ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra apelului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Judecata în primul ciclu procesual

I. Prin sentința penală nr. 12 din data de 30 ianuarie 2017, Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 50 raportat la art. 40 alin. (1) și la art. 48 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală competența de soluționare a cauzei privind rechizitoriul nr. x/2010 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, prin care au fost trimiși în judecată inculpații A., B. și C..

Declinarea a fost dispusă având în vedere că la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2017, inculpatul A. a depus la dosar copia Hotărârii Camerei Deputaților din data de 16 ianuarie 2017, privind validarea unor mandate de deputat și copia extrasului de pe site-ul Camerei Deputaților, din care a rezultat că inculpata C. a fost aleasă ca deputat în Parlamentul României, validarea mandatul de deputat al inculpatei fiind făcută la data de 16 ianuarie 2017.

Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță, printre altele, infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și membrii din România în Parlamentul European.

De asemenea, s-a arătat că art. 48 din C. proc. pen. stabilește că dobândirea unei anumite calități de către un inculpat după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute la art. 40 alin. (1) din C. proc. pen.

Având în vedere aceste dispoziții legale, Curtea a apreciat că dobândirea de către inculpata C. a calității de deputat în Parlamentul României determină schimbarea instanței competente să soluționeze în primă instanță prezenta cauză, instanța competentă fiind la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală.

La data de 3 februarie 2017 cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penal.

Judecata în fond la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a debutat la data de 15 martie 2017 și s-a încheiat la data de 29 octombrie 2018.

II. Prin sentința penală nr. 699 din 04 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015, în majoritate, a fost schimbată încadrarea juridică, dintr-o infracțiune unică legală de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, reținută în sarcina inculpatului B., prevăzută de art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 309 și art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 (cu privire la încheierea contractelor de servicii nr. x/16.05.2008, nr. y/16.05.2008, nr. z/06.05.2008, a 8 contracte și a unui act adițional de consultanță juridică și contabilă, precum și cu privire la înstrăinarea bunurilor imobile din cadrul activului "Ciuperceasca", prin încheierea a 9 contracte de vânzare-cumpărare), în două infracțiuni unice legale, astfel:

- abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 309 și art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 (cu privire la încheierea contractelor de servicii nr. x/16.05.2008 și nr. y/16.05.2008, precum și la înstrăinarea bunurilor imobile din cadrul activului "Ciuperceasca");

- abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) și art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 (referitoare la încheierea contractului nr. x/06.05.2008, a celor 8 (opt) contracte și a unui act adițional de consultanță juridică și contabilă).

2

din Legea nr. 78/2000 [referitoare la încheierea contractului nr. x/06.05.2008 și a celor 8 (opt) contracte și a unui act adițional de consultanță juridică și contabilă].

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată.

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave (10.717.081 RON).

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave (10.674.784 RON).

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata C. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de abuz în serviciu, care a produs consecințe deosebit de grave (10.674.784 RON).

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei C. pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

• B., asupra acțiunilor/părților sociale deținute la S.C. D. S.A. respectiv 103.600 acțiuni (49.2698%) în valoare de 259.000 RON; S.C. E. S.R.L. cu sediu social în mun. Ploiești, respectiv 19 părți sociale (95%) în valoare de 190 RON, până la concurența sumei de 10.717.081 RON.

• A. asupra terenului situat în mun. Câmpina, jud. Prahova în suprafață măsurată de 8747 mp, ID electronic x și părților sociale deținute la S.C. F. S.R.L. cu sediul social în jud. Prahova, respectiv 4.199 părți sociale (44.2%) în valoare de 41.990 RON; S.C. G. S.R.L. cu sediul social în mun. Câmpina, jud. Prahova, respectiv 40 părți sociale (40%) în valoare de 2.000 RON; S.C. H. S.R.L. cu sediul social în jud. Prahova, respectiv 10 părți sociale (50%) în valoare de 100 RON, până la concurența sumei de 10.674.784 RON.

• C., asupra apartamentului situat în București, achiziționat conform actului notarial nr. x/19-12-2014 emis de I.; apartamentului situat în București, achiziționat conform actului notarial nr. x/19-12-2014 emis de I.; apartamentului situat în București, achiziționat conform actului notarial nr. x/19-12-2014 emis de I., până la concurența sumei de 10.674.784 RON.

A fost reținută contribuția egală la producerea acestui prejudiciu în sarcina inculpaților B. și A., în cote de câte 40% și în cotă de 20% pentru inculpata C..

În baza art. 19, art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de S.C. J. S.A și a obligat pe inculpatul B. să plătească părții civile suma de 42.297 RON, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii contractelor de servicii nr. x/16.05.2008 și nr. y/16.05.2008.

~Opinia separată a fost în sensul următor:

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 (cu privire la încheierea contractelor de servicii nr. x/16 mai 2008 și nr. 462/16 mai 2008, cu un prejudiciu total de 42.279 RON), prin schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen., condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani.

În temeiul art. 65 C. pen., aplicarea inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B. va fi obligat a respecta măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen. și obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără încuviințarea instanței, conform art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., fiind obligat să presteze și muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la S.C. Servicii de gospodărire urbană Ploiești S.R.L. sau Administrația Parcului memorial "Constantin Stere".

Au fost menținute măsurile asiguratorii luate asupra bunurilor inculpatului B. până la concurența sumei de 42.279 RON.

Inculpatul B. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 5.000 RON.

În temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen. au fost menținute măsurile asiguratorii luate față de cei doi inculpați.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în ceea ce îi privește pe cei doi inculpați au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța în acest sens, Înalta Curte, secția Penală a reținut, în esență, că întregul ansamblu probatoriu este apt să răstoarne prezumția de nevinovăție și demonstrează elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă pentru:

-instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, combinat cu art. 297 alin. (1) cu referire la art. 309 și art. 5 C. pen., în cazul inculpatului A.;

- abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 C. pen., cu referire la art. 309 și cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., în cazul inculpatului B.;

- complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 și cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., în cazul inculpatei C..

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a reținut cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 47 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, combinat cu art. 297 alin. (1) cu referire la art. 309 și art. 5 C. pen., de către inculpatul A., că acesta, cu intenție, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova, în cursul anului 2008, l-a determinat pe inculpatul B. să-și încalce atribuțiile de serviciu și a emis Procura specială nr. 536/25.03.2008 cu depășirea competențelor prevăzute de dispozițiile art. 104 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și cu încălcarea dispozițiilor art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, art. 106 si art. 109 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 577/2002, prin care l-a împuternicit să vândă activul "Ciuperceasca" la prețuri subevaluate, deși cunoștea că este obligatorie organizarea unei licitații, acțiuni în urma cărora inculpatul B., în perioada 11.06.2008 - 04.07.2008, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a încheiat ilegal un număr de 9 (nouă) contracte de vânzare-cumpărare, având ca rezultat cauzarea unui prejudiciu cu consecințe deosebit de grave în sumă de 10.674.784 RON.

De asemenea, instanța de fond a reținut că, faptele inculpatului B., constând în aceea că, în perioada 11.06.2008 - 04.07.2008, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație la S.C. J. S.A., cu prerogative de director general, la îndemnurile inculpatului A. - președintele Consiliului Județean Prahova, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, deși cunoștea că procura emisă de către inculpatul A. este ilegală fiind emisă cu depășirea competenței și că este necesară organizarea unei licitații, cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, art. 106 si art. 109 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 577/2002, a semnat un număr de 9 (nouă) contracte de vânzare-cumpărare, prin care a înstrăinat activul "Ciuperceasca" către S.C. K. S.R.L. Ploiești, S.C. L. S.R.L. Ploiești, S.C. M. S.R.L. Ploiești, S.C. N. S.R.L. Bănești, S.C. O. S.R.L. Ploiești, S.C. P. S.R.L. Ploiești, S.C. Q. S.A. Câmpina, S.C. R. S.R.L. Blejoi, S.C. S. S.R.L. Bănești la valori subevaluate ce au avut ca rezultat cauzarea unui prejudiciu cu consecințe deosebit de grave în sumă de 10.674.784 RON, realizează conținutul infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 C. pen., cu referire la art. 309 și cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen.

În ceea ce privește acuzațiile reținute în sarcina inculpatei C., Înalta Curte, secția Penală a constatat că faptele acesteia, în calitate de notar public, care, la solicitarea inculpatului B., cu intenție, cunoscând că nu a fost organizată o licitație pentru vânzarea activului "Ciuperceasca", așa cum impunea legea prin dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, art. 106 si art. 109 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 577/2002, și că prețurile de vânzare sunt subevaluate, în perioada 11.06.2008 - 04.07 2008, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a autentificat 9 (nouă) contractele de vânzare-cumpărare încheiate de S.C. J. S.A. reprezentată de inculpatul B. și S.C. L. S.R.L. Ploiești, S.C. M. S.R.L. Ploiești, S.C. O. S.R.L. Ploiești, S.C. P. S.R.L. Ploiești, S.C. Q. S.A. Câmpina și S.C. S. S.R.L. Bănești, contribuind la cauzarea unui prejudiciu cu consecințe deosebit de grave în sumă de 10.674.784 RON, realizează conținutul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 48 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 și cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 699 din 04 decembrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă S.C. J. S.A. și inculpații B., C. și A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 februarie 2020, sub nr. x/2020.

II. Prin decizia penală nr. 88 din data de 16 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, s-a dispus, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, de partea civilă S.C. J. S.A. și de inculpații B., C. și A. împotriva sentinței penale nr. 699 din 04 decembrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015.

A fost desființată sentința penală apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța în acest sens, Înalta Curte-Completul de 5 Judecători, a apreciat că este necesară examinarea motivelor de apel care au adus în discuție neregularități procedurale sancționabile cu nulitate absolută și care, potrivit Deciziei nr. 417/2019 a Curții Constituționale ar fi impus desființarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a reținut că, în timpul judecării apelurilor ce formează obiectul cauzei, Curtea Constituțională a României a pronunțat Decizia nr. 417/2019 din data de 03 iulie 2019 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte.

După publicarea deciziei Curții Constituționale, atât reprezentantul Ministerului Public, cât și intimații inculpați au solicitat să se constate că decizia este obligatorie și produce efecte asupra hotărârii apelate, întrucât completul de trei judecători care a pronunțat-o nu a fost specializat în materie de corupție, conform articolul 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ceea ce atrage, în interpretarea dată de Curtea Constituțională, sancțiunea nulității absolute a sentinței atacate.

În acest context, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a arătat că, prin Decizia nr. 417/2019, Curtea Constituțională, în majoritate, a admis sesizarea formulată de președintele Camerei Deputaților și a constatat că "a existat un conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, contrar celor prevăzute de articolul 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003."

Conform dispozitivului deciziei, "cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și soluționate de aceasta în primă instanță anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condițiile articolului 421 punct 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit articolului 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003."

Pentru a dispune în acest sens, Curtea Constituțională a reținut că "judecarea unei cauze de un complet nespecializat în condițiile în care competența revenea unuia specializat, atrage sancțiunea nulității absolute a hotărârii astfel pronunțate" (paragraful 138), având în vedere că "articolul 354 alin. (1) din C. proc. pen. prevede că instanța judecă în complet de judecată a cărui compunere este cea prevăzută de lege. Or, în ipoteza dată, compunerea, respectiv alcătuirea instanței cu judecătorii care pot face parte din complet, trebuie raportată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, atât din perspectiva existenței unui corp de judecători specializați în materia infracțiunilor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, cât și din cea a obligației legale de a organiza completuri specializate. Sancțiunea nerespectării acestei norme juridice este nulitatea absolută, articolul 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. stabilind expressis verbis că - Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: a) compunerea completului de judecată." (paragraful 139).

Mai mult, a subliniat că, instanța de control constituțional a constatat că prin "neconstituirea completurilor specializate în domeniul judecării, în primă instanță, a infracțiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000, astfel încât completurile care s-au considerat competente să judece astfel de cauze nu au fost constituite potrivit legii, nesocotindu-și misiunea constituțională prevăzută de art. 126 alin. (4) din Constituție, ceea ce în planul drepturilor fundamentale echivalează cu o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, sens în care devin aplicabile cele statuate de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, cu privire la reglementarea prin lege a instanței judecătorești.

În consecință, judecarea în primă instanță a cauzelor subsumate Legii nr. 78/2000 aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție de către completuri de judecată nespecializate prin translarea proprio motu de către Înalta Curte de Casație și Justiție a acestei competențe de judecată către completurile cu competență generală reprezintă, în principal, un act de opunere la lege, ceea ce înseamnă că, sub aspectul judecării în primă instanță a infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, completul astfel rezultat nu a fost stabilit prin lege, ci prin voința contra legem a puterii judecătorești, reprezentată, în cazul de față, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Or, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate ea însăși refuza aplicarea unei norme juridice, ci doar competența de a o interpreta și aplica; prin refuzul aplicării/neagrearea art. 29 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție a dezavuat voința legiuitorului, a ignorat obligația sa de a constitui completuri specializate și a redimensionat competența de judecată a completurilor cu competență generală de la nivelul său. Prin urmare, noua competență rezultată a acestor completuri generaliste nu este prevăzută de lege, astfel că judecarea cauzelor la care face referire art. 29 din Legea nr. 78/2000 apare ca fiind realizată, prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului antereferite, de către un organ judiciar neprevăzut de lege. În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, asumându-și o competență contrară art. 61 alin. (1) și art. 126 alin. (1), (2) și (4) din Constituție, a încălcat art. 21 alin. (3) din Constituție privind dreptul la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanței judecătorești." (paragraful 167)

Așadar, a menționat că potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Textul constituțional nu distinge în funcție de tipul de decizie sau în funcție de atribuția în exercitarea căreia a fost pronunțată.

Ca urmare, și deciziile prin care Curtea Constituțională soluționează un conflict juridic de natură constituțională au același regim juridic stabilit de norma juridică mai sus enunțată.

În acest punct de analiză, Înalta Curte-Completul de 5 Judecători a reținut că este incontestabil că dezlegarea instanței de contencios constituțional are caracter obligatoriu, conform dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, și, în virtutea acestui caracter, de la data publicării deciziei, este exclusă orice altă interpretare a prevederilor legale supuse analizei.

În raport de considerentele și dispozitivul deciziei instanței de control constituțional mai sus - menționate, în opinie majoritară, Înalta Curte-Completul de 5 Judecători a constatat că sentința penală nr. 699 din 04 decembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015 a fost pronunțată de un complet nespecializat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

Totodată, a reținut că, potrivit prevederilor art. 280 din C. proc. pen., încălcarea dispozițiilor legale, care reglementează desfășurarea procesului penal, atrag nulitatea actului atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

În atare situație, potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., care prevăd că o hotărâre pronunțată de un complet care nu a fost legal constituit este lovită de nulitate absolută, în majoritate, a apreciat că, atât sentința penală menționată, cât și toate actele efectuate de completul nelegal constituit în timpul cercetării judecătorești în fondul cauzei, sunt lovite de nulitate, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare instanței a cărei hotărâre s-a desființat, în raport cu dispozițiile art. 421 pct. (2) lit. b) din C. proc. pen., "desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată (…) când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută".

Prin urmare, față de cele arătate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în opinie majoritară, a constatat că în urma desființării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desființate de drept și toate actele procedurale întocmite, precum și actele și măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanței.

În acest context, a dispus ca rejudecarea cauzei să înceapă de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii din data de 21.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2015, urmare a respingerii, ca nefondate a contestațiilor formulate de inculpații A., B. și C., prin încheierea nr. 721/17.05.2016 a judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr. x/2015

În plus, a apreciat că procedura de cameră preliminară este o fază distinctă a procesului penal și nu o etapă a judecății, astfel că rejudecarea nu va putea avea în vedere decât reluarea acestei din urmă faze procesuale.

De asemenea, un alt aspect analizat de instanța de control judiciar, în contextul pronunțării deciziei de trimitere spre rejudecare la instanța de fond, a vizat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cauzelor după calitatea persoanei, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 40 din C. proc. pen.

În acest sens, a reținut și dispozițiile art. 48 C. proc. pen. potrivit cărora dobândirea unei anumite calități de către un inculpat după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute la art. 40 alin. (1) C. proc. pen.

Având în vedere aceste dispoziții legale, Înalta Curte-Completul de 5 Judecători a constatat că instanța competentă să soluționeze în primă instanță prezenta cauză este Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală ca urmare a calității de deputat în Parlamentul României a inculpatei C..

B. Judecata în cel de-al doilea ciclu procesual

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07 septembrie 2020, sub nr. x/2015*.

I. Prin sentința penală nr. 15 pronunțată la data de 20 ianuarie 2021, în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a admis excepția necompetenței după calitatea persoanei invocată de inculpata C..

S-a dispus trimiterea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, privind pe inculpații C., A. și B., la Curtea de Apel Ploiești, spre competentă soluționare.

Pentru a se pronunța în acest sens, Înalta Curte a reținut, în esență, că instanța de control judiciar a indicat expressis verbis în considerentele deciziei prin care s-a dispus rejudecarea cauzei că "în urma desființării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desființate de drept și toate actele procedurale întocmite, precum și actele și măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanței. În acest context, rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii din data de 21.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2015, urmare a respingerii, ca nefondate a contestațiilor formulate de inculpații A., B. și C., prin încheierea nr. 721/17.05.2016 a judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr. x/2015"

S-a arătat că în raport de îndrumările obligatorii ale instanței de control judiciar pe care Înalta Curte, secția Penală trebuie să le respecte întru-totul, judecata cauzei se va relua de la momentul imediat următor celui al finalizării procedurii de cameră preliminară, iar, având în vedere limitele în care instanța de rejudecare urmează a proceda la reevaluarea cauzei, s-a analizat competența după calitatea persoanei a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În raport de baza factuală descrisă în actul de sesizare, precum și reținerea în drept a pretinselor fapte săvârșite de inculpata C., Înalta Curte a constatat că niciunul dintre cele două cazuri prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. proc. pen. nu este incident în cauză, astfel încât nu există motive pentru prorogarea competenței după calitatea persoanei în favoarea instanței supreme.

Astfel, întrucât în urma îndrumării instanței de control judiciar se reia judecata cauzei de la momentul imediat următor celui al finalizării procedurii de cameră preliminară, Înalta Curte a constatat că pierderea calității de deputat a inculpatei C. a intervenit înainte de citirea actului de sesizare a instanței și având în vedere că nu s-a început cercetarea judecătorească în cauză, a apreciat că excepția necompetenței după calitatea persoanei a instanței supreme invocată de inculpata C., prin apărător ales, este întemeiată, competența de judecare a cauzei revenind Curții de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 17.02.2021 sub nr. x/2015*.

II. Prin sentința penală nr. 79 din 08 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 281 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 29 din Legea nr. 78/2000, a constatat nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară desfășurată în dosarul înregistrat sub nr. x/2015 la Curtea de Apel Ploiești și a dispus, înaintarea cauzei serviciului Registratură în vederea repartizării unui complet de judecător de cameră preliminară specializat în soluționarea cauzelor de corupție.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a reținut că potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, pentru judecarea în primă instanța a infracțiunilor prevăzute în această lege, se constituie complete specializate.

Însă articolul citat are această formă din anul 2006, când era în vigoare vechiul C. proc. pen., care nu reglementa instituția camerei preliminare. Între timp a intrat în vigoare noul C. proc. pen., fără ca legiuitorul să intervină asupra normei procesuale din legea specială.

Curtea a apreciat că prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000 sunt aplicabile inclusiv completului format din judecătorul de cameră preliminară.

S-a arătat că, un prim argument în acest sens este faptul că în perioada în care era în vigoare vechiul C. proc. pen. atribuțiile judecătorului de cameră preliminară erau exercitate de către judecătorul care soluționa fondul cauzei, nefiind prevăzută instituția camerei preliminare. Astfel, sintagma "primă instanță" privea inclusiv aspectele care la acest moment constituie obiectul procedurii de cameră preliminară, art. 300 din vechiul C. proc. pen. impunând instanței de judecată obligatia de a verifica, din oficiu regularitatea actului de sesizare.

În prezent această obligatie revine judecătorului de cameră preliminară, procedură reglementată de art. 342 și următoarele din C. proc. pen.

Faptul că legiuitorul a înțeles să reglementeze o procedură distinctă prin care este verificată legalitatea trimiterii în judecată corelată cu o inadvertență legislativă, nu exclude incidența dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 78/2000.

În acest sens, s-a apreciat că sunt relevante precizările Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr. 417/2019 care indică faptul că judecarea în primă instanță a unei cauze presupune ca în mod primar judecătorul să fixeze cadrul procesual, să determine principalele probleme de drept și de fapt ridicate și să realizeze o evaluare a acestora, aspecte ce, la nivelul instanței supreme, pot fi realizate prin mijlocirea completurilor specializate, în schimb, în căile de atac se realizează deja controlul judiciar, care evaluează caracterul legal și temeinic al hotărârii primei instanței.

Or, s-a apreciat că faza camerei preliminare face parte din judecarea cauzei în primă instanță, legiuitorul urmărind, prin reglementarea distinctă a acesteia asigurarea unui "filtru" de specialitate a sesizarii instantei printr-un control mai riguros al legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organul de cercetare penală, fapt ce impune specializarea completului format din judecătorul de cameră preliminară.

O interpretare contrară, și anume că judecătorul de cameră preliminară nu trebuie să fie specializat ar presupune că o cauză care are ca obiect infracțiuni de corupție ar putea fi repartizată unui judecător de cameră preliminară care nu este specializat. Or, potrivit art. 346 alin. (7) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecății va exercita și funcția de judecată în cauză. Însă, dacă s-ar aprecia că art. 29 din Legea nr. 78/2000, nu este aplicabil judecătorului de cameră preliminară, ar însemna că acesta nu va putea fi și judecătorul fondului, lipsind de efect prevederile art. 346 alin. (7) din C. proc. pen. care stabilesc că judecătorul de cameră preliminară va fi și judecătorul fondului, deși legiuitorul nu a prevăzut nicio exceptie .

În consecință, Curtea a apreciat că prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000 impun inclusiv specializarea completului format din judecătorul de cameră preliminară, nu doar specializarea completului care va judeca fondul cauzei.

În sprijinul acestei interpretări Curtea a avut în vedere și Decizia nr. 17/2019 a Presedintelui Curții de Apel Ploiesti prin care se decide inființarea începând cu data de 15 februarie 2019, în cadrul secției Penale a 18 complete judecător de cameră preliminară specializate în soluționarea cauzelor de corupție.

Potrivit răspunsului dat la solicitarea adresată de completul de judecată Cabinetului Președintelui Curții de Apel Ploiești, nu a existat nicio altă decizie, în intervalul 15.02.2014, data intrării în vigoare a noului C. proc. pen.- 15 februarie 2019- data Deciziei anterior mentionate prin care să se infiinteze, la nivelul Curții de Apel Ploiești complete de judecător de cameră preliminară specializate în soluționarea cauzelor de corupție, toate deciziile atașate vizând infiintarea de complete de judecată specializate și nu de judecător de cameră preliminară

S-a apreciat că, din emiterea Deciziei mentionate, că și la nivelul conducerii Curții de Apel s-au interpretat dispozitiile art. 29 din Legea nr. 78/2000 în sensul că este necesară infiintarea unor complete de judecător de cameră preliminară specializate în solutionarea cauzelor de corupție.

S-a apreciat că luarea acestei decizii cu o intârziere de 4 ani nu poate justifica nelegala compunere a completului ce a soluționat camera preliminară prin încheierea de sedință din data de 21.03.2016.

Curtea a mai reținut că, că prin Decizia nr. 417/2019, Curtea Constituțională a arătat că " judecarea unei cauze de un complet nespecializat în condițiile în care competența revenea unuia specializat, atrage sancțiunea nulității absolute a hotărârii pronuntate (par. 138) având în vedere că art. 354 alin. (1) din C. proc. pen. prevede că instanța judecă în complet de judecată a cărui compunere este cea prevăzută de lege" . Or, în cauză, compunerea completului de judecator de cameră preliminară trebuie raportată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, "sanctiunea nerespectării acestei norme determină întotdeauna aplicarea nulității referitoare la încălcarea dispozitiilor privind compunerea completului de judecată -art. 281 alin. (1) lit. a) Cod pr penală" (par. 139).

Referitor la termenul în care nelegala compunere a completului poate fi invocată, art. 281 alin. (3) din C. proc. pen. precizează că nulitatea absolută poate fi invocată în orice stare a procesului, fără a face vreo distincție.

În acest sens, Curtea a invocat Decizia nr. 88/2019 a Curtii Constituționale pronunțată ca urmare a ridicării unei excepții de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen.. Critica formulată de către autorul excepției a fost în sensul că articolul în discuție aduce atingere dreptului la un proces echitabil, întrucât limitează până la momentul închiderii procedurii de cameră preliminară invocarea nulității absolute determinată de lipsa asistării de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie, ocazie cu care Curtea Constituțională a analizat regimul juridic al nulității absolute. Or, din considerentele hotărârii reiese că instanța constituțională apreciază că nulitățile absolute pot fi invocate în orice stadiu al procesului penal, chiar dacă încălcarea a avut loc în procedura de cameră preliminară.

Se arată în cadrul deciziei că "Curtea constată că prin instituirea unui termen înăuntrul căruia se poate ridica excepția nulității absolute în cazul neasistării de către un apărător în faza procedurii camerei preliminare, deși legea prevedea obligativitatea acestui lucru, legiuitorul golește de conținut însuși dreptul fundamental la apărare, asigurat prin asistarea de către un avocat numit din oficiu, în cazurile expres prevăzute de lege. Astfel, deși nerespectarea obligației de către organul judiciar este sancționată de legiuitor cu nulitatea absolută, sancțiunea aplicabilă apare ca fiind lipsită de eficiență în condițiile instituirii unui termen (încheierea procedurii în camera preliminară) până la care se poate invoca nulitatea absolută ce decurge din nerespectarea în faza camerei preliminare a dispoziției referitoare la obligativitatea asistării de către avocat".

S-a apreciat că, această decizie este pe deplin aplicabilă și în prezenta cauză,o limitare în timp a posibilității de invocare a nelegalei compuneri a completului de judecător de cameră preliminară până la încheierea procedurii de cameră preliminară conducând la situația ca, pentru o parte a procesului penal, principiul legalității impus de art. 2 din C. proc. pen. să fie ignorat.

Curtea Constituională a reținut în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, și Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017) că procedura de cameră preliminară are o influență directă asupra desfășurării judecății pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăției/nevinovăției inculpatului. Or, având în vedere importanța acestei etape, Curtea a constatat că reglementarea unei noi faze a procesului penal nu reprezintă un motiv întemeiat, care să justifice legiferarea unui termen (încheierea procedurii în camera preliminară) până la care încălcarea dispozițiilor legale intervenită în procedura camerei preliminare să poată fi invocată.

Prin urmare, împrejurarea că procedura de cameră preliminară a fost încheiată mai inainte de invocarea nulității absolute nu trebuie să reprezinte un impediment pentru restabilirea legalității procesului penal în prezenta cauză, mai ales că Decizia nr. 417/2019 a Curtii Constitutionale care stă la baza interpretării dispozitiilor legale incidente în prezenta cauză, a intervenit după închiderea procedurii de cameră preliminară, dar mai inainte de judecarea definitivă a prezentei cauze, astfel că nu poate exista niciun temei legal care să împiedice aplicarea acestei decizii.

Curtea a apreciat că nu se poate reține în cauză existenta autorității de lucru judecat, astfel cum a susținut reprezentantul parchetului, având în vedere că nicio hotărâre din prezenta cauză nu a analizat aspectele referitoare la specializarea completului de judecător de cameră preliminară.

De asemenea, s-a reținut că, inserarea, în cuprinsul deciziei de casare nr. 88/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a mentiunii "În acest context, rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare" nu poate reprezenta un impediment pentru invocarea nulității absolute a procedurii de cameră preliminară câtă vreme acest aspect nu a fost analizat, în condiții de contradictorialitate în cadrul apelului.

Împotriva sentinței penale nr. 79 din 08 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești.

În susținerea apelului, parchetul a invocat, în esență, încălcarea normelor de ordine publică prin care este reglementată competența materială și funcțională a curții de apel, apreciind că judecătorul fondului a desființat încheierile pronunțate în cameră preliminară, deși soluția pronunțată în procedura de cameră preliminară este definitivă cu consecința închiderii cu autoritate de lucru judecat a procedurii de cameră preliminară.

De asemenea, procurorul a făcut referire la considerentele sentinței penale nr. 5 din 20 ianuarie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală prin care s-a arătat că instanța de apel a trasat limitele rejudecării arătând că rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare.

Astfel, a considerat că prin hotărârea atacată Curtea de Apel Ploiești a lipsit de efecte hotărârea definitivă pronunțată de Înalta Curte în procedura de cameră preliminară cu încălcarea competenței materiale prin exercitarea controlului judecătoresc asupra unor hotărâri definitive ale unei instanțe superioare.

În egală măsură, parchetul a invocat faptul că judecătorul fondului a încălcat și competența funcțională prin însușirea unor atribuții care depășesc funcția judiciară.

A considerat că nu este admisibilă constatarea, în faza de judecată, a unor eventuale nulități absolute ale hotărârilor judecătorești definitive din etapa camerei preliminare întrucât acestea din urmă nu pot fi desființate decât în căile de atac prevăzute expres de lege. Curtea de Apel Ploiești nu a fost investită cu o cale extraordinară de atac și avea obligația să respecte decizia penală nr. 88 din 16 iunie 2020 pronunțată în apel de Înalta Curte - Completul de 5 judecători.

Procurorul a apreciat că nu sunt aplicabile nici argumentele deduse de către judecătorul fondului, în legătură cu Decizia nr. 88/2019 a Curții Constituționale. Inculpații au fost asistați de apărători în procedura decameră preliminară și au avut posibilitatea să invoce toate excepțiile, dar considerentele deciziei instanței de control constituțional nu au legătură cu prezenta cauză întrucât nulitatea dedusă din administrarea probelor în lipsa apărătorului nu are nicio legătură cu eventuala nulitate absolută a hotărârilor judecătorești, nulitate ce poate fi invocată și înlăturată numai în căile expres prevăzute de lege.

Totodată, prin motivele de apel, s-a invocat nelegala trimitere a cauzei în camera preliminară cu încălcarea funcției de judecată și a obligației judecătorului de a judeca.

S-a apreciat că Decizia nr. 417/2019 a Curții Constituționale nu poate conduce la reluarea procedurii de cameră preliminară întrucât decizia se referă numai la faza de judecată.

Procedura de cameră preliminară este o fază distinctă a procesului penal și nu o etapă a judecății, funcțiile judiciare distincte corespund unor faz procesuale separate, finalizate cu hotărârile subsumate dublului grad de jursidicție, ce intră în puterea lucrului judecat.

S-a menționat că prin interpretarea curții de apel s-a adăugat la lege, în sensul aplicării prevederilor art. 29 din Legea nr. 78/2000 și procedurii de cameră preliminară, în condițiile în care legiuitorul a stabilit fără echivoc limitarea acestuia numai la faza de judecată, utilizând sintagma "judecarea în primă instanță".

Analizând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește excepția inadmisbilității căii de atac invocată de inculpații B. și C., Înalta Curte reține că în exercitarea funcției de judecată, instanța se pronunță conform art. 370 alin. (1), (2) și (3) din C. proc. pen. prin sentințe, decizii sau încheieri.

Prin sentința penală nr. 79 din 08 iulie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară desfășurată în dosarul înregistrat sub nr. x/2015 la Curtea de Apel Ploiești și a dispus, înaintarea cauzei serviciului Registratură în vederea repartizării unui complet de judecător de cameră preliminară specializat în soluționarea cauzelor de corupție.

În acest sens, se are în vedere că potrivit art. 370 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță sau prin care aceasta se dezinvestește fără a soluționa cauza se numește sentință.

Înalta Curte constată că prin sentința apelată Curtea de Apel Ploiești s-a dezînvestit mai înainte de judecarea cauzei apreciind că nu mai este posibilă continuarea activității judiciare. În cauză, instanța de fond s-a dezînvestit fără a opera o declinare de competență, cum în mod eronat a susținut apărarea.

De asemenea, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel dacă legea nu prevede altfel.

Față de aceste aspecte, se constată că sentința nr. 79 din 08 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie poate face obiectul evaluării instanței de control judiciar în calea de atac a apelului.

În ceea ce privește apelul Ministerului Public, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 425 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de apel, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea apelului.

În acest sens, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel asupra problemelor de drept dezlegate și a limitelor rejudecării sunt obligatorii pentru instanța de fond. În caz de trimitere, instanța care urmează să rejudece cauza trebuie să procedeze numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare.

Instanța de control judiciar constată că în considerentele deciziei nr. 88 din 16 iunie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători prin care au fost admise apelurile inculpaților, s-a desființat sentința penală apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța a reținut că în urma desființării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desființate de drept și toate actele procedurale întocmite, precum și actele și măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanței. În acest context, rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii din data de 21.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2015, urmare a respingerii, ca nefondate a contestațiilor formulate de inculpații A., B. și C., prin încheierea nr. 721/17.05.2016 a judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul pena