ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 94/2021

Ședința publică din data de 04 februarie 2021

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 22 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., invocată de către inculpatul A..

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Cluj a reținut că sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată este inadmisibilă, nefiind îndeplinite, cumulativ, toate condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În acest sens, s-a constatat că excepția a fost invocată de o persoană ce are calitatea de inculpat în dosar; excepția a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești; prevederile ce fac obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o Decizie anterioară a Curții Constituționale; excepția vizează neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare, însă, prevederile nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Inculpatul a considerat că este îndeplinită și această condiție, în contextul în care a solicitat - în susținerea apelului - în mod subsidiar, încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, dar aceasta, numai în ipoteza în care instanța de apel operează o schimbare a încadrării juridice a faptelor, mai exact, o reformare a hotărârii apelate, în sensul ruperii unității infracționale a faptelor reținute în sarcina inculpatului (cele din 2007 și, respectiv, cele din 2008) pentru ca ulterior, să pronunțe fie o soluție de achitare, fie o soluție de încetare a procesului penal, pe motiv de prescripție a răspunderii penale, conform noului C. pen.

Curtea de Apel Cluj nu a împărtășit această opinie, apreciind că ceea ce nemulțumește inculpatul, nu este o veritabilă neconstituționalitate a unor texte de lege aplicabile în speță, ci tocmai neaplicarea unor texte de lege de către instanța de fond.

Ori, în contextul în care instanța de fond a pus în discuția părților schimbarea de încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina tuturor inculpaților, în sensul reținerii C. pen. 1969 ca lege penală mai favorabilă și, în apel, inculpatul nu critică acest aspect, iar pe de altă parte, sub imperiul vechiul C. pen. nefiind împlinit termenul prescripției speciale și nici cel al prescripției generale a răspunderii penale și, dispozițiile art. 123 C. pen. 1969 nu au fost declarate neconstituționale - Curtea de Apel Cluj a apreciat că excepția invocată de inculpat nu are legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Împotriva acestei încheieri, în termen, inculpatul A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen., apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În acest sens, recurentul inculpat a arătat că a invocat excepția numai cu privire la sintagma "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe", astfel cum se prezintă norma legală după soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 297/2018, apreciind că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituția României.

În motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, inculpatul a susținut că textul art. 155 alin. (1) C. pen., nu îndeplinește condițiile de previzibilitate, lipsa de reglementare a situațiilor în care poate interveni întreruperea prescripției răspunderii penale fiind de natură să confere normei de drept penal, astfel cum este aceasta reglementată în prezent, după intervenirea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituțional, un caracter neconstituțional. Astfel, inculpatul a susținut că, îi sunt încălcate dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, pentru că nu cunoaște care sunt acele acte care pot întrerupe cursul prescripției.

Examinând recursul declarat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte reține că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Analizând condițiile enumerate, se constată că excepția a fost invocată de către o parte din proces, respectiv inculpatul A., într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, în cursul judecării apelurilor declarate împotriva sentinței prin care s-a soluționat fondul acțiunii penale, iar aceasta vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., potrivit cărora "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Înalta Curte observă că recurentul inculpat susține că cererea de sesizare a Curții Constituționale vizează sintagma "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe", invocând neconstituționalitatea acesteia, pe motiv că, la acest moment, nu sunt reglementate situațiile care pot întrerupe cursul prescripției răspunderii penale; astfel, critică norma legală menționată, sub aspectul neîndeplinirii condiției de previzibilitate, prin prisma intervenirii Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, deși considerentele acestei decizii de neconstituționalitate sunt clare sub aspectele aduse în discuție.

În acest context, referitor la cerința ca textele criticate să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este realizată, având în vedere Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale a Romaniei referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 518 din 25 iunie 2018), prin care s-a stabilit că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Astfel, prin decizia menționată, instanța de control constituțional s-a pronunțat asupra lipsei de conformitate dintre dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., criticate și în prezenta cauză de către inculpatul A., și dispozițiile constituționale relative la îndeplinirea condiției de previzibilitate a legilor (art. 1 alin. (5) din Constituție), reținând în considerente (paragrafele 30 și 31) că, prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluție legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârșite, fiind lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale.

Totodată, prin considerentele aceleiași decizii (paragraful 34), Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului inculpat, Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite în cauză, cumulativ, cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992, în condițiile în care se tinde la reexaminarea unor aspecte clarificate printr-o decizie anterioară de neconstituționalitate a Curții Constituționale, decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

Pe de altă parte, în ce privește condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte amintește numai că, în cadrul examenului de admisibilitate, este necesar ca instanța să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, nefiind suficient ca partea care ridică excepția de neconstituționalitate să indice textele de lege pe care dorește să le supună controlului și să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparența utilității demersului.

Ca atare, similar primei instanțe, Înalta Curte apreciază că această cerință nu este realizată, având în vedere că instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În plus, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza, inclusiv sub aspectul relevanței sau se tinde la modificarea legii.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 22 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2015.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 22 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2021.