Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.02.2021
admis

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
11.02.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 11 februarie 2021 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 08 februarie 2021 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în temeiul art. 68 C. proc. pen. raportat la art. 64 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă declarația de abținere formulată de domnul judecător col. A., în dosarul nr. x/2020. Totodată, conform art. 68 alin. (9) 1 teza finală C. proc. pen., s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea desemnării unei alte curți de apel care să soluționeze cauza având ca obiect contestația formulată de inculpatul B. împotriva încheierii nr. 16 din 03 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, prin care s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

Pentru a se dispune astfel, după ce, în prealabil, s-a reținut incidența cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc. pen. în ceea ce îl privește pe domnul judecător col. A., s-a constatat că nu poate fi desemnat un alt magistrat de la Curtea Militară de Apel București care să facă parte din completul învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2020, având ca obiect contestația formulată de inculpatul B. împotriva încheierii nr. 16 din 03 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, prin care s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. Sub acest aspect, s-a arătat că la această instanță își desfășoară activitatea patru judecători: gl. bg. C., col.

A., lt. col. D. și lt. col. E., iar ultimii trei au îndeplinit acte sau măsuri procesuale, în calitate de judecători de drepturi și libertăți, în aceeași cauză, astfel că, în privința acestora, este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc. pen. Examinând sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel București în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele arătate în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. (9) 1 C. proc. pen., în cazul în care se admite abținerea sau recuzarea, dacă instanța competentă pentru soluționarea cauzei este organizată pe secții și nu se poate desemna un judecător de la secția corespunzătoare a acestei instanțe, soluționarea cauzei se realizează de o altă secție a aceleiași instanțe, care are aceeași specializare.

Dacă nu există o secție cu aceeași specializare, judecătorul de la instanța ierarhic superioară desemnează o altă instanță egală în grad cu instanța în fața căreia s-a formulat declarația de abținere sau cererea de recuzare, din circumscripția aceleiași curți de apel sau din circumscripția unei curți de apel învecinate. Verificând actele dosarului, se constată că în cadrul Curții Militare de Apel București funcționează patru judecători, respectiv gl. bg. C., col. A., lt. col. D. și lt. col. E., iar instanța nu este organizată pe secții. De asemenea, se observă că, prin procesul-verbal încheiat la 08 februarie 2021, ora 09:20, s-a constatat incidența cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc.

pen. în privința magistraților lt. col. D. și lt. col. E., care, în speță, au exercitat funcția de judecător de drepturi și libertăți. Astfel, aceștia au pronunțat decizia penală nr. 5 din 20 noiembrie 2020 în dosarul nr. x/2020, prin care, în urma admiterii contestației formulată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, în temeiul art. 226 C. proc. pen. raportat la art. 223 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.. Ca urmare, în baza art. 102 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, s-a dispus repartizarea manuală a dosarului la completul de contestații împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii de cameră preliminară de la tribunale C1 C. pen.

- CO, complet format din judecătorii gl. bg. C. și col. A.. Totodată, se constată că, prin încheierea din 08 februarie 2021 pronunțată de Curtea Militară de Apel București în dosarul nr. x/2020, a fost admisă declarația de abținere formulată de domnul judecător col. A. în dosarul nr. x/2020, reținându-se că acesta a avut calitatea de judecător de drepturi și libertăți în cauză.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 54 alin. (1) 1 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate în materie penală de către judecătorii și tribunale în cursul judecății în primă instanță, de către judecătorii de drepturi și libertăți și judecătorii de cameră preliminară de la aceste instanțe se soluționează în complet format din 2 judecători, se constată imposibilitatea constituirii, în cadrul Curții Militare de Apel București, a unei formațiuni colegiale de judecată care să dea o rezolvare contestației ce formează obiectul cauzei, fiind, astfel, întrunite condițiile prevăzute de art. 68 alin. (9) 1 C. proc. pen. Deși Curtea Militară de Apel București este, conform art. 61 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, instanță unică în țară, se apreciază că, în speță, operează prorogarea de competență inclusiv sub aspectul calității persoanei, legiuitorul nefăcând distincție, în cuprinsul art. 68 alin. (9) 1 C. proc.

pen., între instanțele civile și cele militare. În considerarea acestor argumente, având în vedere imposibilitatea formării unui complet de judecată la Curtea Militară de Apel București care să dea o rezolvare contestației formulată de inculpatul B. împotriva încheierii nr. 16 din 03 februarie 2021 a Tribunalului Militar Timișoara în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte, în temeiul art. 68 alin. (9) 1 C. proc. pen., va desemna Curtea de Apel București pentru a soluționa respectiva cale de atac.

D I S P U N E În baza art. 68 alin. (9) 1 C. proc. pen. desemnează Curtea de Apel București pentru soluționarea contestației formulate de inculpatul B. împotriva încheierii nr. 16 din 03 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în dosarul nr. x/2020. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat B., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-01-21
0,99
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 15 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea Militară de Apel București în dos
ÎCCJ 2021-01-20
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 18/2021
nr. x/2020), prin care a soluționat propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale. Examinând actele dosarului, Curtea a constatat că este incident cazul de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (4) din C. pr
ÎCCJ 2021-01-29
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2021 Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin adresa nr. x din data de 18 decembrie 2020, Curtea Militară de Apel a înaintat Înaltei Curți
ÎCCJ 2021-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 961/2021
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021 Deliberând asupra admisibilității contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală din data de 05 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul
ÎCCJ 2021-09-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 745/2021
pronunțată în Dosarul nr. x/2021 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții Militare de Apel București pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.03.2021 până la data de 25.04.2021, inclusiv și prelungită succesiv
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă