ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 637/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 29 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se constate caracterul ilicit al faptei deduse judecății, săvârșită de pârât prin reprezentanții săi legali, de natură a angaja răspunderea civilă delictuală a acestuia, întrucât imaginea publică a reclamantului a fost denigrată, prin blocarea accesului său ca elev al pârâtei, atât la deschiderea anului școlar 2017-2018, în ziua de 11.09.2017, ora 09:00, când au asistat la această situație jenantă, umilitoare, în fața unității de învățământ, situată în București, str. x, elevi ai liceului, părinții și rudele acestora, invitați, vizitatori, etc., care intrau și ieșeau din sediul pârâtului, cât și prin neînscrierea sa abuzivă în clasa a XII-a, pe tot parcursul anului școlar 2017-2018 (având în vedere că a studiat timp de 15 ani la respectiva unitate de învățământ), fiindu-i afectate demnitatea, onoarea, reputația, cu consecința știrbirii renumelui, stimei, respectului, prețuirii și considerației de care se bucura în societate, reclamantul fiind o persoană publică; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune morale în cuantum de 1.000.000 RON și a cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată în primă instanță de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 2442 din 29 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondată, acțiunea. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel București Prin încheierea din 25 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea apelantului-reclamant de completare a probei testimoniale cu audierea martorilor indicați în răspunsul la întâmpinare, ca fiind tardiv formulată. Prin încheierea 24 septembrie 2019 a fost respinsă suplimentarea probei testimoniale cu martora C.. Prin decizia civilă nr. 1496A din 22 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul.

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei și a încheierilor din 25 iunie 2019 și 24 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A.. Recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei împreună cu cele două încheieri de ședință, cu consecința rejudecării pricinii și admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, a solicitat casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel. A criticat reclamantul decizia și încheierile instanței de apel, în esență, sub următoarele aspecte: Cu referire la încheierile din 25 iunie 2019 și 24 septembrie 2019, recurentul a arătat că, prin cererea de apel, a solicitat încuviințarea unor probe, constând în înscrisuri și martori, iar prin răspunsul la întâmpinare a reiterat această cerere, indicând martorii propuși (secretara și directorul unității de învățământ); de asemenea, a solicitat încuviințarea și a altor probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri. Proba cu martori s-a impus pentru lămurirea unor aspecte legate de cererea de transfer, însă instanța de apel a respins solicitarea, cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2), art. 7, art. 476 și art. 254 din C. proc. civ.. Mai mult, necesitatea administrării probatoriului a reieșit din cercetarea judecătorească și nu a condus la amânarea cauzei, instanța de apel dispunând ca până la termenul din 24.09.2019 intimatul să depună înscrisurile solicitate de apelantul-reclamant. Or, a susținut recurentul, instanța de apel a respins nelegal proba cu martori, pe motiv că este tardiv formulată, argumentul privind nemenționarea numelor martorilor în cererea de apel neavând corespondent în dispozițiile art. 254 din C. proc. civ. Cu referire la decizia curții de apel, recurentul a criticat-o întrucât, pe de o parte, cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, iar, pe de altă parte, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, prin aceea că s-a reținut greșit situația de fapt în raport cu ordinea cronologică a hotărârilor judecătorești. Dezvoltând aceste motive de recurs, reclamantul a susținut că analiza instanței de apel trebuia raportată la situația de fapt aferentă anului școlar 2017-2018, respectiv 11.09.2017 - 25.05.2018, și examinate hotărârile judecătorești definitive și executorii pronunțate în acest interval de timp, fără a se raporta la decizia nr. 3030/20.09.2018, în care s-a reținut că cererea reclamantului nu mai are obiect, deoarece a fost pronunțată când era student și promovase examenul de bacalaureat. În opinia recurentului, s-a reținut, în mod nelegal, că a operat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3030/2018, în condițiile în care aceasta a fost pronunțată la 20.09.2018, fiind definitivă după ce s-a încheiat anul școlar 2017-2018. A mai susținut recurentul că instanța de apel nu a analizat înscrisurile în ordine cronologică, în condițiile în care existau hotărâri judecătorești definitive și executorii, respectiv decizia nr. 3504A/2017 lămurită prin decizia nr. 1037/23.03.2018, pronunțate în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului București, prin care s-a dispus înscrierea reclamantului în clasa a XII-a la B., anul școlar 2017-2018, până la soluționarea dosarului de fond (dosar soluționat definitiv la 20.09.2018, după ce a promovat bacalaureatul și a devenit student), fiind evident refuzul pârâtului de a pune în executare hotărârea până la încheierea anului școlar. Instanța de apel a reținut în mod nelegal că reclamantul "nu mai avea calitatea de elev al intimatei, motiv pentru care apelantul nu avea niciun drept să aibă acces în incinta școlii și niciun drept de a participa la festivitatea de deschidere a anului școlar", fără a face referire la cele două decizii nepuse în executare până la 25.05.2018, când s-a încheiat anul școlar 2017-2018. Mai mult decât atât, s-a considerat greșit și că la data de 11.09.2017 acesta nu era elevul intimatului, în condițiile în care dispozițiile legale în domeniu sunt clare. Astfel, la 11.09.2017 când s-a înscris la liceu, recurentul era elevul intimatului, conform Ordinului MENCS nr. 5079/2016, iar la această dată, nu exista nicio hotărâre definitivă, iar dosarele se aflau pe rolul instanțelor de judecată. A mai arătat recurentul că instanța de apel nu a reținut situația de fapt, în ordine cronologică, astfel cum a fost expusă de către acesta la paginile 5-8 din memoriul de recurs, în cuprinsul cărora au fost redate detalii vizând situația de fapt, raporturile cu unitatea de învățământ, precum și litigiile părților, afirmând că o serie de aspecte nu au fost lămurite întrucât a fost respinsă proba cu martori. S-a apreciat greșit, în opinia recurentului, și faptul că imaginea sa publică nu a avut de suferit, în condițiile în care s-a reținut că erau multe persoane la sediul liceului, la începerea anului școlar. O altă critică se grefează pe reținerea greșită că reclamantul nu a administrat un "probatoriu pertinent, prin care să dovedească veridicitatea afirmațiilor", în condițiile în care nici nu avea cum să probeze susținerile, din moment ce i-a fost respinsă proba cu martori. În virtutea rolului activ, instanța de apel ar fi trebuit să pretindă intimatului să depună înregistrarea video de la poarta principală a liceului, din ziua de 11.09.2017, în raport de apărarea acestuia. În continuare, recurentul a susținut că instanța de apel a omis să răspundă motivelor de apel III și IV, nu s-a pronunțat cu privire la apărările sale, astfel că nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil. Instanța de apel a rupt echilibrul impus de principiul egalității armelor, câtă vreme reclamantul nu a obținut o "satisfacție echitabilă", întrucât s-a omis a fi analizate motivele de apel și toate apărările sale, contrar art. 6 din Convenția Europeană. Sub o ultimă critică, recurentul a susținut că în mod greșit curtea de apel a reținut că acesta nu a probat condițiile răspunderii civile delictuale. Invocând dispozițiile art. 72 alin. (1), (25)2, 253, 1349, 1357 și urm., art. 1381, 1385,1386 din C. civ., recurentul a afirmat că a dovedit toate elementele răspunderii civile delictuale, arătând că există o faptă ilicită comisivă, săvârșită prin atitudinea pârâtei de a-l discredita în fața celor care se aflau în fața liceului precum și a prietenilor, rudelor și a vecinilor săi care au auzit de acest incident, prin care s-a lăsat impresia ca ar fi un "infractor". În privința prejudiciului, acesta este cert, nu a fost reparat și este unul nepatrimonial, ca urmare a știrbirii reputației din cauza acțiunii desfășurate în spațiul public. Fiind neșcolarizat, acesta a fost nevoit să se transfere tranzitoriu la Liceul Teoretic "D.", peste voința sa, și astfel să plece dintr-un colectiv în care era integrat de 15 ani, lucru care i-a afectat viitorul, întrucât schimbarea a survenit în an terminal și nu s-a putut integra în alt sistem de învățământ, cu o altă programă și un alt stil de învățământ și de pregătire. A arătat recurentul că a întreprins toate demersurile legale pentru a fi soluționată situația pe cale amiabilă, înainte de începerea anului școlar, astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului. Însă, în opinia recurentului, intimatul a refuzat cu rea-credință punerea în executare a deciziei nr. 3504A/2017, în care au fost constatate de către Tribunalul București abuzurile la care a fost supus, lucru care i-a afectat imaginea publică. În condițiile în care hotărârea judecătorească trebuia pusă în aplicare până la terminarea anului școlar, respectiv 25.05.2017, refuzul intimatului de a se conforma unei hotărâri judecătorești definitive și executorii încalcă dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Chiar dacă nu avea un contract, reclamantul trebuia să fie înscris de drept în clasa a XII-a la B., conform deciziilor nr. 3504A/2017 și nr. 1037/2018 și a legislației în vigoare, deoarece promovase clasa a XI-a la această unitate de învățământ. Refuzul intimatului contravine și deciziilor Curții Constituționale nr. 972/2012 și 460/2013, în care se statuează în sensul că "a lipsi o hotărâre definitivă și irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept și o obstrucționare a bunei funcționări a justiției.’’ În privința vinovăției, s-a susținut că vătămarea deosebit de gravă produsă este una ireversibilă, deoarece anul școlar s-a încheiat pentru cei din clasa a-XII-a la 25.05.2018, iar intimatul a refuzat să-și îndeplinească obligațiile stabilite printr-un titlu executoriu, ce vizează respectarea dreptului reclamantului de a studia la o unitate de învățământ particulară pentru care a optat, conform art. 2 alin. (1) din Legea învățământului nr. 1/2011. Mai mult decât atât, intimatul a declanșat o acțiune care s-a desfășurat la stradă, cu intenția vădită de a-l denigra în mod public, prin blocarea accesului ca elev, atât la deschiderea anului școlar, cât și prin neînscrierea abuzivă în clasa a XII-a. A existat și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, în mod evident fapta comisivă a intimatului determinând prejudiciul moral și personal suferit de reclamant.

Apărările formulate în cauză Intimatul B. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a arătat, în ceea privește încheierea din 25.06.2019, că soluția de respingere a solicitării de audiere a martorilor C., E., F. și G. a fost justificată de instanța de apel în raport de faptul că aceste probe nu au fost cerute prin cererea de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 470 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 470 alin. (4) din C. proc. civ. În ceea privește încheierea din 24.09.2019, termen la care a fost audiat singurul martor propus de recurent prin cererea de apel, H., cererea recurentului de suplimentare a probatoriului cu martorul C., pentru a se stabili data la care au fost comunicate acestuia o serie de înscrisuri privind transferul, a fost respinsă de instanța de apel ca nefiind concludentă, pertinentă și utilă cauzei, în condițiile în care pretențiile deduse judecății au ca izvor două fapte ilicite pretins săvârșite de intimat, respectiv așa-zisa blocare a accesului în ziua de 11.09.2017 și neînscrierea în clasa a XII-a în anul școlar 2017-2018. În ceea privește decizia civilă nr. 1496A/2019, instanța de apel a procedat, similar primei instanțe, la o analiză a îndeplinirii cerințelor legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în raport de faptele ilicite invocate de recurent. Pe cale de consecință, a concluzionat că sunt neîntemeiate pretențiile deduse judecății prin acțiune.

Procedura de filtru Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30 ianuarie 2020 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. Raportul întocmit în cauză a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 10 decembrie 2020 recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen, pentru soluționarea pe fond a căii de atac, la 25 februarie 2021, termen preschimbat pentru data de 11 martie 2021. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. II.1. Asupra legalității încheierilor de ședință din 25 iunie 2019 și 24 septembrie 2019 Fiind încheieri premergătoare preparatorii, controlul de legalitate al acestora era susceptibil a fi realizat odată cu recursul exercitat împotriva deciziei instanței de apel, potrivit art. 494 raportat la art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. Examinând, în consecință, recursul reclamantului, încadrabil în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., din perspectiva încălcării principiilor și a regulilor de drept în materie de probațiune, consacrate de art. 7, art. 22 alin. (2), art. 254 și art. 476 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile de nelegalitate prin care, în esență, s-a susținut greșita respingere a probei cu martori, solicitată în faza de judecată a apelului. Pornind de la rolul activ al judecătorului în materie de probațiune, astfel cum este conturat de dispozițiile art. 22, art. 254 alin. (5) și art. 479 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere că, într-adevăr, dreptul reclamantului-apelant de a formula critici de netemeinicie, adică de a contesta modul în care prima instanță a stabilit situația de fapt, nu ar fi putut fi exercitat în mod efectiv dacă invocarea acestor motive nu ar fi fost însoțită și de posibilitatea de a dovedi în fața instanței de apel susținerile formulate prin cererea de apel. De altfel, și instanța de contencios al drepturilor omului, într-o bogată jurisprudență (cu titlu de exemplu, cauza Albina c. României, cauza Virgil Ionescu c. României), a reținut că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică dacă se procedează la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probatoriu ale părților. În cauză, prin încheierea de ședință din 25 iunie 2019, cu referire la măsura vizată de criticile recurentului, a fost încuviințată proba cu martorul I., propusă prin cererea de apel de către reclamantul-apelant, și respinsă ca tardivă, în raport de dispozițiile art. 470 alin. (1) lit. d) și alin. (4) din C. proc. civ., solicitarea de audiere a altor 3 martori, propuși prin răspunsul la întâmpinarea intimatului-pârât, iar nu prin cererea de apel cum era corect. Prin încheierea de ședință din 24 septembrie 2019 i-a fost respinsă reclamantului-apelant solicitarea de completare a probei testimoniale, cu audierea martorei C. (secretara unității de învățământ), întrucât mijlocul de probă nu a fost apreciat ca fiind util pentru soluționarea cauzei, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată. Reproșând instanței de apel caracterul pretins nelegal al măsurii de respingere a solicitării de completare a probei testimoniale, recurentul argumentează că, pe de o parte, proba a fot propusă prin răspunsul la întâmpinare, iar, pe de altă parte, necesitatea administrării a rezultat din dezbateri și nu ar fi condus la amânarea judecății. Construcția argumentativă propusă de recurent ignoră, însă, regulile comune și speciale în materie de propunere și încuviințare a probelor în apel, prevăzute de art. 254-258, art. 470, art. 478 alin. (2) și art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., sub aspectul termenului imperativ stabilit pentru propunerea probelor și al sancțiunii decăderii, incidentă în caz de nerespectare a acestuia. Ca atare, deplin legal a reținut instanța de apel sancțiunea decăderii reclamantului-apelant din dreptul de a propune suplimentarea probei cu martori, în contextul în care mijlocul de probă nu a fost propus în condițiile prescrise de art. 478 alin. (2) teza I din C. proc. civ., prin cererea de apel, ci mai târziu, prin răspunsul la întâmpinare, iar partea adversă s-a opus, invocând sancțiunea decăderii. Pe de altă parte, teza susținută de recurent, privitoare la aplicabilitatea situațiilor de excepție, care permit depășirea termenului prevăzut de lege în cazurile în care necesitatea suplimentării probei testimoniale ar fi rezultat din dezbateri, ori administrarea acesteia nu ar fi condus la amânarea judecății apelului, Înalta Curte are a observa că aceasta a fost examinată de curtea de apel, cu garantarea efectivității principilor fundamentale ale procesului civil, precum legalitatea, dreptul la apărare, contradictorialitatea și rolul judecătorului în aflarea adevărului, consacrate de art. 7, 13, 14 și 22 din C. proc. civ. Aceasta întrucât, teza probatorie a vizat stabilirea contextului factual în care s-a realizat comunicarea către reclamant a unor înscrisuri privitoare la transferul la o altă unitate de învățământ, iar curtea de apel, raportându-se la obiectul probei și la cel al judecății, a apreciat că nu este utilă pentru soluționarea apelului completarea probei testimoniale. Așadar, măsura criticată este consecința aprecierii instanței de prim control judiciar asupra caracterului îndestulător al probatoriului dosarului, pentru lămurirea în întregime a procesului. Prin urmare, raționamentul logico-juridic care a fundamentat o atare concluzie intră în domeniul procesului de apreciere a probatoriului încuviințat și administrat în fazele procesuale anterioare, astfel că, în chip firesc, iese din sfera controlului de legalitate permis instanței de recurs. În alți termeni, Înalta Curte are a conchide că măsurile dispuse prin încheierile premergătoare preparatorii, în sensul respingerii solicitării de completare a probei cu martori, au fost date cu respectarea întocmai a regulilor procesuale în materie de probațiune, anterior analizate, motivul de recurs fiind nefondat. II.2. Asupra legalității deciziei atacate Recursul reclamantului este încadrabil în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., criticile concrete de nelegalitate putând fi structurate și sintetizate astfel: nemotivarea hotărârii; nesocotirea succesiunii logice firești a efectelor hotărârilor judecătorești pronunțate în alte două litigii anterioare purtate între părți, în sensul aplicării eronate a efectului autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2017 și al greșitei neaplicări a efectului executoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2017; reținerea greșită a neîndeplinirii condițiile legale privitoare la antrenarea răspunderii civile delictuale a unității de învățământ intimate. Cu titlu preliminar, Înalta Curte are în vedere că demersul judiciar declanșat de reclamantul A. urmărește, pe tărâmul acțiunii în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, obligarea pârâtului B. la plata daunelor morale pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat, pe de o parte, prin refuzul abuziv de a îl înscrie pe reclamant în clasa a XII-a, pe tot parcursul anului școlar 2017-2018, iar, pe de altă parte, prin denigrarea publică a acestuia produsă în ziua de 11.09.2017, când i-a fost blocat accesul, în calitate de elev, în curtea școlii, la festivitatea de deschidere a anului școlar, fiindu-i încălcat dreptul la respectarea demnității, onoarei și reputației. Cu referire la cele două litigii anterioare purtate între părți și finalizate cu hotărârile judecătorești enunțate în memoriul de recurs, în raport cu care recurentul susține că au fost examinate și reținute greșit efectele procesuale constând în autoritatea de lucru judecat și executorialitatea respectivelor hotărâri judecătorești, prezintă relevanță pentru examinarea criticilor recurentului aspectele expuse în cele ce succed. Astfel, la data de 10.08.2017, anterior începerii anului școlar de referință, 2017-2018, reclamantul a declanșat, simultan, două procese înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, care au format obiect al dosarelor civile nr. x/2017 și nr. y/2017 În primul proces, obiect al dosarului nr. x/2017, judecata s-a purtat în contradictoriu cu pârâtul B. și intervenientul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a avut ca obiect obligarea pârâtului la înscrierea reclamantului în anul școlar 2017-2018 în clasa a XII-a, precum și suplinirea acordului necesar pentru încheierea contractului de școlarizare. Acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 1543 din 19.02.2018, în ale cărei considerente s-au reținut, în esență, inexistența unei obligații legale sau contractuale de natura celei pretinse de reclamant și caracterul justificat al refuzului de a încheia un nou contract de școlarizare, ca urmare a neîndeplinirii standardelor educaționale minime impuse prin regulamentul intern, dreptul constituțional la învățătură fiind respectat prin aceea că reclamantul a putut opta pentru un transfer la Liceul Teoretic "D." din București, la data de 6.09.2017, anterior începerii anului școlar. Sentința primei instanțe a rămas definitivă prin decizia nr. 3030 A din 20.09.2018 a Tribunalului București, secția a IV a civilă, prin care s-a respins ca nefondat apelul reclamantului, cu motivarea că, în timpul judecării apelului, acesta absolvise deja clasa a XII-a la un alt liceu și era înscris la învățământul superior, urmând cursurile unei universități, astfel că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect. În cel de-al doilea proces, obiect al dosarului nr. x/2017, judecata s-a realizat în procedura ordonanței președințiale și a avut ca obiect dispunerea, până la rezolvarea în fond a litigiului anterior enunțat, a următoarelor măsuri vremelnice: obligarea pârâtului la înscrierea reclamantului în clasa a XII-a, în anul școlar 2017-2018; obligarea pârâtului să îi permită reclamantului accesul și să îi elibereze/reîncarce cardurile de acces în complex; obligarea pârâtului să încheie contractul de școlarizare pentru perioada 1.09.2017-31.08.2018. Cererea de ordonanță președințială a fost respinsă, în primă instanță, prin sentința civilă nr. 9280 din 06.09.2017, hotărârea fiind schimbată în parte prin decizia nr. 3504A din 20.10.2017 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în sensul admiterii în parte a cererii reclamantului și al obligării pârâtului "să înscrie pe elevul A. în clasa a XII-a în anul școlar 2017-2018 în cadrul B., să îi permită accesul și să îi elibereze/reîncarce cardurile de acces în complex, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017". Luând în examinare criticile recurentului aduse modalității în care instanța de apel a făcut aplicabilitatea celor două importante și distincte efecte procesuale ale hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile anterioare - autoritatea de lucru judecat și puterea executorie - Înalta Curte are a observa că, în esență, recurentul susține, în raport de prima faptă pretins ilicită și prejudiciabilă (neînscrierea abuzivă în clasa a XII-a pe tot parcursul anului școlar 2017-2018), că în mod greșit a reținut curtea de apel autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în litigiul de fond, rămasă definitivă ulterior încheierii anului școlar de referință, în vreme ce a fost ignorat cu desăvârșire efectul executoriu al hotărârii judecătorești pronunțate în litigiul judecat pe cale de ordonanță președințială și soluționat în favoarea sa, la scurt timp după începerea anului școlar. Criticile sunt nefondate. Astfel, potrivit art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte fondul procesului (…) are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată", iar conform alin. (4) al aceluiași articol "Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie". În speță, chestiunea litigioasă a neînscrierii reclamantului în clasa a XII-a a fost tranșată pe fond, în sensul reținerii refuzului justificat al unității de învățământ pârâte, printr-o hotărâre judecătorească care s-a bucurat de autoritate de lucru judecat provizorie încă de la pronunțare, moment plasat temporal în interiorul anului școlar de referință (sentința nr. 1543/19.02.2018), iar acest efect al lucrului judecat s-a consolidat ulterior, în calea de atac a apelului (decizia nr. 3030A/20.09.2018), printr-o decizie dată, într-adevăr, după încheierea anului școlar, fără însă ca acest aspect să înlăture, în vreun fel, consecințele atașate în mod firesc acestor hotărâri judecătorești, din perspectiva dispozițiilor art. 430 și 431 din C. proc. civ. Pe de altă parte, în procedura sumară a ordonanței președințiale, recurentul-reclamant a beneficiat de o hotărâre executorie (decizia nr. 3504 A/20.10.2017), prin care s-a stabilit măsura provizorie a obligării la înscrierea acestuia în clasa a XII-a. Atributul executorialității a fost atașat acestei măsuri vremelnice, potrivit dispozițiilor art. 997 alin. (2) din C. proc. civ., încă de la momentul pronunțării, moment plasat în interiorul perioadei anului școlar, mai înaintea celui care marchează tranșarea fondului litigiului, printr-o hotărâre care se bucura de autoritate de lucru judecat provizorie. Însă, executorialitatea ordonanței președințiale nu poate fi, nicidecum, confundată cu autoritatea de lucru judecat, chiar și provizorie, distincția dintre cele două importante efecte procesuale ale hotărârilor judecătorești fiind unanim admisă în plan doctrinar și jurisprudențial. Or, potrivit dispozițiilor art. 1002 alin. (2) din C. proc. civ., ordonanța președințială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului. Ca atare, contrar susținerilor recurentului, măsura provizorie ordonată anterior tranșării pe fond a naturii și efectelor juridice ale refuzului manifestat de unitatea de învățământ pârâtă nu avea aptitudinea să înlăture autoritatea de lucru judecat (provizorie inițial, iar mai apoi consolidată prin soluția din apel) a hotărârii judecătorești prin care a fost dezlegat fondul dreptului afirmat, reținându-se caracterul legitim, justificat, al respectivului refuz și, în consecință, absența ilicității faptei imputate unității de învățământ. De altfel, același caracter executoriu este recunoscut de lege și în privința hotărârii nefavorabile de prima instanță obținută de reclamant în procedura ordonanței președințiale, anterior începerii anului școlar, plierea ambelor părți la executorialitatea sentinței nr. 9280/06.09.2017 fiind evidențiată de împrejurarea că, la aceeași dată, 06.09.2017, a fost solicitat transferul la o altă unitate de învățământ, iar reclamantul a fost înscris în clasa a XII-a, astfel cum rezultă din situația de fapt reținută de ambele instanțe de fond și care nu mai poate fi reevaluată în prezenta cale de atac. În egală măsură, decizia curții de apel, obiect al recursului de față, nu putea fi dată cu nesocotirea autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive anterioare (sentința nr. 1543/19.02.2018, definitivă prin decizia nr. 3030A/20.09.2018), relevanță prezentând, sub aspectul luat în analiză, numai chestiunea litigioasă tranșată definitiv, nu și poziționarea în timp a momentului rămânerii definitive în raport cu data încheierii anului școlar, cum pretinde fără temei recurentul. Prin urmare, curtea de apel în mod corect a realizat necesara corelare între efectele procesuale ale hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile anterioare ale părților, astfel încât criticile recurentului, subsumabile motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 7 din C. proc. civ. sunt vădit nefondate. Examinând, în continuare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., prin care se invocă pronunțarea deciziei instanței de apel, cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 72 alin. (1), (25)2, 253, 1349, 1357 și următoarele, art. 1381, 1385, 1386 din C. civ., Înalta Curte reține ca fiind neîntemeiate și aceste critici de nelegalitate. Recurentul-reclamant a reiterat, prin cererea de recurs, nemulțumirile supuse deja controlului judiciar anterior, referitoare la îndeplinirea tuturor condițiilor legate de antrenare a răspunderii civile delictuale, pe care însă curtea de apel le-a examinat în cadrul unui silogism judiciar expus corect și detaliat, fiind stabilită situația de fapt pe baza aprecierii probatoriului administrat (inclusiv proba testimonială) și aplicate normele de drept incidente, cu consecința respingerii cererii de obligare la plata daunelor morale. Astfel, instanța de apel a analizat susținerile și apărările părților referitoare la existența/inexistența faptelor ilicite reclamate și a concluzionat pe baza probelor administrate că nu este îndeplinită această condiție legală, în absența căreia nu s-a mai impus analizarea și a celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale, cerute a fi întrunite cumulativ. Cu referire la prima faptă pretins ilicită (neînscrierea în clasa a XII-a), curtea de apel a reținut corect efectul autorități de lucru judecat al hotărârilor pronunțate în litigiul de fond prin care s-a statuat definitiv asupra refuzului legitim al unității de învățământ pârâte de a-l înscrie pe reclamant în anul școlar 2017-2018. În egală măsură, a reținut corect corelația dintre cele două proceduri, din perspectiva prevederilor art. 1002 C. proc. civ., în sensul că ordonanța președințială nu are autoritate de lucru judecat față de hotărârile pronunțate în litigiul pe fondul dreptului. Tot astfel, în mod judicios a observat curtea de apel aspectul că efectele ordonanței președințiale au subzistat până la soluționarea definitivă a litigiului de fond și că ele nu mai pot fi opuse în litigiul pendinte, de vreme ce în faza judecării apelului exista deja o hotărâre definitivă prin care s-a tranșat caracterul refuzului, în care este obiectivată fapta pretins ilicită și prejudiciabilă imputată pârâtului-intimat. Cu referire la cea de-a doua faptă pretins ilicită (blocarea accesului la festivitatea de deschidere a anului școlar în ziua de 11.09.2017), curtea de apel a reținut, pe de o parte, că măsura a fost justificată de împrejurarea că reclamantul era deja înscris la o altă unitate de învățământ și că ordonanța președințială prin care i s-a recunoscut, vremelnic, accesul în unitatea de învățământ pârâtă a fost pronunțată ulterior deschiderii anului școlar, iar, pe de altă parte, a apreciat pe baza probatoriului dosarului că nu a fost dovedită pretinsa denigrare publică, de natură a afecta demnitatea, onoarea și reputația reclamantului. Criticile recurentului-reclamant tind, în realitate, la reaprecierea probelor și la schimbarea situației de fapt, aspecte care prezintă valențele unui veritabil control judiciar de temeinicie, incompatibil cu structura recursului. Mai mult decât atât, recurentul critică lipsa rolului activ al instanței de apel care nu a solicitat pârâtului-intimat să depună înregistrarea video de la poarta liceului, însă o atare critică de nelegalitate nu poate fi primită, în raport de prevederile art. 254 alin. (6) din C. proc. civ., care statuează în sensul că omisiunea instanței de a dispune din oficiu completarea probelor sau administrarea unor probe noi nu poate fi sancționată în căile de atac. În strânsă legătură cu analiza motivelor de nelegalitate evocate anterior, Înalta Curte apreciază că sunt, de asemenea, nefondate și criticile vizând nemotivarea hotărârii curții de apel, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. Se cuvine a aminti că motivarea hotărârii judecătorești este supusă atât exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cât și principiilor jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, ca atare, trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, fiind de esența hotărârii, înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar. Înțeleasă ca un silogism judiciar de natură a explica și fundamenta hotărârea pronunțată, motivarea nu poate, însă, avea semnificația unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părților care sprijină fiecare capăt de cerere/critică din calea de atac, fiind unanim recunoscut aspectul potrivit cu care motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de volum, ci una de conținut, de substanță. În cauză, ca instanță de prim control judiciar, curtea de apel era ținută a verifica, potrivit art. 479 din C. proc. civ., în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță și, în consecință, a realiza un examen propriu al criticilor apelantului și al apărărilor părților, precum și al tuturor elementelor esențiale ce i-au fost supuse verificării. Or, așa cum rezultă cu forța evidenței din considerentele expuse în cele ce preced, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului, faptul că decizia curții de apel respectă exigențele referitoare la claritatea, precizia, consecvența și, în final, la necontradictorialitatea motivării, cuprinzând un răspuns specific și explicit la motivele de apel, astfel că instanța de recurs a putut realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită. Contrar susținerilor recurentului, curtea de apel a răspuns motivelor de apel III și IV. În esență, aceste motive de apel se referă la aprecierea probatoriului (înscrisuri și declarația martorului J.), la afectarea imaginii publice în calitatea sa de sportiv de înaltă performanță, precum și la efectele hotărârilor judecătorești date în procedura execuțională a titlului executoriu constând în ordonanța președințială pronunțată la 20.10.2017. Reamintind considerentul de principiu potrivit cu care motivarea unei hotărâri judecătorești nu poate avea semnificația unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părții care sprijină o critică din apel, Înalta Curte are în vedere că, în cauză, curtea de apel a răspuns și motivelor de apel anterior evocate, în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, prezentate la pag. 19 (paragraful final dedicat situației de fapt), pag. 20 (paragraful final, teza a doua) și pag. 21-22 (partea dedicată evaluării probatoriului, realizată prin aprecierea individuală și de ansamblu a mijloacelor de probă administrate în proces). Celelalte nemulțumiri din memoriul de recurs, cu referire la condițiile răspunderii delictuale, reprezintă fie critici invocate pur formal, în sensul că nu sunt arătate nemulțumiri concrete cu privire la decizia recurată care să poată fi încadrabile în vreun motiv de nelegalitate, fie critici ce aduc în discuție împrejurări de fapt stabilite pe baza aprecierii mijloacelor de probă, aspecte care, după cum s-a arătat deja, prezintă valențele unui veritabil control judiciar de temeinicie, incompatibil cu structura recursului. Pentru toate considerente expuse, reținând că sunt neîntemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., în baza art. 496 din același cod, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant. În absența dovezilor privitoare la cheltuielile de judecată suportate de intimatul-pârât în faza procesuală a recursului, solicitarea cu acest obiect urmează a fi respinsă, conform dispozițiilor art. 452 din C. proc. civ.