ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 05 octombrie 2022

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 541 din data de 13 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. cu privire la decizia penală nr. 375 din 06.04.2022 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosar nr. x/2021.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reținut că prin sentința penală nr. 97 din data de 23.02.2021, pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosarul nr. x/2016, a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2500 RON amendă penală (250 zile-amendă înmulțite cu 10 RON - suma corespunzătoare unei zile-amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată, prevăzută de art. 268 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

I s-a pus în vedere inculpatei A. prevederile art. 63 din C. pen., potrivit cărora în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea amenzii penale în cuantum de 2500 RON, instanța va înlocui această pedeapsă cu pedeapsa de 250 zile închisoare.

Potrivit art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 25 din C. proc. pen., raportat la art. 1349 alin. (1) și (2) din C. civ., au fost admise, în parte, acțiunile civile și a fost obligată inculpata A. să plătească părților civile: B. suma de 4.000 RON, reprezentând daune morale; C. suma de 4.000 RON, reprezentând daune morale; părții civile D. suma de 4.000 RON, reprezentând daune morale; E. suma de 10.000 RON, reprezentând daune morale.

S-a luat act că persoanele vătămate F., G., H., I. și J. nu s-au constituit părți civile în cauză.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea persoanei vătămate B. privind obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare pe care pretinde că le-a făcut în procesul penal.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., inculpata a fost obligată A. la plata sumei de 4500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1200 RON este aferentă fazei de urmărire penală.

Prin decizia penală nr. 375 din data de 06.04.2022 a Curții de Apel Suceava, a fost admis apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinței penale sus-menționate, care a fost desființată, în parte, și, în rejudecare, au fost reduse cuantumurile daunelor morale acordate părților civile B., C. și D. la câte 1000 RON pentru fiecare (în loc de 4000 RON) și părții civile E. la suma de 3.000 RON (în loc de 10000 RON).

Totodată, a fost redus cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligată inculpata A. de la suma de 4500 RON la suma de 2000 RON (din care suma de 1200 RON în cursul urmăririi penale).

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu erau contrare deciziei.

Împotriva deciziei penale nr. 375 din data de 06.04.2022 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021, condamnata A. a formulat contestație în anulare la data de 21.04.2022.

În fapt, contestatoarea a arătat, în esență, că a fost condamnată la o pedeapsă cu amendă penală, deși în cauză existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, cu referire la prescripția răspunderii penale pentru faptele deduse judecății, dacă ar fi fost adevărate, în contextul în care toate probele au fost falsificate de organele judiciare și a lipsei plângerilor penale ale așa-ziselor victime ale căror semnături, a susținut că, au fost falsificate. În cuprinsul cererii și a memoriului depus la dosar, contestatoarea și-a expus punctul de vedere și nemulțumirile legate atât de modul de derulare a procesului penal, în toate fazele procesuale, urmărire penală, cameră preliminară și judecată, în fond și apel, cât și în legătură cu probatoriul adminitrat și soluția pronunțată.

În drept, contestatoarea A. a invocat dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Examinând contestația în anulare formulată în cauză, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, reținând că este o cale extraordinară de atac prin care se urmărește eliminarea unor erori conținute de hotărârile judecătorești definitive, în condițiile art. 426 C. proc. pen.. Fiind o cale extraordinară de atac, aceasta poate fi utilizată doar în acele situații în care, pentru restabilirea legalității și pentru asigurarea drepturilor esențiale ale părților din proces, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești trebuie "sacrificată".

Principiul stabilității hotărârilor judecătorești definitive nu trebuie să sufere atingeri decât în cazurile în care garanțiile acordate de lege părților au fost încălcate, astfel încât judecata nu poate fi considerată ca reprezentând o justă stabilire a adevărului.

Prin urmare, determinarea precisă a ipotezelor și a condițiilor în care poate fi utilizată contestația în anulare constituie o garanție că această cale extraordinare de atac nu va face, din exercitarea ei, parcurgerea unei noi faze a judecății și nu o va transforma într-o posibilitate - la îndemâna oricui și oricând - de anihilare a efectelor principiului lucrului judecat și al stabilității hotărârilor definitive.

Relativ la examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare, Curtea a constatat că o astfel de cerință este impusă de prevederile art. 431 din C. proc. pen., în cameră de consiliu, cu citarea părților și cu participarea procurorului.

S-a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., cererea de contestație în anulare este admisibilă atunci când a fost făcută în termenul prevăzut de lege, când motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426, iar în sprijinul contestației s-au depus ori s-au invocat dovezi care sunt la dosar. Cu alte cuvinte, admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate.

Pe de altă parte, prin decizia nr. 10/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - s-a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acelei cauze.

S-a menționat în considerentele deciziei pentru dezlegarea chestiunii de drept că, față de specificul căilor extraordinare de atac, în raport cu deosebirea fundamentală, de necontestat, între căile ordinare și căile extraordinare de atac, cu respectarea principiului autorității de lucru judecat, dar și a premisei prezumției de legalitate a soluțiilor pronunțate de instanțele de apel, că orice element care a fost pus în discuția instanței de apel și cu privire la care aceasta s-a pronunțat în mod definitiv, nu mai poate constitui temei al contestației în anulare, conform art. 426 lit. (b) din C. proc. pen.

Având în atenție aceste dispoziții, cât și temeiul de drept invocat de către contestatoare în susținerea contestației în anulare, art. 426 lit. b) din C. proc. pen., s-a constatat că motivele încadrate de către contestator în temeiul de drept de la lit. b) au fost invocate și cu ocazia judecății apelului și au fost analizate de către instanța de control judiciar.

Astfel, Curtea a constatat, în analiza admisibilității prezentei contestații în anulare, că instanța de apel a examinat și motivat lipsa incidenței cazului de încetare a procesului penal. Numai în situația în care instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra cauzei pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluția de încetare a procesului penal se putea constata o eroare de procedură, adică o nepronunțare imputabilă instanței care, prejudiciind interesele legitime ale părții, îi dădeau dreptul să formuleze contestație în anulare.

În fine, atâta timp cât punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 268 din C. pen. nu este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, deși formal contestatoarea a invocat dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., nu a indicat, în concret, vreun caz de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen.

Pe de altă parte, s-a arătat că, din lecturarea motivelor redate mai sus, reiese că această contestatoare urmărește în realitate o rejudecare pe fond a cauzei sale, cel mai probabil pentru a invoca lipsa probelor care să conducă la reținerea vinovăției sale, situație ipotetică care ar fi impus o soluție de achitare și nicidecum de încetare a procesului penal, astfel că motivele în fapt invocate și dovezile indicate nu converg în sprijinul cazului de contestație în anulare menționat, respectiv art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Cât privește incompatibilitatea judecătorilor care au pronunțat decizia contestată, caz de contestație în anulare care aparent s-ar încadra la art. 426 lit. d) din C. proc. pen., însă neinvocat în drept de către contestatoare, Curtea a observat că A., în calitate de inculpată apelantă, a formulat cereri repetate de recuzare împotriva magistraților investiți cu soluționarea cauzei în apel, întemeiate pe dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., cereri respinse prin încheierile din 06.12.2021, 10.01.2022, 18.01.2022, 11.03.202, 15.03.202, 29.03.2022,05.04.2022 și 06.04.2022.

Din examinarea încheierilor la care s-a făcut referire mai sus rezultă că, în esență, criticile inculpatei cu privire la judecătorii recuzați au vizat măsurile dispuse de aceștia, modul de administrare a probatoriului și aprecieri personale cu privire la cei menționați.

Având în vedere prevederile art. 68 alin. (7) C. proc. pen.., conform cărora "Încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac", cât și jurisprudența Curții Constituționale în sensul menționat prin decizia nr. 242/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (5) teza I și alin. (7) C. proc. pen.., parag. 27 privitoare la lipsa oricărei căi de atac cu privire la încheierea prin care se soluționează recuzarea, fără a distinge între încheierea de admitere, respectiv de respingere a recuzării, Curtea a constatat că în acest cadrul procesual nu mai poate analiza temeinicia sau netemeinicia soluțiilor de respingere a cererilor de recuzare formulate împotriva judecătorilor care au soluționat cauza în apel, în condițiile în care nu sunt date cazurilor de nulitate absolută prevăzute de legea procesual penală.

Împotriva deciziei penale nr. 541 din data de 13 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat apel contestatoarea A..

Examinând excepția inadmisibilității invocată de reprezentatul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatoarea A. a declarat apel împotriva deciziei penale prin care s-a respins contestația în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 375 din 06.04.2022 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosar nr. x/2021.

Potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, însă aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile și anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

De asemenea, potrivit art. 431 din C. proc. pen., cu denumirea marginală admiterea în principiu: (1) Instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților. (2) Instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Din examinarea sistematică și coroborată a dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen. și art. 432 din același cod, rezultă că hotărârea prin care se respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare, în procedura admiterii în principiu, este definitivă.

În același sens este și decizia nr. 5/HP din 4 martie 2015 (publicată în M.Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a statuat că:

"În concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive nesupuse căii de atac a apelului. Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.: a) dispozițiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate; b) spre deosebire dispozițiile legale menționate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4), potrivit cărora «Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă», sunt integrate în economia acestui text de lege. Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu".

Dispozițiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea contestației a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate.

Prin urmare, rezultă caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare.

Așadar, împotriva hotărârii pronunțate în procedura admisibilității în principiu, respinsă, ca inadmisibilă, legea nu prevede posibilitatea exercitării niciunei căi de atac (apel sau contestație), calea de atac fiind dată de lege.

În aceste condiții, în coordonatele mai sus dezvoltate, dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile speței de față, nefiind depășit momentul procesual al admisibilității în principiu, așa încât prezenta cale de atac este inadmisibilă.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 541 din data de 13 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 541 din data de 13 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 octombrie 2022.