ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4011/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 mai 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 272, emisă de pârât la data de 24 aprilie 2018, prin care reclamanta a fost sancționată cu suma de 10.000 de RON, pentru nerespectarea prevederilor art. 62 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările si completările ulterioare, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4500 din 6 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a dispus respingerea cererii în contencios administrativ, formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate în punctul I.2 anterior, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin care, invocând incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii atacate și, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare, Curții de Apel București. Arată, în esență, recurenta că instanța de fond a realizat o eronată individualizare a cadrului procesual dedus analizei sale prin cererea de chemare în judecată, recurenta nedorind să repună în discuție nici legalitatea și nici temeinicia Deciziei CNA nr. 173/06.03.2018 și nici pe cea a Deciziei nr. 215/27.03.2018, acte administrative necontestate de aceasta. Mai afirmă recurenta că, de bună-credință, a făcut numeroase demersuri pentru a pune în aplicare aspectele dispuse prin Decizia CNA nr. 173/06.03.2018, astfel încât persoana care s-a considerat a fi lezată de materialul difuzat pe postul de televiziune aparținând recurentei să primească un drept la replică. Totodată, apreciază recurenta că instanța de fond a realizat o eronată apreciere a situației de fapt, în contextul în care nici din actul administrativ atacat și nici din susținerile părților, nu rezultă că reclamanta ar fi fost sancționată, prin Decizia nr. 272/2018, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 93 1 alin. (1) -(4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, referitoare la obligația de a transmite, în următoarele 24 de ore de la comunicarea deciziei, sonor și vizual, de cel puțin 3 ori, în intervalul orar 18:00 - 22.00, din care o dată în principala emisiune de știri, a următorului text: "Consiliul National al Audiovizualului a sancționat cu somație publică postul A., deoarece nu și-a îndeplinit obligația legală de a acorda dreptul la replică persoanei vizate, fiind astfel încălcat art. 62 din Codul audiovizualului, potrivit căruia, în cazul în care Consiliul dă câștig de cauză solicitantului, radiodifuzorul va duce la îndeplinire decizia Consiliului, în termen de cel mult 3 zile de la data comunicării ei." În acest context, în opinia recurentei - reclamante, motivele evocate de judecătorul fondului sunt străine de natura cauzei și desconsideră faptul că sancțiunea dispusă prin actul administrativ atacat a fost cea reglementată de art. 90 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, iar nu una raportată la nerespectarea dispozițiilor art. 93 1 alin. (1) -(4) din același act normativ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță. Arătat intimatul - pârât că soluția primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, în contextul în care, nici ulterior emiterii Deciziei CNA nr. 215/27.03.2018, privind somarea radiodifuzorului în vederea intrării în legalitate, reclamanta nu s-a conformat Deciziei CNA nr. 173/06.03.2018. De asemenea, subliniază intimatul - pârât că prin emiterea Deciziei CNA nr. 272/24.04.2018, reclamanta nu a fost sancționată de două ori pentru aceeași faptă, în contextul în care perioada monitorizată a fost una diferită, sancțiunea dispusă prin Decizia 215/27.03.2018, vizând conduita reclamantei în perioada 20.03.2018 - 25.03.2018, în timp ce Decizia CNA nr. 272/24.04.2018 a vizat perioada 29.03.2018-15.04.2018.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 14 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Dintr-o primă perspectivă, instanța de control judiciar observă că deși recurenta -reclamantă a încadrat calea de atac promovată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din analiza considerentelor expuse în cuprinsul recursului, rezultă că aceasta nu a formulat critici care să vizeze, concret, o nelegală aplicare sau interpretare a unor norme de drept material, pe care recurenta să le individualizeze în cererea sa, ci, solicitând casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, a clamat ipoteza nelegalității sentinței recurate, ce ar deriva, în opinia acesteia, din faptul că hotărârea s-ar întemeia pe motive străine de natura cauzei. Astfel, apreciază recurenta că prima instanță ar fi reținut că, prin cererea de chemare în judecată, recurenta - reclamantă ar fi contestat legalitatea și temeinicia Deciziei CNA nr. 173/06.03.2018 și Deciziei nr. 215/27.03.2018, or ar fi realizat o eronată apreciere a situației de fapt, considerând recurenta că prima instanță a reținut că, prin Decizia nr. 272/2018, aceasta a fost sancționată pentru nerespectarea dispozițiilor art. 93 1 alin. (1) -(4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. Or, astfel de critici sunt, în realitate subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., iar, întrucât Înalta Curte nu este ținută de motivul de nelegalitate invocat de parte, va examina astfel de aspecte din perspectiva motivului de casare în care criticile se încadrează (art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ.), însă în limitele învestirii acesteia, astfel cum rezultă acestea din recursul promovat. Având în vedere anterior indicații parametrii, Înalta Curte apreciază drept nefondate criticile aduse de recurentă hotărârii primei instanțe, reținând că judecătorul fondului a realizat o corectă individualizare a criticilor de nelegalitate aduse de reclamanta A. S.R.L. actului administrativ tipic, reprezentat de Decizia nr. 272, emisă de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului. la data de 24.04.2018 ("Decizia CNA nr. 272/24.04.2018"). Totodată, instanța de fond a arătat, în mod expres, motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, prin raportare la fiecare dintre considerentele principale invocate de reclamantă. Astfel, Înalta Curte observă că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a invocat, în mod expres, drept motive de nelegalitate, ce în opinia acesteia ar avea vocația de a genera nulitatea Deciziei CNA nr. 272/24.04.2018, aspecte: (i) privitoare la presupusele atingeri aduse dreptului la un proces echitabil și prezumției de nevinovăție de care se bucură orice persoană, până la data unei hotărâri definitive, arătând expres (în fila x a cererii de chemare în judecată) că Decizia CNA nr. 173/06.03.2018, ce a stat la baza Deciziilor CNA nr. 215/27.03.2018 și nr. 272/24.04.2018, este neîntemeiată, în raport de comportamentul reclamantei, precum și (ii) aspecte privind caracterul nejustificat și abuziv al sancțiunilor aplicate, în contextul în care reclamanta afirma că a probat, în față Consiliului, demersurile efectuate în vederea asigurării dreptului la replică al d-nei B., precum și conduita acesteia ce ar fi generat contextul imposibilității executării obligațiilor stabilite prin Decizia CNA nr. 173/06.03.2018 . Pe cale de consecință, elementele evocate de recurentă prin calea de atac promovată, privind natura explicativă a unor astfel de considerente (din cuprinsul cererii de chemare în judecată), nu pot fi reținute de către instanța de control judiciar. În acest context, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a dat o corectă calificare unor astfel de considerente (apreciindu-le drept motive de nulitate invocate de reclamantă), iar paragrafele prin care prima instanță face trimitere la demersul reclamantei de a nu contesta actele administrative reprezentate de Deciziile CNA nr. 173/06.03.2018 și nr. 215/27.03.2018, reprezintă doar unele dintre componentele silogismului logico - juridic construit de instanță în susținerea tezei potrivit căreia aspectele de fapt și elementele de evaluare a conduitei radiodifuzorului, clamate de reclamantă, ce au fost tranșate prin astfel de acte administrative necontestate, nu pot face obiectul unei reevaluării în cadrul demersului de contestare a Deciziei CNA nr. 272/24.04.2018, ce reprezintă un act administrativ subsecvent celor două anterior menționate. De altfel, Înalta Curte observă că recurenta nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze maniera în care judecătorul fondului a aplicat și interpretat normele de drept material incidente efectelor pe care astfel de acte administrative le produc. Or, prin Decizia CNA nr. 173/06.03.2018 s-a constat că prin difuzarea știrii "EXPERȚI: AFACEREA BELINA, ILEGALĂ", de postul A., în data de 18.01.2018, în cadrul ediției informative "Știrile A.", informațiile referitoare la doamna B. au fost prezentate cu încălcarea art. 43 alin. (1) din Codul audiovizualului, iar, prin sus indicata decizie, membrii Consiliului au decis, în temeiul prevederilor art. 62 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, ca radiodifuzorul S.C. A. S.R.L. să acorde dreptul la replică doamnei B., în termenul și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Mai mult, prin Decizia CNA nr. 215/27.03.2018 au fost analizate acele demersuri întreprinse de reclamantă (prin corespondența purtată cu reprezentantul convențional, profesionist al dreptului, al d-nei B.) și s-a constat că acestea nu sunt de natură ori suficiente spre a justifica o neîndeplinire a obligațiilor stabilite prin Decizia CNA nr. 173/06.03.2018. Or, întrucât toate aceste elemente nu au fost contestate de reclamantă (cum, de altfel, aceasta și afirmă în fila x a recursului), Înalta Curte apreciază drept legale considerentele expuse de prima instanță, privind consolidarea efectelor juridice pe care le produc astfel de acte administrative, respectiv imposibilitatea repunerii, în discuție, în litigiul pendinte, a legalității și temeiniciei acestora. Totodată, analizând forma redacțională a prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că teza existenței unei hotărâri ce cuprinde motive străine de natura cauzei, nu conduce, în orice context, la casarea acesteia, utilizarea adverbului "numai", în structura unui astfel de text normativ, fiind definitorie în conturarea parametrilor necesari efectuării controlului de legalitate pe care instanța de control este chemată să îl realizeze. Cu alte cuvinte, o hotărâre judecătorească va fi casata doar în ipoteza în care cuprinde numai motive străine de natura cauzei, sancțiunea nefiind incidentă dacă doar unele dintre argumentele invocate tind a fi mai mult sau mai puțin conforme unei astfel de naturi. În raport de astfel de elemente, instanța de control judiciar observă că aspectul nerespectării dispozițiilor art. 93 1 alin. (1) -(4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, reținut de prima instanță drept una dintre situațiile premisă aferente sancționării reclamantei prin Decizia nr. 272/2018 și pe care recurenta îl apreciază, în esență, ca fiind străin de natura prezentei cauze, a reprezentat doar unul dintre argumentele evocate de către judecătorul fondului în susținerea respingerii, drept neîntemeiat, a celui de-al treilea motiv de nelegalitate exhibat de reclamantă (prin care aceasta aprecia că actul administrativ atacat a fost emis cu nerespectarea principiului ne bis in idem). Din structura raționamentului logic expus, din această perspectivă, de judecătorul fondului, rezultă că acesta a avut în vedere și faptul că, prin Decizia nr. 272/2018, reclamanta a fost sancționată pentru săvârșirea unor fapte contravenționale, în intervale de timp diferite, neputând fi ignorate efectele juridice pe care le produce asupra reclamantei Decizia CNA nr. 173/06.03.2018, prin care, după cum afirmă și prima instanță: "în baza art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și în baza art. 62 din Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizualului, s-a decis ca radiodifuzorul, S.C. A. S.R.L, să acorde dreptul la replică doamnei B., în termenul și cu respectarea condițiilor prevăzute de actele normative menționate". Pe cale de consecință, nu se poate concluziona că soluția de respingere a celui de-al treilea argument principal s-a întemeiat numai pe aspectele referitoare la incidența prevederilor art. 93 1 alin. (1) -(4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. Astfel, în demersul de verificare a respectării sau nerespectării principiului ne bis in idem, prima instanță, a avut în vedere considerente multiple, atunci când a apreciat că prin emiterea Deciziei nr. 272/2018 nu a fost încălcat un astfel de principiu, sens în care, în raport de utilizarea adverbului "numai", în structura art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., este lipsită de relevanță legătura pe care un singur argument, dintre cele evocare, o are cu prezenta cauză. De altfel, Înalta Curte apreciază că raționamentul expus de judecătorul fondului, potrivit căruia, în contextul neexecutării de către recurentă a Deciziei CNA nr. 173/06.03.2018, precum și în cel derivând din faptul că prin Decizia CNA nr. 215/27.03.2018 s-a stabilit că aspectele de fapt dezbătute între recurentă și reprezentantul convențional al d-nei B., privind conținutul dreptului la replică pe care aceasta dorește să îl acorde, nu sunt de natură a justifica neexecutarea obligației stabilite în sarcina recurentei prin Decizia nr. 173/06.03.2018, rezultă că fapta recurentei are un caracter continuat, în sensul că este caracterizată prin săvârșirea de către recurentă, la intervale de timp diferite a inacțiunii, constând în nedifuzarea dreptului la replică. Or un astfel de element indică faptul că, prin Decizia nr. 272/2018 recurenta a fost sancționată pentru fapta de nedifuzare a dreptului la replică săvârșită în perioada 29.03.2018 - 15.04.2018, în timp ce la momentul emiterii Deciziei nr. 215/27.03.2018, a fost avută în vedere, printre altele, conduita reclamantei în perioada 20.03.2018 - 25.03.2018. Pe cale de consecință, conformitatea actului atacat (Decizia nr. 272/2018) cu principiul ne bis in idem a fost legal stabilită de instanța de fond. Față de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., prima instanță expunând în mod clar silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind evidente rațiunile avute în vedere de judecătorul fondului, precum și legătura acestora cu natura cauzei, instanța îndeplinindu-și obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor sub-argumentelor aduse de acestea. De altfel, așa cum s-a statuat în paragraful 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "... Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." Aplicând cele statuate mai sus prezentei cauze, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțată o hotărâre motivată, iar motivele evocate sunt conforme naturii cauzei, fără a există niciun element care să indice un caracter arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, iar motivarea instanței de fond are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4500 din 6 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,