ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2043/2025

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 03.08.2023, modificată și precizată ulterior, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 45.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând prejudiciul material cauzat reclamantei prin prelucrarea de către pârât, în mod ilegal, a datelor sale cu caracter personal în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absolută a împuternicirii avocațiale depuse în dosarul x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cererii de recurs din 01.07.2022, a răspunsului la întâmpinare, a chitanței privind achitarea taxei de timbru din 03.10.2022, toate acestea depuse în numele C. S.R.L..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 79, art. 82 alin. (1) din Regulamentului UE nr. 679/2016, dispozițiile art. 14

11

alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 129/2018.

Prin sentința civilă nr. 386/28.03.2024, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1161/A/12.11.2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale și a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulate de către apelanta reclamantă A.. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 368/28.03.2024, a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 1161/A/12.11.2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Prin recursul declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurenta a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992, respectiv art. 29 alin. (1), (2) și (3) din același act normativ.

Recurenta învederează că excepția de neconstituționalitate a sintagmei numai din art. 84 alin. (1) C. proc. civ., are legătură cu soluționarea cauzei nr. x/2023. Îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în sensul art. 29 alin. (1),(2) și (3) din Legea nr. 47/1992 decurge din însuși obiectul dosarului nr. x/2023, care vizează prelucrarea în mod ilegal a datelor personale ale recurentei în cadrul dosarului nr. x/2018

Recurenta apreciază că sintagma numai din art. 84 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost interpretată prin Decizia nr. 9/04.04.2016 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 400/26.05.2016, este neconstituțională în raport de art. 1 alin. (3) și (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21, art. 41 alin. (1), art. 45, art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție.

De asemenea, aceeași sintagmă este neconstituțională prin raportare la art. 6, art. 13, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenta înțelege să invoce și art. 3 C. civ., potrivit căruia "(1) Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. (3)Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ".

În categoria profesioniști, care exploatează o întreprindere prin aceea că exercită în mod sistematic prestarea de servicii se încadrează, pe lângă profesia de avocat și profesia de consilier juridic și cea de administrator judiciar.

De asemenea, potrivit art. 9 C. civ. "Cel care a adoptat norma civilă este competent să facă și interpretarea ei oficială", iar alin. (3) al textului menționat prevede că "Interpretarea legii de către instanță se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecății", normă care se completează cu articolul 126 alin. (5) din Constituția Romaniei, ce prevede că este interzisă înființarea de instanțe extraordinare și că prin lege organică pot fi înființate instanțe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.

Recurenta apreciază că a fost încălcat inclusiv art. 126 alin. (6) din Constituție, având în vedere că interpretarea autentică a legii se face doar de către Curtea Constituționala a României, în conformitate cu art. 147 alin. (1) și (4) din Constituția României.

Or, în ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate între excepția de neconstitutionalitate invocată în apel în dosar nr. x/2023 și obiectul dosarului, recurenta a arătat că intimatul-pârât Cabinet de Avocat B., folosindu-se de sintagma numai din art. 84 alin. (1) C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 9/04.04.2016, a prestat servicii juridice în numele persoanei juridice C. S.R.L. în perioada 01.07.2021-08.06.2023 în timp ce, în toată această perioadă societatea C. S.R.L. fusese radiată de la ONRC în 09.07.2021 și nu exista un alt contract de societate, care să aibă ca obiect de activitate Cod CAEN 6910, activități juridice similar cu certificatul de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat la 09.10.2024 pentru cabinet consilier juridic, cod CAEN 6910 activități juridice.

Recurenta arată că a invocat excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ. in interpretarea sintagmei numai dată prin Decizia nr. 9/04.04.12016 în legătură cu obiectul dosarului nr. x/2023, în sensul că a operat o prelucrare ilegală a datelor personale ale recurentei în perioada 01.07.2022-08.06.2023, date personale care au fost asociate în mod nelegal unor acte cu caracte juridice transmise la dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație si Justiție, de intimatul-pârât B., titular al unui cabinet de avocat, acte expediate de la sediul cabinetului sau profesional de avocat, în numele operatorului C. S.R.L. fără nicio legătură cu fostele sedii sociale și fostele puncte de lucru pe care le-a deținut în perioada 20.04.2017-09.07.2021 societatea C. S.R.L., devenită D. S.R.L..

Potrivit răspunsului Curții de Apel București nr. 241/S/18.10.2024, pentru perioada 20.01.2022-01.07.2022, exercitarea unui drept în instanță, prin declararea unui recurs efectiv în numele C. S.R.L., de către intimatul-pârât B., nu se încadreza în dispozițiile art. 87 alin. (2) C. proc. civ.

Pe de altă parte, exercitarea unui drept în instanță prin declararea unui recurs efectiv în numele C. S.R.L., de intimatul pârât B., nu se încadrează nici în dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. f) din RUE nr. 679/2016.

În soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 19 alin. (1) C. civ. (condițiile de publicitate), art. 20 alin. (1) C. civ. (efectele publicității), art. 23 C. civ. (concursul dintre formele de publicitate).

Recurenta solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, inclusiv prin raportare la invocarea nulității recursului din 01.07.2022, promovat de intimatul pârât B. în numele C. S.R.L..

Prin recursul declarat împotriva soluției pronunțate în calea de atac a apelului, recurenta a solicitat admiterea excepțiilor nulităților absolute invocate prin cererea de apel, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

Recurenta a arătat că înțelege să se prevaleze în recurs de un înscris nou reprezentat de răspunsul Curții de Apel București nr. 241/S/18.10.2024, prin care se certifică faptul că în perioada 17.05.2021-01.07.2022 nu s-a solicitat acces la dosarul electronic cu număr unic de identificare on line x/2018. Recurenta arată că a solicitat acest răspuns administrativ pentru a demonstra că nu exista un termen de la care să se indice că ar fi fost comunicată motivarea hotărârii pronunțată de către instanța de apel în dosarul nr. x/2018 către clientul C. S.R.L., astfel încât să poată curge termenul de recurs, conform art. 485 C. proc. civ., pentru exercitarea actului de procedură în dosarul nr. x/2018, asa cum a susținut în mod greșit instanța de apel la filele x, în condițiile în care C. S.R.L. era radiată de la ONRC încă din 09.07.2021.

Înscrisul nou vizează combaterea celor reținute de către instanța de apel, fila x din motivare, în sensul că intimatul-pârât ar fi îndeplinit o obligație legală în perioada 01.07.2022-08.06.2023, respectiv că ar fi exercitat calea de atac în numele clientului în dosarul nr. x/2018 și că acest act de procedură, recursul depus în dosarul nr. x/2018 la Curtea de Apel București la 01.07.2022 în numele clientului C. S.R.L., nu ar constitui fapta ilicită de prelucrare în mod ilegal a datelor personale ale recurentei.

În susținerea recursului, recurenta a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit art. 1919 C. civ., art. 205 din Legea nr. 31/1990 republicată, art. 87 alin. (2) C. proc. civ., art. 187, art. 200, art. 201, art. 203, art. 204 C. civ.

În acest sens, recurenta arată că societatea C. S.R.L. și-a schimbat denumirea în D. S.R.L. la 15.02.2019, anterior înregistrării dosarului nr. x/2018 la instanța de apel, iar începând cu 08.09.2020, conducerea D. S.R.L. a fost exercitată de administrator judiciar E. SPRL, prin F..

În apel, recurenta a solicitat atașarea dosarului nr. x/2018 și a invocat excepția nulității absolute cu privire la înscrisul doveditor depus de către pârât în dosarul de recurs nr. x/2018, cât și sancțiunea nulității absolute a contractului de asistență juridică pentru perioada 01.07.2022-08.06.2023.

Instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 187 C. civ. (elementele constitutive) prin raportare la actul de procedură al pârâtului efectuat în 01.07.2022 în dosarul nr. x/2018 în numele clientului C. S.R.L., radiata de la ONRC din 09.07.2021.

De asemenea, au fost aplicate greșit dispozițiile legale privind înregistrarea persoanei juridice (art. 200 C. civ.), obligația de verificare a documentelor publicate (art. 201 C. civ.), răspunderea pentru neefectuarea formalităților de înregistrare (art. 203 C. civ.), recurenta precizând că în raport de perioada în care societatea C. S.R.L. și-a schimbat denumirea (15.02.2019-09.07.2021) și de data radierii firmei (09.07.2021), contractul de asistență juridică din 2018 indicat de către instanța de apel la fila x din motivare în dosar nr. x/2023 este supus nulității absolute, excepție care se invocă și din oficiu de către instanță, prin raportare la efectele nulității absolute ale contractului de societate din perioada 01.07.2022-08.06.2023 care a conținut denumirea C. S.R.L. și sediul în str. x, sector 1 București, asa cum a indicat intimatul-pârât Cabinet de Avocat B. în actul de procedură din 01.07.2022 în dosar nr. x/2018.

În opinia recurentei sunt aplicate greșit și dispozițiile legale privind înregistrarea modificărilor actului de înființare (art. 204 C. civ.), prin raportare la schimbarea denumirii din C. S.R.L. în D. S.R.L., schimbare operată în 15.02.2019, anterior înregistrării dosarului nr. x/2018 în faza de judecată a apelului și prin raportare la schimbarea conducerii societății D. S.R.L. începând cu 08.09.2020 și până la radierea societății în 09.07.2021.

Or, dosarul nr. x/2018 s-a aflat în faza de judecată a apelului în perioada 17.05.2021-20.01.2022, cu conducerea integrală asigurată încă din 08.09.2020 prin publicitate la ONRC, de către administrator judiciar persoana juridică E. SPRL, prin F., sens în care recurenta a invocat nulitatea absolută a contractului de asistență juridică din 2018, opus de către intimatul pârât Cabinet de Avocat B. atât în perioada 01.07.2022-08.06.2023 în dosarul nr. x/2018, cât și în dosarul nr. x/2023 și consemnat la fila x din motivarea deciziei recurate.

Prin întâmpinarea înregistrată la 25.04.2025, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale, intimatul a învederat că, în cauză, calitatea de pârât este în legătură cu activitatea profesională desfășurată în calitate de avocat al unei persoane juridice, aceasta din urmă având calitatea de parte într-un litigiu. Interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justitie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 9/04.04.2016 se refera la o altă ipoteză, respectiv reprezentarea convențională a persoanei juridice de către o altă persoană juridică sau de avocatul ori consilierul juridic al acesteia din urmă, ceea ce nu este cazul în situația dedusă judecății în prezentul dosar.

Prin urmare, instanța de apel a procedat corect respingând cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, câtă vreme obiectul excepției nu avea legătură cu soluționarea prezentei cauze.

În ce privește fondul recursului, intimatul învederează că redactarea de către un avocat a unei cereri de chemare în judecată și a altor acte de procedură intră în atribuțiile legale și statutare ale unui avocat în exercitarea dreptului la apărare al clientului său, acțiune care nu poate reprezenta niciodată o încălcare a vreunui drept al părții adverse, în materia protecției datelor cu caracter personal.

La momentul promovării procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, în calitate de avocat legal angajat de către una dintre pârâtele din acel dosar, societatea C. S.R.L., intimatul avea un interes legitim să folosească datele personale ale reclamantei din prezentul dosar. Legalitatea prelucrării era dată de faptul că trebuia să susțină apărarea clientului redactând întâmpinare și alte acte, iar temeiul legal este dat de art. 9 alin. (2) lit. (f) din Regulamentul RUE 679/2016, potrivit căruia prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.

Intimatul a expus raporturile juridice pe care le-a avut cu societatea C. S.R.L. și a arătat că mandatul primit a fost unul care acoperea toate cele trei potențiale cicluri procesuale, iar în toată această perioadă de timp legătura dintre avocat și societate s-a realizat exclusiv prin intermediul domnului G., care a ascuns intimatului faptul că la un anumit moment societatea a fost radiată.

Mai arată intimatul că recursul nu este suspensiv de executare, astfel încât decizia civilă nr. 46/A/20.01.2022 pronunțată de către Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a IV-a civilă putea fi pusă în executare independent de formularea sau nu a recursului (art. 632 coroborat cu art. 633 pct. 1 raportat la art. 484 C. proc. civ.).

În ceea ce privește reiterarea, de către recurentă, a nulității absolute a contractului de asistență juridică nr. x/27.03.2018 încheiat între Cabinetul de Avocatură B. și societatea C. S.R.L., arată că data contractului de asistență juridică este 27.03-2018 și nu 27.03.2019, conform copiei acestui contract, atașată întâmpinării depuse la dosarul de fond al cauzei.

Referitor la reiterarea nulității absolute a împuternicirii avocațiale depusă de către intimat în faza de recurs a dosarului nr. x/2018, arată că nu există nici o mențiune sau asociere a acestei împuterniciri cu date personale ale recurentei, pe de o parte nepermițând formatul tipizat al acesteia, iar pe de altă parte, o împuternicire avocațială are un scop foarte specific.

În ceea ce privește invocarea prin prezentul recurs a nulității absolute a ceea ce recurenta numește "scrisoarea de consultanță juridică insolvență evaluări Adresa x", intimatul arată că nu are nici un fel de legătură cu emiterea și/sau transmiterea acestui document.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că atât recursul îndreptat împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cât și recursul îndreptat împotriva soluției pronunțate în calea de atac a apelului, sunt întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Referitor la recursul declarat împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că în calea de atac a apelului, recurenta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei numai din art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., față de interpretarea dată prin Decizia nr. 9/04.04.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 400/26.05.2016,pct. (26),(29),(34),(35) din decizie, arătând că interpretarea a devenit caducă chiar din 26.05.2016.

Prin decizia recurată, cererea de sesizare a fost respinsă, ca inadmisibilă, instanța de apel reținând că, față de obiectul acțiunii (acordarea de despăgubiri pentru modul de prelucrare, de către pârât, a datelor cu caracter personal ale reclamantei) și motivele de apel formulate, întemeiate pe dispozițiile legale din materia prelucrării datelor personale din dreptul intern-art. 77 C. civ., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 190/2018, art. 14

11

alin. (1),(3) și (4) din Legea nr. 129/2018 și din dreptul Uniunii Europene-art. 8 alin. (1) și (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 16 din TFUE, Regulamentul nr. 679/2016), norma juridică invocată și dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu sunt aplicabile, astfel încât nu este îndeplinită una din condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale și anume, obiectul excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Pretinzând o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992, respectiv art. 29 alin. (1), (2) și (3) din același act normativ, dar și aplicarea greșită a dispozițiile art. 19 alin. (1) C. civ. (condițiile de publicitate), art. 20 alin. (1) C. civ. (efectele publicității), art. 23 C. civ. (concursul dintre formele de publicitate), recurenta reiterează argumentele din cererea de sesizare privind îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate invocată.

Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 84 alin. (1) din C. proc. civ. (textul legal despre care recurenta afirmă că trebuie supus controlului de neconstituționalitate), "Persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii."

Prin Decizia nr. 9/04.04.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată și reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă."

Cadrul legal ce caracterizează cererea de sesizare a Curții Constituționale este reglementat de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, text legal potrivit căruia:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziții legale se atribuie instanței, în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, o competență specială, limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Cum condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiții nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În acord cu statuările instanței de apel, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei numai din art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., față de interpretarea dată prin Decizia nr. 9/04.04.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, și anume, nu are legătură cu litigiul în cadrul căruia a fost invocată.

În acest sens, Înalta Curte reține că obiectul prezentei cauze este reprezentat de cererea recurentei-reclamante de acordare de despăgubiri pentru modalitatea în care pârâtul a prelucrat datele personale ale acesteia în dosarul nr. x/2018.

Întrucât pârâtul are calitatea de avocat, în raport de prevederile art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., precum și față de interpretarea dată prin Decizia nr. 9/4.04.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că acesta are dreptul de a fi reprezentant convențional al părților din procesul civil, persoane fizice sau persoane juridice.

În cauză, calitatea de pârât este în legătură cu activitatea profesională desfășurată în calitate de avocat al unei persoane juridice, aceasta din urmă având calitate de parte într-un litigiu.

În acest context, rezultă că interpretarea dată prin Decizia nr. 9/04.04.2016 se referă la o altă ipoteză, respectiv la posibilitatea reprezentării convenționale a persoanei juridice de către o altă persoană juridică sau de avocatul ori consilierul juridic al acesteia din urmă, ceea ce nu este cazul în situația dedusă judecății.

Cu privire la condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, "legătura cu soluționarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438/08.07.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600/12.08.2014)

Referitor la această problematică, Curtea Constituțională a arătat că, în esență, "condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea decizia nr. 360/08.06.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1017/19.10l.2022).

Practic, "decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți". (a se vedea Decizia nr. 39/17.01.2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345/06.05.2019)

Așadar, condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Totodată, având în vedere că în analiza cererii de sesizare a Curții Constituționale instanța de judecată este obligată să constate îndeplinirea sau neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate, astfel cum sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că o eventuală interpretare sau aplicare greșită a dispozițiilor art. 9 alin. (3), art. 18, art. 19 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 23 C. civ., respectiv, art. 126 alin. (5) și (6) din Constituția României, este lipsită de relevanță din perspectiva configurației juridice și a limitelor recursului exercitat împotriva soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Invocând interpretarea sau aplicarea greșită a textelor legale anterior menționate, recurenta suprapune criticile formulate în cadrul recursului împotriva soluției pe fond din dosarul, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru modul de prelucrare, de către pârât, a datelor cu caracter personal ale reclamantei, cu criticile formulate în cadrul recursului la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ceea depășește limitele în care se desfășoară controlul de legalitate în cadrul acestui din urmă recurs, a cărui configurație juridică este una distinctă de recursul exercitat pe fondul cauzei.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că prin decizia recurată, în mod legal, s-a reținut neîndeplinirea condiției de admisibilitate privind legătura excepției de neconstituționalitate invocate cu litigiul pendinte, astfel încât recursul cu acest obiect nu poate fi primit.

Referitor la recursul declarat împotriva soluției pronunțate în calea de atac a apelului, Înalta Curte constată că recurenta pretinde că instanța de apel ar fi interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1919 C. civ., art. 1884 alin. (2) C. civ., art. 187, 200, 201, 203, 204 C. civ., art. 205 din Legea nr. 31/1990 (modificările actului constitutiv al societății), art. 87 alin. (2) C. proc. civ.

Textele de lege pretins a fi interpretate sau aplicate greșit de către instanța de apel au următorul conținut:

Potrivit art. 1919 C. civ., "1) Societatea este reprezentată prin administratorii cu drept de reprezentare sau, în lipsa numirii, prin oricare dintre asociați, dacă nu s-a stipulat prin contract dreptul de reprezentare numai pentru unii dintre aceștia. (2) Societatea stă în justiție sub denumirea prevăzută în contract sau cea înregistrată, în mod legal, după caz, dacă prin lege nu se prevede altfel. Terții de bunăcredință se pot prevala de oricare dintre acestea."

Conform art. 1884 alin. (2) C. civ., "Sub sancțiunea nulității absolute, contractul prin care se înființează o societate cu personalitate juridică trebuie încheiat în formă scrisă și trebuie să prevadă asociații, aporturile, forma juridică, obiectul, denumirea și sediul societății."

Potrivit art. 187 C. civ., "Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general."

Art. 200 C. civ. reglementează înregistrarea persoanei juridice, reținând că:

"(1) Persoanele juridice sunt supuse înregistrării, dacă legile care le sunt aplicabile prevăd această înregistrare.(2) Prin înregistrare se înțelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalității juridice sau al luării în evidență a persoanelor juridice legal înființate, după caz.(3) Înregistrarea se face la cerere sau, în cazurile anume prevăzute de lege, din oficiu."

Art. 201 C. civ. reține că "Persoana juridică este obligată să verifice identitatea dintre textul actului constitutiv sau al statutului și textul depus la registrul public și cel apărut într-o publicație oficială. În caz de neconcordanță, terții pot opune persoanei juridice oricare dintre aceste texte, în afară de cazul în care se face dovada că ei cunoșteau textul depus la registru."

Art. 203 C. civ. reține că "Fondatorii, reprezentanții persoanei juridice supuse înregistrării, precum și primii membri ai organelor de conducere, de administrare și de control ale acesteia răspund nelimitat și solidar pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea formalităților de înregistrare a persoanei juridice, dacă aceste formalități trebuiau să fie cerute de aceste persoane."

Art. 204 C. civ. prevede că "Dispozițiile art. 200-203 sunt aplicabile și în cazul înregistrării modificărilor aduse actului de înființare a persoanei juridice, realizate cu respectarea condițiilor prevăzute de lege sau de actul de înființare a acesteia, după caz."

Art. 205 din Legea nr. 31/1990 prevede că "Schimbarea formei societății, prelungirea duratei ei sau alte modificări ale actului constitutiv al societății nu atrag crearea unei persoane juridice noi."

Art. 87 alin. (2) C. proc. civ. prevede că " Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp și poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunțate. În aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de parte. Susținerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri."

Pretinzând o interpretare/aplicare greșită a normelor de drept material antereferite (care în mare parte sunt străine de obiectul cauzei pendinte), recurenta este nemulțumită, în realitate, de faptul că instanța de apel nu a dat curs solicitării sale de a constata că, prin recursul depus de către pârât în dosarul nr. x/2018 pentru societatea C. S.R.L., s-a săvârșit o faptă ilicită constând în prelucrarea ilegală a datelor personale ale recurentei în perioada 01.07.2022-08.06.2023, dat fiind faptul că la momentul declarării recursului societatea respectivă nu mai era în ființă, situație față de care toate actele procedurale efectuate de către pârât, inclusiv recursul declarat, sunt, în opinia recurentei, lovite de nulitate absolută.

Așa cum în mod corect a constatat și instanța de apel, argumentația recurentei (susținută și în prezenta cale extraordinară de atac) este în sensul că pârâtul, în calitate de avocat al unei persoane juridice desființate la momentul declarării recursului, a prelucrat datele personale ale recurentei în mod ilegal când a declarat recursul în acel dosar, act procedural ilicit, atât timp cât persoana juridică în numele căreia a acționat nu mai exista la acea dată.

În acest context, în opinia recurentei, sunt lovite de nulitate absolută recursul, obiect al dosarului nr. x/2018, contractul de asistență juridică ce conține o denumire greșită a societății respective, dar și împuternicirea avocațială emisă în temeiul acelui contract de asistență juridică.

Înalta Curte constată că fapta ilicită, astfel cum este descrisă de către recurentă în materialitatea ei, inclusiv normele de drept material pretins a fi greșit interpretate sau aplicate de către instanța de apel, conturează o chestiune ce ține, eventual, de legalitatea reprezentării în dosarul nr. x/2018, aspect fără relevanță în litigiul pendinte, având ca obiect o presupusă prelucrare ilicită de date personale (în care reprezentantul societății pârâte din dosarul nr. x/2018 are, la rândul său, calitatea de pârât) și care nici nu mai poate fi pusă în discuție, câtă vreme prin decizia nr. 1045/08.06.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosar nr. x/2018, recursul declarat de pârâta C. S.R.L. a fost respins ca fiind formulat de o persoană juridică fără capacitate de folosință.

În prezenta cauză, instanța nu este ținută să verifice legalitatea sau nelegalitatea raporturilor de reprezentare dintre pârât și societatea recurentă din cadrul dosarului nr. x/2018, ci să analizeze dacă prelucrarea datelor personale ale recurentei, de către pârât, în calitate de avocat al recurentei din dosarul nr. x/2018, s-a realizat cu respectarea normelor de drept material incidente (naționale și comunitare).

Astfel, întrucât demersul judiciar al recurentei este întemeiat, în principal, pe dispozițiile Regulamentului UE nr. 679/2016, Înalta Curte reține că art. 4 pct. 7 din actul normativ definește operatorul de date personale ca fiind "persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; atunci când scopurile și mijloacele prelucrării sunt stabilite prin dreptul Uniunii sau dreptul intern, operatorul sau criteriile specifice pentru desemnarea acestuia pot fi prevăzute în dreptul Uniunii sau în dreptul intern".

De asemenea, art. 4 pct. 6 din același regulament, stabilește că: (1) Prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții: a) persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice; b) prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract; c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului; d) prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice; e) prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul; f) prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță, cu excepția cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil."

Din perspectiva acestor reglementări, în mod corect instanța de apel a reținut că în exercitarea atribuțiilor legale, avocatul se încadrează în categoria operatorilor de date cu caracter personal.

Este de observat însă că recurenta nu contrazice aceste considerente, ci face apărări cu privire la raporturile contractuale dintre avocat și societatea pe care acesta a reprezentat-o, cu privire la legalitatea unor acte de procedură conținute în dosarul nr. x/2018 și invocă o pretinsă interpretare sau aplicare greșită a unor texte de lege străine de obiectul prezentei cauze, deducând astfel judecății în prezentul recurs aspecte ce au făcut, eventual, obiectul dosarului nr. x/2018

Înalta Curte relevă că în cadrul dosarului nr. x/2018, pârâtul din prezenta cauză a avut calitatea de avocat al uneia din părți, respectiv al recurentei-pârâte C. S.R.L., care a figurat în această calitate și cu această denumire până la pronunțarea hotărârii instanței de recurs.

În acest sens, dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. stabilesc că "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului".

În calitate de avocat, pârâtul din prezenta cauză avea obligația legală să menționeze în cererea de recurs numele, prenumele, domiciliul sau reședința intimatei din acel dosar (recurenta din prezenta cauză), astfel încât prelucrarea datelor cu caracter personal s-a realizat în îndeplinirea acestei obligații legale, deci în baza unui temei existent în dreptul intern.

Totodată, prelucrarea datelor cu caracter personal ale recurentei are temei legal și în Regulamentul (UE) 2016/679 care, în art. 6 alin. (1) pct. c) prevede că prelucrarea datelor cu caracter personal este legală dacă este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului, situație în care s-a regăsit pârâtul când, în calitate de avocat al unei părți, a declarat recurs în cauza nr. x/2018.

Prin urmare, prelucrarea de către intimat a datelor cu caracter personal ale recurentei nu contravine dreptului Uniunii Europene și nici dreptului intern.

Mai mult, în calitate de reprezentant convențional al unei părți, respectiv de avocat, acesta avea obligația, chiar în lipsa unei împuterniciri în acest sens, să declare recurs pentru a prezerva dreptul părții pe care o reprezintă.

În acest context, faptul că la momentul formulării recursului în dosarul nr. x/2018, persoana juridică pentru care s-a declarat recurs nu mai era în ființă, nu este relevant pentru analiza de legalitate a hotărârii ce a soluționat litigiul, având ca obiect utilizarea datelor cu caracter personal ale recurentei.

Totodată, este de observat că recurenta nu indică, în concret, în ce constă prelucrarea ilicită a datelor sale personale de către pârât în dosarul nr. x/2018, ci reiterează starea de fapt și raporturile dintre părți, indică, în forma citării, textele legale pretins interpretate/aplicate greșit de către instanța de apel și solicită admiterea excepțiilor invocate prin cererea de apel cu referire la actele procedurale întocmite de către pârât în calitate de avocat (nulitatea recursului declarat, a contractului de asistență juridică, a împuternicirii avocațiale, etc.).

Or, simpla utilizare a datelor personale, nu atrage per se caracterul ilicit pe care îl pretinde recurenta, dacă acesta nu este invocat și dovedit într-o modalitate corespunzătoare.

Nici înscrisul pe care recurenta îl depune în prezenta cale extraordinară de atac (răspunsul Curții de Apel București nr. 241/S/18.10.2014 care atestă faptul că în perioada 17.05.2021-01.07.2022 nu s-a solicitat acces la dosarul electronic nr. x/2018) și nici plicul nedesfăcut din dosarul de apel, prin care se menționează de factorul poștal că destinatarul C. S.R.L. nu a fost găsit în perioada 02.06.2022-03.06.2022 spre a i se comunica hotărârea din dosarul nr. x/2018, nu sunt apte să combată concluzia instanței în sensul că pârâtul a prelucrat datele personale ale recurentei în exercitarea unei obligații legale, specifice raporturilor dintre avocat și client.

În ce privește dispozițiile legale din Regulamentul Uniunii Europene nr. 679/2016 și din Directiva nr. 2011/83/UE, din finalul memoriului de recurs, Înalta Curte constată că acestea sunt redate în forma citării, reprezintă reglementări de ordin general ce vizează raporturile dintre persoana fizică ce acționează în calitate de reprezentant al persoanei juridice și reprezentat, respectiv noțiunea calității de comerciant și nu se corelează cu considerentele instanței de apel.

Astfel, în acord cu statuările instanței de apel, Înalta Curte reține că prelucrarea datelor personale ale recurentei de către pârât s-a realizat în condiții de legalitate, situație față de care motivul de recurs invocat nu poate fi primit.

Cu privire la aplicarea și interpretarea eronată a celorlalte norme juridice invocate în susținerea recursului - dispozițiile art. 1919 C. civ., art. 1884 alin. (2) C. civ., art. 187, 200, 201, 203, 204 C. civ., art. 205 din Legea nr. 31/1990 (modificările actului constitutiv al societății)- Înalta Curte evidențiază că acestea nu au nicio legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulat de către reclamantă, că sunt supraabundente. Acestea reprezintă, în realitate, nemulțumiri ale recurentei referitoare la modalitatea de înființare/încetare a persoanei juridice, care nu au propus nicio consecință asupra modalității de prelucrare a datelor personale ale acesteia.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1161/A din 12 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1161/A din 12 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.