ÎCCJ, Secția I civilă

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 29 iulie 2022, petenta A. a solicitat ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 151/D/P/2005 din 21 februarie 2011, respectiv din 5 mai 2011, în dosarul penal nr. x/2005, constând în sechestrul asigurător asupra unor sume de bani aparținând numitului B., respectiv asupra apartamentului situat în București, Calea x, apel. 65, casă cu suprafața desfășurată de 556,44 mp și anexă desfășurată de 54 mp, teren curți-construcții de 6900 mp, teren arabil în suprafață de 2200 mp, vie de 1000 mp și livadă de 2700 mp, situate în Slatina, str. x, jud. Olt, imobil compus din teren în suprafață de 1221 mp și cădire aferentă, situat în Breaza, str. x, jud. Prahova, autoturism marca x și autoturism marca x, sumele de 49.216,92 RON și 3070,68 euro din contul C. și sumele de 585,08 euro, 780,63 USD și 1.408.559,93 RON, din contul D..

Petenta a arătat că, prin sentința penală nr. 300 din 31 martie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, definitivă prin decizia penală nr. 66 din 29 februarie 2016 a aceleiași instanțe, a fost menținută măsura sechestrului asigurător aplicată numitului B., sumele datorate de acesta fiind datorii proprii, iar nu comune, aspect ce reiese din hotărârea penală menționată și din dispozițiile art. 364 alin. (1) C. civ.

De asemenea, a susținut că, prin ordonanța nr. 246/D/P din 29 mai 2013, dată în dosarul penal nr. x/2015, s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri și sume de bani aparținând numitului B., iar prin ordonanța din 30 iulie 2018, emisă în același dosar, cauza a fost clasată, iar măsurile asigurătorii menținute. Acțiunea civilă rămasă nesoluționată în fața instanței penale a fost respinsă la instanța civilă prin sentința nr. 1725 din 12 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 354A din 26 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în același dosar.

Petenta a afirmat că, prin sentința civilă nr. 12 din 6 ianuarie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sectorului 1 București a partajat bunurile comune realizate împreună cu numitul B., dispunându-se sistarea stării de indiviziune, fiindu-i atribuit lotul I din masa partajabilă în proprietate exclusivă (apartamentul situat în București, Calea x, apel. 65, imobilul compus din teren în suprafață de 1221 mp și cădire aferentă, situat în Breaza, str. x, jud. Prahova, autoturism marca x, 12.623.562 acțiuni deținute la Fondul Proprietatea, acțiunile din portofoliul depozitarului central și suma de 2.000.000 RON din totalul de 6.970.338,83 RON, identificată la C.), solicitând ridicarea măsurilor asiguratorii în privința bunurilor pe care, în urma partajului, le deține în proprietate exclusivă.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 957 C. proc. civ.

Prin sentința penală nr. 300 din 31 martie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 297 raportat la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 din același act normativ, l-a condamnat pe inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, la pedeapsa închisorii în cuantum de 5 (cinci) ani și 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcția publică, precum și la pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a), b) conform art. 66 alin. (2) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 67 din același cod.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 397 alin. (2) și la art. 249 C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător aplicată inculpatului B. prin ordonanța nr. 151/D/P din 21 februarie 2011 și din 5 mai 2011, privind bunuri și sume de bani din conturi bancare în valoare totală de 3.107.905,49 RON, 780,63 USD și 123.655,76 euro, după cum urmează: apartament situat în București, Calea x, cu o valoare de impozitare de 204.155,64 RON; casă cu suprafață desfășurată de 556,44 mp și anexa cu suprafață desfășurată de 54 mp, cu valoare de impunere de 1.745.973 RON; teren curți construcții de 6.900 mp, teren arabil 2.200 mp, vie de 1000 mp și livadă 2.700 mp, situate în Slatina, strada x nr. 19, județul Olt; imobil format din teren în suprafață de 1221 mp și o clădire situată pe acest teren, compusă din parter și etaj, situate în Breaza, strada x nr. 6, județul Prahova, cu o valoare de aproximativ 70.000 euro; autoturism marca x, serie motor x, având o valoare de aproximativ 50.000 euro; autoturism marca x, serie motor x, serie șasiu x, sumele de 49.216,92 RON și 3.070,68 euro din conturile de la C. S.A. - Sucursala Slatina și sumele de 585,08 euro, 780,63 USD și 1.408.559,92 RON din conturile de la D. S.A..

Sentința penală nr. 300 din 31 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 66 din 29 februarie 2016, pronunțată de aceeași instanță, fiind menținută măsura sechestrului judiciar dispusă prin hotărârea primei instanțe.

Prin ordonanța nr. 246/D/P din 29 mai 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra unor bunuri și sume de bani aparținând numitului B..

Prin ordonanța din 30 iulie 2018 emisă în același dosar de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus clasarea cauzei față de numitul B., pentru motivul că faptele reținute în sarcina sa nu sunt prevăzute de legea penală sau nu există, fiind menținute măsurile asigurătorii luate față de acesta, cu mențiunea că aceste măsuri vor înceta de drept dacă S.C. Hidroelectrica S.A. nu introduce acțiune în fața instanței civile.

Examinând cauza prin prisma solicitărilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, în ordinea aspectelor supuse dezbaterilor, Înalta Curte constată următoarele:

4.1 Competența Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra soluționării cererilor

Prin precizările de la termenul din 29 septembrie 2022, reprezentantul convențional al petentei a susținut că măsurile asigurătorii menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată se încadrează în două categorii: cele instituite în cadrul unui dosar penal finalizat prin emiterea unui rechizitoriu, trimiterea în judecată a intimatului B. și condamnarea acestuia, cu menținerea măsurilor asigurătorii dispuse de organul de urmărire penală prin ordonanța nr. 151/D/P/2005 și cele instituite de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în cadrul unui dosar în care s-a dispus clasarea urmăririi penale.

În ceea ce privește ridicarea măsurilor asigurătorii instituite de organul de urmărire penală prin ordonanța nr. 151/D/P/2005 și menținute de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală prin sentința penală nr. 300 din 31 martie 2014, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 66 din 29 februarie 2016, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2011, la termenul din 19 septembrie 2022, secția I civilă a instanței supreme s-a declarat competentă, din punct de vedere material să soluționeze cauza, ca fiind egală în grad cu instanța care a soluționat dosarul penal, în raport de calificarea obiectului pricinii și de temeiul juridic al acesteia - ridicarea sechestrului asigurător întemeiat pe dispozițiile art. 957 C. proc. civ.

Referitor la competența materială a instanței în soluționarea cererii de ridicare a sechestrului asigurător dispuse asupra bunurilor mobile ale petentei și ale fostului soț al acesteia, B., prin ordonanța nr. 246/D/P din 29 mai 2013 în dosarul nr. x/2015, prin care s-au instituit măsuri asigurătorii, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit situației de fapt expuse în cauză, prin ordonanța nr. 246/D/P din 29 mai 2013 dată în dosarul penal nr. x/2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a instituit măsuri asigurătorii asupra unor bunuri și sume de bani aparținând numitului B., iar prin ordonanța din 30 iulie 2018 s-a dispus clasarea urmăririi penale a acestuia și menținerea măsurilor asigurătorii.

Potrivit art. 249 alin. (1) C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale (…) poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. (2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

Măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, producându-și efectele până la momentul pronunțării hotărârii definitive, când instanța va decide asupra situației juridice a bunurilor indisponibilizate.

În condițiile în care competența instanței penale de a verifica măsurile asigurătorii subzistă doar câtă vreme există un proces penal, sarcina de a aprecia asupra ridicării sechestrului asigurator în cazul dezînvestirii instanțelor penale revine instanței civile, operând o prorogare de competență, conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ. și art. 27 C. proc. pen.

Acest aspect a fost statuat prin deciziile nr. 20 din 19 ianuarie 2016, nr. 28 din 20 ianuarie 2016 și nr. 761 din 13 decembrie 2013 ale Curții Constituționale, în sensul că normele procesuale penale în materia măsurilor asigurătorii înființate de organele penale - cu privire la cazul particular al desființării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispozițiile procesual civile, conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ.. Curtea Constituțională a apreciat că normele procesual civile, spre deosebire de normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii, reglementează atât desființarea de drept a sechestrului asigurător - art. 955 C. proc. civ., în caz de nedepunere a cauțiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) și (3), cât și instituția ridicării sechestrului asigurător - art. 957 alin. (1) din același act normativ.

Raportând aceste considerente și dispoziții legale la situația particulară a cauzei, urmare clasării dispuse prin ordonanță, Parchetul a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei, astfel că a rămas deschisă calea exercitării unei acțiuni la instanța civilă de drept comun potrivit normelor ce reglementează răspunderea civilă delictuală. Rezultă că partea civilă din acel dosar penal, S.C. Hidroelectrica S.A. a exercitat această acțiune la Tribunalul București, secția a VI-a civilă, acțiunea fiind respinsă prin sentința nr. 1725 din 12 iunie 2019, rămasă definitivă nr. 354 A din 26 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Distinct de dosarul în care s-a judecat acțiunea în răspundere civilă delictuală și în care nu a intervenit cu o cerere de ridicare a sechestrului, petenta a formulat în fața prezentei instanțe o solicitare de ridicare a măsurilor asigurătorii întemeiată pe dispozițiile art. 954-959 C. proc. civ. la care dispozițiile art. 971 C. proc. civ., ce reglementează poprirea asigurătorie, fac trimitere.

Potrivit dispozițiilor art. 954 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în prima instanță." Cum urmărirea penală în dosarul în care s-a dispus clasarea urmăririi penale a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul în care s-ar fi dat o soluție de trimitere în judecată, competența de judecare a cauzei în primă instanță ar fi revenit secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, în raport de calificarea obiectului pricinii și de temeiul juridic al acesteia - ridicarea măsurilor asiguratorii, în teza prevăzută de art. 957 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost stabilite de petentă la momentul învestirii instanței, secția I civilă a instanței supreme este competentă, din punct de vedere material să soluționeze cauza, ca fiind egală în grad cu instanța care ar fi fost competentă a se pronunța în primă instanță în dosarul penal.

4.2 Asupra cererii de ridicare a măsurilor asigurătorii, Înalta Curte constată următoarele:

Astfel cum s-a arătat, sechestrul asigurător a fost instituit prin ordonanța nr. 151/D/P/2005 din 21 februarie 2011, respectiv din 5 mai 2011, în dosarul penal nr. x/2005 finalizat prin pronunțarea unei sentințe penale de condamnare.

Potrivit ordonanței nr. 246/D/P din 29 mai 2013 dată în dosarul penal nr. x/2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a instituit măsuri asigurătorii asupra unor bunuri și sume de bani aparținând numitului B., iar prin ordonanța din 30 iulie 2018 s-a dispus clasarea urmăririi penale a acestuia și menținerea măsurilor asigurătorii, lăsând nesoluționată latura civilă a cauzei.

SC Hidroelectrica S.A., partea civilă din acest dosar a exercitat această acțiune la Tribunalul București, secția a VI-a civilă, acțiunea fiind respinsă prin sentința nr. 1725 din 12 iunie 2019, rămasă definitivă nr. 354 A din 26 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 12 din 6 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sectorului 1 București a partajat bunurile comune realizate de petentă în timpul căsătoriei cu numitul B., atribuindu-i acesteia, în proprietate exclusivă, lotul I din masa partajabilă, menținând măsura sechestrului.

Prevalându-se de calitatea de terț proprietar al bunurilor indisponibilizate, petenta a formulat, în baza dispozițiilor art. 957 C. proc. civ., o solicitare de ridicare a sechestrului asigurător menținut printr-o hotărâre penală definitivă a Înaltei Curți, precum și o cerere de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite asupra unor valori mobiliare prin ordonanță în faza de urmărire penală, finalizată cu o soluție de clasare care a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

Petenta a susținut că în urma unui proces de partaj bunuri comune i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acestor bunuri mobile și imobile, indisponibilizate prin măsurile asigurătorii menționate, în considerarea debitului pe care fostul său soț îl datorează părților civile constituite în dosarul penal.

În legătură cu cauza în care a fost lăsată nesoluționată latura civilă, susține că părții civile, care s-a adresat instanței de drept comun, i s-a respins acțiunea în răspundere civilă delictuală, astfel că devin incidente dispozițiile art. 957 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 957 C. proc. civ., "(1) Dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător. Cererea se soluționează în camera de consiliu, de urgență și cu citarea în termen scurt a părților, prin încheiere supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunțare, la instanța ierarhic superioară. Apelul se judecă de urgență și cu precădere. Dispozițiile art. 954 alin. (4) se aplică în mod corespunzător; (2) De asemenea, în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviințată măsura asigurătorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanța care a încuviințat-o. Asupra cererii instanța se pronunță prin încheiere definitivă, dată fără citarea părților. Dispozițiile art. 955 se aplică în mod corespunzător."

De asemenea, potrivit art. 970 C. proc. civ., poprirea asigurătorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite la art. 953, iar conform art. 971 C. proc. civ. ridicarea popririi asigurătorii se va efectua potrivit dispozițiilor art. 954-959, care se aplică în mod corespunzător.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile legale menționate nu pot fi valorificate în speță pentru a se putea dispune ridicarea sechestrului asigurător și admiterea cererii formulate de petentă.

Ceea ce este primordial în analiza cauzei deduse judecății este caracterul procedurii căreia aceasta i se circumscrie, referitor la măsurile asigurătorii și provizorii, reglementat de art. 957 C. proc. civ.

Procedura specială și derogatorie de la dreptul comun reglementată de art. 957 C. proc. civ. este de strictă interpretare și aplicare și nu poate fi extinsă prin analogie în alte situații nereglementate de textul de lege menționat. Astfel, art. 957 C. proc. civ. indică, în ambele sale teze, pe debitorul obligației de plată ca titular al cererii, atât în ipoteza în care acesta dă o altă garanție, îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului, asupra căreia vor opera, prin subrogație, aceleași limitări ale dreptului de proprietate de natură a indisponibiliza bunul, cât și în cazul în care cererea principală în temeiul căreia a fost încuviințată măsura asigurătorie a fost respinsă lato sensu.

Raportând circumstanțele factuale ale cauzei la dispozițiile art. 957 C. proc. civ., Înalta Curte constată că numai debitorul obligației de executat are la îndemână acțiunea ce rezidă din procedura specială reglementată de textul legal menționat. Or, debitor în raportul juridic delictual care a determinat instituirea măsurii asigurătorii nu este petenta, ci numitul B., acesta fiind vizat de măsura sechestrului instituită prin ordonanțele menționate, ca o garanție a reparării prejudiciului creat prin săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost, după caz, condamnat sau în privința cărora s-a dispus clasarea urmării penale.

Cum petenta nu are calitatea de debitor față de obligația vizată prin instituirea măsurii asigurătorii, nu se poate prevala de procedura instituită prin dispozițiile art. 957 alin. (1) C. proc. civ. pentru promovarea unui asemenea demers procesual, procedură specială și derogatorie care nu poate fi extinsă în situația terțului care invocă un drept real propriu asupra bunurilor indisponibilizate prin măsurile asigurătorii.

Pentru considerentele expuse, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 957 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de petenta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de petenta A., privind ridicarea măsurii sechestrului asigurător dispuse prin ordonanța nr. 151/D/P/2005 din 21 februarie 2011, în dosarul penal nr. x/2005 și menținută prin sentința penală nr. 300 din 31 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 66 din 29 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație si Justiție și ridicarea măsurilor asigurătorii asupra unor bunuri și sume de bani, dispuse prin ordonanța nr. 246/D/P/2003 din 29 mai 2013, în dosarul penal nr. x/2015, măsuri asigurătorii menținute prin ordonanța din 30 iulie 2018, emisă în dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2022.