ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 843/2022

Ședința publică din data de 07 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cadrul procesual:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 10 iulie 2018 sub nr. x/2018 reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar Consorțiul format din B. și C., a chemat în judecată pe pârâta D. S.A., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 585.000 RON, cu titlu de despăgubire parțială, sumă ce urmează a fi reținută din cauțiunea consemnată de pârâtă în dosarul nr. x/2018, format pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Soluția primei instanțe:

Prin sentința civilă nr. 1070 din 22 aprilie 2019 Tribunalul București, secția VI-a civilă a respins excepțiile lipsei de obiect, a lipsei de interes și inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocate de pârâtă: a respins, totodată, ca neîntemeiată, cererea reclamantei.

Apelul:

Sentința de fond a fost apelată de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar, criticile sale vizând atât situația de fapt, cât și greșita aplicare și interpretare a normelor de drept incidente.

Calea devolutivă de atac a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub același număr de dosar.

Prin decizia civilă nr. 155/A din 1 februarie 2021 Curtea de Apel București, secția V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Recursul:

Decizia de apel, precum și încheierea de dezbateri din 11 ianuarie 2021 au fost recurate de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar, care a solicitat, admiterea căii extraordinare de atac cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

După expunerea situației de fapt și a parcursului procesual, recurenta-reclamantă a arătat că își intemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., criticând încheierea de dezbateri și decizia de apel sub următoarele aspecte:

Din perspectiva motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat considerentul din decizia de apel care menționează "desființarea cauțiunii", arătând că acest aspect nu a fost pus în discuția părților, fiind încălcate, astfel, prevederile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (2) și (6) C. proc. civ., fiind încălcate, totodată și principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv contradictorialitatea (pct. 5 - încălcarea unor norme de procedură). A mai arătat că nelegalitatea deciziei de apel rezultă și din reținerea greșită a scopului măsurii provizorii, aceasta fiind solicitată pentru suspendarea obligațiilor de plată ce reveneau intimatei-pârâte, iar nu pentru suspendarea executării contractului, așa cum s-a reținut (pct. 6 - motive străine de natura cauzei).

A mai susținut încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 17 din 7 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, în care s-a reținut că desființarea măsurilor provizorii luate de arbitrul de urgență nu conduce la desființarea cauțiunii.

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat considerentele deciziei de apel sub aspectul scopului pentru care se constituie cauțiunea; redând pasaje din hotărârea criticată, a arătat că măsura provizorie a fost încuviințată, contrar celor afirmate în decizia de apel, care face confuzie între luarea măsurii și desființarea încheierii prin care a fost dispusă aceasta; a subliniat greșita apreciere în ceea ce privește lipsa relevanței motivelor pentru care măsura provizorie nu a fost admisă, arătând că art. 1064 alin. (2) C. proc. civ. nu distinge motivele pentru care măsura luată de instanță a fost desființată. A subliniat, totodată, scopul cauțiunii, respectiv acela de garanție pentru asigurarea despăgubirii părții care a suferit o daună ca urmare a unor măsuri dispuse de instanță sau executor, la solicitarea părții adverse. A mai arătat că, sub același aspect, instanța de apel face simple afirmații referitoare la netranșarea fondului disputei dintre părți, susținând că o asemenea cerință nu este prevăzută în mod exclusiv de art. 1064 C. proc. civ., acesta menționând două situații alternative, rămânerea definitivă a hotărârii sau data încetării efectelor măsurii. Or, în opinia sa, desființarea măsurii prin hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București atrage incidența art. 1.064 în varianta încetării efectelor măsurii.

În continuare, fără a distinge în raport de motivele de casare invocate, recurenta-reclamantă expune susținerile apărătorului intimatei-pârâte în cursului litigiului vizând luarea măsurii provizorii, criticând astfel un alt considerent al deciziei recurate.

Reiterând aceleași motive de casare - art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. - fără a distinge criticile în raport de aceste motive, recurenta-reclamantă citează un alt paragraf din decizia de apel, după care susține prejudiciul încercat prin efectuarea unor cheltuieli în litigiul vizând măsura suspendării provizorii a executării obligațiilor de plată ale intimatei-pârâte (deși în paragraful citat nu se face referire la asemenea cheltuieli); reiterează dispoziția din sentința de anulare a încheierii arbitrului de urgență, susținând că prin efectele suspendării dispuse, până la desființarea încheierii, a suferit prejudicii, prin faptul că intimata-pârâtă a folosit bunurile date în regim de leasing, fără a achita ratele corespunzătoare.

Sub imperiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., de asemenea, fără a identifica criticile care se subsumează motivelor invocate, recurenta-reclamantă a criticat menținerea de către instanța de apel a soluției date de instanța de fond în ce privește cheltuielile de judecată solicitate de partea adversă, asupra cărora prima instanță nu a aplicat o reducere.

În final, invocând art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat încheierea de ședință din 11 ianuarie 2021, arătând că în mod nelegal instanța de apel a respins cererea de amânare a cauzei, deși era primul termen de judecată, era prima cerere formulată în acest sens, fiind depuse și înscrisuri care să dovedească imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales, în condițiile stării de insolvență în care se află.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat, în principal, anularea recursului, apreciind că criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat astfel: considerentele semnalate de recurenta-reclamantă vizând o desființare a cauțiunii nu prezintă relevanță pe fondul cererii în despăgubire ce formează obiectul prezentului litigiu; în același sens sunt și susținerile referitoare la obiectul măsurii provizorii solicitate în fața arbitrului de urgență; nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 17 din 7 martie 2019, nefiind în prezența triplei identități; criticile vizând considerentele deciziei de apel referitoare la scopul consemnări cauțiunii nu pot fi încadrate în motivele de casare; corecta apreciere de către instanța de apel a imposibilității de apreciere asupra despăgubirilor solicitate, în condițiile nesoluționării definitive a litigiului dintre părți; corecta apreciere de către instanța de apel asupra cadrului procesual în care se pot solicita ratele de leasing, respectiv doar pe tărâm contractual, iar nu în cadrul unei acțiuni întemeiate pe răspunderea civilă delictuală; corecta apreciere de către instanța de apel asupra proporționalității cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond; legalitatea încheierii din 11 ianuarie 2021, instanța de apel dispunând, urmare a respingerii cererii de amânare a judecării cauzei, amânarea pronunțării, dând posibilitatea depunerii de concluzii scrise.

Părțile nu au administrat proba cu înscrisuri noi în această fază procesuală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 13 mai 2021, sub același număr unic.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, ce a fost comunicat părților, acestea depunând la dosar punctele de vedere, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În ședința din 27 ianuarie 2022, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, apreciind că pot fi identificate critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. a admis în principiu recursul și a acordat termen pentru judecata în fond a recursului la 7 aprilie 2022, cu citarea părților.

Motivarea recursului:

Prealabil expunerii considerentelor prezentei hotărâri, Înalta Curte semnalează modalitatea nesistematizată a prezentării criticilor aduse deciziei de apel prin memoriul de recurs, prin indicarea fără circumstanțiere a unor motive de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. în legătură cu pasaje extins preluate din decizia recurată.

Se observă, totodată, caracterul supraabundent atât al unor critici de recurs, cât și al unor considerente din decizia de apel, cu mențiunea că în ceea ce privește considerentele deciziei de apel, acestea sunt destinate să răspundă cât mai complet criticilor formulate în calea devolutivă de atac, în considerarea prevederilor art. 477 C. proc. civ.

Problema de drept care este pusă în discuție plecând de la cele statuate de judecătorul fondului este aceea a posibilității acordării unor despăgubiri din cauțiunea consemnată în vederea luării unei măsuri provizorii de suspendare în cadrul procesual complex dintre părți.

În acest context, vor fi analizate criticile recurentei-reclamante, precum și apărările intimatei-pârâte.

Plecând de la această premiză, și stabilind o ordine firească de analiză, Înalta Curte apreciază ca nefiind fondată critica recurentei-reclamante, încadrată în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând nelegalitatea încheierii din 11 ianuarie 2021 din perspectiva măsurii de respingere a cererii de amânare a cauzei, pentru imposibilitatea prezentării apărătorului ales al recurentei-reclamante (apelante în faza devolutivă de atac). Instanța supremă reține că măsura dispusă de instanța de apel este legală, fiind respectate prevederile art. 222 C. proc. civ., amânarea judecării cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului uneia dintre părți nefiind obligatorie pentru instanță, în condițiile în care textul legal menționează că o asemenea măsură poate fi dispusă numai în mod excepțional, instanța în fața căreia s-a formulat o asemenea cerere fiind îndrituită să aprecieze care anume cazuri se înscriu în ipoteza legală. Se observă, totodată, că instanța de apel, respingând cererea de amânare a judecării cauzei, a dispus amânarea pronunțării, dând posibilitatea părții să prezinte concluziile față de calea de atac exercitată. De asemenea, se reține că prin cererea de apel partea nu a solicitat alte probe decât înscrisurile aflate deja la dosar, precum și cele atașate cererii de apel, iar partea adversă nu a solicitat alte probe, pentru a fi în prezența unei eventuale încălcări a principiilor procesului civil.

Critica recurentei-reclamante vizând pretinsa încălcare de către instanța de apel a autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 17 din 7 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 este formulată omisso medio. Înalta Curte reține că în fața instanței de apel, atât prin memoriul depus, cât și prin concluziile scrise formulate, recurenta-reclamantă nu a invocat hotărârea judecătorească a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde că ar fi fost ignorată. În consecință, în condițiile în care o asemenea apărare nu a fost invocată în faza devolutivă de atac, ea nu mai poate fi invocată în recurs, în considerarea prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Este nefondată și critica recurentei-reclamante, ce poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor art. 1064 C. proc. civ.

Sub un prim aspect se reține lipsa de relevanță a criticilor recurentei-reclamante în ceea ce privește considerentele din decizia de apel vizând efectele desființării măsurii dispuse de arbitrul de urgență prin hotărârea pronunțată în acțiunea în anulare. Lipsa de relevanță este determinată de faptul că aceste considerente nu sunt decizorii în cadrul litigiului de față ce vizează exclusiv acordarea despăgubirilor pretins suferite de parte ca urmare a măsurii provizorii de suspendare a executării unor obligații de plată, în acest cadru procesual instanța nefiind abilitată să analizeze decât posibilitatea mai întâi a acordării acestor despăgubiri, iar apoi întinderea lor. Aspectele semnalate referitoare la scopul și existența cauțiunii puteau fi tranșate fie în cadrul acțiunii în anulare (în măsura în care se solicita, în acel litigiu să se dispună eventuala restituire a cauțiunii în condițiile art. 1.064 alin. (4) C. proc. civ. - cerere ce nu a fost formulată), fie în cadrul unei solicitări distincte de restituire a cauțiunii (cale procesuală uzitată și care a primit o dezlegare definitivă din partea instanțelor judecătorești).

Se subliniază că acele considerente criticate în recurs de către recurenta-reclamantă au fost expuse de instanța de apel ca urmare a modului deficitar al susținerii căii devolutive de atac de către parte, care a impus instanței de apel să răspundă prin decizia pronunțată, în condițiile în care acele aspecte nu erau de esență în raport cu obiectul cu care fusese investită prima instanță.

Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a criticat aceste considerente din perspectiva nelegalității deciziei de apel, cu solicitarea de casare a hotărârii recurate, fără a formula o solicitare din perspectiva recursului la considerente. În consecință, reținând caracterul supraabundent al acestor considerente, instanța supremă apreciază lipsa de relevanță a criticilor cu privire la acestea, ele nefiind de natură a atrage casarea deciziei de apel.

Se reține caracterul formal corect al criticii recurentei-reclamante vizând obiectul măsurii provizorii dispuse de arbitrul de urgență care, însă, nu este de natură a trage casarea deciziei de apel pentru nelegalitate. Într-adevăr, în considerentele deciziei de apel se observă o exprimare deficitară în ce privește obiectul măsurii provizorii, acesta fiind, așa cum susține și recurenta-reclamantă și cum rezultă și din încheierea din 19 februarie 2018 pronunțată de arbitrul de urgență, suspendarea obligațiilor de plată ce reveneau intimatei-pârâte și a executări garanțiilor constituite de aceeași parte, iar nu suspendarea executării contractului, așa cum apare în decizia recurată.

Acest aspect, formal întemeiat, nu este de natură a atrage, așa cum s-a menționat, casarea deciziei de apel, pentru considerentele ce urmează:

Reținând legalitatea deciziei de apel sub aspectul corectei interpretări și aplicări a prevederilor art. 1.064 C. proc. civ., Înalta Curte observă că solicitarea adresată arbitrului de urgență de către intimata-pârâtă a vizat suspendarea obligațiilor sale de plată, precum și a executării garanțiilor constituite până la soluționarea litigiului arbitral în care se dezbătea exact aspectul existenței acestor obligații.

În acest context, în mod legal a apreciat instanța de apel că sunt incidente prevederile art. 1.064 alin. (1) prima teză, în sensul că măsura provizorie a fost solicitată până la soluționarea litigiului de fond dintre părți.

Nu poate fi reținută critica recurentei-reclamante în sensul că ar fi incidentă teza a doua textului legal anterior menționat, întrucât "încetarea efectelor măsurii pentru care cauțiunea a fost depusă" are în vedere cauțiunea depusă pentru luarea unor măsuri asigurătorii sau provizorii astfel cum sunt acestea reglementate în Titlul IV C. proc. civ. Or, în speță, cererea intimatei-pârâte nu se circumscrie măsurilor provizorii sau asigurătorii, ci vizează exclusiv suspendarea obligațiilor de plată până la soluționarea definitivă a litigiului arbitral în care se discută existența obligației de plată.

În consecință, nu este fondată critica recurentei-reclamante în sensul că fiind încetată măsura suspendării, urmare a desființării pe calea acțiunii în anulare, a încheierii din 19 februarie 2018 pronunțate de arbitrul de urgență, ar fi întrunite condițiile legale pentru acordarea despăgubirilor pretins cauzate prin luarea măsurii de suspendare. În acord cu cele statuate de judecătorul fondului și menținute de instanța de apel, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă nu are deschisă calea acțiunii în despăgubire, în condițiile nefinalizării definitive a litigiului de fond dintre părți.

Se observă că recurenta-reclamantă critică decizia de apel susținând că se face o simplă afirmație în legătură cu nefinalizarea litigiului de fond dintre părți, dar atât în faza devolutivă de atac, cât și în fața instanței de apel nu face dovada unei asemenea finalizări, prin depunerea hotărârii definitive în acel litigiu.

Criticile vizând natura despăgubirilor solicitate nu vor fi analizate de Înalta Curte, în considerarea prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul presupune examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile. Raportat la dispoziția legală enunțată, instanța supremă reține că prin modul de formulare al criticilor se tinde la reevaluarea situației de fapt, aspect nepermis în calea extraordinară de atac.

Din aceeași perspectivă, nu vor fi analizate nici criticile referitoare la dispoziția din decizia apel referitoare la menținerea nivelului cheltuielilor de judecată acordate în faza judecării fondului cauzei. Se observă că recurenta-reclamantă nu indică motivul de casare ce ar fi incident în legătură cu aceste critici, iar dezvoltarea existentă în memoriul de recurs nu permite încadrarea lor în prevederile art. 488 C. proc. civ. Simpla nemulțumire a recurentei-reclamante cu privire la nivelul acestor cheltuieli de judecată, menținute de instanța devolutivă de atac nu pot determina analizarea acestor critici din perspectiva nelegalității deciziei de apel.

Având în vedere considerentele expuse, raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin administrator judiciar CONSORȚIUL FORMAT din B. și C. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2021 și a deciziei civile nr. 155/A din 01 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2022.