ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1630/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 07.03.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar al Municipiului București, B., Liceul Teoretic "C.", Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, Consiliul Local al Sectorului 6 și Ministerul Educației Naționale, să se constate că a fost victima unei fapte de discriminare, prin neluarea măsurilor reprezentând adaptări rezonabile față de dizabilitatea sa, precum și obligarea pârâților la plata sumelor de 56.806 euro, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății efective, cu titlu de daune materiale, reprezentând taxele de școlarizare pentru perioada 2015 - 2019 și 20.000 euro, cu titlu de daune morale. Reclamantul și-a fundamentat pretențiile pe prevederile cuprinse în O.G. nr. 137/2000, Legea nr. 221/2010, Legea nr. 448/2006, Legea nr. 221/2004, Hotărârea nr. 1251/2005, H.G. nr. 1437/2004. La termenul din 21.11.2018, tribunalul a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului Local al Sectorului 6 București.

Hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual. Prin sentința civilă nr. 793/18.04.2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, inadmisibilității acțiunii în constatare față de prevederile art. 35 din C. proc. civ., inadmisibilității acțiunii față de prevederile art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și autorității de lucru judecat; a respins cererea formulată în contradictoriu cu Consiliul Local al Sectorului 6 București, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea formulată de reclamantul D. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, B., Liceul Teoretic "C.", Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector sector 6 și Ministerul Educației Naționale, ca prescrisă. Prin decizia civilă nr. 292 A/27.03.2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins apelul formulat de apelantul - reclamant, ca nefondat. Prin decizia civilă nr. 875/14.04.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul D. împotriva deciziei civile nr. 292 A din 27 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Decizia pronunțată de instanța de apel, în rejudecare. Prin decizia civilă nr. 1859A din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis apelul formulat de reclamantul D. împotriva sentinței civile nr. 793/18.04.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a anulat, în parte, sentința civilă apelată în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Liceul Teoretic "C.", Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Ministerul Educației Naționale. Rejudecând, Curtea de Apel a respins cererea formulată în contradictoriu cu acești pârâți, ca neîntemeiată; a menținut dispozițiile sentinței civile apelate referitoare la excepția nulității cererii, inadmisibilității, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, autorității de lucru judecat, lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului Local Sector 6 București și prescripției dreptului material la acțiune în contradictoriu cu pârâtul B.. Curtea a obligat apelantul-reclamant la plata sumei de 2500 RON către intimatul pârât B., reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac formulată în cauză. Reclamantul D. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1859A din 22 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, criticând soluția pentru nelegalitate. În motivarea recursului, recurentul reclamant a invocat cazul de casare instituit de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. arătând că, în hotărârea atacată, instanța a concluzionat că nu ar exista o faptă de discriminare pentru că nu se poate reține un tratament diferențiat reclamantului în raport cu alți elevi aflați într-o poziție comparabilă. Cu toate acestea, instanța a citat practica Curții Europene a Drepturilor Omului și a reținut că, în hotărârea dată în cauza Thlimmenos vs. Grecia din 6 aprilie 2000, Curtea a concluzionat că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile". Recurentul reclamant a arătat că instanța de fond nu a analizat a doua situație posibilă de discriminare, și anume, exact pe cea aplicabilă în cauză, fără să argumenteze în fapt și în drept de ce nici a două formă de discriminare nu subzistă în cauză. În acest sens, recurentul reclamant a arătat că elevii școlii erau în situații diferite, reclamantul având cerințe educaționale speciale iar alți copii neavând aceste cerințe, astfel încât reclamantul trebuia tratat diferit pentru a nu fi discriminat și să i se permită să își exercite dreptul la educație în cadrul școlii, prin luarea adaptărilor rezonabile necesare, în speță, măsuri de instruire a profesorilor și măsuri împotriva dirigintelui condamnat penal. Recurentul reclamant a arătat că litigiul penal s-a finalizat definitiv în 2017 iar pârâții au rămas și în prezent în inacțiune față obligațiile pe care le au. Aceștia susțin în continuare profesorul condamnat penal pentru purtare abuzivă față de un elev cu cerințe educaționale speciale. Față de această atitudine recunoscută de instanță în hotărârea atacată, afirmația instanței că reclamantul ar fi putut reveni la liceu în sistemul de stat în perioada 2015 - 2019 este, de asemenea, contradictorie. Litigiul penal s-a finalizat în mijlocul acestei perioade, în 2017. În toate litigiile dirigintele a fost susținut de autorități, nu a fost sancționat în niciun fel și nici nu a fost oferit reclamantului recurent sprijin pentru a reveni în învățământul de stat deși acesta avea în continuare cerințe educaționale speciale și nevoie de adaptări rezonabile. Recurentul reclamant a arătat că instanța a enumerat în cadrul acestor adaptări eforturile făcute de părinții care au adus organizația Salvați copiii pentru o scurtă perioadă. Aceasta este o organizație neguvernamentală privată fără legătură cu obligațiile pe care le aveau pârâții față de elevii cu cerințe educaționale speciale și au venit fiind aduși de părinți, atât cât au fost primiți. Recurentul reclamant a susținut că instanța nu a motivat nici de ce a înlăturat a doua formă de discriminare reținută chiar de ea din practica Curții Europene a Drepturilor Omului și nici care sunt adaptările rezonabile aduse de pârâți începând din anul 2015 pentru ca recurentul reclamant să se poată întoarce în învățământul de stat. Din actele dosarului rezultă contrariul, și anume că aceeași situație ostilă recurentului reclamant s-a menținut în toată perioada pentru care se solicită prejudicii, 2015 - 2019 și până la condamnarea din 2017 a dirigintelui pentru purtare abuzivă și ulterior, când chiar în fața instanțelor de judecată, reprezentanții pârâților au negat problemele recurentului reclamant afirmând că nu are cerințe educaționale speciale ci este răsfățat și prost educat, fiind clar că nu există măsuri de adaptări rezonabile care să îi permită să se reîntoarcă la stat. În ceea ce privește analiza instanței privind curricula școlii la care a învățat recurentul reclamant, adică școala britanică, recurentul reclamant a considerat că aceste argumente sunt străine de natura cauzei. Pe de o parte, această școală este acreditată și funcționează legal în România, sistemul de învățământ britanic fiind unul din cele mai bune din lume, iar pe de altă parte, recurentul reclamant a fost împiedicat de discriminarea la care era supus în sistemul de stat prin neacordarea acelui tratament diferit la care avea dreptul ca elev cu cerințe educaționale speciale, față de copii aflați într-o situație diferită din punct de vedere al sănătății, neavând astfel de cerințe. Nu curricula constituia o piedică, ci fapta de discriminare, aspecte neanalizate de instanță. Recurentul reclamant a invocat cazul de casare instituit de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., arătând că instanța de apel a încălcat prevederile art. 2 alin. (3), (4) și 5 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare precum și art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități ratificată prin Legea nr. 221/2010 și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului. Recurentul reclamant a expus prevederile legale pretins încălcate și a invocat hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. Grecia din 6 aprilie 2000. Recurentul reclamant a arătat că instanța a stabilit în mod corect atât faptul că recurentul reclamant are cerințe educaționale speciale, a invocat decizia definitivă nr. 653/30.06.2021 din care rezultă că Liceul C. și Ministerul Educației nu și-au îndeplinit obligațiile, fără însă să aplice legislația menționată mai sus. Astfel, instanța a încălcat legislația privind sancționarea formelor de discriminare, neconstatând faptul că omisiunile pârâților în tratamentul aplicat recurentului reclamant reprezentau exact acele măsuri care îi permiteau să se bucure ori să își exercite, în condiții de egalitate cu ceilalți, toate drepturile și libertățile fundamentale ale omului, așa cum se exprimă și Convenția pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Aceste măsuri vizau omisiunea de a aplica un tratament diferit pentru persoane aflate în situații necomparabile, în sensul practicii Curții Europene a Drepturilor Omului. Recurentul reclamant și colegii fără cerințe educaționale speciale se află în situații diferite, el având nevoie de tratament diferit (adaptări rezonabile) pentru a putea beneficia de dreptul la educație. Recurentul reclamant a arătat că fapta dirigintelui de purtare abuzivă și atmosfera creată în școală datorită inacțiunii pârâților au constituit fapte de discriminare prevăzute de O.U.G. nr. 137/2000. Împrejurarea că nu au fost luate măsuri de sancționare a comportamentului abuziv al dirigintelui față recurentul reclamant și măsuri privind adaptări rezonabile în școală pentru minorul cu cerințe educaționale speciale, fiind chiar negată această situație, reprezintă un comportament care a creat o atmosferă intimidantă, degradantă, ostilă, care a continuat chiar în fața instanțelor de judecată în prezenta cauză și în cea soluționată irevocabil în care se nega diagnosticul iar recurentul reclamant era numit obraznic și needucat. Acest tratament nu a încetat niciodată pe parcursul studiilor liceale, până în 2019. În tot acest timp, nu au fost luate măsuri de către pârâți, perioada în care dirigintele a fost cercetat penal suprapunându-se chiar cu perioada pentru care se solicită prejudiciul în prezenta cauză (2015 - 2019, dirigintele fiind condamnat penal definitiv în 2017), niciun fel de măsuri și niciun fel de reparație nu a fost propusă recurentului reclamant, din contră, continuând negarea diagnosticului și a necesității măsurilor de adaptare rezonabilă. Nu au fost invocate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză. Recursul a fost comunicat intimaților Inspectoratul Școlar al Municipiului București, B., Liceul Teoretic "C.", DGASPC Sector 6, Consiliul Local al Sectorului 6 și Ministerul Educației Naționale, care au depus întâmpinări prin care au solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul B. a mai arătat și că recursul este inadmisibil, susținând că, în fapt, "motivarea invocării pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. lipsește din cererea recurentului".

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 07 martie 2023, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, ca neîntemeiată; a admis în principiu recursul declarat de reclamantul D. împotriva deciziei nr. 1859 A din 22 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie; a fixat termen de judecată la data de 17 octombrie 2023, ora 9:30, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Astfel cum s-a constatat prin decizia de casare pronunțată în cauză, obiectul cererii deduse judecății este reprezentat de obligarea pârâților la plata daunelor materiale, reprezentând taxele de școlarizare pentru perioada 2015 - 2019 și a daunelor morale în sumă de 20.000 euro, reclamantul susținând că prejudiciul a fost cauzat prin neluarea de către pârâți a măsurilor constând în adaptările rezonabile necesare față de dizabilitatea sa, pentru a-i oferi posibilitatea de a participa la cursuri în învățământul de stat. De asemenea, s-a constatat că recurentul-reclamant a invocat că faptul generator al prejudiciului pretins în cauză constă în nesocotirea de către pârâți a obligațiilor care le reveneau, în calitatea lor de autorități ale statului cu responsabilități în domeniul respectării dreptului la educație al elevului cu cerințe educaționale speciale, în vederea integrării acestuia în învățământul școlar de masă, precum și în acțiunile dirigintelui, B., calificate de către instanța penală ca reprezentând purtare abuzivă, în privința cărora a susținut că au fost tolerate și încurajate de către ceilalți pârâți. Anterior prezentului litigiu, recurentul reclamant a obținut repararea prejudiciului rezultat din aceeași situație de fapt, pentru perioada 2011 - 2015. Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2013 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, astfel cum aceasta a fost precizată, reclamantul D. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților B., Liceul Teoretic "C." și Ministerul Educației și Cercetării la plata sumei de 47.300 euro reprezentând daune materiale constând în taxe de școlarizare pentru perioada 2011 - 2015, prejudiciu generat de faptele pârâților care au concurat la afectarea dreptului la educație prin punerea acestuia în imposibilitatea de a beneficia de învățământul public gratuit, și la plata sumei de 20.000 euro reprezentând daune morale pentru aceleași fapte ilicite, care au concurat la afectarea demnității reclamantului sub aspectul stimei de sine și a dreptului la reputație în anul școlar 2010 - 2011. Prin sentința civilă nr. 2124/11.03.2016, Judecătoria sectorului 6 a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului iar prin decizia nr. 477 A/25.05.2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins apelul formulat de apelantul reclamant D. împotriva sentinței menționate. Prin decizia civilă nr. 653/30.06.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis recursul formulat de recurentul-reclamant D., a casat în parte decizia civilă atacată și, rejudecând, a admis apelul împotriva sentinței civile nr. 2124/11.03.2016 numai cu privire la intimații-pârâți Liceul Teoretic C. și Ministerul Educației și Cercetării, această sentință fiind schimbată în parte în sensul admiterii în parte a cererii și obligării pârâților Liceul Teoretic C. și Ministerul Educației și Cercetării, în solidar, la plata sumei de 23.333,5 euro către reclamant, în echivalent în RON la data plății, la cursul Băncii Naționale a României, cu titlu de daune materiale, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data pronunțării deciziei până la plata efectivă, și la plata sumei de 4000 RON daune morale, menținând dispozițiile deciziei recurate cu privire la intimatul-pârât B.. Instanța învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2013 a reținut că, prin săvârșirea faptelor ilicite reținute în cauză, a fost nesocotit dreptul la educație gratuită al reclamantului și a fost încălcată demnitatea acestuia, apreciind că pârâții Liceul Teoretic C. și Ministerul Educației și Cercetării au contribuit într-o proporție de 50 % la producerea prejudiciului. În prezenta cauză, instanța de apel a considerat că, dacă pentru perioada ciclului gimnazial s-ar putea susține săvârșirea de către pârâții Liceul C. și Ministerul Educației Naționale a unei fapte de discriminare prin împiedicarea reclamantului să urmeze cursurile unei școli de stat din cauza diagnosticului său, el fiind într-o poziție comparabilă cu ceilalți elevi, situația este diferită pentru perioada 2015 - 2019. În acest sens, instanța de apel a analizat reglementările legale privind admiterea în învățământul liceal de stat și a constatat că opțiunea înscrierii la o școală privată care nu urmează oferta educațională pliată pe cerințele Curriculum-ului Național pentru învățământul gimnazial a reprezentat o alegere personală a reprezentanților legali ai minorului, în condițiile în care aceștia au avut la dispoziție multiple posibilități în acest sens. În această situație, instanța de apel a considerat că reprezentanții legali ai reclamantului și-au asumat consecințele unei asemenea decizii în sensul că acesta nu va putea participa la procedura de admitere în învățământul liceal de stat atât timp cât structura anului școlar și etapele de școlarizare sunt complet diferite. În contextul expus, instanța de apel a considerat că, atât timp cât reclamantul nu a făcut dovada finalizării ciclului gimnazial și a îndeplinirii cerințelor de admitere la liceu prevăzute de metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat, respectiv susținerea evaluării naționale la sfârșitul clasei a VIII-a, acesta nu se află într-o situație comparabilă cu ceilalți elevi care urmează cursurile învățământului de stat la nivel liceal pentru a se pune problema aplicării de către pârâți a unui tratament diferențiat pe criteriul dizabilității sale și a producerii unui prejudiciu material sau moral în perioada 2015 - 2019. În privința modului în care instanța de apel a reținut existența faptei ilicite, recurentul reclamant a invocat cazul de casare instituit de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. arătând că instanța a concluzionat că nu ar exista o faptă de discriminare pentru că nu se poate reține un tratament diferențiat reclamantului în raport cu alți elevi aflați într-o poziție comparabilă, însă nu a analizat a doua situație posibilă de discriminare, cea aplicabilă în cauză. În acest sens, recurentul reclamant a susținut că instanța de apel nu a argumentat în fapt și în drept de ce nici a doua formă de discriminare nu subzistă în cauză. Protecția împotriva discriminării în exercitarea drepturilor prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost consacrată de art. 14 Convenție iar art. 1 din Protocolul nr. 12 extinde domeniul de aplicare al protecției împotriva discriminării la "orice drept prevăzut de lege". Prin urmare, acesta instituie o interdicție generală a discriminării [Savez crkava "Riječ života" și alții împotriva Croației, 2010, pct. 103; Sejdić și Finci împotriva Bosniei și Herțegovinei (MC), 2009, pct. 53] și un drept "autonom" de a nu fi discriminat. Expresia "discriminare directă" se referă la o "diferență de tratament între persoane aflate în situații similare sau aproape similare" și "se bazează pe o caracteristică sau o «situație» identificabilă" [Biao împotriva Danemarcei (MC), 2016, pct. 89; Carson și alții împotriva Regatului Unit (MC), 2010, pct. 61; D.H. și alții împotriva Republicii Cehe (MC), 2007, pct. 175; Burden împotriva Regatului Unit (MC), 2008, pct. 60], protejată de art. 14 din Convenție [Varnas împotriva Lituaniei, 2013, pct. 106; Hoogendijk împotriva Țărilor de Jos (dec.), 2005]. Astfel, această dispoziție impune ca persoanele aflate într-o situație similară să fie tratate la fel (ibid.). De asemenea, principiul menționat este încălcat și atunci când, fără nicio justificare rezonabilă și obiectivă, un stat nu aplică un tratament diferit persoanelor care se află în situații sensibil diferite. Argumentele recurentului reclamant vizează această din urmă situație, acesta arătând că elevii școlii erau în situații diferite, reclamantul având cerințe educaționale speciale iar alți copii neavând aceste cerințe, astfel încât reclamantul trebuia tratat diferit pentru a nu fi discriminat și să i se permită să își exercite dreptul la educație în cadrul școlii, prin luarea adaptărilor rezonabile necesare, în speță, măsuri de instruire a profesorilor și măsuri împotriva dirigintelui condamnat penal. În susținerea argumentării sale, recurentul reclamant a arătat că, deși nu a analizat situația de discriminare din cauză, chiar instanța de apel a citat hotărârea dată în cauza Thlimmenos vs. Grecia din 6 aprilie 2000, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în ; situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile". Contrar susținerilor recurentului reclamant, instanța de apel a analizat din această perspectivă susținerile reclamantului, statuând însă că situația diferită în care se afla reclamantul a fost generată nu de faptul că acesta avea cerințe educaționale speciale care ar fi impus un tratament diferit față de cel al copiilor care nu aveau astfel de cerințe, ci de opțiunea înscrierii sale la o școală privată care are o ofertă educațională diferită de cea prevăzută de sistemul național pentru învățământul gimnazial. Consecința acestei opțiuni a fost aceea că reclamantul nu îndeplinea condițiile pentru înscrierea în învățământul liceal de stat, instanța de apel reținând în acest sens că reclamantul nu putea participa la procedura de admitere în învățământul liceal de stat atât timp cât structura anului școlar și etapele de școlarizare sunt complet diferite. În ceea ce privește stabilirea situației de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză, este de observat că, în cadrul procesual trasat de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., acest aspect nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului. Astfel, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care se poate invoca doar nelegalitatea hotărârii atacate, pentru cazurile indicate în art. 488 din C. proc. civ.. În consecință, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege iar instanța de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficiență uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reținute de instanța de fond ori de instanța de apel, și nici nu poate să verifice modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele administrate în cauză. Analizând susținerea recurentului reclamant, subsumată cazului de casare instituit de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., în sensul că instanța nu ar fi motivat de ce a înlăturat a doua formă de discriminare reținută chiar de ea din practica Curții Europene a Drepturilor Omului și nici care sunt adaptările rezonabile aduse de pârâți începând din anul 2015 pentru ca recurentul reclamant să se poată întoarce în învățământul de stat, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută nelegalitatea deciziei atacate prin prisma modului în care a fost motivată soluția pronunțată. Astfel, instanța de apel a analizat situația de fapt și, din argumentele expuse în cadrul considerentelor, a rezultat că situația diferită în care se afla reclamantul, care a condus la imposibilitatea urmării cursurilor liceale în învățământul de stat, s-a datorat unei împrejurări obiective rezultate din decizia reprezentanților legali ai minorului de a opta pentru înscrierea la o școală în care învățământul se derula într-un sistem diferit de cel național. Aceste argumente ale instanței de apel conduc la concluzia că faptele ilicite ale pârâților, care au determinat acordarea daunelor materiale și morale pentru perioada gimnaziului, nu au cauzat prejudiciul pretins în prezenta cauză, reprezentat de taxele de școlarizare pentru perioada studiilor liceale și a daunelor morale pentru aceeași perioadă. În consecință, argumentele recurentului reclamant prin care acesta a susținut fapta ilicită constând în împrejurarea că nu ar fi fost luate măsuri de adaptări rezonabile care să îi permită să se reîntoarcă în învățământul de stat reprezintă un argument lipsit de relevanță în cadrul raționamentului logico juridic prezentat, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, în cadrul situației de fapt reținute de instanța de apel, nu această împrejurare a determinat rezultatul păgubitor pretins de reclamant. Recurentul reclamant a criticat analiza instanței privind curricula școlii britanice, considerând că aceste argumente sunt străine de natura cauzei și arătând că această școală este acreditată și funcționează legal în România, sistemul de învățământ britanic fiind unul din cele mai bune din lume. Aceste critici ale recurentului reclamant nu pot fi reținute, instanța de apel efectuând aceasă analiză pentru a justifica întreruperea legăturii de cauzalitate, considerente necesare în cadrul examinării acțiunii prin care se tindea la angajarea răspunderii civile delictuale întrucât viza una din condițiile legale pentru antrenarea acestei răspunderi. De altfel, aceste considerente ale recurentului reclamant sunt de natură a determina concluzia lipsei unui prejudiciu, întrucât, în această logică a argumentării, partea, deși se pretinde prejudiciată prin faptul că nu a frecventat școala de stat, susține că a urmat liceul în cadrul unui sistem de învățământ de calitate superioară. Pe de altă parte, recurentul reclamant a susținut că nu a putut urma liceul în cadrul sistemului de stat întrucât a fost împiedicat de discriminarea la care era supus în sistemul de stat prin neacordarea acelui tratament diferit la care avea dreptul ca elev cu cerințe educaționale speciale, față de copii aflați într-o situație diferită din punct de vedere al sănătății, aspecte care nu ar fi fost neanalizate de instanță. Astfel cum s-a arătat mai sus, instanța a analizat situația de fapt și a determinat cauza pentru care reclamantul nu a urmat cursurile învățământului de stat, aceasta nefiind rezultatul unei fapte de discriminare. Motivul de recurs prin care recurentul reclamant a invocat cazul de casare instituit de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., arătând că instanța de apel a încălcat prevederile art. 2 alin. (3), (4) și 5 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare precum și art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități ratificată prin Legea nr. 221/2010 și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, nu poate fi reținut. Motivul de recurs instituit de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Dezvoltând acest motiv de recurs, recurentul reclamant a expus prevederile legale pretins încălcate, fără însă a preciza în concret o încălcare a acestora în speță, și a invocat hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Thlimmenos vs. Grecia din 6 aprilie 2000 fără însă a arăta în ce mod ar fi fost încălcate de instanța de apel principiile rezultate din această decizie. În concret, recurentul reclamant a arătat că instanța de apel a stabilit în mod corect că acesta are cerințe educaționale speciale și a avut în vedere decizia definitivă nr. 653/30.06.2021 din care rezultă că Liceul C. și Ministerul Educației nu și-au îndeplinit obligațiile, însă nu a aplicat legislația menționată mai sus. Astfel, în realitate, recurentul reclamant nu a invocat o încălcare a normelor de drept material, ci a criticat modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt, arătând că aceasta nu a reținut faptul că omisiunile pârâților în tratamentul aplicat recurentului reclamant reprezentau exact acele măsuri care îi permiteau să își exercite, în condiții de egalitate cu ceilalți, toate drepturile și libertățile fundamentale ale omului. De asemenea, recurentul reclamant a arătat că fapta dirigintelui de purtare abuzivă și atmosfera creată în școală datorită inacțiunii pârâților au constituit fapte de discriminare prevăzute de O.U.G. nr. 137/2000, nefiind luate măsuri de sancționare a comportamentului abuziv al dirigintelui față recurentul reclamant și măsuri privind adaptări rezonabile în școală pentru minorul cu cerințe educaționale speciale, tratament care nu a încetat niciodată pe parcursul studiilor liceale. Astfel cum s-a arătat mai sus, în urma analizei situației de fapt, instanța de apel a concluzionat că nu se poate pretinde existența unei fapte de discriminare câtă vreme reclamantul nu îndeplinea condițiile pentru a parcurge cursurile liceale în perioada 2015 - 2019, întrucât, ulterior finalizării clasei a V-a la Liceul C., reclamantul a fost înscris pentru a urma cursurile școlii private E., la care predarea se face în funcție de Curriculumul Național al Marii Britanii și cu schemele de lucru acreditate de Autoritatea de Calificări și Curriculum, structura anului școlar și etapele de școlarizare fiind complet diferite față de cele din învățământul național, consecința fiind aceea că reclamantul nu mai putea participa la procedura de admitere în învățământul liceal de stat. În consecință, întrucât reclamantul nu a făcut dovada finalizării ciclului gimnazial și a îndeplinirii cerințelor de admitere la liceu prevăzute de metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat respectiv susținerea evaluării naționale la sfârșitul clasei a VIII-a, instanța de apel a considerat că nu se pune problema aplicării de către pârâți a unui tratament diferențiat pe criteriul cerințelor educaționale speciale ale reclamantului și a producerii unui prejudiciu material sau moral în perioada 2015 - 2019. În acest context, împrejurarea că instanța de apel nu a reținut existența unei fapte de discriminare în sensul dorit de recurentul reclamant sau a prejudiciului material sau moral invocat nu presupune că această instanță ar fi intepretat sau aplicat greșit normele legale care interzic discriminarea, criticile invocate de recurent vizând în realitate împrejurarea că instanța de apel nu a reținut situația de fapt așa cum a fost ea expusă de parte, situație de fapt din care, în opinia acesteia, rezulta îndeplinirea condițiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților. Reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant D. împotriva deciziei nr. 1859 A din 22 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.