ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1929/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Reclamanta a formulat o cerere adițională, prin care a solicitat obligarea pârâtului C. la publicarea hotărârii, pe cheltuiala lui și interzicerea pe viitor a pârâtului C. de a mai practica profesia de practician în insolvență.

Prin cererea adițională înregistrată la data de 31.07.2019 reclamanta a solicitat obligarea pârâtului C. sa accepte de la reclamantă partea socială în valoare nominală de 10 Ron pe care a deținut-o în cadrul D. S.R.L. și pârâtul să devină asociat minoritar al societății începând cu 18 iunie 2019, precum și obligarea acestuia să efectueze publicitatea la ONRC Tribunal Ilfov pe cheltuiala acestuia, în sensul modificării structurii societății prin intrarea acestui pârât în calitate de asociat minoritar. Totodată a solicitat obligarea pârâtului B. să devină administratorul D. S.R.L. începând cu 18 iunie 2019, precum și constatarea calității de administrator al pârâtului B..

Prin încheierea din 6 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției a IV-a civile și s-a declinat competența de soluționare a cererii de apel formulate de apelanții-contestatori, în favoarea secției a VI-a civile a Tribunalului București.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamanta A.; s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în aliniatul (2) al dispozitivului încheierii finale de dezînvestire pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la data de 9 septembrie 2019, în sensul că se va menționa "declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă în favoarea secției a VI-a a Tribunalului București", în loc de "declină competența de soluționare a cererii de apel formulate de apelanții-contestatori în favoarea secției a VI-a civile a Tribunalului București", cum din eroare s-a menționat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2019*, la data de 26 noiembrie 2019.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 1848/2020 din 14 octombrie 2020, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C..

Prin decizia civilă nr. 1538 A din 14 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 1848/2020 din 14 octombrie 2020 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații B. și C..

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în temeiul art. 519 C. proc. civ. și a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări cu titlu preliminar în interpretarea tratatelor potrivit art. 267 TFUE.

Potrivit recurentei hotărârea recurată a fost data cu aplicarea greșita a dispozițiilor art. 6 alin. (1) C. civ. privind aplicarea în timp a legii civile și a prevederilor art. 5 alin. (2) lit. (f) din Legea nr. 677/2001 în sensul că în mod greșit instanța de apel a apreciat că raportul x din 07.11.2017 ar fi calificat un document public, accesibil publicului.

S-a mai arătat că decizia recurată a fost data cu aplicarea greșită a prevederilor art. 8 alin. (2) din CDFUE potrivit cărora "asemenea date trebuie tratate în mod corect, în scopurile precizate și pe baza consimțământului persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege. Orice persoană are dreptul de acces la datele colectate care o privesc, precum și dreptul de a obține rectificarea acestora".

În acest sens, recurenta a susținut că cei doi intimați pârâți nu au dispus de niciun motiv legitim care să le fi justificat accesarea în calitatea lor de persoane fizice a datelor personale ale acesteia, respectiv CNP-ul, domiciliul, seria și numărul actului de identitate, date cu caracter personal extinse ce se aflau stocate în baza de date informatizată extinsă, gestionată de către ONRC.

Sub acest aspect s-a arătat că în data de 07.11.2017, intimații-pârâți au folosit user-ul și parola într-o baza de date informatizată a ONRC, atribuite nominal pe baza prezentării unui titlu de calificare profesional, recunoscut pe piața muncii din România în conformitate cu Legea nr. 200/2004, deși nu acționau în nicio calitate profesională pentru care le fuseseră atribuite în prealabil user și parolă de acces la baza de date extinsă informatizată/automată a ONRC.

De asemenea, în opinia recurentei instanța de apel a încălcat principiul securității juridice, întrucât în mod greșit s-a reținut puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 241 din 13.02.2019, pronunțată în dosarul x/2018

Potrivit recurentei, dacă s-ar menține decizia recurată, s-ar stabili ca pentru anumite persoane fizice implicate în litigii, cum este situația de față, li s-ar interzice acestora exercitarea tuturor remediilor interne în legătură cu un litigiu în materia protecției datelor personale, pe motiv că ar exista o ierarhizare a profesiilor în Romania. În cauză, se arată că ierarhizarea profesiilor ar viza faptul că profesiile intimaților-pârâți de practician în insolvență și de economist ar fi superioare profesiei juridice de consilier juridic, în ceea ce privește aplicarea legislației specifice în materia prelucrării datelor personale, în vederea asigurării unei protecții uniforme și consecvente a persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea și libera circulație a acestor date.

În aprecierea recurentei, acțiunile intimaților de accesare a bazei de date informatizată a ONRC, în interes personal, reprezintă o discriminare a profesiei de consilier juridic, hotărârea recurată fiind dată și cu încălcarea evidentă a dreptului la apărare.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în temeiul art. 519 C. proc. civ., recurenta a arătat că solicitarea vizează interpretarea și dezlegarea unor chestiuni de drept în materia juridică a protecției datelor personale ale unei persoane fizice în cazul existenței unui contract individual de muncă încheiat cu o entitate juridică de drept privat și pentru care sunt incluse elementele obligatorii privind protejarea datelor personale, simultan cu existența calității de asociat și de administrator al aceleași persoane fizice, asociate aceleiași entități juridice de drept privat, înființată în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 31/1990, republicată.

S-au indicat prevederile art. 98 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016, care erau în vigoare la 18 februarie 2019, data înregistrării acțiunii pe rolul instanței naționale.

Chestiunile de drept pe care recurenta-reclamantă solicită să fie dezlegate se referă la drepturi fundamentale, reglementate atât la nivel constituțional, cu referire la art. 24 alin. (1) și art. 41 din Constituție, cât și la nivel unional.

Recurenta-reclamantă a menționat dreptul la apărare, dreptul la protecția datelor personale ale persoanelor fizice, libertatea de alegere a ocupației și a dreptului la muncă, drepturi care sunt comune tuturor statelor membre. A indicat interpretarea din dreptul intern prin intermediul art. 519 din C. proc. civ. și cea din dreptul Uniunii prin intermediul prevederilor art. 267 din TFUE care vizează aceleași chestiuni de drept și implică aceleași drepturi fundamentale.

Chestiunile de drept solicitate de reclamantă a fi dezlegate sunt următoarele:

- Un consilier juridic, care deține atestatul conform legilor de organizare și exercitare a profesiei de consilier juridic, prin care i se recunoaște acestuia capacitatea profesională de exercițiu deplină în profesia de consilier juridic și care este înscris în tabloul unuia dintre Colegiile Consilierilor Juridici, își poate exercita profesia de consilier juridic în materia juridică protecția datelor, reglementată de Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016, la alegere, fie ca salariat, fie în mod independent;

- Exercitarea profesiei de consilier juridic în mod independent, în materia juridică protecția datelor, reglementată în Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016, se poate realiza de către consilierul juridic fie în calitatea acestuia de persoană fizică, fie ca persoană fizică autorizată, înregistrată în prealabil la Oficiul Național al Registrului Comerțului, fie prin înființarea unei societăți, cu obiect de activitate cod CAEN 6910, astfel încât, în forma de exercitare a profesiei juridice de consilier juridic, în mod independent consilierul juridic să își exercite dreptul de reprezentare conferit în conformitate cu art. 80 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016 și

- Exercitarea în concret a dreptului de reprezentare, conform art. 80 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016, implică pentru consilierul juridic care își exercită profesia juridică în mod independent, inclusiv sub forma unei societăți constituite în conformitate cu Legea nr. 31/1990, cu obiect de activitate COD CAEN 6910, că acesta, atât în numele persoanei vizate care i-a acordat mandatul, cât și independent de mandatul unei persoanei vizate, are dreptul de a depune în statul membru respectiv, o plângere la autoritatea de supraveghere care este competentă în temeiul art. 77 și de a exercita drepturile menționate la articolele 78 și 79, în cazul în care consideră că drepturile unei persoane vizate în temeiul prezentului regulament au fost încălcate ca urmare a prelucrării (în acest sens, recurenta a indicat art. 80 alin. (2) teza finală din Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016).

Recurenta-reclamantă a menționat normele juridice de drept intern și de dreptul Uniunii Europene din conținutul cărora rezultă chestiunile de drept supuse interpretării prin mecanismul juridic reglementat de art. 519 din C. proc. civ.

Cererea privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări cu titlu preliminar în interpretarea tratatelor vizează interpretarea principiului securității juridice aplicabil în materia juridică a protecției datelor personale ale persoanelor fizice și libera circulație a acestor date.

Recurenta a solicitat identificarea legii aplicabile proceselor ce vizează prelucrări ilegale de date personale, în ipoteza în care faptele ilicite sunt săvârșite anterior intrării in vigoare a RUE nr. 679/2016, iar acțiunea este inițiată după intrarea in vigoare a acestui act normativ. Sub acest aspect, recurenta a susținut că în intervalul de la data producerii faptelor ilicite în materia prelucrării datelor personale (7.11.2017) și până la data inițierii acțiunii (18.02.2019), în dreptul intern s-au succedat mai multe legi speciale, respectiv Legea nr. 677/2001 și Legea nr. 129/2018, însă normele generale unionale în materia prelucrării datelor personale au avut aceiași reglementare constantă, și anume art. 7 CDFUE, art. 8 CDFUE și art. 16 alin. (2) din TFUE.

Potrivit recurentei interpretarea vizează asigurarea unei protecții uniforme și consecvente a persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea și libera circulație a datelor personale.

Întrebările cu titlu preliminar sunt următoarele:

- principiul securității juridice trebuie interpretat în sensul că sunt excluse din categoria de informații de interes public acele informații/înscrisuri pentru care accesarea acestora se face exclusiv pe baza unei autorizații prealabile acordate de către operatorul de date cu caracter personal, după depunerea de către solicitanți la operator a acelor titluri de calificare profesională și cu indicarea în concret a profesiei exercitate pe piața muncii din statul membru, care necesită acces la toate datele personale ale unei persoane fizice, în plus față de acele date personale care au fost fixate de către operator ca fiind date accesibile publicului?

- referitor la legea aplicabilă proceselor ce vizează prelucrări ilegale de date personale, în ipoteza în care faptele ilicite sunt petrecute anterior intrării în vigoare a RUE nr. 679/2016, iar acțiunea este inițiată după intrarea în vigoare a aceluiași act normativ, principiul securității juridice trebuie interpretat în sensul că se aplică legea existentă de la data înregistrării acțiunii pe rolul instanței naționale?

Cauza a fost înregistrată la 6 ianuarie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr.

La 25 mai 2022, intimatul B. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea cererilor de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din 26 mai 2022, recurenta a depus o completare a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene privind reprezentarea în justiție a intereselor organelor de conducere și ale organelor de administrare ale societății cu următoarele întrebări:

- reprezentarea în justiție a intereselor unei societăți, față de activitatea societății derulată conform Codului CAEN înscris la registrul comerțului din statul membru este interpretată în sensul că aceasta este echivalentă cu reprezentarea în justiție direct a intereselor beneficiarului real al societății, beneficiar real al societății care poate fi, o persoană fizică sau o altă societate, însă întotdeauna orice beneficiar real se reduce la o persoană fizică, care este identificată exclusiv pe baza datelor cu caracter personal definite la art. 4 din RUE nr. 679/2016, regulament care se aplică în mod direct în toate statele membre începând cu 25 mai 2018?

- beneficiarul real al unei societăți trebuie interpretat ca fiind organul de administrare al societății, pentru care este îndeplinită condiția publicității la registrul comerțului din statul membru, sau organul de conducere al societății pentru care este de asemenea îndeplinită condiția publicității la registrul comerțului, sau poate fi un terț (o alta persoana fizica sau societate), pentru care însă s-a făcut dovada publicității la registrul comerțului, în sensul că terțul este beneficiarul real al întregului rezultat al activităților economice derulate în cadrul societății, conform codului CAEN menționat la registrul comerțului?

- reprezentarea în justiție a intereselor economice ale beneficiarului real al unei societăți, a intereselor economice ale organelor de administrare și ale organelor de conducere ale societății trebuie interpretată în sensul că se realizează fie direct de către beneficiarul real al societății, fie prin intermediul consilierului juridic al societății?

În lămurirea celor trei întrebări cu titlu preliminar recurenta susține că reprezentarea în justiție a intereselor unei societăți este asimilată cu reprezentarea interesului economic al beneficiarului/beneficiarilor reali ai societății, în ipoteza în care beneficiarul real este o persoană fizică, identificată exclusiv pe baza datelor cu caracter personal definite la art. 4 din RUE nr. 679/2016.

Ori, beneficiar real poate fi inclusiv consilierul juridic, în speță recurenta, care îndeplinea și funcția de administrator si asociat în data de 07.11.2017, în cadrul societății D. S.R.L..

Prin încheierea din 26 mai 2022 s-a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă A. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind acordat termen la data de 6 octombrie 2022.

Examinând cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că se impune a fi respinsă, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii. În cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, instanța este obligată să sesizeze Curtea.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare, prevăzută de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene poate fi declanșată numai în situația în care, în cursul unui litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării dreptului Uniunii sau a validității actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, instanța națională fiind cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea litigiului aflat pe rol și dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

În ceea ce privește întrebarea care se poate adresa de către instanța națională, aceasta vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

Prin întrebările formulate de recurenta-reclamantă în susținerea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a solicitat lămurirea următoarelor aspecte: dacă datele de identificare ale persoanei fizice din cuprinsul raportului de furnizare informații emis de ONRC sunt informații de interes public, legea civilă aplicabilă în timp situației deduse judecății și reprezentarea în justiție a intereselor unei societăți prin raportare la beneficiarul real.

Din modalitatea de formulare a cererii deduse judecății, se constată că recurenta-reclamantă nu a invocat o problemă de interpretare în legătură cu aplicarea uniformă a dreptului Uniunii Europene sau să conteste validitatea normelor comunitare, ci a criticat aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății privind informațiile de interes public, aplicarea în timp a legii civile și reprezentarea în justiție a unei societăți.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu se impune sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Examinând, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate raportat la criticile formulate și la regulile de drept aplicabile, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei privind încălcarea dreptului la apărare pentru neîncuviințarea probelor solicitate și a principiului securității juridice sub aspectul greșitei aplicări a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a celor dezlegate prin sentința civilă nr. 241 din 13.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Acest motiv de casare instituie condiția existenței unei neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea potrivit art. 174 din C. proc. civ. sau a încălcării unor principii ale procesului civil.

În opinia recurentei-reclamante, instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al acesteia, întrucât a respins proba privind comunicarea de către ONRC a persoanei căreia i-au fost atribuite datele de autentificare la E. și care a accesat baza de date în data de 07.11.2017.

Înalta Curte constată că, prin încheierea din apel de la 23.09.2021, instanța de apel a apreciat ca nefiind utilă soluționării cauzei cererea de încuviințare a probei constând în emiterea unei adrese către ONRC pentru comunicarea datelor de acces la platforma online de furnizare a informațiilor.

În ce privește măsura de respingere ca neutilă a cererii de emitere a unei adrese către ONRC, Înalta Curte învederează că, potrivit art. 255 alin. (1) C. proc. civ. "probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului".

Prin urmare, în măsura în care se constată că proba nu este pertinentă sau concludentă, neavând legătură cu obiectul procesului ori purtând asupra unor împrejurări care nu sunt de natură să conducă la rezolvarea cauzei, judecătorul va respinge solicitarea de încuviințare a probei, fără ca o astfel de măsură să reprezinte o încălcare a dreptului la apărare al părții care a propus proba respectivă.

Această facultate este recunoscută și în favoarea instanței de apel, care "poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri", neadministrate în fața primei instanțe, fără a fi obligată să procedeze astfel, conform art. 478 alin. (2) din C. proc. civ.

Modul concret în care alege să procedeze instanța de prim control judiciar, în calitate de instanță superioară de fond, constituie o problemă de fapt, lăsată la libera ei apreciere, care excede controlului de legalitate pe care instanța de recurs este îndreptățită să îl efectueze, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin urmare, criticile recurentei-reclamante privind încălcarea dreptului la apărare prin raportare la respingerea de către instanța de apel a probei menționate nu sunt critici de nelegalitate prin care sunt relevate încălcarea unor aspecte de ordin procedural, ci vizează modalitatea de apreciere a instanței asupra probelor solicitate, aspecte de netemeinicie ce nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea de atac extraordinară a recursului.

În egală măsură, nici critica privind încălcarea art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. privind efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al celor dezlegate prin sentința civilă nr. 241 din 13.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, nu este fondată.

În raport de această critică, Înalta Curte subliniază că potrivit art. 431 din C. proc. civ., "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Așadar, prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în temeiul căruia oricare parte procesuală are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Deși, în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză, trebuie totuși să existe o identitate de chestiune litigioasă verificată între aceleași părți, fapt care obligă instanța sesizată cu al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății.

Verificând decizia recurată se constată că instanța de apel a reținut că prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. în ceea ce privește chestiunea litigioasă a faptei ilicite imputate intimatului-pârât C..

Prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 reclamanta a solicitat constatarea caracterului ilicit al faptelor săvârșite de pârâții F.. și G. S.R.L. prin accesarea și prelucrarea datelor cu caracter personal ale reclamantei și obligarea, în solidar, a pârâților la plata prejudiciului material în cuantum de 100.000 Euro.

Prin sentința civilă nr. 241 din 13.02.2019, tribunalul a reținut că fapta imputată pârâtei F.. prin actele reprezentantului legal C. nu are caracter ilicit, întrucât accesarea bazei de date a E. a fost efectuată în temeiul contractului încheiat cu ONRC, iar datele personale ale reclamantei erau cunoscute publicului în baza calității sale de asociat și persoană împuternicită a societății D. S.R.L.

În prezentul dosar, instanța a fost învestită cu cererea reclamantei de constatare a prelucrării ilegale a datelor cu caracter personal ale acesteia de către pârâții C. și B. și obligarea acestora la plata unor despăgubiri în cuantum de 300.000 RON.

Înalta Curte constată că, deși în cele două dosare nu figurează aceleași părți, chestiunea dezlegată în dosarul nr. x/2018 vizează aceeași faptă de accesare a bazei de date E. din data de 07.11.2019.

Așadar, se constată că aspectele dezlegate în dosarul menționat privind lipsa caracterului ilicit al faptei de accesare a bazei de date a E. au avut legătură cu soluționarea dosarului pendinte, instanța de apel aplicând în mod corect dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Nu poate fi primită nici critica recurentei privind faptul că sentința civilă nr. 241 din 13.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a fost schimbată în totalitate prin decizia civilă nr. 46 din 20.01.2022, pronunțată în același dosar, astfel că în mod greșit a fost reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat.

Înalta Curte subliniază faptul că autoritatea de lucru judecat nu este legată exclusiv de hotărârile definitive, ci acest efect se produce de la momentul pronunțării hotărârii judecătorești potrivit art. 430 alin. (1) din C. proc. civ.. Prin urmare, în situația în care hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie, urmând a se consolida în funcție de soluția pronunțată în calea de atac.

Or, Înalta Curte constată că în cauză, la data pronunțării decizie recurate, apelul împotriva sentinței civile nr. 241 din 13.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, nu a fost soluționat, astfel că în mod just instanța de apel a reținut puterea de lucru judecat provizorie a chestiunilor dezlegate prin această sentință.

În considerarea celor prezentate, Înalta Curte constată că nu au fost încălcate norme de procedură sau principii de drept procesual a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, susținerile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind fondate.

De asemenea, nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material procedură civilă nu sunt fondate.

Potrivit recurentei-reclamante instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 6 alin. (1) din C. civ. privind aplicarea legii civile.

În cauză, se constată că instanța de judecată a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală pentru săvârșirea pretinselor fapte ilicite de accesare și prelucrare a datelor cu caracter personal.

Verificând decizia recurată, se constată că instanța de prim control judiciar a reținut incidența Legii nr. 677/2001, iar nu a Legii nr. 129/2018 și a Regulamentului UE nr. 679/2016, prin raportare la data săvârșirii faptei ilicite, respectiv 07.11.2017.

Din dispozițiile legale prevăzute la art. 6 alin. (1) și (5) C. proc. civ. rezultă că legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare și că ea nu are putere retroactivă, fiind consfințite două reguli fundamentale de aplicare în timp a legii civile care, în materialitatea lor, prezidează soluționarea conflictelor de legi civile.

Prima regulă impune neretroactivitatea legii civile noi, în sensul că trecutul juridic (facta praeterita) scapă acțiunii acesteia, iar a doua regulă circumscrie aplicarea imediată a legii civile tuturor actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, efectelor acestora, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

Având în vedere faptul că Legea nr. 129/2018 a intrat în vigoare la 24 iunie 2018, iar Regulamentul UE nr. 679/2016 la 25 mai 2018, raportat la data săvârșirii pretinsei fapte ilicite din 07.11.2017, aceste acte normative nu sunt aplicabile în speța dedusă judecății.

Așadar, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 6 alin. (1) și (5) din C. civ., reținând că în raport de data săvârșirii pretinsei fapte ilicite era aplicabilă Legea nr. 677/2001.

În continuare, recurenta a invocat aplicarea greșită a art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001 și a art. 8 alin. (2) CDFUE, în sensul că instanța de apel a reținut în mod eronat că nu este necesar consimțământul reclamantei pentru accesarea datelor personale ale acesteia, întrucât raportul ONRC de furnizare a informațiilor este accesibil publicului.

Verificând decizia recurată se constată că instanța de apel a analizat criticile reclamantei privind aplicarea în timp a legii și a constatat că față de data săvârșirii faptelor ilicite imputate intimaților-pârâți este aplicabilă Legea nr. 677/2001.

De asemenea, au fost analizate criticile referitoare la încălcarea art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. privind efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al celor dezlegate prin sentința civilă nr. 241 din 13.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, în ceea ce privește fapta ilicită imputată intimatului C..

Totodată, instanța de prim control judiciar a analizat fapta ilicită imputată intimatului B. privind diseminarea raportului de furnizare a informațiilor prin emailul trimis recurentei și a constatat că nu constituie o prelucrare a datelor cu caracter personal potrivit art. 3 lit. b) din Legea nr. 677/2001

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin criticile recurentei-reclamante privind aplicarea greșită a art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001 și art. 8 alin. (2) CDFUE nu se contestă raționamentul logico-juridic care a stat la baza soluției instanței de respingere a apelului acesteia, nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale împotriva hotărârii ce formează obiectul recursului.

Așadar, aceste critici nu vor fi analizate, deoarece recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Întrucât instanța supremă constată că nu se confirmă criticile de nelegalitate privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor invocate de recurenta-reclamantă, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1538 A din 14 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de recurenta-reclamantă A..

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1538 A din 14 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2022.