ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 398/2025

Ședința publică din data de 03 iunie 2025

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din din 28 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 250

2

C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii instituite în sarcina inculpaților A., B. și C. prin Ordonanța din data de 15 decembrie 2015, astfel:

- A., asupra acțiunilor/părților sociale deținute la S.C. D. S.A. respectiv 103.600 acțiuni (49.2698%) în valoare de 259.000 RON; S.C. DMC CONSULT S.R.L. respectiv 19 părți sociale (95%) în valoare de 190 RON, până la concurența sumei de 18694990,34 RON.

- B. asupra terenului situat în mun. Câmpina, jud. Prahova în suprafață măsurată de 8747 mp, și părților sociale deținute la S.C. E. S.R.L. cu sediul social în jud. Prahova, respectiv 4.199 părți sociale (44.2%) în valoare de 41.990 RON; S.C. F. S.R.L. cu sediul social în jud. Prahova, respectiv 40 părți sociale (40%) în valoare de 2.000 RON; S.C. G. S.R.L. cu sediul social în jud. Prahova, respectiv 10 părți sociale (50%) în valoare de 100 RON, până la concurența sumei de 17603853,34 RON

- C., asupra apartamentului situat în București, str. x, demisol, nr. carte funciară xbis, nr. cadastral x; 1bis, ID electronic x, achiziționat conform actului notarial nr. x emis de H.; apartamentului situat în București, str. x, mansardă, nr. cadastral x; x, ID electronic x, achiziționat conform actului notarial nr. x emis de H.; apartamentului situat în București, str. x, nr. cadastral x, ID electronic x, achiziționat conform actului notarial nr. x emis de H., până la concurența sumei 17603853,34 RON.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2010 din data de 23.12.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților B., A. și C..

Inculpatul B. a fost trimis în judecată sub aspectul instigării la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 47 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, combinat cu art. 297 alin. (1) cu referire la art. 309 și art. 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova, în cursul anului 2008, l-a determinat pe președintele Consiliului de Administrație al S.C. I. S.A., A., să-și încalce atribuțiile de serviciu, în baza Procurii autentificate sub numărul x/25.03.2008, împuternicindu-l să vândă integral activul Ciuperceasca prin negociere, prin precizarea unei valori minime care nu era prevăzută într-un raport de evaluare întocmit în vederea vânzării, procură emisă cu depășirea competențelor prevăzute de dispozițiile art. 104 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, act neprevăzut de dispozițiile articolului 106 din același act normativ și cu încălcarea dispozițiilor art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, art. 106 și art. 109 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 577/2002, iar acesta a încheiat un număr de 9 contracte de vânzare-cumpărare în perioada 11.06.2008 - 04.07.2008, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, având ca rezultat cauzarea unui prejudiciu în sumă de 17.603.853,34 RON, reprezentând diferența dintre valoarea de preluare a bunurilor vândute și prețul vânzării, precum și obținerea unor foloase necuvenite de către reprezentanții mai multor societăți comerciale care au achiziționat diverse părți ale activului menționat la valori sub prețul de piață practicat în perioada respectivă;

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 C. pen., cu referire la art. 309 și cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., constând în aceea că în perioada decembrie 2005 - iulie 2008, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a prejudiciat S.C. I. S.A. cu suma totală de 18.694.990,34 RON. În acest sens, a semnat contractul de servicii nr. x/16.05.2008, temei pentru plata sumei de 55.112,58 RON, având ca obiect investiții care nu erau benefice societății, cu o valoarea mai mare decât valoarea prevăzută în buget, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, document sustras de la controlul de legalitate și regularitate prevăzut de dispozițiile art. 7 lit. a) din O.G. nr. 119/1999, cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, cu consecința prejudicierii societății cu suma menționată și obținerea de foloase necuvenite de către partea contractantă; a semnat contractul de lucrări nr. x/16.05.2008, temei pentru plata sumei de 31.725,22 RON, având o valoarea mai mare decât valoarea prevăzuta în buget, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, document sustras de la controlul de legalitate și regularitate prevăzut de dispozițiile art. 7 lit. a) din O.G. nr. 119/1999, cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, cu consecința prejudicierii societății și a vizat situații de plată nereale; a semnat contractul de lucrări nr. x/06.05.2008, temei pentru plata sumei de 829.841,70 RON, având ca obiect investiții la un bun care nu aparținea societății și nu erau benefice activității acesteia, la o valoare mai mare decât valoarea estimată, cu incălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006, în lipsa vizei de control preventiv propriu, cu consecința sustragerii actului de la controlul de legalitate și regularitate, cu încalcarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, și a aprobat, în cadrul C.A., plata catre S.C. J. S.A. în sumă de 19.599,50 RON reprezentând costul unui proiect întocmit necorespunzător, cu depășirea competențelor legale, prejudiciind societatea cu această sumă și obținând foloase necuvenite pentru partea contractantă; a angajat societatea la plata unor servicii de consultanță juridică și contabilă, în baza a 8 contracte și a unui act adițional, documente pe care le-a semnat fără existența unor referate de necesitate. Contractele nr. x/03.01.2008, nr. y/01.08.2006, nr. z/01.03.2007 și actul adițional nr. x/16.03.2006 la contractul nr. x/02.12.2005 au fost semnate fără a fi vizate pentru control financiar preventiv propriu, cu încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, contractele nr. x/03.01.2008 și nr. y/01.03.2007 fără viza compartimentului juridic, cu încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 514/2003 și contractele nr. x/17.07.2007 și nr. y/03.01.2008, fără desfășurarea unei proceduri de achiziție publică, cu încălcarea dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006. În acest mod societatea a fost păgubită cu suma de 154.857,80 RON, fiind obținute foloase necuvenite pentru părțile contractante; la cererea președintelui Consiliului Județean Prahova din acea perioadă, B., în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al S.C. I. S.A., a semnat un număr de 9 contracte de vânzare-cumpărare, prin care a înstrăinat loturi din cadrul activului "Ciuperceasca" către S.C. K. S.R.L. Ploiești, S.C. L. S.R.L. Ploiești, S.C. M. S.R.L. Ploiești, S.C. Cast S.R.L. Bănești, S.C. N. S.R.L. Ploiești, S.C. O. S.R.L. Ploiești, S.C. P. S.A. Câmpina, S.C. Q. S.R.L. Blejoi, S.C. R. S.R.L. Bănești, fără ca bunurile vândute să fi fost evaluate, fără desfășurarea unei licitații publice, fără a fi împuternicit de Adunarea Generală a Acționarilor mandatata special de Consiliul Județean, fără viza de control financiar preventiv propriu, sustrăgând operațiunea economica de la controlul de legalitate si regularitate prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, cu încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, și în baza unei procuri emise cu depășirea competențelor și cu încălcarea dispozițiilor legale, modalitate prin care societatea a fost prejudiciată cu suma de 17.603.853,34 RON, fiind obținute foloase necuvenite de către persoanele care juridice care au cumpărat părți din activ.

Inculpata C. a fost trimisă în judecată pentru complicitate la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 48 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 și cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de notar public, cunoscând că reprezentanții S.C. I. S.A., agent economic al cărui unic acționar era Consiliul Județean Prahova, înstrăinează în mod nelegal activul Ciuperceasca, fără organizarea unei proceduri de achiziție publică, în perioada 11.06.2008 - 04.07 2008, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a autentificat contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu un număr de 9 agenți economici, activele înstrăinate către S.C. L. S.R.L. Ploiești, S.C. M. S.R.L. Ploiești, S.C. N. S.R.L. Ploiești, S.C. O. S.R.L. Ploiești, S.C. P. S.A. Câmpina și S.C. R. S.R.L. Bănești, fiind chiar sub limita prețurilor avute în vedere la acea data de Camera Notarilor Publici Prahova, modalitate prin care l-a ajutat pe președintele Consiliului de Administrație al societății, A., să prejudicieze agentul economic cu suma de 17.603.853,34 RON, reprezentând diferența dintre valoarea de preluare a bunurilor vândute și prețul vânzării, fiind obținute foloase necuvenite de către persoanele juridice care au încheiat respectivele contracte.

Analizând măsurile asigurătorii instituite în sarcina inculpaților A., B. și C. prin Ordonanța din data de 15 decembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești a reținut, prioritar, că termenul de 1 an în interiorul căruia trebuie verificată măsura asigurătorie este un termen de recomandare, nu decădere. De altfel, o cerere de verificare a măsurii asigurătorii poate fi formulată și de părțile interesate, în lipsa unor sesizări ale instanței din oficiu, acestea fiind direct interesate de o eventuală ridicare, restrângere a măsurii sechestrului asigurător. De asemenea, a subliniat că legislația procesual penală aplicabilă în materie nu prevede o sancțiune similară celei aplicabile în materia măsurii preventive reglementată de disp. art. 241 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aceea a încetării de drept a măsurii în cauză, în același sens fiind și jurisprudența instanței supreme (decizia penală nr. 524/25.05.2021).

În ceea ce privește decizia nr. 64/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța de fond a reținut că a fost pronunțată o soluție de respingere a cererii ca inadmisibilă, iar din analiza considerentelor respectivei decizii a reieșit că opiniile instituțiilor consultate sunt împărțite, opinia majoritară în ceea ce privește soluțiile instanțelor de judecată fiind în sensul că termenul de 1 an este un termen de recomandare, nu de decădere.

De altfel, instanța de fond a apreciat că și în situația în care s-ar putea aprecia că măsurile ar fi încetat de drept, nu există niciun impediment ca acestea să fie dispuse din nou câtă vreme acestea sunt obligatorii și nu există impedimente legale în acest sens (ca în cazul măsurilor preventive sau a altor măsuri care nu ar mai putea fi solicitate ori ar putea fi solicitate doar în anumite condiții).

Pentru aceste considerente, cererile formulate de părți în sensul încetării de drept a măsurilor asigurătorii au fost respinse ca neîntemeiate.

Analizând, în continuare, subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurilor asiguratorii de către procuror în faza urmăririi penale, curtea a reținut, în esență, că față de complexitatea cauzei, valoarea mare a prejudiciului, jurisprudența CJUE în materie referitoare la perioada de timp în care poate fi menținută o măsură asigurătorie, acestea sunt proporționale cu scopul pentru care au fost dispuse, motiv pentru care au fost menținute.

De asemenea, în ceea ce privește valoarea bunurilor sechestrate raportat la valoarea probabilă a prezumtivului prejudiciu și a cheltuielilor judiciare, instanța a reținut că pentru fiecare inculpat în parte nu se depășește valoarea prezumtivului prejudiciu pentru care se solicită angrenarea răspunderii civile.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat contestație inculpații B., C. și A..

În esență, contestatorii inculpați au susținut, în principal, că măsurile asiguratorii au încetat de drept, întrucât nu au fost verificate în termenul de 1 an prevăzut de dispozițiile art. 250

2

C. proc. pen.

În susbsidiar, au solicitat ridicarea măsurilor asiguratorii, întrucât nu mai sunt proporționale cu scopul urmărit, perioada de aproximativ 10 ani de când au fost dispuse nefiind rezonabilă în contextul cauzei.

Examinând încheierea atacată, prin raportare la criticile formulate, la dispozițiile legale incidente în materia măsurilor asigurătorii, precum și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază contestațiile formulate de inculpații B., C. și A. ca fiind întemeiate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analizând, cu prioritate, critica de nelegalitate invocată de contestatorii B., C. și A., cu argumentarea că măsurile asigurătorii au fost menținute în condițiile în care, urmare a verificării lor cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de art. 250

2

C. proc. pen., acestea ar fi încetat de drept, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

În acest sens, se reține că dispozițiile art. 250

2

C. proc. pen. au fost introduse în fondul activ al legislației procesual penale prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021.

Așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, scopul urmărit prin adoptarea prevederilor art. 250

2

C. proc. pen. îl reprezintă eficientizarea activității de urmărire penală și judecată la nivel național. Voința legiuitorului a fost aceea de a crea o obligație pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii, inclusiv din perspectiva proporționalității lor raportat la ingerința adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată și de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.

Legiuitorul nu a instituit, însă, în mod expres, și o consecință, în sens de sancțiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurilor asigurătorii, care să se răsfrângă asupra celor potențial neverificate în intervalul de timp impus.

Cu toate acestea, nu pot fi aplicate, prin analogie, prevederile art. 241 C. proc. pen., care reglementează încetarea de drept a măsurilor preventive, cele două categorii de măsuri procesuale având natură juridică și consecințe fundamental diferite asupra drepturilor individuale. De aceea, câtă vreme o asemenea reglementare nu se regăsește în codificarea procesual penală și în privința măsurilor asigurătorii, situațiile de încetare de drept a măsurilor preventive prevăzute de art. 241 C. proc. pen. nu pot fi extinse, prin analogie, și în privința celor dintâi.

Pentru cele două categorii de măsuri procesuale legiuitorul a instituit condiții diferite de luare și menținere, cu consecințe inclusiv în ceea ce privește posibilitatea încetării lor. Astfel, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe durata căruia pot fi luate și menținute și nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal.

În plus, textul în discuție (art. 241 C. proc. pen.) nu conține o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidență este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind, astfel, de strictă interpretare și aplicare.

Mai mult, deși enumeră soluțiile pe care organul judiciar le poate pronunța cu ocazia examinării subzistenței temeiurilor care au justificat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, art. 250

2

C. proc. pen. nu face referire și la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

Or, în condițiile în care textul de lege analizat nu reglementează consecințele pe care le-ar antrena o conduită contrară conținutului lui, este evident că termenele de 6 luni și de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depășire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancțiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive și nu poate fi aplicată prin analogie și în cazul măsurilor asigurătorii (în acest sens: încheierea din 21 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători penal, încheierea din 24 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al secției penale, încheierea nr. 735 din 02 septembrie 2021, deciziile nr. 524/A din 25 mai 2021 și nr. 382 din 14 iunie 2022 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, etc).

O atare concluzie este susținută și de constatarea că, în cazul măsurilor asigurătorii, legiuitorul a prevăzut expres o singură situație în care acestea încetează de drept, respectiv în cazul în care în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii prin care acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., persoana vătămată nu a introdus acțiune la instanța civilă [art. 397 alin. (5) C. proc. pen..].

Pe de altă parte, contrar susținerilor contestatorului A., Înalta Curte constată că, în ipoteza de față, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 268 alin. (2) C. proc. pen., întrucât această dispoziție legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune, ab initio, ca măsura să aibă o durată determinată în timp.

Or, așa cum s-a arătat anterior, în cazul măsurilor asigurătorii legiuitorul nu a stabilit un termen maxim pe durata căruia pot fi luate/menținute, astfel că dispozițiile legale precitate nu-și găsesc aplicabilitate în materia de referință.

Prin urmare, raportat la cele ce preced, se apreciază că solicitarea contestatorilor B., C. și A. de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii ca urmare a neverificării lor în termenul de 1 an prevăzut de art. 250

2

C. proc. pen. este neîntemeiată.

Procedând, în continuare, la verificarea, conform art. 250

2

C. proc. pen., a subzistenței temeiurilor care au determinat, în cursul urmăririi penale, luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților B., C. și A., Înalta Curte constată că acestea nu se mai mențin.

Astfel, din examinarea actelor dosarului, rezultă că măsurile asigurătorii au fost dispuse prin Ordonanța nr. 52/P/2010 din data de 15 decembrie 2015 a Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești. Se observă, astfel, că de la instituirea măsurilor asigurătorii în cauză asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților B., C. și A. au trecut aproape 10 ani.

În acest context, Înalta Curte apreciază că analiza subzistenței temeiurilor ce au determinat inițial luarea măsurilor asigurătorii în cauză trebuie să se raporteze la criteriile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției proprietății și a dreptului la un proces echitabil, din perspectiva duratei procedurii, respectiv prin evaluarea complexității cauzei, în ansamblul său, a comportamentului acuzaților și a celui al autorităților judiciare implicate, dar și a multitudinii și valorii importante a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării și a intervalului mare de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.

Astfel, se observă că dosarul nr. x/2010 al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, are o complexitate ridicată, ce rezultă din faptul că în cursul urmăririi penale au fost întreprinse ample activități de anchetă penală în vederea conturării contribuției concrete a fiecărui participant la comiterea activității infracționale presupus desfășurată în perioada 2005-2008 (pentru inculpatul A.), respectiv în cursul anului 2008 (pentru inculpații B. și C.).

De asemenea, se observă că, în primul ciclu procesual, cauza a fost soluționată în fond prin sentința penală nr. 699 din data de 4 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2015, însă prin decizia penală nr. 88 pronunțată la data de 16 iunie 2020 în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a admis apelurile formulate Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă S.C. I. S.A. și inculpații A., C. și B., împotriva sentinței penale nr. 699 din 04 decembrie 2018 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015, a desființat sentința penală apelată și a trimis cauza spre rejudecare la secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În rejudecarea cauzei în primă instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, prin sentința penală nr. 15 pronunțată la data de 20 ianuarie 2021, în dosarul nr. x/2015, a admis excepția necompetenței după calitatea persoanei invocată de inculpata C. și a dispus trimiterea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, privind pe inculpații C., B. și A., la Curtea de Apel Ploiești, spre competentă soluționare.

Cauza a fost soluționată în fond, în al doilea ciclu procesual, prin sentința nr. 33 din 5 aprilie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, însă prin decizia nr. 120/A din 04 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, de apelanta parte civilă S.C. I. S.A. și de apelanții intimați inculpați B., A. și C. împotriva sentinței penale nr. 33 din 5 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a desființat în integralitate sentința apelată și a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, Curtea de Apel Ploiești. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 10 aprilie 2024, sub nr. x/2023, la acest moment fiind în rejudecare, în al treilea ciclu procesual.

Așadar, având în vedere parcursul dosarului până la acest moment și actele de procedură îndeplinite în intervalul ce a trecut de la momentul instituirii primelor măsuri asigurătorii în cauză, nu se identifică perioade de stagnare a procedurii judiciare din culpa autorităților.

În pofida acestui aspect și al complexității cauzei, Înalta Curte apreciază, însă, că, din perspectiva ingerinței statului în dreptul de proprietate, durata de aproape 10 ani în care inculpații B., C. și A. au fost lipsiți de posibilitatea de a dispune de bunurile mobile și imobile asupra cărora s-au instituit măsuri asigurătorii la data de 15 decembrie 2015 nu mai răspunde, la acest moment, criteriului proporționalității măsurilor cu scopul urmărit prin luarea lor, având în vedere, pe de o parte, multitudinea bunurilor indisponibilizate prin ordonanța procurorului, dar și comportamentul procesual corect adoptat de acuzați pe parcursul întregii proceduri judiciare, inclusiv în raport cu dispoziția de indisponibilizare a unei părți importante din proprietățile pe care le dețineau, nefiind identificate indicii în sensul intenției acestora de a ascunde, distruge sau înstrăina bunurile ce le aparțineau sau de a se sustrage de la obligația de plată a prejudiciului, în cazul admiterii acțiunii civile promovată în speță de partea civilă.

În aceste condiții, se apreciază că, deși măsurile asigurătorii aplicate în procesul penal asupra bunurilor acuzaților presupun, în principiu, restricții temporare ale exercitării dreptului de dispoziție asupra acestora și nu implică un transfer de proprietate, atâta timp cât, în prezenta cauză, cercetarea judecătorească este în curs (ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare, în al treilea ciclu procesual), se poate considera rezonabil că păstrarea, în continuare, a măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților B., C. și A. prin ordonanța nr. 52/P/2010 din data de 15 decembrie 2015 a Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești este de natură a afecta justul echilibru între interesul general al societății (constând în acoperirea prezumptivei pagube produsă prin infracțiune) și interesul celor inculpaților, care ar fi obligați să suporte o sarcină disproporționată și excesivă în ipoteza prelungirii măsurilor pe o perioadă nedeterminată, ceea ce ar echivala cu însăși încălcarea dreptului lor de proprietate asupra bunurilor (cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, cererea nr. x/11, hotărârea din 21 iulie 2020; cauza Cernea împotriva României, cererea nr. x/12, hotărârea din 18 decembrie 2018; cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, cererea nr. x/04, hotărârea din 09 octombrie 2008).

Prin urmare, având în vedere că, la acest moment procesual, față de durata îndelungată a procedurilor și inclusiv a măsurilor asigurătorii, raportat la comportamentul autorităților și cel al părților, nu mai este respectată cerința proporționalității acestor măsuri cu scopul în vederea realizării căruia au fost instituite, condiții în care nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea lor, Înalta Curte va admite contestațiile formulate de inculpații B., C. și A. împotriva încheierii din 28 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, va desființa încheierea atacată și, în rejudecare:

Va ridica măsurile asiguratorii instituite în sarcina inculpaților A., B. și C. prin Ordonanța nr. 52/P/2010 din data de 15 decembrie 2015 a Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești astfel:

- A., asupra acțiunilor/părților sociale deținute la S.C. D. S.A. cu sediu social în jud. Prahova, respectiv 103.600 acțiuni (49.2698%) în valoare de 259.000 RON; S.C. DMC CONSULT S.R.L. cu sediu social în jud. Prahova, respectiv 19 părți sociale (95%) în valoare de 190 RON, până la concurența sumei de 18694990,34 RON;

- B. asupra terenului situat în mun. Câmpina, jud. Prahova în suprafață măsurată de 8747 mp, ID electronic 25961 și părților sociale deținute la S.C. E. S.R.L. cu sediul social în jud. Prahova, respectiv 4.199 părți sociale (44.2%) în valoare de 41.990 RON; S.C. F. S.R.L. cu sediul social în jud. Prahova, respectiv 40 părți sociale (40%) în valoare de 2.000 RON; S.C. G. S.R.L. cu sediul social în jud. Prahova, respectiv 10 părți sociale (50%) în valoare de 100 RON, până la concurența sumei de 17603853,34 RON;

- C., asupra apartamentului situat în București, str. x, demisol, nr. carte funciară xbis, nr. cadastral x; 1bis, ID electronic x, achiziționat conform actului notarial nr. x emis de H.; apartamentului situat în București, str. x, mansardă, nr. cadastral x; x, ID electronic x, achiziționat conform actului notarial nr. x emis de H.; apartamentului situat în București, str. x, nr. cadastral x, ID electronic x, achiziționat conform actului notarial nr. x emis de H., până la concurența sumei 17603853,34 RON.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestațiile formulate de inculpații B., C. și A. împotriva încheierii din 28 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Desființează încheierea atacată și, în rejudecare:

Ridică măsurile asiguratorii instituite în sarcina inculpaților A., B. și C. prin Ordonanța nr. 52/P/2010 din data de 15 decembrie 2015 a Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești astfel:

- A., asupra acțiunilor/părților sociale deținute la S.C. D. S.A. cu sediu social în jud. Prahova, respectiv 103.600 acțiuni (49.2698%) în valoare de 259.000 RON; S.C. DMC CONSULT S.R.L. cu sediu social în jud. Prahova, respectiv 19 părți sociale (95%) în valoare de 190 RON, până la concurența sumei de 18694990,34 RON;

- B. asupra terenului situat în mun. Câmpina, jud. Prahova în suprafață măsurată de 8747 mp, și părților sociale deținute la S.C. E. S.R.L. cu sediul social în jud. Prahova, respectiv 4.199 părți sociale (44.2%) în valoare de 41.990 RON; S.C. F. S.R.L. cu sediul social în jud. Prahova, respectiv 40 părți sociale (40%) în valoare de 2.000 RON; S.C. G. S.R.L. cu sediul social în mun. Câmpina, jud. Prahova, x CUI x, respectiv 10 părți sociale (50%) în valoare de 100 RON, până la concurența sumei de 17603853,34 RON;

- C., asupra apartamentului situat în București, str. x, demisol, nr. carte funciară xbis, nr. cadastral x; 1bis, ID electronic x, achiziționat conform actului notarial nr. x emis de H.; apartamentului situat în București, str. x, mansardă, nr. cadastral x; x, ID electronic x, achiziționat conform actului notarial nr. x emis de H.; apartamentului situat în București, str. x, nr. cadastral x, ID electronic x, achiziționat conform actului notarial nr. x emis de H., până la concurența sumei 17603853,34 RON.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 iunie 2025.