ÎCCJ, Secția penală

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 [referitoare la încheierea contractului nr. x/6 mai 2008 și a celor 8 (opt) contracte și a unui act adițional de consultanță juridică și contabilă]. În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată.

În temeiul art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 309 și art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave (10.717.081 RON). În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 47 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave (10.674.784 RON). În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 48 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea la art. 309 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata N. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de abuz în serviciu, care a produs consecințe deosebit de grave (10.674.784 RON). În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatei N. pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Au fost menținute măsurile asiguratorii instituite în sarcina inculpaților C., A. și N. prin Ordonanța din data de 15 decembrie 2015, astfel: • C., asupra acțiunilor/părților sociale deținute la SC O. SA cu sediu social în mun. Ploiești, respectiv 103.600 acțiuni (49.2698%) în valoare de 259.000 RON; SC O. SRL cu sediu social în mun. Ploiești, str. x, jud. Prahova, x, CUI x, respectiv 19 părți sociale (95%) în valoare de 190 RON, până la concurența sumei de 10.717.081 RON. • A. asupra terenului situat în mun. Câmpina, jud. Prahova în suprafață măsurată de 8747 mp, ID electronic x și părților sociale deținute la SC P. SRL cu sediul social în mun. Câmpina, respectiv 4.199 părți sociale (44.2%) în valoare de 41.990 RON; SC Q. SRL cu sediul social în mun. Câmpina, respectiv 40 părți sociale (40%) în valoare de 2.000 RON; SC R. SRL cu sediul social în mun. Câmpina, respectiv 10 părți sociale (50%) în valoare de 100 RON, până la concurența sumei de 10.674.784 RON. • N., asupra apartamentului situat în București, str. x, demisol, nr. carte funciară xbis, nr. cadastral x; 1bis, ID electronic x, achiziționat conform actului notarial nr. x/19 decembrie 2014 emis de S.; apartamentului situat în București, str. x, mansardă, nr. cadastral x; x, ID electronic x, achiziționat conform actului notarial nr. x/19 decembrie 2014 emis de S.; apartamentului situat în București, str. x, nr. cadastral x, ID electronic x, achiziționat conform actului notarial nr. x/19 decembrie 2014 emis de S., până la concurența sumei de 10.674.784 RON.

În baza art. 19, art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de SC B. S.A și obligați inculpații C., A. și N., la plata, în solidar, către partea civilă a sumei de 10.674.784 RON, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a înstrăinării bunurilor imobile din cadrul activului "N.". A fost reținută contribuția egală la producerea acestui prejudiciu în sarcina inculpaților C. și A., în cote de câte 40% și în cotă de 20% pentru inculpata N. În baza art. 19, art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de SC B. S.A și a fost obligat inculpatul C. să plătească părții civile suma de 42.297 RON, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii contractelor de servicii nr. x/16 mai 2008 și nr. y/16 mai 2008. Opinia separată a fost exprimată în sensul în care, în temeiul art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 (cu privire la încheierea contractelor de servicii nr. x/16 mai 2008 și nr. 462/16 mai 2008, cu un prejudiciu total de 42.279 RON), prin schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen., s-ar fi impus condamnarea inculpatului C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani, cu aplicarea pedepsei accesorii, iar pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C. să fi fost obligat a respecta măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen. și obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără încuviințarea instanței, conform art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., fiind obligat să presteze și muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la SC P. Ploiești SRL sau Q. S-a opinat, în sensul menținerii măsurilor asiguratorii luate asupra bunurilor inculpatului C. până la concurența sumei de 42.279 RON. De asemenea, opinie separată s-a formulat în sensul în care se impunea, în temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpaților A. și N. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 47 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 309 C. pen., respectiv art. 48 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 309 C. pen., cu menținerea măsurilor asiguratorii luate față de cei doi inculpați în temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen. În esență, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut, în majoritate, cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, combinat cu art. 297 alin. (1) cu referire la art. 309 și art. 5 C. pen., de către inculpatul A., că acesta, cu intenție, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova, în cursul anului 2008, l-a determinat pe inculpatul C. să-și încalce atribuțiile de serviciu și a emis Procura specială nr. x/25 martie 2008 cu depășirea competențelor prevăzute de dispozițiile art. 104 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și cu încălcarea dispozițiilor art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, art. 106 și art. 109 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 577/2002, prin care l-a împuternicit să vândă activul "N." la prețuri subevaluate, deși cunoștea că este obligatorie organizarea unei licitații, acțiuni în urma cărora inculpatul C., în perioada 11 iunie 2008 - 4 iulie 2008, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a încheiat ilegal un număr de 9 (nouă) contracte de vânzare-cumpărare, având ca rezultat cauzarea unui prejudiciu cu consecințe deosebit de grave în sumă de 10.674.784 RON. De asemenea, s-a reținut că, faptele inculpatului C., constând în aceea că, în perioada 11 iunie 2008 - 4 iulie 2008, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație la SC B. SA, cu prerogative de director general, la îndemnurile inculpatului A. - președintele Consiliului Județean Prahova, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, deși cunoștea că procura emisă de către inculpatul A. este ilegală fiind emisă cu depășirea competenței și că este necesară organizarea unei licitații, cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, art. 106 și art. 109 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 577/2002, a semnat un număr de 9 (nouă) contracte de vânzare-cumpărare, prin care a înstrăinat activul "N." către SC E. SRL Ploiești, SC F. SRL Ploiești, SC G. SRL Ploiești, SC H. SRL Bănești, SC I. SRL Ploiești, SC J. SRL Ploiești, SC K. SA Câmpina, SC L. SRL Blejoi, SC M. SRL Bănești la valori subevaluate ce au avut ca rezultat cauzarea unui prejudiciu cu consecințe deosebit de grave în sumă de 10.674.784 RON, realizează conținutul infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 C. pen., cu referire la art. 309 și cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen. În ceea ce privește acuzațiile reținute în sarcina inculpatei N., în majoritate, Înalta Curte, secția penală a constatat că faptele acesteia, în calitate de notar public, care, la solicitarea inculpatului C., cu intenție, cunoscând că nu a fost organizată o licitație pentru vânzarea activului "N.", așa cum impunea legea prin dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, art. 106 și art. 109 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 577/2002, și că prețurile de vânzare sunt subevaluate, în perioada 11 iunie 2008 - 4.07 2008, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a autentificat 9 (nouă) contractele de vânzare-cumpărare încheiate de SC B. SA reprezentată de inculpatul C. și SC F. SRL Ploiești, SC G. SRL Ploiești, SC I. SRL Ploiești, SC J. SRL Ploiești, SC K. SA Câmpina și SC M. SRL Bănești, contribuind la cauzarea unui prejudiciu cu consecințe deosebit de grave în sumă de 10.674.784 RON, realizează conținutul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 și cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen. Împotriva Sentinței penale nr. 699 din 4 decembrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă SC B. SA și inculpații C., N. și A.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 11 februarie 2020, sub nr. x/2020. III. Prin Decizia penală nr. 88 din data de 16 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare. Totodată, s-a dispus, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, de partea civilă SC B. SA și de inculpații C., N. și A. împotriva Sentinței penale nr. 699 din 4 decembrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015. A fost desființată sentința penală apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a se pronunța în acest sens, printre altele, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, a apreciat că este necesară examinarea motivelor de apel care au adus în discuție neregularități procedurale sancționabile cu nulitate absolută și care, potrivit Deciziei nr. 417/2019 a Curții Constituționale ar fi impus desființarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Astfel, Înalta Curte Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a reținut că, în timpul judecării apelurilor ce formează obiectul cauzei, Curtea Constituțională a României a pronunțat Decizia nr. 417/2019 din data de 3 iulie 2019 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte. După publicarea deciziei Curții Constituționale, atât reprezentantul Ministerului Public, cât și intimații inculpați au solicitat să se constate că decizia este obligatorie și produce efecte asupra hotărârii apelate, întrucât completul de trei judecători care a pronunțat-o nu a fost specializat în materie de corupție, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ceea ce atrage, în interpretarea dată de Curtea Constituțională, sancțiunea nulității absolute a sentinței atacate. În acest context, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a arătat că, prin Decizia nr. 417/2019, Curtea Constituțională, în majoritate, a admis sesizarea formulată de președintele Camerei Deputaților și a constatat că "a existat un conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, contrar celor prevăzute de articolul 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003." Instanța de apel a reținut că potrivit deciziei, "cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și soluționate de aceasta în primă instanță anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003." Pentru a dispune în acest sens, Curtea Constituțională a reținut că "judecarea unei cauze de un complet nespecializat în condițiile în care competența revenea unuia specializat, atrage sancțiunea nulității absolute a hotărârii astfel pronunțate" (parag. 138), având în vedere că "art. 354 alin. (1) din C. proc. pen. prevede că instanța judecă în complet de judecată a cărui compunere este cea prevăzută de lege. Or, în ipoteza dată, compunerea, respectiv alcătuirea instanței cu judecătorii care pot face parte din complet, trebuie raportată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, atât din perspectiva existenței unui corp de judecători specializați în materia infracțiunilor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, cât și din cea a obligației legale de a organiza completuri specializate. Sancțiunea nerespectării acestei norme juridice este nulitatea absolută, art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. stabilind expressis verbis că - Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: a) compunerea completului de judecată" (parag. 139). Mai mult, s-a subliniat că, instanța de control constituțional a constatat că prin "neconstituirea completurilor specializate în domeniul judecării, în primă instanță, a infracțiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000, astfel încât completurile care s-au considerat competente să judece astfel de cauze nu au fost constituite potrivit legii, nesocotindu-și misiunea constituțională prevăzută de art. 126 alin. (4) din Constituție, ceea ce în planul drepturilor fundamentale echivalează cu o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, sens în care devin aplicabile cele statuate de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, cu privire la reglementarea prin lege a instanței judecătorești. În consecință, judecarea în primă instanță a cauzelor subsumate Legii nr. 78/2000 aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție de către completuri de judecată nespecializate prin translarea proprio motu de către Înalta Curte de Casație și Justiție a acestei competențe de judecată către completurile cu competență generală reprezintă, în principal, un act de opunere la lege, ceea ce înseamnă că, sub aspectul judecării în primă instanță a infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, completul astfel rezultat nu a fost stabilit prin lege, ci prin voința contra legem a puterii judecătorești, reprezentată, în cazul de față, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Or, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate ea însăși refuza aplicarea unei norme juridice, ci doar competența de a o interpreta și aplica; prin refuzul aplicării/neagrearea art. 29 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție a dezavuat voința legiuitorului, a ignorat obligația sa de a constitui completuri specializate și a redimensionat competența de judecată a completurilor cu competență generală de la nivelul său. Prin urmare, noua competență rezultată a acestor completuri generaliste nu este prevăzută de lege, astfel că judecarea cauzelor la care face referire art. 29 din Legea nr. 78/2000 apare ca fiind realizată, prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului antereferite, de către un organ judiciar neprevăzut de lege. În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, asumându-și o competență contrară art. 61 alin. (1) și art. 126 alin. (1), (2) și (4) din Constituție, a încălcat art. 21 alin. (3) din Constituție privind dreptul la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanței judecătorești" (parag. 167). Instanța de apel a menționat că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, iar textul constituțional nu distinge în funcție de tipul de decizie sau în funcție de atribuția în exercitarea căreia a fost pronunțată. Ca urmare, s-a considerat că și deciziile prin care Curtea Constituțională soluționează un conflict juridic de natură constituțională au același regim juridic stabilit de norma juridică mai sus enunțată. În acest punct de analiză, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a reținut că este incontestabil că dezlegarea instanței de contencios constituțional are caracter obligatoriu, conform dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, și, în virtutea acestui caracter, de la data publicării deciziei, este exclusă orice altă interpretare a prevederilor legale supuse analizei. În raport de considerentele și dispozitivul deciziei instanței de control constituțional mai sus - menționate, în opinie majoritară, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că Sentința penală nr. 699 din 4 decembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost pronunțată de un complet nespecializat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003. Totodată, instanța de apel a reținut că, potrivit prevederilor art. 280 din C. proc. pen., încălcarea dispozițiilor legale, care reglementează desfășurarea procesului penal, atrag nulitatea actului atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. În atare situație, potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., care prevăd că o hotărâre pronunțată de un complet care nu a fost legal constituit este lovită de nulitate absolută, în majoritate, instanța de apel a apreciat că, atât sentința penală menționată, cât și toate actele efectuate de completul nelegal constituit în timpul cercetării judecătorești în fondul cauzei, sunt lovite de nulitate, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare instanței a cărei hotărâre s-a desființat, în raport cu dispozițiile art. 421 pct. (2) lit. b) din C. proc. pen. - "desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată (…) când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută". Prin urmare, față de cele arătate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în opinie majoritară, a constatat că în urma desființării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desființate de drept și toate actele procedurale întocmite, precum și actele și măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanței. În acest context, s-a dispus ca rejudecarea cauzei să înceapă de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a Încheierii din data de 21 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2015, urmare a respingerii, ca nefondate a contestațiilor formulate de inculpații A., C. și N., prin Încheierea nr. 721 din 17 mai 2016 a judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul penal nr. x/2015 În plus, instanța de apel a precizat că procedura de cameră preliminară este o fază distinctă a procesului penal și nu o etapă a judecății, astfel că rejudecarea nu va putea avea în vedere decât reluarea acestei din urmă faze procesuale. De asemenea, un alt aspect analizat de instanța de control judiciar, în contextul pronunțării deciziei de trimitere spre rejudecare la instanța de fond, a vizat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cauzelor după calitatea persoanei, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 40 din C. proc. pen. În acest sens, s-au reținut și dispozițiile art. 48 C. proc. pen. potrivit cărora dobândirea unei anumite calități de către un inculpat după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute la art. 40 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere aceste dispoziții legale, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că instanța competentă să soluționeze, în primă instanță, prezenta cauză este Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală ca urmare a calității de deputat în Parlamentul României a inculpatei N.. C. Judecată în cel de-al doilea ciclu procesual În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7 septembrie 2020, sub nr. x/2015*. La termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2021, apărătorul ales al inculpatei N. a invocat excepția necompetenței după calitatea persoanei a Înaltei Curți de Casație și Justiție, învederând că inculpata nu mai deține calitatea de deputat în Parlamentul României, calitate pe care a pierdut-o în urma alegerilor parlamentare din data de 6 decembrie 2020, în cauză nu s-a început cercetarea judecătorească, iar, pe de altă parte, cauza nu se află în una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 48 din C. proc. pen., respectiv fapta pentru care a fost trimisă în judecată inculpata N. nu are legătură cu atribuțiile sale de serviciu în calitate de deputat, ci cu fapte pe care le-ar fi comis în calitate de notar public, cu mult înainte de dobândirea calității de deputat și nu s-a dat citire actului de sesizare a instanței. A solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, în considerarea locului unde se pretinde că s-ar fi săvârșit faptele cercetate în prezenta cauză. Examinând, în conformitate cu dispozițiile art. 50, art. 47 alin. (2) și art. 48 din C. proc. pen., excepția necompetenței după calitatea persoanei invocată de inculpata N., Înalta Curte constată următoarele: Preliminar, Înalta Curte constată că, prin Decizia penală nr. 88 din 16 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020, s-a dispus, cu majoritate, admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă SC B. SA și inculpații C., N. și A. împotriva Sentinței penale nr. 699 din 4 decembrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015, desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin raportare la dispozițiile legale prevăzute de art. 424 alin. (4) din C. proc. pen., potrivit cărora "când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să își reia cursul, în caz contrar toate actele procedurale fiind desființate de drept", Înalta Curte constată că instanța de control judiciar a indicat expressis verbis în considerentele deciziei prin care s-a dispus rejudecarea cauzei că "în urma desființării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desființate de drept și toate actele procedurale întocmite, precum și actele și măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanței. În acest context, rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a Încheierii din data de 21 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2015, urmare a respingerii, ca nefondate a contestațiilor formulate de inculpații A., C. și N., prin Încheierea nr. 721 din 17 mai 2016 a judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțată în dosarul penal nr. x/2015". Prin urmare, conform îndrumărilor obligatorii ale instanței de control judiciar, rejudecarea prezentei cauze se reia de la momentul imediat următor celui al finalizării procedurii de cameră preliminară, adică din faza judecății, fiind desființată de către instanța de apel inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanței. Instanța de apel a considerat că atât sentința penală pronunțată în primul ciclu procesual, cât și toate actele efectuate de completul nelegal constituit în timpul cercetării judecătorești în fondul cauzei, sunt lovite de nulitate absolută. Revenind la excepția necompetenței după calitatea persoanei, invocată în al doilea ciclu procesual, de inculpata N. (după înregistrarea cauzei pe rolul secției Penale a instanței supreme, pentru rejudecare în primă instanță), se notează că, potrivit dispozițiilor art. 40 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile de înaltă trădare, infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curții Constituționale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Inculpata N. a avut calitatea de deputat în Parlamentul României în legislatura 2016 - 2020, începând cu data de 16 ianuarie 2017, însă această calitate a încetat în decembrie 2020, ca urmare a încetării mandatului electoral. Dispozițiile art. 48 alin. (1) din C. proc. pen. reglementează un caz de prorogare legală a competenței în caz de schimbare a calității inculpatului. Astfel, când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când: a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat citire actului de sesizare a instanței. În raport de baza factuală descrisă în actul de sesizare, reținerea în drept a pretinselor fapte săvârșite de inculpată și momentul procesual la care a fost invocată excepția necompetenței după calitatea persoanei, Înalta Curte constată că niciuna dintre cele două situații dintre cele prev. de art. 48 alin. (1) din C. proc. pen. nu este incidentă în prezenta cauză, astfel încât nu există motive pentru prorogarea competenței după calitatea persoanei, de judecare în primă instanță, în favoarea instanței supreme. După cum s-a menționat, inculpata N. a fot trimisă în judecată pentru complicitate la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 și cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de notar public, ar fi cunoscut că reprezentanții SC B. SA, agent economic al cărui unic acționar era Consiliul Județean Prahova, înstrăinează în mod nelegal activul N., fără organizarea unei proceduri de achiziție publică, în perioada 11 iunie 2008 - 4 iulie 2008 și, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a autentificat contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu un număr de 9 agenți economici, activele înstrăinate către SC F. SRL Ploiești, SC G. SRL Ploiești, SC I. SRL Ploiești, SC J. SRL Ploiești, SC K. SA Câmpina și SC M. SRL Bănești, fiind chiar sub limita prețurilor avute în vedere la acea data de Camera Notarilor Publici Prahova, modalitate prin care l-ar fi ajutat pe președintele Consiliului de Administrație al societății, C., să prejudicieze agentul economic cu suma de 17.603.853,34 RON, reprezentând diferența dintre valoarea de preluare a bunurilor vândute și prețul vânzării, fiind obținute foloase necuvenite de către persoanele juridice care au încheiat respectivele contracte. Evaluând condiția ca fapta să aibă legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului, pentru subzistența cazului de prorogare legală de competență prev. de art. 48 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., se constată că inculpata N. a fost trimisă în judecată pentru activități în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de notar public. Activitatea infracțională de care inculpata este acuzată este una ce se disociază, în mod cert, de atribuțiile ce îi reveneau în calitatea sa de deputat, faptele presupus infracționale nefiind săvârșite în această calitate, ci în cea de notar public, așa cum se reține și în actul de sesizare a instanței, calitatea de deputat fiind, de altfel, dobândită la 16 ianuarie 2017, ulterior învestirii instanței prin Rechizitoriul nr. x/2010 din 23 decembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești. De asemenea, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție prevăzută de art. 48 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care ar fi justificat prorogarea de competență, întrucât în cauză nu s-a dat citire actului de sesizare a instanței. Potrivit art. 38 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., curtea de apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de avocați, notari publici, executori judecătorești, de controlorii financiari ai Curții de Conturi, precum și auditori publici externi. Față de aceste dispoziții legale și ținând seama că, prin rechizitoriu se arată că inculpata N. ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu cu prilejul autentificării unor contracte de vânzare-cumpărare, în calitate de notar public, în cadrul B.N.P. N., cu sediul în Municipiul Ploiești, competentă să soluționeze prezenta cauză, în primă instanță, este Curtea de Apel Ploiești. Se constată, totodată, că, în conformitate cu art. 47 alin. (2) din C. proc. pen., excepția de necompetență după calitatea persoanei a instanței supreme - instanță ierarhic superioară curții de apel competente potrivit legii să judece cauza în primă instanță - a fost invocată până la începerea cercetării judecătorești (moment procesual reglementat de art. 376 din C. proc. pen.), situația fiind, de altfel, evidentă din moment ce, așa cum s-a arătat în cele ce preced, nu s-a dat citire actului de sesizare a instanței. Pentru considerentele expuse, având în vedere calitatea de notar public a inculpatei N. la momentul săvârșirii presupusei infracțiuni, faptul că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 48 alin. (1) C. proc. pen., iar excepția a fost invocată până la începerea cercetării judecătorești, în baza dispozițiilor art. 50 raportat la art. 38 alin. (1) lit. d) cu aplicarea art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite excepția necompetenței după calitatea persoanei invocată de inculpata N.. Va dispune trimiterea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, privind pe inculpații N., A. și C., spre competentă soluționare, la Curtea de Apel Ploiești. În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, în cuantum de câte 300 RON, va rămâne în sarcina statului.