ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2021

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
29.01.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin adresa nr. x din data de 18 decembrie 2020, Curtea Militară de Apel a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție spre competentă soluționare declarațiile de abținere formulate de domnii judecători lt. col. A. și lt. col. B., în dosarul nr. x/2020.1 al Curții Militare de Apel București, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată care să le soluționeze, dat fiind că la Curtea Militară de Apel își desfășoară activitatea, în prezent, doar 3 judecători, respectiv general de brigadă C., lt. col. A. și lt. col. B..

De asemenea, prin aceeași adresă, Curtea Militară de Apel a solicitat, în temeiul art. 68 alin. (9)

1

teza finală din C. proc. pen., desemnarea unei alte curți de apel care să soluționeze contestația formulată de inculpatul D..

În ceea ce privește declarațiile de abținere formulate în cauză, Înalta Curte reține că, la data de 17 decembrie 2020, domnul lt. col. A., judecător la Curtea Militară de Apel, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. pen., a formulat declarație de abținere în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții Militare de Apel București, aflată în procedura de cameră preliminară, întrucât a pronunțat, în calitate de judecător de drepturi și libertăți, încheierea nr. 5/20.11.2020 a Curții Militare de Apel București prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului.

De asemenea, se reține că, la data de18.12.2020, domnul lt. col. B., judecător la Curtea Militară de Apel București, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. pen., a formulat declarație de abținere în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții Militare de Apel București, aflată în procedura de cameră preliminară, întrucât a pronunțat, în calitate de judecător de drepturi și libertăți, încheierea nr. 5/20.11.2020 a Curții Militare de Apel București prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului.

Preliminar analizării sesizării formulate de către Curtea Militară de Apel, Înalta Curte va stabili obiectul cauzei cu care a fost învestită, determinând astfel și coordonatele privind desfășurarea procedurii de judecată, în raport de obiectul principal al cauzei.

Astfel, Înalta Curte reține că, față de contextul concret al cauzei, obiectul principal îl constituie sesizarea înaintată de Curtea Militară de Apel privind desemnarea unei alte instanțe de același grad în vederea soluționării contestației formulată de inculpatul D. împotriva încheierii nr. 65 din data de 11 decembrie 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar Timișoara, ce face obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții Militare de Apel București, în raport cu declarațiile de abținere formulate de domnii judecători lt. col. B. și lt. col. A. în dosarul nr. x/2020.1 al Curții Militare de Apel București, care au un caracter accesoriu.

În atare condiții, examinând declarațiile de abținere formulate de domnii judecători lt. col. B. și lt. col. A., prin prisma motivului invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (4) din C. proc. pen.:

"judecătorul de drepturi și libertăți nu poate participa, în aceeași cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac."

Verificând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea la care au făcut referire domnii judecători în cuprinsul declarațiilor de abținere, Înalta Curte constată că domnii judecători lt. col. B. și lt. col. A., în calitate de judecători de drepturi și libertăți, au soluționat dosarul nr. x/2020 având ca obiect contestația formulată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara împotriva încheierii nr. 57 din 14.11.2020, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți privind pe inculpatul cap. D..

Totodată, se constată că pe rolul Curții Militare de Apel a fost înregistrat dosarul nr. x/2020.1 care are ca obiect contestația formulată de inculpatul cap. D. împotriva încheierii nr. 65 din 11 decembrie 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar Timișoara, prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv față de inculpat.

Raportând dispozițiile legale incidente la contextul concret al cauzei, Înalta Curte apreciază că, prin participarea domnilor judecători lt. col. B. și lt. col. A. la soluționarea cauzei penale pendinte, ar putea fi afectată aparența de imparțialitate, componentă a dreptului la un proces echitabil prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce trebuie garantat în cadrul oricărei proceduri judiciare.

În acest sens, se reține că, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost consacrată prevalența normelor europene, în raport cu cele interne, iar potrivit dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenție, orice persoană are dreptul la un proces echitabil, una dintre garanțiile dreptului în acest sens fiind accesul la un tribunal imparțial.

Imparțialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces, instanța de contencios european, analizând imparțialitatea judecătorilor, atât sub aspect subiectiv, cât și sub aspect obiectiv.

Din perspectiva criteriului subiectiv, se impune a se determina dacă convingerile personale ale unui judecător pot influența soluționarea unei anumite cauze, iar, din perspectiva criteriului obiectiv, dacă judecătorul oferă garanții suficiente pentru a exclude orice bănuială legitimă în privința sa.

În speță, soluționarea, în calitate de judecători de drepturi și libertăți, a contestației formulate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara împotriva încheierii nr. 57 din 14.11.2020, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți privind pe inculpatul cap. D., se circumscrie cazului de incompatibilitate expres prevăzut de dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. pen., ce derivă din principiul separării funcțiilor judiciare consacrat în art. 3 alin. (3) C. proc. pen.

Potrivit principiului menționat, în desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția celei de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată care este compatibilă cu funcția de judecată.

Cum activitatea desfășurată de domnii judecători lt. col. B. și lt. col. A., învederată prin declarațiile de abținere analizate, a fost aceea de judecători de drepturi și libertăți, în raport cu împrejurarea că textul art. 3 alin. (3) C. proc. pen. nu permite nicio (altă) excepție de la acest principiu, se apreciază că prin participarea domnilor judecători lt. col. B. și lt. col. A. la soluționarea contestației formulată de inculpatul D. împotriva încheierii nr. 65 din data de 11 decembrie 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar Timișoara, ce face obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții Militare de Apel București s-ar înfrânge interdicția prevăzută de textul de lege menționat și, totodată, s-ar aduce atingere aparenței de imparțialitate inerentă dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu art. 66 raportat la art. 64 alin. (4) C. proc. pen., coroborat cu dispozițiile art. 3 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va admite declarațiile de abținere formulate de domnii judecători lt. col. B. și lt. col. A. în dosarul nr. x/2020.1 al Curții Militare de Apel București.

Examinând în continuare demersul judiciar privind desemnarea unei alte instanțe în soluționarea contestației formulată de inculpatul D. împotriva încheierii nr. 65 din data de 11 decembrie 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar Timișoara, ce face obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții Militare de Apel București, prin prisma parcursului procesual concret al cauzei, Înalta Curte reține că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte notează că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 68 alin. (9)

1

Se constată că instanța Curții Militare de Apel nu este organizată pe secții, iar din actele dosarului rezultă că, în cadrul acesteia funcționează doar 3 judecători, respectiv general de brigadă C., lt. col. A. și lt. col. B..

În atare condiții, se constată imposibilitatea formării, în cadrul Curții Militare de Apel București, a unui complet colegial pentru soluționarea contestației formulate în cauză, în raport de dispozițiile art. 54 alin. (1)

1

din Legea nr. 304/2004, în conformitate cu care contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate în materie penală de către judecătorii și tribunale în cursul judecății în primă instanță, de către judecătorii de drepturi și libertăți și judecătorii de cameră preliminară de la aceste instanțe se soluționează în complet format din 2 judecători, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 68 alin. (9) C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, în cauză, operează prorogarea de competență inclusiv sub aspectul calității persoanei, chiar dacă Curtea Militară de Apel București este o instanță unică în țară, dispozițiile art. 68 alin. (9)

1

În considerarea acestor argumente, în raport de situația actuală în care se regăsește instanța militară, astfel că, în cauza de față, nu s-a putut constitui un complet de judecată pentru soluționarea contestației formulate de inculpatul D. împotriva încheierii nr. 65 din data de 11 decembrie 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar Timișoara, Înalta Curte va desemna Curtea de Apel București ca instanță căreia îi revine competența de soluționare a contestației ce face obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții Militare de Apel București.

Admite declarațiile de abținere formulate de domnii judecători lt. col. B. și lt. col. A. în dosarul nr. x/2020.1 al Curții Militare de Apel București.

Desemnează Curtea de Apel București ca instanță căreia îi revine competența de soluționare a contestației formulată de inculpatul D. împotriva încheierii nr. 65 din data de 11 decembrie 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar Timișoara, ce face obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții Militare de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-02-11
0,97
ÎCCJ, Secția penală
alin. (4) C. proc. pen. în privința magistraților lt. col. D. și lt. col. E., care, în speță, au exercitat funcția de judecător de drepturi și libertăți. Astfel, aceștia au pronunțat decizia penală nr. 5 din 20 noiembrie 2020 în dosarul nr.
ÎCCJ 2021-01-21
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 15 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea Militară de Apel București în dos
ÎCCJ 2021-01-20
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 18/2021
nr. x/2020), prin care a soluționat propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale. Examinând actele dosarului, Curtea a constatat că este incident cazul de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (4) din C. pr
ÎCCJ 2022-08-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând, asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 17 din data de 16 august 2022, pronunțată de Curtea Militară de Apel București în dosarul nr. x/2022.1, în baza art
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #171886)
constată că instanța Curții Militare de Apel nu este organizată pe secții, iar din actele dosarului rezultă că, în cadrul acesteia, funcționează 4 judecători, respectiv general de brigadă B., colonel C., lt. col. D. și lt. col. E. Se mai co
Sursă