ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 148/F din data de 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, printre altele, în baza art. 74 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca vădit nefondată, cererea de strămutare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Brașov.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinței penale nr. 148/F din data de 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a declarat apel petentul A..

La termenul din data de 23 noiembrie 2021, apelantul a transmis la dosar, prin Serviciul Registratură, o cerere prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) și art. 74 alin. (6) din C. proc. pen.

Prealabil, referitor la cererea formulată de apelantul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) și art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., instanța reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr- o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată, iar din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerințe:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și 3, instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată, anterior menționate, nu trebuie însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, iar sub acest aspect, instanțele judecătorești au statuat în mod constant că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când se urmărește o completare sau o modificare a actului normativ.

Obligația instanței de a examina și această condiție implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudența instanței de contencios constituțional, ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu nerespectarea competenței sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată (mutatis mutandis, deciziile Curții Constituționale nr. 35 din 20.01.2011; nr. 284 din 24.02.2011; nr. 187 din 6.03.2012; nr. 378 din 26.06.2014).

Din perspectiva considerentelor anterior menționate, Înalta Curte constată că, în speță, excepția a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală (dosarul nr. x/2021), de către o parte din proces (apelantul A.) și vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare (art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) și art. 74 alin. (6) din C. proc. pen.), iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Cu toate acestea, instanța constată că apelantul A. nu a formulat critici referitor la prevederile care nu ar fi conforme cu legea fundamentală. În cuprinsul cererii depuse la dosar, apelantul folosește cuvinte și expresii ireverențioase cu privire la diferite persoane și instituții, precum "denunțător al corupției instituționale și interinstituționale din România, al terorismului fiscal și terorismului juridic/judiciar și al torționarilor din instanțele Ministerului Justiției și Ministerului Public și alți complici torționari" sau expresii precum "liber la publicare. Citește și dă mai departe", solicită audierea unor angajați din cadrul unor instituții publice precum și a reprezentanților anumitor autorități publice.

Cu toate că apelantul A. susține că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 1, art. 2, art. 4, art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. 1și 2, art. 20 alin. (1) și (2), art. 21, alin. (1), (2) și 3, art. 23, art. 24 alin. (1) și (2), art. 52 alin. (1), (2) și 3, art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146, art. 148 din Constituția României, acesta nu și-a fundamentat criticile dintr-o perspectivă care să respecte exigențele unei veritabile excepții de neconstituționalitate, petentul tinzând, în realitate, la o modificare a dispozițiilor legale criticate, neurmărind armonizarea normelor a căror neconstituționalitate a invocat-o cu dispozițiile legii fundamentale.

O astfel de solicitare nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului (a se vedea în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 176/2012, nr. 187/2012, nr. 378/2014).

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) și art. 74 alin. (6) din C. proc. pen.

În continuare, examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată următoarele:

Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În cauza de față, petentul A. a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 148/F din data de 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care, în baza art. 74 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca vădit nefondată, cererea de strămutare formulată de acesta în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Brașov.

Potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea de strămutare prin sentință. În alin. (6) al art. 74 din C. proc. pen. se prevede că "Sentința prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac."

Drept urmare, în privința sentinței penale nr. 148/F din data de 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, care este definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării căii ordinare de atac a apelului.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 148/F din data de 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) și art. 74 alin. (6) din C. proc. pen.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare în ceea ce privește soluția privind cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 148/F din data de 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Obligă apelantul A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 noiembrie 2021.