ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2720/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2720/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 9 decembrie 2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 12 octombrie 2021, petentul Biroul Executorului judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare pornite la cererea creditoarei B., prin C. S.R.L., împotriva debitorului D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. x din 19 iulie 2007, în vederea recuperării creanței rezultate din titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare silită.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.
II. Hotărârea Judecătoriei Brașov:
Prin sentința civilă nr. 8671 din 15 octombrie 2021, Judecătoria Brașov a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.
În motivare a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 651 C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.
S-a constatat că debitorul are domiciliul în municipiul București, conform verificărilor dispuse din oficiu în baza de date DEPABD, astfel că este competentă Judecătoria Sector 6 București, în a cărei circumscripție se află domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare.
A mai reținut că este lipsit de relevanță că se solicită încuviințarea executării silite imobiliare, locul situării imobilului fiind relevant doar prin prisma executorului judecătoresc competent, conform art. 652 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 București:
Judecătoria Sectorul 6 București a pronunțat încheierea din 29 octombrie 2021, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov și, constatând intervenit conflictul negativ, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență.
În considerente, a reținut că, față de data înregistrării cererii de executare silită la organul de executare, 6 decembrie 2012, în cauză se aplică prevederile din C. proc. civ. din 1865.
Conform prevederilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.", iar potrivit alin. (3) "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite." Astfel, a reținut că legiuitorul a legiferat un caz de competență teritorială exclusivă.
Cum în cauză s-a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare cu privire la un imobil din orașul Predeal, localitate ce se află în circumscripția Judecătoriei Brașov, această instanță este instanța de executare competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite imobiliare formulată, iar nu Judecătoria Sectorului 6 București.
IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 12 octombrie 2021, petentul Biroul Executorului judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare pornite la cererea creditoarei B., prin C. S.R.L., împotriva debitorului D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. x din 19 iulie 2007, în vederea recuperării creanței rezultate din titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare silită.
Din actele și lucrările dosarului reiese că cererea de executare silită a fost înregistrată la organul de executare la 6 decembrie 2012, formându-se dosarul de executare nr. 804/2012, astfel că sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. din 1865, prin raportare la prevederile art. 24 din noul C. proc. civ.
În materia executării silite, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
De asemenea, prin prevederile art. 373 alin. (3) C. proc. civ. s-a statuat că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."
În determinarea instanței competente, Înalta Curte are că s-a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului D., cu privire la un imobil situat în orașul Predeal, județul Brașov.
Se reține că din dispozițiile legale mai-sus redate rezultă că o instanța devine "instanță de executare" în măsura în care există acte de executare îndeplinite în raza sa teritorială. Astfel, singura cerință ce trebuie îndeplinită pentru ca o instanță să devină instanță de executare, și implicit să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite, este ca în raza acesteia să se efectueze cel puțin un act de executare specific uneia dintre formele de executare.
Cum din cererea de încuviințare a executării silite rezultă că executarea silită se va face asupra imobilului situat în orașul Predeal, județul Brașov, instanța de executare este Judecătoria Brașov, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia este situat imobilul.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2021.