, la aplicarea sancțiunii, s-a avut în vedere documentul emis de ONRC sub nr. x/13.02.2019 cu privire la furnizarea de informații în privința S.C. A. S.R.L.

În drept, ne întemeiem acțiunea pe dispozițiile art. 205-208 C. proc. civ.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentul pârât și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Referitor la criticile din recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Curtea reține că sunt neîntemeiate, astfel că le va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentului pârât, cât și pe cele ale reclamantului, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa, și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa constantă, ÎCCJ a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Ca principiu, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse de sentința recurată, se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acestora, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul având posibilitatea de a evalua conținutul concret al sentinței, de a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Așa fiind, Înalta Curte reține că, soluția recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, de natură să conducă la reformarea sentinței sub acest aspect.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Curtea a reținut că sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:

Contrar criticilor recurentului, în aprecierea Înaltei Curți, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor de lege incidente în cauză, respectiv cele ale art. 15, art. 54 alin. (1) și (2) și cele ale art. 90 din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la situația de fapt corect stabilită.

Referitor la susținerile recurentului, în sensul că, instanța de fond nu a analizat toate probele din dosar, întrucât aprecierea probelor implică examinarea probelor individuale, în parte, dar și în ansamblu, Înalta Curte reține că, aceste susțineri formal invocate prin cererea de recurs nu cuprind critici apte a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Astfel, Înalta Curte reține că, legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, a prevăzut, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente, examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În ceea ce privește dispozițiile art. 54 din Legea nr. 504/2002, instanța de control judiciar reține că, acestea prevăd următoarele:

"ART. 54

(1) Licența audiovizuală analogică sau digitală cuprinde:

a) numărul licenței;

b) datele de identificare a titularului acesteia, precum și structura acționariatului până la nivel de persoană fizică și juridică, asociat sau acționar care deține o cotă mai mare de 20% din capitalul social ori drepturile de vot ale unei societăți titulare de licență audiovizuală;

c) tipul serviciului de programe;

d) denumirea și elementele de identificare ale serviciului de programe;

e) formatul de principiu al serviciului de programe și structura programelor;

f) zona de difuzare;

g) perioada de valabilitate;

h) *** Abrogată

i) mijlocul de telecomunicații folosit pentru difuzare și deținătorul acestuia;

j) frecvența/frecvențele sau canalul/canalele asignate, în cazul licenței audiovizuale analogice;

k) multiplexul digital în care se încadrează licența audiovizuală digitală.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele și în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) și e)".

În raport de dispozițiile legii sus enunțate, care sunt clare și nu lasă loc la interpretare, Înalta Curte constată că, instanța de fond, în mod corect a reținut că, modificarea de către societatea reclamantă, posesoare a licenței R 666.7/26.07.2005 eliberată la 13.09.2016, a structurii acționariatului este posibilă, însă doar după obținerea, în prealabil, a acordului Consiliului intimat.

Totodată, instanța de control judiciar, consideră, contrar susținerilor recurentei că, instanța fondului a analizat întregul material probator depus de părți la dosarul cauzei, actele care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare fiind consemnate în considerentele sentinței recurate.

Astfel, susținerea recurentei-reclamante în sensul că, ar lipsi culpa societății contestatoare, este contrară situației de fapt identificată de CNA la data aplicării deciziei de sancționare care face obiectul prezentei cauze.

Astfel, la aplicarea sanțiunii, s-a avut în vedere documentul emis de ONRC sub nr. x/13.02.2019 cu privire la furnizarea de informații în privința S.C. A. S.R.L. reieșind că societatea avea următoarea structură a acționariatului:

- D. - asociat 68%;

- E. - asociat 32%.

Or, conform ultimelor date declarate de radiodifuzor la C.N.A., structura acționariatului este următoarea:

- B. - asociat 68%;

- E. -asociat 32%.

Prin urmare la data emiterii deciziei de sancționare, Consiliul a constatat că recurenta reclamantă schimbase structura acționariatului societății fără a fi obținut în prealabil acordul CNA pentru efectuarea acestei operațiuni.

Argumentația recurentei-reclamante referitoare la faptul că, solicitarea acesteia de modificare a acționariatului, care, în prealabil fusese amânată la cererea sa, nu a fost discutată imediat după termenul solicitat, nu poate reprezenta o rea credință, ori o nerespectare a prevederilor O.G. nr. 27/2002 de către intimatul CNA, care i-a soluționat favorabil respectiva solicitare, în sensul că nu a discutat modificarea acționariatului în perioada indicată de aceasta. Totodată, ulterior datei respective, recurenta-reclamantă nu a mai făcut niciun demers pentru discutarea solicitării sau pentru prelungirea termenului de soluționare al acesteia.

În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante, conform căreia, inexistența obligației legală a obținerii unui acord prealabil al CNA este evidentă prin însuși faptul că, judecătorul delegat a analizat cererea depusă de acesta la ONRC, a admis prin încheiere modificarea solicitată, nu are nicio relevanță în prezenta cauză, întrucât obligația obținerii acordului prealabil al CNA la modificarea licenței audiovizuale, conform Legii audiovizualului este obligatorie și operează în raportul radiodifuzorului cu Consiliul, iar efectuarea modificării la ONRC, operează pentru terți.

Concluzionând, Înalta Curte reține că, obținerea prealabilă a acordului Consiliului pentru modificarea acționariatului este necesară în vederea verificării respectării prevederilor art. 44 din Legea audiovizualului, conform cărora pentru a proteja pluralismul de opinii și diversitatea culturală, concentrarea proprietății și extinderea cotei de audiență în domeniul audiovizualului sunt limitate la dimensiuni care să asigure eficiența economică, dar care să nu genereze apariția de poziții preponderente în formarea opiniei publice.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 910 din 4 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.