ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2021

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
21.01.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea Militară de Apel București în dosarul nr. x/2020.2, în temeiul art. 68 C. proc. pen. raportat la art. 64 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă declarația de abținere formulată de domnul judecător col. A. în dosarul nr. x/2020.2.

Totodată, conform art. 68 alin. (9)

1

teza finală C. proc. pen., s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea desemnării unei alte curți de apel care să soluționeze cauza având ca obiect contestația formulată de inculpatul B. împotriva încheierii nr. 4 din 08 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, prin care s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

Pentru a se dispune astfel, după ce, în prealabil, s-a reținut incidența cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc. pen. în ceea ce îl privește pe domnul judecător col. A., s-a constatat că nu poate fi desemnat un alt magistrat de la Curtea Militară de Apel București care să facă parte din completul învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2020, având ca obiect contestația formulată de inculpatul B. împotriva încheierii nr. 4 din 08 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, prin care s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

Sub acest aspect, s-a arătat că la această instanță își desfășoară activitatea patru judecători: gl. bg. C., col. A., lt. col. D. și lt. col. E., iar ultimii trei au îndeplinit acte sau măsuri procesuale, în calitate de judecători de drepturi și libertăți, în aceeași cauză, astfel că, în privința acestora, este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc. pen.

Examinând sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel București în dosarul nr. x/2020.2, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele arătate în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. (9)

1

Verificând actele dosarului, se constată că în cadrul Curții Militare de Apel București funcționează patru judecători, respectiv gl. bg. C., col. A., lt. col. D. și lt. col. E., iar instanța nu este organizată pe secții.

De asemenea, se observă că, prin procesul-verbal încheiat la 14 ianuarie 2021, ora 12:30, s-a constatat incidența cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc. pen. în privința magistraților lt. col. D. și lt. col. E., care, în speță, au exercitat funcția de judecător de drepturi și libertăți, aceștia pronunțând decizia penală nr. 5 din 20 noiembrie 2020 în dosarul nr. x/2020, prin care, în urma admiterii contestației formulată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, în temeiul art. 226 C. proc. pen. raportat la art. 223 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.. Ca urmare, prin viza președintelui instanței, aplicată pe acest proces-verbal, în baza art. 102 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, s-a dispus excluderea completului C2 C. pen.-CO, format din cei doi judecători, de la repartizarea aleatorie a dosarului nr. x/2020

Totodată, se constată că, prin încheierea din 15 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea Militară de Apel București în dosarul nr. x/2020.2, a fost admisă declarația de abținere formulată de domnul judecător col. A. în dosarul nr. x/2020.2, reținându-se că acesta a avut calitatea de judecător de drepturi și libertăți în cauză.

În atare condiții, având în vedere dispozițiile art. 54 alin. (1)

1

din Legea nr. 304/2004, în conformitate cu care contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate în materie penală de către judecătorii și tribunale în cursul judecății în primă instanță, de către judecătorii de drepturi și libertăți și judecătorii de cameră preliminară de la aceste instanțe se soluționează în complet format din 2 judecători, se constată imposibilitatea constituirii, în cadrul Curții Militare de Apel București, a unei formațiuni colegiale de judecată care să dea o rezolvare contestației ce formează obiectul cauzei, fiind, astfel, întrunite condițiile prevăzute de art. 68 alin. (9)

1

Deși Curtea Militară de Apel București este, conform art. 61 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, instanță unică în țară, se apreciază că, în speță, operează prorogarea de competență inclusiv sub aspectul calității persoanei, legiuitorul nefăcând distincție, în cuprinsul art. 68 alin. (9)

1

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte arată că legea procesual penală prevede expres o asemenea prorogare de competență în materia reunirii cauzelor, stabilind că, în ipoteza în care competența în raport cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte aparține mai multor instanțe de grad egal, dintre care una militară, judecarea tuturor faptelor și făptuitorilor se realizează de către instanța civilă mai întâi sesizată, iar, dacă aparține unor instanțe de grad diferit, dintre care una militară, cauzele reunite trebuie soluționate de către instanța civilă superioară în grad (art. 44 alin. (1), (4) și 5 C. proc. pen.).

Această opțiune a legiuitorului este valabilă și în situația reglementată de art. 68 alin. (9)

1

În considerarea acestor argumente, având în vedere imposibilitatea formării unui complet de judecată la Curtea Militară de Apel București care să dea o rezolvare contestației formulată de inculpatul B. împotriva încheierii nr. 4 din 08 ianuarie 2021 a Tribunalului Militar Timișoara în dosarul nr. x/2020.2, Înalta Curte, în temeiul art. 68 alin. (9)

1

Desemnează Curtea de Apel București pentru a soluționa contestația formulată de inculpatul B. împotriva încheierii nr. 4 din 08 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în dosarul nr. x/2020.2.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-02-11
0,99
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 11 februarie 2021 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 08 februarie 2021 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în
ÎCCJ 2021-01-20
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 18/2021
nr. x/2020), prin care a soluționat propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale. Examinând actele dosarului, Curtea a constatat că este incident cazul de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (4) din C. pr
ÎCCJ 2021-01-29
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2021 Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin adresa nr. x din data de 18 decembrie 2020, Curtea Militară de Apel a înaintat Înaltei Curți
ÎCCJ 2021-09-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 745/2021
rea acesteia, condiții statuate de legiuitor în dispozițiile art. 202 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive nu mai corespunde scopului pentru care a fost dispusă, măsura controlului judiciar fi
ÎCCJ 2023-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 246/2023
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin încheierea din data de 28 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2021, în baza
Sursă