ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4953/2021

Ședința publică din data de 22 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 09 aprilie 2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 294 emisă de pârât în data de 14 martie 2019 și comunicată la data de 20 martie 2019 prin care reclamanta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 18 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 270 pronunțată la data de 13 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a conteencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată, respectiv Curtea de Apel București.

În motivare, în esență, se susține că prima instanță a reținut în mod eronat că "în cadrul emisiunii înregistrate "B." difuzată în datele de 17.02.2019, 19.02.2019 și 27.02.2019 scenele difuzate au avut un conținut obscen, folosindu-se limbaj injurios, de o violență nejustificată", fără a se ține cont de apărările formulate de reclamantă ce vizau faptul că edițiile sancționate au avut durate de aproximativ două ore, prezentând o multitudine de situații în care au fost puși concurenții și dialogurile dintre aceștia, fără ca remarcile pretins a fi cu conotație sexuală de natură să afecteze minorii să aibă un caracter repetitiv sau o intensitate semnificativă.

Totodată, susține recurenta că instanța de fond a reținut că "afișarea ori nu, pe ecran a unor simboluri, nu-l exonerează însă pe radiodifuzor de obligația de a le difuza la ore la care minorii nu au acces direct, neîngrădit la televizor"; fără a lua în considerare că avertizarea cu privire la încadrarea programului reprezintă o obligație a radiodifuzorului menită să indice părinților sau adulților responsabili de minori, dacă și în ce condiții programul respectiv poate fi urmărit de către aceștia.

Sub acest aspect susține recurenta că radiodifuzorul nu are posibilitatea de a garanta în mod absolut că minorii nu au acces direct și neîngrădit la vizionarea programelor respective, această alegere aparținând părinților sau reprezentanților legali ai minorilor, iar recurenta și-a îndeplinit obligațiile de a clasifica edițiile sancționate cu simbolurile AP, respectiv 12, fiind difuzate la ore permise de lege.

De asemenea, arată recurenta că în mod nelegal a reținut instanța de judecată că respectivul program ar fi trebuit să reprezinte un model de educație în dezvoltarea armonioasă a minorilor de peste 12 ani, în condițiile în care această emisiune este una de genul Reality care nu și-a propus să reprezinte un model de educație pentru minori, ci a fost o emisiune destinată divertismentului.

In final, susține recurenta că este nelegală și reținerea instanței de judecată cu privire la faptul că amenda este justificată în condițiile în care anterior recurenta a mai fost sancționată cu două somații publice pentru presupusa încălcare a acelorași dispoziții legale, în condițiile în care aceste decizii au fost contestate, neexistând la acest moment hotărâri definitive cu privire la legalitatea și temeinicia lor.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Prin decizia atacată, recurenta-reclamantă a fost sancționată cu amendă de 10.000 RON, sancțiunea fiind aplicată pentru încălcarea art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 potrivit căruia "Difuzarea în serviciile de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.".

S-a reținut ca fiind incidente cauzei și dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual prin care se prevede "(1) Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6:00-23:00 producții care prezintă: a) violență fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat sau cu un grad mare de intensitate sau gravitate; b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen... ".

În vederea protejării minorilor, legiuitorul a instituit anumite condiții pentru acele emisiuni ce ar putea afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, respectiv impunerea ca difuzarea unor astfel de emisiuni să se facă numai prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, condiții prin care să se asigure faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

Altfel spus, chiar dacă emisiunile sunt difuzate prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, radiodifuzorul are obligația de a se asigura că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

Prin urmare, susținerile recurentei că și-a îndeplinit obligația de a clasifica edițiile sancționate cu simbolurile AP, respectiv 12, și că radiodifuzorul nu are posibilitatea de a garanta în mod absolut că minorii nu au acces direct și neîngrădit la vizionarea programelor respective, această alegere aparținând părinților sau reprezentanților legali ai minorilor, nu pot fi primite.

Norma juridică condiționează difuzarea unor astfel de emisiuni de obligația radiodifuzorului de a se asigura că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

În plus, constată Înalta Curte că emisiunea "B." a fost difuzată și în intervalele orare pentru care legea audiovizualului și legislația secundară dată în aplicarea sa nu permit prezentarea unui comportament de natură să afecteze minorii.

În acord cu instanța de fond, constată Înalta Curte că radiodifuzorul nu este exonerat de obligația de a difuza astfel de emisiuni în intervalele orare stabilite prin dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual în situația în care acesta respectă obligația de a avertiza publicul cu privire la conținutul programelor prin afișarea ori nu, pe ecran a unor simboluri.

S-a contestat de către recurentă împrejurarea că programul difuzat nu a avut un conținut de natură a afecta în vreo manieră dezvoltarea minorilor, intervalul orar fiind unul potrivit pentru difuzarea acestui tip de emisiuni, critică ce nu poate fi primită în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv rapoartele de monitorizare care atestă faptul că edițiile din 17 februarie 2019 difuzată în intervalul orar 13:13-15:20, 19 februarie 2019 difuzată în intervalul orar 21:22-23:07, precum și cea din data de 27 februarie 2019 difuzată în intervalul orar 21:18-23:04 ale emisiunii "B." au avut un conținut obscen, iar limbajul folosit a fost unul injurios, exprimat prin forme de o violență nejustificată.

În atare situație, observă Înalta Curte că nu există o corelare a simbolului afișat pe ecran (care devine doar un demers formal) cu conținutul real al emisiunilor difuzate, emisiuni ce nu se mai pot încadra în sfera de difuzare a unui program încadrat cu simbolurile AP sau 12, atâta vreme cât intervalul orar corespunzător acestora este unul care permite minorilor să urmărească programe audiovizuale.

Nici critica ce vizează faptul că emisiunile au fost difuzate în intervalele orare permise de lege nu poate fi primită, în condițiile în care emisiunea "B." a fost difuzată în intervalul orar 13:13 - 15,20; 21:22 - 23:07.

Or, potrivit art. 39 alin. (2) din Legea 504/2002 difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea astfel de emisiuni.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere și împrejurarea că emisiunea "B." este un material audiovizual înregistrat, ca atare conținutul acestei emisiuni este cunoscut de radiodifuzor anterior difuzării pe post, acest aspect fiind o dovadă certă a faptului că nu s-a urmărit de către recurentă respectarea legii, fie prin alegerea corectă a intervalului orar de difuzarea, fie prin eliminarea unor pasaje ce conțineau obscenități și difuzarea în intervale orare de accesibile copiilor.

În ce privește susținerea din recurs conform căreia emisiunea este genul "Reality" care nu își propune să educe minorii, constată Înalta Curte caracterul nefondat ale acesteia. Indiferent de tipul emisiunilor (știri, divertisment, dezbateri, etc.) acestea trebuie difuzate cu respectarea normelor privind protecția minorilor în cadrul serviciilor de programe. Radiodifuzorii au obligația de a asigura o protecție reală a publicului minor, iar difuzarea unor producții audiovizuale cu un conținut precum cel analizat trebuie făcută cu responsabilitate astfel încât minorii să nu fie expuși unor riscuri psihice și/sau morale.

Înalta Curte are în vedere și Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) care la art. 27 prevede:

"(1) Statele membre trebuie să ia măsuri adecvate pentru a garanta că emisiunile de televiziune difuzate de către posturile de televiziune aflate sub jurisdicția lor nu cuprind programe cu potențialul de a afecta în mod grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programe care cuprind pornografie sau violență nejustificată.

(2) Măsurile stabilite la alin. (1) se extind și asupra altor programe care prezintă probabilitatea de a afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, cu excepția cazurile în care prin programarea emisiunilor la anumite ore sau prin orice măsuri tehnice se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective".

Și ultima critică din recurs este nefondată. Nu are relevanță în prezenta cauză dacă cele două somații publice anterior emise, tot pentru nerespectarea prevederilor din domeniul audiovizual referitoare la protecția minorilor în cadrul serviciilor de programe, au fost sau nu contestate de către recurentă. Ceea ce este relevant este faptul că recurenta stăruie în nerespectarea dispozițiilor legale, astfel că sancționarea cu amendă în cuantumul minim de 10.000 RON reprezintă o corectă aplicare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, iar sancțiunea aplicată recurentei justifică scopul legitim prevăzut în acest sens, respectiv protecția minorilor prin interzicerea difuzării în intervalul orar menționat a emisiunilor având conținutul contrar moralei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 270 din 13 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2021.