ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2642/2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2642/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Urmare a declinării competenței de soluționare, prin sentința civilă nr. 6082/14.02.2018, de către Judecătoria Sector 5 București a cererii formulate, la 14.03.2018, de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B., a fost înregistrat pe rolul pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 22.11.2018, dosarul nr. x/2018, având două capete principale deduse judecații prin acțiunea unică, respectiv:

Prin cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantei, D. S.R.L. a solicitat:

a. constatării simulației intervenită între A. și C. cu privire la calitatea reclamantei de asociat și administrator în cadrul D. S.R.L..

b. Obligării pârâților la plata către D. S.R.L. a sumei de 123.156 ron cu titlu de reparație pentru prejudiciul cauzat acesteia.

Intervenienta S.C. D. S.R.L. a recalificat cererea de intervenție principală ca fiind exclusiv cerere de intervenție accesorie formulată în cauza civilă nr. 4163/302/2018 în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, art. 65 alin. (1) și (2) și art. 67 C. proc. civ.

Prin cererile din 22.04.2019, atât reclamanta cât și D. S.R.L., în calitate de persoană care a formulat cerere de intervenție, au invocat excepția prescripției dreptului de opoziție cu referire la actele societății D. S.R.L. (menționate în cerere), acte pe care pârâta le-a indicat în notificarea din 14.11.2014 expediată reclamantei, în atenția acesteia ca persoană fizică, fără a exista vreo dovadă cu privire la accesarea de către pârâtă a domiciliului reclamantei; în drept, au fost indicate art. 61 și art. 62 din Legea nr. 31/1990.

La termenul din 31.05.2019 instanța a pus în dezbatere excepția necompetenței funcționale a secției a IV-a Civilă a Tribunalului București în soluționarea capătului de cerere privind constatarea simulației actului de constituire a D. S.R.L. și a cererii de intervenție accesorie privind acest capăt de cerere.

Prin sentința civilă nr. 1289/31.05.2019 instanța a admis excepția necompetenței materiale funcționale a secției a IV-a Civilă a Tribunalului București pe capătul 2 de cerere principală și cererea de intervenție accesorie legată de acest capăt de cerere, a declinat competența de soluționate a capătului 2 de cerere principală și cererea de intervenție accesorie legată de acest capăt de cerere în favoarea secției a Vi-a Civilă a Tribunalului București.

A disjuns capătul 1 de cerere principală și cererea de intervenție legată de acest capăt de cerere și a format un nou dosar, cu termen la 27.09.2019.

Pe rolul Tribunalului București, secția a Vi-a Civilă cauza a fost înregistrată la data de 19.12.2019 sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 1905/21.10.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de chemare în judecată, având ca obiect constatarea simulației actului de constituire a S.C. D. S.R.L. în sensul că asociatul real este reclamanta, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. și întervenîenta D. S.R.L., ca neîntemeiată. S-a respins cererea de intervenție în interesul reclamantei ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. și intervenienta D. S.R.L. au formulat apel, prin care au solicitat admiterea căii de atac și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

De asemenea, prin același act procesual a fost formulată și o cerere de intervenție accesorie de către E. S.R.L. prin care s-a solicitat admiterea acesteia.

S-a solicitat și admiterea cererii de sesizare a CJUE pentru a se stabili existența instituției derogării de la obligativitatea publicării datelor personale ale apelantei-reclamante pentru intervalul iunie 2005- iulie 2013 în legătură cu calitatea acesteia de asociat unic și administrator al S.C. D. S.R.L..

De asemenea, apelanta A. a depus o cerere precizatoare, prin care a solicitat anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât prima instanță a soluționat cererea de intervenție accesorie Iară a mai dispune cu privire la admiterea în principiu, conform art. 64 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 435 A din 16 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. și apelanta-intervenientă D. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1905/21.10.2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a Vi-a Civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata B..

Totodată, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta E. S.R.L., ca nefondată.

Împotriva deciziei nr. 435 A din 16 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. și întervenientele D. S.R.L. și E. S.R.L. au formulat recurs, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, casarea sentinței civile nr. 1905/21.10.2020, pronunțată de Tribunalul București, cu reținerea cauzei spre rejudecare în fond.

Recurenții au susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 67 alin. (1), (3) și 5 din Legea nr. 31/1990, republicată, față de împrejurarea că punctul de plecare al dosarului pendinte l-au constituit exclusiv notificările expediate de pârâta B. la 14.11.2014, în raport de care organele judiciare au constatat legalitatea operațiunii distribuirii și încasării dividendelor pe anul 2013 de către reclamantă, dividende încasate ca profit, obținut în referire la intervenienta D. S.R.L., aspect care a intrat în autoritate de lucru judecat, potrivit art. 28 alin. (1) C. proc. pen.., în cadrul soluțiilor de clasare luate în dosarul nr. x/2016.

De asemenea, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 73 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990: administratorii sunt răspunzători față de societate pentru existența reală a dividendelor plătite, aspect care a intrat în autoritate de lucru judecat, potrivit art. 28 alin. (1) C. proc. pen.., în cadrul soluțiilor de clasare luate în dosarul nr. x/2016 față de împrejurarea că recurenta, prin existența specimenului bancar de a opera pe contul D. S.R.L., care a fost dat încă din 29.06.2005, și-a încasat în mod legal dividendele în calitatea acesteia de persoană fizică, asociat unic al acestei societăți, pentru perioada de profit 29.06.2005 - 8.07.2013, având în vedere că datele de identificare ale recurentei sunt incluse pe formularul bancar al societății la 29.06.2005.

Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, față de împrejurarea că pârâta B. prin notificările din 14.11.2014 a solicitat recurenților contravaloarea dividendelor pe anul 2013, ca profit obținut de D. S.R.L., or organele judiciare au stabilit cu putere de lucru judecat, în dosarul nr. x/2016, că pretențiile pârâtei (în calitate de moștenitoare a defunctului C.), de a i se acorda dividendele societății indicate pe anul 2013, sunt aspecte de natură civilă, iar nu penală.

Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, față de împrejurarea că, odată cu expedierea notificărilor din 14.11.2014 de către pârâta B., în referire la pretenția de a i se cuveni dividendele pe anul 2013, pe motiv că ar fi moștenitoarea defunctului C., aceasta avea obligația să își exercite dreptul de opoziție, sens în care, în mod greșit, instanța de apel a respins prescripția dreptului de a face opoziție la încasarea dividendelor de către recurentă.

S-a arătat că se are în vedere aspectul juridic, potrivit căruia (odată ce i s-a recunoscut recurentei, chiar de către organul judiciar, legalitatea operațiunii de distribuire și încasare a acestor dividende), chiar prin efectul legii, respectiv art. 67 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990, i s-a recunoscut acesteia calitatea de asociat al D. S.R.L., întrucât recurenta a încasat dividendele pe anul 2013, exclusiv în considerarea calității de asociat al acestei societăți la momentul 2013.

Prevederile art. 67 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, nemodificate din 29.06.2005 până în 17.11.2022, au fost invocate față de imprescriptibilitatea dreptului de a cere existența simulației privind calitatea de asociat a recurentei în cadrul D. S.R.L.

Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1236 alin. (2) C. civ., întrucât chiar organele judiciare au stabilit că distribuirea și încasarea dividendelor pe anul 2013, operațiune efectuată exclusiv de recurenta A., s-a făcut în mod legal, ceea ce îi conferă acesteia recunoașterea calității de asociat în cadrul D. S.R.L. Astfel, este exclusă orice cauză ilicită a simulației, așa cum, în mod greșit, a reținut instanța de apel că ar fi urmărit reclamanta prin inițierea dosarului pendinte.

Obiectul dosarului nr. x/2018 vizează activitatea dnei A. în contextul ocupării unui loc de muncă/prestării de servicii cu generare de venituri în patrimoniul operatorului economic D. S.R.L., pentru perioada 29.06.2005-8.07.2013, munca prestată fiind cea de administrator și asociat.

Veniturile pentru munca prestată de către recurenta-reclamanta A., în perioada 29.06.2005-8.07.2013, au fost încasate cu data certă 7.11.2013 de către aceasta, sub forma dividendelor, iar organele judiciare au admis legalitatea operațiunii, conform ordonanței de clasare din 4.09.2017 dosar x/2016, care a vizat faptele reglementate în art. 272 alin. (1) lit. (b) și art. 280

1

din Legea nr. 31/1990. Față de aceste fapte au fost adoptate soluțiile de clasare care nu au fost contestate de către intimata B., în conformitate cu normele de procedură penală, indicându-se înscrisul nr. 4235/VIII-l din 23.12.2020 în referire la dosarul menționat.

Astfel, față de legalitatea operațiunii privind distribuirea și încasarea dividendelor pe anul 2013, de către recurenta reclamanta A., sunt incidente prevederile art. 67 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990, respectiv, recunoașterea calității de asociat prin efectul legii. încasarea dividendelor atestă calitatea de asociat pentru recurenta-reclamanta în cadrul D. S.R.L., conform declarației informative 205, unde la tip de venit încasat este indicat codul (08) aferent venituri din dividende.

În plus, legalitatea operațiunii privind distribuirea și încasarea dividendelor pe anul 2013, de către recurenta-reclamanta A. atestă că sunt incidente și prevederile art. 73 alin. (1) litera (b) din Legea nr. 31/1990, și anume calitatea de administrator pentru recurenta-reclamanta în cadrul D. S.R.L., în sensul că distribuirea în mod legal a dividendelor pe anul 2013 către asociatul A. s-a făcut de către administratorul A. care avea dreptul de a opera pe contul societății încă din 29.06.2005, conform specimenului bancar de la F..

Ca atare, recunoașterea muncii prestate de către recurenta-reclamanta în cadrul D. S.R.L., pe perioada 29.06.2005-8.07.2013, este solicitată a fi materializată prin intervenirea simulației. Această recunoaștere poate fi solicitată oricând, fiind reglementată în dreptul intern imprescriptibilitatea dreptului de a recunoaște munca de asociat și administrator, cu generare de venituri, prestată în cadrul unui operator economic (înregistrat în prealabil la O.N.R.C.).

În plus, s-a arătat că, în mod explicit, statul român prin intermediul notificării nr. x/27.09.2018, transmisă Comisiei Europene a indicat că în dreptul intern este recunoscută existența de sine stătătoare a unui paragraf (4), asociat în mod unic articolului 88 din Regulamentul general 679/2016, prin care, inclusiv, munca prestată efectiv de administrator și asociat în cadrul unui operator economic este supusă monitorizării organelor fiscale pentru a verifica legalitatea veniturilor încasate din dividende și evidențierea acestora în contabilitatea operatorului economic.

În sensul aplicării directe în dreptul intern a prevederilor Regulamentului Uniunii nr. 679/2016, recurenții au indicat notificarea nr. 8008/27 septembrie 2018 care a fost transmisă către Comisia Europeană, prin intermediul Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeana, în care s-a arătat că în dreptul intern, în aplicarea prevederilor Regulamentului Uniunii au fost adoptate Legea nr. 129/2018 și Legea nr. 190/2018.

Recurenții au evidențiat, în mod expres, dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 190/2018:

"În cuprinsul prezentei legi sunt, de asemenea, aplicabile definițiile prevăzute la art. 4 din Regulamentul general privind protecția datelor."

Odată cu cererea de recurs, recurenții au formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României ce vizează excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 83 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. și a sintagmei "nefiind aplicabile dispozițiile C. proc. civ. referitoare la suspendarea procesului" din cuprinsul prevederilor art. 55 din Legea nr. 47/1992.

Recurenții au solicitat cheltuieli de judecată constând în taxele de timbru achitate în faza de judecată a recursului și în faza de judecată a apelului.

Intimata-pârâtă B. nu a depus întâmpinare.

Prin încheierea din 24 mai 2023 s-a dispus comunicarea raportului privind admisibilitatea, în principiu, a recursului, iar prin încheierea din 10 octombrie 2023, constatând că raportul întocmit în cauză nu a analizat recursul și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., instanța a dispus suplimentarea raportului sub acest aspect.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul completat a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a-și exprima poziția procesuală prin depunerea unui punct de vedere, în scris, la raport.

Recurentele au formulat puncte de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 12 decembrie 2023, în complet de filtru, fără citarea părților.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., în raport de excepția nulității, pe care o va analiza cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l anula, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurenți se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Trebuie menționat că instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurenții, deși formal au încadrat criticile în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recursul nu face referiri la considerentele deciziei atacate și nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate

Raportat la susținerile din memoriul de recurs, în sensul că, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 61 alin. (1), art. 62 alin. (1), art. 67 alin. (1), (3) și (5), art. 73 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 și art. 1236 alin. (2) din C. civ., Înalta Curte reține că aceste texte legale sunt invocate pur enunțiativ, deoarece recurenții nu au adus argumente care să susțină motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ignorând specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici de nelegalitate care să vizeze decizia instanței de apel.

Astfel, invocând în mod formal pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., în sensul că au fost încălcate dispoziții din Legea societăților și C. civ., recurenții au dedus judecății aspecte de netemeinicie, criticile acestora vizând încasarea dividendelor și calitatea recurentei A. de asociat al D. S.R.L. în raport de soluțiile de clasare pronunțate în dosarul nr. x/2016, fără nicio legătură cu considerentele reținute de instanța de apel care a motivat faptul că apelanții nu au făcut dovada existenței actului secret, nefiind îndeplinită o condiție fundamentală a simulației.

Prin urmare, o mare parte din criticile recurenților vizează, de altfel, probele administrate și situația de fapt, precum și texte de lege care nu au fost evocate prin motivele de apel, astfel încât situațiile reglementate de acest text legal nu se regăsesc în criticile formulate, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului, recurenții s-au rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la soluția instanței de apel fără a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Prin urmare, având în vedere că susținerile formulate de recurenți nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 489 alin. (2) din același cod, va dispune anularea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. și de recurentele-interveniente D. S.R.L. și E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 435 A din 16 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Totodată, având în vedere că efectele admiterii excepției nulității căii de atac se răsfrâng asupra întregului proces, inclusiv asupra excepțiilor, incidentelor procedurale sau altor cereri formulate de părți și au drept consecință excluderea lor din analiză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că examinarea cererii recurenților de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. și a sintagmei "nefiind aplicabile dispozițiile C. proc. civ. referitoare la suspendarea procesului" din cuprinsul prevederilor art. 55 din Legea nr. 47/1992, nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. și de recurentele-interveniente D. S.R.L. și E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 435 A din 16 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2023.