ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2021

Asupra apelurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 15/F din data de 27 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "nerespectarea hotărârilor judecătorești", prevăzută de art. 287 alin. (1) lit. b) C. pen., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "abuz în serviciu" în formă continuată, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "fals intelectual", prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. în referire la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., au fost lăsate nesoluționate acțiunile civile formulate în cauză de părțile civile B. și C..

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus avansarea - din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Galați - a sumei de 250 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu în faza de cameră preliminară (av. D.).

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că situația de fapt reținută prin actul de sesizare, deși corectă, nu are relevanța penală atribuită de procuror.

Elementul material al infracțiunii reținute de procuror constă într-o inacțiune, respectiv aceea de nu îndeplini un anumit act la care a fost obligat organul de executare printr-o hotărâre judecătorească. Pentru îndeplinirea acestei cerințe este necesară preexistența unei hotărâri judecătorești definitive prin care organul de executare (în speță, executorul judecătoresc) să fie obligat la îndeplinirea unui act determinat în concret, iar acesta să refuze îndeplinirea acelui act. Așadar, organul de executare are o obligație de a face cu caracter personal, stabilită prin hotărârea judecătorească definitivă de a îndeplini un anumit act, determinat în concret.

Această interpretare rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 287 alin. (1) lit. b) C. pen., cu cele ale art. 56 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

Prevederile art. 56 din Legea nr. 188/2000, în forma în vigoare anterior intrării în vigoare a noului C. pen., reglementau explicit răspunderea penală a executorului judecătoresc pentru refuzul îndeplinirii atribuțiilor, după cum urmează:

(1) Refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini atribuțiile prevăzute la art. 7 lit. b) - i) se motivează, dacă părțile stăruie în cererea de îndeplinire a acestora, în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului.

(2) În cazul refuzului nejustificat de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute la alin. (1), partea interesată poate introduce plângere, în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc.

(3) Judecarea plângerii se face cu citarea părților.

(4) Hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului.

(5) Executorul judecătoresc este obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămase definitivă.

(6) Nerespectarea, cu rea-credință, de către executorul judecătoresc a obligației stabilite în alin. (5) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârșită din culpă, cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 56 alin. (6) din Legea nr. 188/2000 era necesară preexistența unei hotărâri judecătorești definitive, prin care executorul judecătoresc să fi fost obligat să îndeplinească atribuțiile prevăzute la art. 7 lit. b) - i), între care și orice acte date în competența sa, din Legea nr. 188/2000, reclamate de partea interesată instanței de judecată, potrivit art. 56 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

Dispozițiile art. 56 alin. (6) din Legea nr. 188/2000 au fost abrogate prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind C. pen., infracțiunea fiind preluată de dispozițiile art. 287 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., în vigoare de la data de 01.02.2014. În același timp, alin. (1) - (5) ale art. 56 din Legea nr. 188/2000 nu au fost abrogate, astfel că, dacă executorul judecătoresc refuză îndeplinirea unei atribuții prevăzute de lege, persoana interesată trebuie să stăruie în îndeplinirea acelei atribuții/act, iar în caz contrar să se adreseze judecătoriei în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc, pentru a obține o hotărâre judecătorească definitivă prin care executorul judecătoresc să fie obligat la îndeplinirea atribuției/actului determinată/determinat în concret. Dacă și după obținerea unei astfel de hotărâri judecătorești executorul judecătoresc persistă în refuzul de a îndeplini actul la care a fost obligat, se poate aprecia ca fiind îndeplinite cerințele de existență ale laturii obiective ale infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) lit. b) din C. pen. și se poate trece la analiza laturii subiective a acestei infracțiuni.

În același sens este și practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că "refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită constituie infracțiune numai dacă, în prealabil, executorul judecătoresc a fost obligat printr-o hotărâre irevocabilă la îndeplinirea actului, iar acesta nu a respectat obligația de a se conforma hotărârii judecătorești" (Î.C.C.J, secția penală, decizia nr. 470/11.02.2019).

În speța de față, s-a constatat că prin sentința civilă nr. 6817/01.10.2015 a Judecătoriei Brăila, secția civilă s-a dispus reducerea cuantumului onorariului executorului judecătoresc, stabilit în dosarul execuțional nr. x/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc "A.", prin încheierea nr. 2/50/17.03.2015, de la suma de 2.939,83 RON la suma de 397,82 RON (cu T.V.A), corelativ cu anularea parțială a executării silite pornite împotriva persoanei vătămate C., pentru suma de 2.542,01 RON, reprezentând cheltuieli de executare; menținerea actelor de executare privind creanța, pentru suma de 2.106,12 RON (din care, 1.708,30 RON reprezentau cheltuieli de judecată fond și apel, aferente titlului executoriu și 397,82 RON reprezentau cheltuieli de executare reduse).

Prin decizia civilă nr. 242/14.03.2016 a Tribunalului Brăila, secția I civilă, admițându-se apelul formulat de persoana vătămată B. împotriva sentinței menționate anterior, s-a dispus reducerea și a restului de cheltuieli de executare, la suma de 96,8 RON, precum și anularea, în parte, a executării silite pentru suma de 3.088,85 RON, corelativ cu menținerea actelor de executare silită pentru suma de 2.202,92 RON (din care 1.708,30 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel, aferente titlului executoriu, 397,82 RON reprezentând onorariul executorului judecătoresc, redus, iar 96,80 RON reprezentând celelalte cheltuieli de executare silită, reduse). Totodată, instanța de apel a dispus menținerea dispoziției sentinței civile nr. 6817/01.10.2015 a Judecătoriei Brăila, secția civilă, prin care s-a constatat ca fiind îndeplinită, de către persoana vătămată C., obligația de refacere a instalației de aerisire, stabilită prin titlul executoriu.

Până la sistarea reținerilor, Biroul Executorului Judecătoresc "A." a recuperat, prin poprire, de la persoana vătămată C. suma totală de 3.000 RON. Prin sentința civilă nr. 6817/01.10.2015 a Judecătoriei Brăila, secția civilă, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 242/14.03.2016 a Tribunalului Brăila, secția I civilă, s-au menținut actele de executare silită pentru suma de 2.202,92 RON, intimata (persoana vătămată C.) fiind obligată, totodată, la plata către apelant - persoana vătămată B. - a sumei de 685 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Constatând că suma totală pe care persoana vătămată C. o datora persoanei vătămate B. era de 2.887,92 RON (2.202,92 RON + 685 RON), inculpatul A. a depus la E., la data de 15.07.2016, diferența de 112,08 RON, încasată în plus de la persoana vătămată C., cu recipisa de consemnare nr. x.

Prin urmare, în cauza de față nu se poate afirma că inculpatul A. nu s-ar fi conformat dispozițiilor sentinței civile nr. 6817/01.10.2015 a Judecătoriei Brăila, secția civilă, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 242/14.03.2016 a Tribunalului Brăila, secția I civilă, atâta vreme cât a procedat la sistarea popririi instituite împotriva persoanei vătămate C. și la reconsemnarea, la E., a diferenței de 112,08 RON, încasată în plus de la aceasta. Modalitatea în care a procedat ulterior inculpatul, compensând sumele de bani reținute de la persoana vătămată C. cu sumele de bani pe care persoana vătămată B. le datora Biroului Executorului Judecătoresc "A." excedează dispozițiilor sentinței civile nr. 6817/01.10.2015 a Judecătoriei Brăila, secția civilă, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 242/14.03.2016 a Tribunalului Brăila, secția I civilă, în conținutul acestor hotărâri judecătorești nefăcându-se referire la modul în care se va face repartizarea sumelor deja încasate și pentru care executarea silită a fost menținută.

Astfel fiind, Curtea a constatat că infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 287 alin. (1) lit. b) din C. pen., imputată inculpatului A., nu există, motiv pentru care se impune achitarea acestuia, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

2

din Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., Curtea a observat că, potrivit rechizitoriului, aceasta a constat în aceea că inculpatul A. a omis, intenționat, să-i elibereze persoanei vătămate B. (având calitatea de creditor-urmăritor în dosarul execuțional nr. x/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc "A."), din suma de bani realizată prin urmărirea silită, suma de 1.708,30 RON reprezentând valoarea creanței, conform titlurilor executorii - sentința nr. 5489/11.09.2013 a Judecătoriei Brăila, secția civilă și decizia nr. 158/14.05.2014 a Tribunalului Brăila, secția I civilă, să-i predea persoanei vătămate C. (având calitatea de debitor în același dosar execuțional) suma de 797,08 RON, reprezentând suma rămasă disponibilă, respectiv să-i restituie persoanei vătămate B. suma de 664,64 RON, reprezentând cheltuieli de executare silită parțiale, achitate în calitate de creditor urmăritor, la inițierea procedurii în dosarul execuțional nr. x/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc "A.".

Aceste fapte ar contraveni prevederilor art. 864 din C. proc. civ. raportat la art. 788 alin. (1) din C. proc. civ. și au avut ca rezultat obținerea, pentru Biroul Executorului Judecătoresc "A.", a unui folos necuvenit, constând în suma de 3.170,02 RON (1.708,30 RON+797,08 RON+664,64 RON).

Sub un prim aspect, s-a reținut că, în privința persoanei vătămate C., suma de restituit ar fi fost de 112,08 RON, iar nu de 797,08 RON, așa cum s-a reținut prin rechizitoriu (în realitate, diferența de 685 de RON cuvenindu-se tot persoanei vătămate B., această sumă reprezentând cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligată persoana vătămată C., prin decizia civilă nr. 242/14.03.2016 a Tribunalului Brăila, secția I civilă).

Procurorul a plasat sub incidența art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., modul în care inculpatul A. a procedat prin încheierea nr. 3/50/2015 din data de 14.07.2016, compensând sumele încasate de la debitor (persoana vătămată C.) pentru creditor (persoana vătămată B.), cu sumele pe care acesta din urmă i le datora, cu titlu de onorariu și cheltuieli de executare.

Potrivit art. 670 alin. (4) C. proc. civ., sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni.

Art. 451 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

Coroborând dispozițiile legale mai sus evocate, Curtea a observat că din cuprinsul acestora rezultă, în esență, că hotărârea instanței referitoare la reducerea cuantumului onorariului executorului judecătoresc și a cheltuielilor de executare nu produce efecte asupra raporturilor dintre executorul judecătoresc și clientul său.

Așa fiind, Curtea a constatat că, în speță, este vorba despre interpretarea unor dispoziții legale în materia executării silite. Deși discutabile, întrucât permit ca executarea silită a debitorului să înceteze fără, însă, ca creditorul să-și realizeze creanța, aceste texte legale par a valida, totuși, raționamentul inculpatului A. care, prevalându-se de aceste prevederi, a reținut mai întâi din suma poprită de la debitoarea C. onorariul de executor și cheltuielile de executare în cuantumul stabilit inițial, iar nu în cuantumul redus de instanță prin sentința civilă nr. 6817/01.10.2015 a Judecătoriei Brăila, secția civilă.

În practica Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat în mod constant că actele executorilor judecătorești și modalitatea în care aceștia interpretează dispozițiile legii sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contestației la executare, iar sancțiunea aplicabilă în cazul în care actele au fost întocmite cu neobservarea dispozițiilor legale este anularea actelor de executare, nicidecum tragerea la răspundere penală a executorului pentru infracțiunea de abuz în serviciu (în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia penală nr. 103/A din 17.04.2014, pronunțată în dosarul cu nr. x/2011).

Deși în cuprinsul încheierii nr. 3/50/2015 din data de 14.07.2016 a Biroului Executorului Judecătoresc "A.", prin care s-a dispus încetarea executării silite, se face mențiunea că aceasta nu are cale de atac, Curtea a constatat că, potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Așadar, legea nu exceptează de la controlul instanței de judecată încheierea dată de executorul judecătoresc prin care se dispune încetarea executării silite, persoana vătămată B. având la dispoziție, așadar, acest remediu procesual în situația în care ar fi fost nemulțumit de soluția dispusă în dosarul de executare nr. 50/2015.

În consecință, în opinia Curții, faptele inculpatului A. de a nu elibera persoanelor vătămate B. (creditor-urmăritor în dosarul execuțional nr. x/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc "A.") și C. (debitor în același dosar execuțional) diferite sume de bani, nu cad sub incidența legii penale, respectiv nu constituie infracțiunea de "abuz în serviciu" în formă continuată, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., motiv pentru care s-a dispus achitarea inculpatului, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 3/50/2015 din data de 14.07.2016 a Biroului Executorului Judecătoresc "A." s-a dispus încetarea executării silite, în temeiul art. 703 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., și, pe cale de consecință, încetarea și ridicarea tuturor măsurilor de urmărire/indisponibilizare a sumelor sau bunurilor debitorului, închiderea și arhivarea dosarului nr. x/2015. În considerentele încheierii, inculpatul a prezentat, succint, motivele pentru care a dispus încetarea executării silite.

Curtea a reținut că, în realitate, prin încheierea din data de 14.07.2016 inculpatul A. nu a atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și nu a omis, cu știință, să insereze date sau împrejurări, astfel cum se susține în rechizitoriu, ci a prezentat întocmai măsurile dispuse în dosarul de executare silită și motivele pentru care a dispus încetarea executării, potrivit propriei interpretări. Faptul că, în opinia procurorului, modalitatea în care inculpatul a repartizat sumele încasate este greșită ori că raționamentul juridic avut în vedere pentru a dispune încetarea executării silite este eronat, în realitate nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune aceasta, nu conduce, în mod automat, la întrunirea elementelor constitutive ale acestei infracțiuni.

Atât timp cât prin sentința civilă nr. 6817/01.10.2015 a Judecătoriei Brăila, secția civilă, astfel cum a fost modificată, i s-a pus în vedere să sisteze poprirea instituită asupra veniturilor debitoarei C., întrucât suma deja poprită depășea suma totală de executat, iar sumele încasate au fost distribuite în totalitate (fiind reținute cu titlu de cheltuieli de executare și onorariu de executor), în mod corect inculpatul a dispus încetarea executării silite. În măsura în care părțile implicate în executarea silită erau nemulțumite de soluția dispusă de inculpat, acestea aveau posibilitatea de a formula contestație la executare, potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "fals intelectual", prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Raportat la dezlegarea dată acțiunii penale exercitate împotriva inculpatului A., Curtea - în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., în referire la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. - a lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate în cauză de părțile civile B. și C..

******

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, care a criticat soluția dispusă pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor scrise de apel, s-au arătat, în esență, următoarele:

A. Referitor la infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 287 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Interpretarea instanței de fond, în sensul că săvârșirea de către executorul judecătoresc, în cursul procedurii de punere în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlul executoriu, a infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, în varianta incriminată de art. 287 alin. (1) lit. b) din C. pen., ar presupune, ca situație premisă, preexistența unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în procedura reglementată de art. 56 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, este eronată.

S-a arătat că la data de 01.09.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 134/01.07.2010 privind C. proc. civ., care, prin art. 701 - devenit art. 712 alin. (1) după renumerotarea textelor cu prilejul republicării legii în Monitorul Oficial nr. 247 din 10.04.2015 - a stabilit că "Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii".

La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/17.07.2019 privind C. pen., care, în art. 287 alin. (1) lit. b), a) incriminat "refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat să îndeplinească un anumit act". Pentru soluționarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a noului C. pen., legiuitorul a hotărât, prin art. 84 și art. 247 din Legea nr. 187/24.10.2012, abrogarea alin. (6) al art. 56 din Legea nr. 188/01.11.2000 republicată, începând cu data de 01.02.2014.

Potrivit dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 188/2000, republicată, cei interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de C. proc. civ.

Din coroborarea dispozițiilor art. 7, art. 56 și art. 61 din actul normativ sus-menționat, cu cele ale art. 712 alin. (1) din C. proc. civ., rezultă, fără echivoc, că, începând din data de 01.09.2012, prevederile art. 56 din Legea nr. 188/2000, republicată, sunt aplicabile numai în cazul refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini acte sau de a efectua operațiuni date prin lege în competența sa, altele decât cele care trebuie realizate, în exercitarea atribuțiilor specifice, în cadrul procedurii de punere în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executării. La data intrării în vigoare a noului C. proc. civ., contestația la executare a devenit singurul mijloc procesual de soluționare a problemelor litigioase ivite în cursul executării silite, de la debutul acesteia și până la ultimul act de executare efectuat.

Prin urmare, în condițiile în care legea cadru de organizare și funcționare a executorilor judecătorești nu conține prevederi exprese referitoare la condițiile angajării răspunderii penale a executorului judecătoresc, s-a apreciat că, în cazul refuzului acestuia din urmă de a îndeplini obligațiile ce îi revin referitor la punerea în executare silită, condiția prealabilă necesară pentru existența infracțiunii este preexistența unei hotărâri judecătorești definitive prin care executorul judecătoresc este obligat să îndeplinească un anumit act de executare.

Deși în dispozitivul sentinței nr. 6817/01.10.2015 a Judecătoriei Brăila, secția civilă, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 242/14.03.2016 a Tribunalului Brăila, secția I civilă, nu au fost menționate in terminis actele de executare la îndeplinirea cărora era obligat inculpatul A., o atare împrejurare nu poate fi interpretată în sensul neîndeplinirii cerinței prealabile necesare pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Cu ocazia soluționării contestației la executare, instanțele civile au menționat, în mod explicit, că se reduc cuantumul onorariului executorului judecătoresc și al celorlalte cheltuieli de executare, indicându-se exact sumele de bani ce trebuie achitate ca urmare a aplicării reducerilor. De asemenea, s-a precizat că se anulează, în parte, executarea silită, pentru suma de 3.088,85 RON și se mențin doar actele de executare privind creanța și numai în limita sumei de 2.202,92 RON, prezentându-se, în detaliu, ce reprezintă această sumă.

În aceste condiții, s-a apreciat că interpretarea primei instanțe, în sensul neîndeplinirii cerinței prealabile necesare pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) lit. b) din C. pen., ca urmare a neindicării, în dispozitivul sentinței civile, a actelor de executare ce trebuiau îndeplinite de inculpatul A., este nepertinentă și deschide calea unei interpretări arbitrare a hotărârii respective, lipsind-o, practic, de efecte.

Făcându-se trimitere la dispozițiile art. 670 alin. (1)-(6), art. 451 alin. (2), art. 720, art. 864 și art. 703 din C. proc. civ., s-a apreciat eronată concluzia instanței de fond, în sensul că operațiunile de sistare a popririi și, respectiv, de reconsemnare de către inculpat a sumei de 112,08 RON fac, prin ele însele, dovada conformării întocmai la dispozițiile sentinței nr. 6817/01.10.2015 a Judecătoriei Brăila, secția civilă. Din actele dosarului rezultă că suspendarea popririi a fost dispusă prin adresa nr. x/22.02.2016, anterior datei la care au avut loc dezbaterile în fața instanței de apel, iar singurele acte de executare îndeplinite de inculpatul A. după pronunțarea deciziei nr. 242/14.03.2016 a Tribunalului Brăila, secția I civilă sunt încheierea nr. 3/50/2015 din 14.07.2016, prin care s-a dispus încetarea executării și adresa nr. x R/15.07.2016, prin care a solicitat E. reconsemnarea sumei de 112,08 RON la dispoziția Casei Județene de Pensii Brăila.

Este adevărat că diferența reconsemnată, de 112,08 RON, s-a stabilit prin raportare la sumele de bani reduse, indicate în decizia nr. 242/14.03.2016 a Tribunalului Brăila, secția I civilă, însă acest fapt nu conduce, prin el însuși, la concluzia că inculpatul a pus în aplicare, în integralitatea sa, hotărârea judecătorească, astfel cum a rămas definitivă. Fără a încheia un proces-verbal, în conformitate cu dispozițiile art. 679 alin. (1) din C. proc. civ., în care să menționeze măsurile luate, inculpatul A. a compensat sumele de bani datorate persoanei vătămate B. de către persoana vătămată C. cu sumele de bani pe care persoana vătămată i le datora cu titlu de cheltuieli de executare silită, astfel cum acestea au fost stabilite inițial, prin încheierea nr. 2/50/2015 din data de 17.03.2015.

În această modalitate, inculpatul A. a transferat obligația de plată a sumelor de bani înlăturate de instanța de executare prin reducerea cheltuielilor de executare silită, din sarcina persoanei vătămate C., în sarcina persoanei vătămate B. și a ignorat dispozițiile instanței de executare, referitoare la anularea, în parte, a executării și menținerea doar a actelor de executare privind creanța, în limita sumei totale de 2202,92 RON.

Or, norma de incriminare prevede că refuzul de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească se poate referi la întreaga hotărâre sau numai la unele dintre măsurile dispuse prin aceasta. Prin urmare, inculpatul A., avea obligația de a aplica întocmai și în integralitate dispozitivul hotărârii judecătorești definitive, cu respectarea principiului autorității de lucru judecat și al forței executorii a acesteia, principii menționate în cuprinsul art. 430 alin. (1) și art. 433 din C. proc. civ.

B. Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Sub un prim aspect, Ministerul Public a subliniat că argumentele primei instanțe, potrivit cărora actele executorilor judecătorești și modalitatea în care aceștia interpretează legea sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contestației la executare, sunt eronate, deoarece se lipsește, astfel, de conținut infracțiunea de abuz în serviciu, creându-se o situație exoneratoare de răspundere penală pentru inculpații care au calitatea de executori judecătorești.

Activitatea organelor de executare prin raportare la prevederile art. 5 din Legea nr. 188/2000 "se înfăptuiește în condițiile legii, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților și celorlalte persoane interesate", prevederi în deplin acord cu cele din cuprinsul art. 625 din C. proc. civ.. De asemenea, potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse la art. 627 alin. (1) din C. proc. civ., în tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și a altor persoane interesate.

Prin urmare, în condițiile în care în Legea nr. 188/2000 nu există norme derogatorii de la dreptul comun în materie, rezultă că, atunci când îndeplinesc condițiile generale ale responsabilității penale, executorii judecătorești pot fi trași la răspundere penală, fără a fi necesară îndeplinirea unor cerințe speciale referitoare la tipicitatea obiectivă sau subiectivă a infracțiunilor de interes.

S-a arătat că termenul "act" este folosit de legiuitor, în cuprinsul art. 297 alin. (1) din C. pen., în înțelesul de operațiune care trebuie efectuată de subiectul activ al acestei infracțiuni, potrivit solicitării făcute de o persoană și conform atribuțiilor sale de serviciu. Noțiunea de "act" se circumscrie sferei atribuțiilor de serviciu/îndatoririlor pe care le are funcționarul public, în accepțiunea art. 175 din C. pen.

Potrivit prevederilor art. 788 alin. (1) raportat la art. 864 din C. proc. civ., procedura eliberării sumelor realizate prin executarea silită comportă următoarele etape: reținerea cu prioritate a cheltuielilor de executare; eliberarea sumei reprezentând creanța creditorului până la acoperirea integrală a drepturilor sale; după caz, predarea excedentului de bani disponibil, către creditor.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 864 din C. proc. civ. și având în vedere dispozițiile art. 670 din C. proc. civ., la primirea sentinței nr. 6817/01.10.2015 a Judecătoriei Brăila, secția civilă și a deciziei nr. 242/14.03.2016 a Tribunalului Brăila, secția I civilă, inculpatul A. trebuia să rețină, din cei 3.000 RON consemnați la dispoziția Biroului Executorului Judecătoresc "A.", în baza adresei de înființare a popririi, suma de 494,62 RON, reprezentând cheltuieli de executare silită reduse, conform deciziei nr. 242/14.03.2016 a Tribunalului Brăila, secția I civilă; să îi elibereze persoanei vătămate B. suma de 2.393,30 RON, din care 1.708,30 RON reprezentau creanța izvorâtă din titlurile executorii, iar 685 RON, cheltuieli de judecată ce i se cuveneau acestuia, în conformitate cu dispozitivul aceleiași decizii; să predea persoanei vătămate C. suma de 112,08 RON, reprezentând diferența încasată în plus și să restituie persoanei vătămate suma de 664,64 RON, reprezentând avans din onorariul executorului judecătoresc, plus contravaloarea cheltuielilor necesare demarării procedurii de executare silită.

Or, din materialul probator existent în cauză, rezultă că, deși Biroul Executorului Judecătoresc "A." dispunea de întreaga sumă de bani necesară, inculpatul A. nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 864 din C. proc. civ., iar după mai mult de o lună de rămânere în pasivitate, a emis încheierea nr. 3/50/14.07.2016, prin care a dispus încetarea executării pe motivul realizării integrale a obligației prevăzute în titlurile executorii și a achitării cheltuielilor de executare.

Omisiunile inculpatului de a-și îndeplini, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, obligațiile legale prevăzute de art. 864 din C. proc. civ. au avut drept urmare, pe de o parte, prejudicierea persoanei vătămate B. care, deși a achitat, în avans, pentru inițierea procedurii de executare silită, suma de 664,64 RON, iar cu prilejul judecării contestației la executare, în faza apelului, a efectuat cheltuieli în cuantum de 685 RON, nu și-a recuperat nici suma de bani la care este îndreptățit, în conformitate cu titlurile executorii, nici cheltuielile de executare.

Pe de altă parte, prin omisiunea eliberării sumelor de bani, în conformitate cu prevederile art. 864 din C. proc. civ., inculpatul A. a obținut foloase necuvenite atât pentru sine (constând în suma de 2.542,01 RON minus TVA, înlăturată de instanța de executare, însă reținută de inculpat în mod abuziv, cu titlu de onorariu), cât și pentru Biroul Executorului Judecătoresc "A." (constând în dreptul, născut la data încetării executării silite, de a dispune în mod liber de suma de 913,75 RON, minus TVA, reținută nelegal, cu titlu de alte cheltuieli de executare silită).

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu, s-a opinat că nivelul pregătirii profesionale, vechimea în profesie a inculpatului A. și modul în care acesta a acționat pe întreaga perioadă de derulare a procedurii de executare silită atestă că inculpatul a acționat, cel puțin, cu intenție indirectă, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale. Argumentul că inculpatul A. a interpretat în mod diferit textele de lege aplicabile în materia executării silite nu poate fi luat în considerare, având în vedere că o astfel de interpretare nu are suport în doctrină și jurisprudență, iar inculpatul, în calitatea sa de practician cu experiență în domeniul dreptului procesual civil, cunoștea normele incidente în materie și avea obligația de a le aplica întocmai.

C. Referitor la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Ministerul Public a apreciat că argumentele expuse în cuprinsul încheierii nr. 3/50/2015 din 14.07.2016, nu sunt rezultatul unui raționament juridic, care are ca premisă o judecată adevărată (în sensul de judecată bazată pe cerințele reale ale normelor juridice), ci reprezintă operațiuni care nu au niciun fundament juridic și pe care inculpatul A. le-a invocat pentru a da o aparență de legalitate măsurii de încetare a executării silite în condițiile neeliberării, către persoana vătămată B., a sumelor de bani rezultate din executarea silită.

Împrejurarea că partea care se considera vătămată prin măsura dispusă de inculpatul A. avea posibilitatea să solicite desființarea încheierii nr. 3/50/2015 din 14.07.2016, pe calea contestației la executare introduse în termen legal, nu exclude, prin ea însăși, caracterul penal al faptei. Acțiunea ilicită supusă analizei nu constă în îndeplinirea, de către inculpatul A., a unui act contrar legii, ci în atestarea, cu știință, a unor împrejurări nereale în cuprinsul încheierii sus-menționate, cu prilejul emiterii acesteia - faptă care se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Or, deși cunoștea, fără nicio îndoială, faptul că executarea silită nu se află în niciuna dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, care determină încetarea executării, inculpatul A. a atestat, în motivarea încheierii nr. 3/50/2015, cu prilejul emiterii sale, că erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 703 alin. (1) din C. proc. civ., fapta comisă realizând, sub aspectul laturilor obiectivă și subiectivă, conținutul constitutiv al infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Având în vedere argumentele prezentate, s-a apreciat că se impune soluționarea acțiunilor civile exercitate de persoanele vătămate B. și C., în sensul admiterii acțiunii civile exercitate de persoana vătămată B. și a obligării inculpatului A. la plata sumelor de bani ce i se cuvin acesteia, cu titlu de daune materiale și morale, respectiv al respingerii acțiunii civile exercitate de persoana vătămată C.; totodată, urmează a se aprecia și cu privire la desființarea încheierii nr. 3/50/2015, emisă la data de 14.07.2016, în dosarul execuțional nr. x/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc "A.".

Cu ocazia dezbaterilor în apel, reprezentantului Ministerului Public a precizat oral că nu mai susține critica formulată sub aspectul infracțiunii de fals intelectual.

Desfășurarea cercetării judecătorești în apel

Învestită în cel de-al doilea grad de jurisdicție, în temeiul dispozițiilor art. 420 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a luat act de poziția inculpatului A. de a uza de dreptul la tăcere.

Prin încheierea din data de 13 noiembrie 2020, instanța de apel a respins cererea Ministerului Public de audiere a părții civile B., apreciind că readministrarea acestei probe nu prezintă relevanță față de elementele factuale specifice conținutului concret al acuzațiilor aduse inculpatului.

*****

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată nefondat apelul formulat, pentru următoarele considerente:

Ansamblul circumstanțelor obiective în care au fost comise faptele deduse judecății a fost corect reținut de către instanța de fond, în urma unei analize judicioase a probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală, cât și pe parcursul cercetării judecătorești.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și pe parcursul celor două grade de jurisdicție, Înalta Curte constată, la rândul său, că succesiunea și conținutul actelor obiective efectuate de inculpatul A., în procedura execuțională ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 al B.E.J. "A.", au fost temeinic stabilite de către prima instanță.

Pentru soluționarea căii de atac formulate în speță se impune observația prealabilă că motivele de critică formulate de procuror vizează, în mod exclusiv, argumentarea juridică a soluției de achitare dispuse față de intimatul inculpat. Împrejurările factuale în care acesta din urmă a pus în aplicare sentința civilă nr. 6817/01.10.2015 a Judecătoriei Brăila, precum și actele obiective de executare efectuate în acest scop nu au fost contestate de participanții procesuali, în cel de-al doilea grad de jurisdicție.

Prin urmare, antamând chestiuni eminamente de drept, apelul Ministerului Public nu impune o reevaluare detaliată a coordonatelor factuale în care inculpatul - executor judecătoresc a înțeles să pună în aplicare hotărârea civilă definitivă, analiza acestora urmând a se efectua, în cele ce succed, numai în măsura necesară justei soluționări a căii de atac.

a) Cu privire la criticile formulate sub aspectul acuzației de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prevăzute de art. 287 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, efectuând propria analiză a particularităților cauzei, Înalta Curte constată în totalitate temeinice statuările în fapt ale primei instanțe.

În acest sens, reține, sintetic, că inculpatului A. i s-a imputat refuzul de punere în aplicare, în calitate de executor judecătoresc, a sentinței civile nr. 6817/01.10.2015 a Judecătoriei Brăila, secția civilă, astfel cum a fost modificată, în parte, prin decizia civilă nr. 242/14.03.2016 a Tribunalului Brăila, secția I civilă, prin care s-a dispus reducerea cheltuielilor de executare silită în dosarul execuțional nr. x/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc "A.", de la suma de 3.583,47 RON, la suma de 494,62 RON.

Activitatea ilicită a inculpatului s-ar fi concretizat în refuzul de a se conforma hotărârii civile menționate prin aceea că, în loc să rețină, din suma de 3.000 de RON obținută de la debitoarea C. prin poprire, numai suma de 494,62 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită reduse și să elibereze creditorului B. suma de 1.708,30 RON reprezentând valoarea creanței plus 685 RON cheltuieli de judecată, diferența rămasă urmând a fi restituită debitoarei, intimatul A. nu a eliberat creditorului sumele anterior menționate, procedând, în schimb, la reținerea acestora ca efect al compensării sumelor recuperate de la debitoare cu cele datorate de creditor, cu titlu de cheltuieli de executare.

În opinia Ministerului Public, pretinderea în continuare de la creditor, de către executorul judecătoresc, a cheltuielilor de executare silită în cuantum integral, astfel cum fusese acesta stabilit prin încheierea nr. 2/50/2015 din 17.03.2015, ar contraveni sentinței civile nr. 6817/01.10.2015 a Judecătoriei Brăila, pronunțate în contestație la executare, de vreme ce, la cererea debitoarei, prin această ultimă hotărâre se dispusese reducerea cheltuielilor și anularea în parte a executării silite sub acest aspect.

Înalta Curte apreciază că soluția de achitare dispusă în speță este temeinică, însă pentru argumente parțial distincte de cele avute în vedere de prima instanță.

În varianta normativă prevăzută de art. 287 alin. (1) lit. b) din C. pen., elementul material al infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești se concretizează fie în refuzul de a pune în aplicare hotărârea, manifestat de subiectul activ în urma unei somații exprese, fie în simpla neîndeplinire a obligațiilor ce revin organelor de executare, în acest ultim caz dacă legea instituie obligația acestora de a pune în aplicare decizia judiciară.

În cauza de față, pozițiile participanților procesuali sunt concordante sub aspectul îndeplinirii, de către inculpatul A., a obligațiilor ce îi reveneau în calitate de executor judecătoresc față de debitoarea C., în baza sentinței civile nr. 6817/2015 a Judecătoriei Brăila, secția civilă.

Astfel, este necontestat că, ulterior pronunțării acestei sentințe, inculpatul a emis adresa nr. x/22.02.2016 către Casa Județeană de Pensii Brăila, prin care a suspendat măsura proprii înființate asupra pensiei debitoarei C.. Din suma de 3.000 de RON recuperată de la aceasta din urmă până la data sistării reținerilor, inculpatul a reținut ca fiind datorate de debitoare sume pe deplin concordante hotărârii civile, respectiv, creanța de 1.708,30 RON, la care se adaugă cheltuielile de executare silită astfel cum au fost reduse de instanță - respectiv 494,62 RON plus cheltuielile de judecată la care a fost obligată debitoarea prin decizia civilă nr. 242/2016 a Tribunalului Brăila - respectiv 685 RON, diferența de 112,08 RON încasată în plus fiind consemnată la E. la data de 15.07.2016 și ulterior restituită debitoarei .

Ceea ce se impută, în realitate, inculpatului A. este neîndeplinirea obligației de a pune în executare hotărârea judecătorească pronunțată în contestație la executare nu față de debitoarea C., ci exclusiv față de creditorul B., intimat în respectiva contestație civilă. Acuzația penală aduce, astfel, în discuție problematica poziției executorului judecătoresc în contestația la executare promovată de debitor și, totodată, a efectelor pe care hotărârea judecătorească prin care se rezolvă o atare contestație le are asupra raporturilor dintre executor și creditor.

Dispozițiile art. 670 alin. (4) din C. proc. civ. - valorificate și prin sentința apelată în speță - prevăd că sumele datorate cu titlu de cheltuieli de executare și care urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii și pot fi cenzurate de instanța civilă, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată, fie ea debitor, fie creditor (s.red).

Potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. - care, în acord cu prevederile art. 670 anterior evocat, se aplică în mod corespunzător și în privința cuantumului cheltuielilor de executare - instanța civilă poate să reducă motivat partea din cheltuielile de executare reprezentând onorariul executorului, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată, însă măsura luată de instanță, într-o atare ipoteză, nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre executorul judecătoresc și clientul său.

În fine, în situația în care debitorul sau creditorul au promovat contestație la executare solicitând reducerea cheltuielilor stabilite de executorul judecătoresc, potrivit art. 720 alin. (4), (5) din C. proc. civ., hotărârea de admitere a contestației la executare, rămasă definitivă, va fi comunicată, din oficiu și de îndată, și executorului judecătoresc, acesta din urma fiind obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanță.

Din interpretarea coroborată a normelor procesual civile menționate în precedent se desprinde concluzia că executorul judecătoresc nu are calitatea de parte în raportul juridic execuțional și nici în contestația la executare inițiată de debitor, prin care acesta din urmă tinde la reducerea cheltuielilor de executare stabilite în sarcina sa, potrivit dispozițiilor art. 670 alin. (2), (4) din C. proc. civ.. De altfel, în principiu, executorul judecătoresc nu se regăsește printre participanții la procedura derulată în fața instanței civile de executare, afară de cazurile în care fie legea îi atribuie legitimare procesuală, fie participarea sa este necesară față de consecințele actelor contestate asupra declanșării executării silite ori a legăturii dintre acestea și raporturile executorului cu părțile.

Pe cale de consecință, deși executorul judecătoresc este obligat să se conformeze hotărârilor pronunțate în procedurile derulate în fața instanței de executare, acestea nu produc, de regulă, efecte în patrimoniul său, excepție făcând situațiile în care creditorul însuși contestă încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare.

În această ultimă ipoteză, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, creditorul formulează cererea întemeindu-se pe un raport juridic direct cu executorul, căruia trebuie să îi avanseze cheltuielile de executare până la suportarea lor de către debitor, fiind, astfel, interesat să achite sume mai mici decât cele stabilite de executor. În aceste situații, eventualul efect al reducerii cheltuielilor de executare de către instanța de executare se va produce în patrimoniul executorului, care nu va putea recupera de la creditor mai mult decât ceea ce a statuat instanța în aplicarea art. 670 alin. (4) din C. proc. civ. ("Calitatea procesuală a executorului judecătoresc în fața instanței de executare", Andreea Tabacu, Revista Română de Executare Silită - Universul Juridic, nr. 3/2017).

În schimb, admiterea contestației debitorului va produce efecte asupra raporturilor dintre creditor și debitor, în sensul în care acesta din urmă nu va putea fi obligat să plătească cheltuieli de executare într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de instanță, fără a avea, însă, consecințe identice și asupra raporturilor dintre creditor și executorul judecătoresc.

În cauza de față, concluzia anterior formulată are semnificația particulară a existenței obligației inculpatului A. de a se conforma dispozițiilor sentinței civile nr. 6817/01.10.2015 a Judecătoriei Brăila, secția civilă, astfel cum a rămas definitivă prin decizia nr. 242/14.03.2016 a Tribunalului Brăila, secția I civilă prin valorificarea, în beneficiul contestatoarei debitoare C., a dispozițiilor instanței de executare. Punerea în aplicare a sentinței menționate presupunea, prin urmare, reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de executare stabilite în sarcina debitoarei de la suma de 3.583,47 RON la suma de 494 RON și anularea, în parte, a executării silite pornite împotriva acesteia din urmă, pentru suma echivalentă diferenței dintre cheltuielile stabilite inițial prin încheierea nr. 2/50/2015 din 17.03.2015 și cele reduse de instanța de executare.

Or, în speță, aducerea întocmai la îndeplinire a acestor măsuri nu a fost contestată, ceea ce se impută inculpatului fiind efectele date hotărârii instanței de executare exclusiv în raporturile cu creditorul B..

În realitate, consecințele acestei hotărâri asupra raporturilor dintre executorul judecătoresc și creditor, în privința obligației celui din urmă de a suporta integral onorariul executorului judecătoresc, astfel cum fusese acesta stabilit prin încheierea menționată, ridică o problemă distinctă de cea analizată în precedent.

Sentința civilă nr. 6817/10.10.2015 pronunțată în contestație la executare nu a dispus asupra acestor din urmă raporturi și, cu atât mai puțin, nu a vizat modalitățile prin care executorul judecătoresc urma a recupera, în concret, sumele de bani datorate de creditor cu titlu de onorariu. Opțiunea inculpatului de a compensa sumele datorate creditorului de către debitoare cu cele pe care cel dintâi trebuia să le achite executorului judecătoresc cu titlu de onorariu a avut ca temei acte și dispoziții legale distincte, care nu au făcut obiectul analizei ori soluției dispuse de instanța civilă învestită de debitor pe calea contestației la executare.

Considerentele regăsite în decizia nr. 242/2016 a Tribunalului Brăila, sub aspectul motivului de apel invocat de apelantul creditor B., referitor la obligația sa de a suporta diferența de onorariu în situația reducerii acestuia, n