ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 412/2022

HOTĂRÂRE

28.06.2022

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 412/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 28 iunie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 08 iunie 2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a înregistrat cauza nr. x/2015* având ca obiect sesizarea formulată de către Curtea de Apel București, secția I Penală privind lămurirea asupra limitelor rejudecării apelurilor declarate de apelanții-inculpați A. și B. împotriva sentinței penale nr. 2613 din 28.12.2017 a Tribunalului București, secția I penală, în dosarul nr. x/2018.

În susținerea acestei cereri, Curtea de Apel București a arătat că, prin dispozitivul deciziei penale nr. 561/RC din 14.12.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus rejudecarea cauzei de către instanța de apel, respectiv Curtea de Apel București, în următoarele limite:

- cu privire la inculpata B. numai sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. (5 acte materiale);

- cu privire la inculpatul A. numai sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. (3 acte materiale).

Cu toate acestea, în considerentele deciziei penale nr. 561/RC din 14.12.2021, în dosarul nr. x/2015, s-a arătat cu privire atât la infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. (5 acte materiale), reținută în sarcina inculpatei B., cât și la infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. (3 acte materiale), reținută în sarcina inculpatului A., că este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în legătură cu unele acte materiale, faptele nefiind prevăzute de legea penală.

În concret, referitor la infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. (5 acte materiale), reținută în sarcina inculpatei B., în considerentele deciziei penale s-a arătat că, în privința intermedierii contractelor încheiate între S.C. "C." S.R.L. și S.C. "D." S.R.L., respectiv S.C. "E." S.R.L., nu a fost identificat folosul necuvenit al cărei beneficiar ar fi putut fi inculpatul, direct sau indirect, și, de asemenea, actele materiale privind intermedierea contractelor comerciale între S.C. "F." S.A. și S.C. "G." S.A., București și între S.C. "H." S.R.L. și S.C. "I." S.R.L. nu îndeplinesc cerința referitoare la aptitudinea de a aduce un folos inculpatului. Ca atare, s-a arătat că singurul act material având aptitudinea de a genera foloase necuvenite inculpatului este cel constând în intermedierea contractului comercial încheiat între S.C. "J." S.R.L., Voluntari și S.C. "K." S.R.L., prin aceea că decizia atacată reține existența unui interes material al inculpatului, decurgând din relațiile pe care această din urmă societate comercială le-a avut cu S.C. "L." S.R.L., societate în cadrul căreia inculpatul a deținut funcția de administrator până în luna mai 2004 și care a suportat costurile aferente utilizării postului telefonic al inculpatului, inclusiv în perioada în care a deținut funcția de director la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ilfov.

Cât privește infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. (3 acte materiale), reținută în sarcina inculpatului A., în considerentele deciziei penale s-a arătat că, în privința actelor materiale reținute ca fiind comise la datele de 12.11.2010 și de 30.11.2010, faptele imputate, constând în intervenții realizate de inculpat în favoarea unor operatori economici, pentru a nu le fi aplicate sancțiuni, nu realizează elementul material al infracțiunii de trafic de influență, în lipsa oricărei acțiuni de primire sau pretindere de foloase corelative. În continuare, s-a arătat că doar actul material realizat în primăvara anului 2010, constând în faptul că inculpatul A. a pretins de la funcționarul competent să elibereze autorizația de funcționare sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor, corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii de trafic de influență.

În aceste condiții, Curtea de Apel București a solicitat, prin sesizarea formulată, să se comunice daca instanța de apel urmează să se pronunțe cu privire la toate actele materiale din conținutul formei continuate reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpați, așa cum se înțelege din dispozitiv, sau trebuie să se pronunțe doar cu privire la câte un singur act material, apreciat de instanța de control judiciar ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii în formă simplă, reținută în sarcina fiecăruia dintre inculpați.

Analizând sesizarea formulată de către Curtea de Apel București, secția I Penală, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte notează că a fost sesizată de judecătorii din cadrul Curții de Apel București învestiți cu soluționarea cauzei având ca obiect rejudecarea apelurilor privind pe inculpata B. numai sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (5 acte materiale) și pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. din 1968 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (3 acte materiale), urmare a admiterii recursurilor în casație declarate de aceștia.

Cât privește obiectul sesizării, instanța de apel a solicitat, în esență, lămuriri privind limitele rejudecării.

Sub un prim aspect, se constată că legea procesual penală reglementează posibilitatea de a solicita lămuriri instanței care a pronunțat hotărârea exclusiv în ipoteza reglementată de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. pe calea contestației la executare.

Or, prin intermediul contestației la executare se soluționează incidente ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei cu scopul de a asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, remediul procesual putând fi exercitat exclusiv în ultima fază a procesului penal, aceea a executării.

Așadar, pe de o parte, în raport de stadiul procesual al cauzei, sesizarea instanței învestite cu rejudecarea apelurilor nu poate fi circumscrisă unei contestații la executare, iar, pe de altă parte, legea procesual penală nu conferă instanței de apel posibilitatea de a formula o astfel de sesizare, cererea formulată excedând oricărui cadru procesual în vigoare. Decelarea obiectului rejudecării în apel este de competența instanței de apel, limitele rejudecării astfel cum au fost trasate prin dispozitivul deciziei penale, urmând a fi evaluate prin prisma dispozițiilor legale relevante, respectiv art. 450 din C. proc. pen., dar și a faptului că rejudecarea s-a dispus în urma admiterii recursurilor în casație declarate de cei doi inculpați.

Constatând că cererea nu se circumscrie niciunei ipoteze dintre cele prevăzute de legea procesuală penală, soluționarea acesteia ar constitui o încălcare a principiului legalității, situație inadmisibilă în ordinea de drept, admisibilitatea oricărei cereri fiind condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale.

Față de cele expuse, având în vedere că atunci când în cadrul unui proces se efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității, sesizarea formulată de către Curtea de Apel București, secția I Penală urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.