ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 553/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B., Inspectoratul de Poliție al Județului Vâlcea și Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța Parchetului de pe lângă I.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești cu nr. 59/P/2008 din 04.05.2009 și menținut prin sentința penală nr. 154/F/30.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

II. Hotărârea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea

Prin sentința civilă nr. 5514 din 7 decembrie 2021, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, găsind incidentă excepția necompetenței sale materiale, invocate din oficiu.

Pentru a pronunța acestă soluție, prima instanță învestită a reținut că reclamantul nu contestă niciun act de executare propriu-zis ce ar fi fost efectuat în aducerea la îndeplinire a unor măsuri dispuse de instanța penală pe latura civilă, neînțelegând să formuleze contestația la executare prevăzută de art. 600 din C. proc. pen. și nefiind incidente astfel dispozițiile art. 600 alin. (3) din C. proc. civ. sub aspectul stabilirii competenței materiale a instanței.

Potrivit art. 250 alin. (8) din C. proc. pen., după rămânerea definitivă a hotărârii penale, măsura asigurătorie poate fi contestată potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire. În speță, competența de soluționare a cererii prin care se solicită ridicarea sechestrului asigurător, în aplicarea principiului simetriei de drept, aparține aceleiași instanțe care a dispus instituirea ei în aplicarea art. 957 alin. (2) din C. proc. civ.

În aceste condiții, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a statuat că, potrivit art. 397 alin. (5) teza a doua și art. 250 alin. (8) din C. proc. pen., prin raportare la art. 957 alin. (2) din C. proc. civ., competența materială revine Curții de Apel Pitești, astfel încât a declinat în favoarea acesteia competența de soluționare a cauzei.

III. Hotărârea Curții de Apel Pitești.

Prin sentința civilă nr. 3 din 25 ianuarie 2022, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția de necompetență materială a instanței, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pentru regulator de competență.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că potrivit art. 249 din Noul C. proc. pen., respectiv art. 163 (în vigoare la momentul instituirii măsurii), măsura asiguratorie a sechestrului poate fi dispusă de procuror sau judecător în scopul: confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune sau pentru garantarea pedepsii amenzii. Nici în actuala și nici în vechea reglementare nu este prevăzută procedura de ridicare a acestor măsuri în situația în care, ulterior hotărârii definitive de condamnare, prin care s-au înființat măsurile asigurătorii, condamnatul a achitat în întregime prejudiciul, a depus la organul competent sumele confiscate prin hotărâre sau a executat pedeapsa amenzii.

În speță, obiectul măsurii asigurătorii este reprezentat de sumele de bani necesare pentru garantarea acoperirii prejudiciului produs prin infracțiune, prin instituirea sechestrului asigurător dispus asupra imobilelor reclamantului, constând în casă de locuit în suprafață construită de 155,2 mp și terenul aferent în suprafață de 334 mp, înscris în CF nr. x a localității Râmnicu Vâlcea. Acest aspect rezultă expres din considerentele hotărârii definitive de condamnare, instanța penală statuând că măsura asiguratorie a sechestrului penal se impune în vederea realizării confiscării speciale și a reparării pagubelor produse prin infracțiune.

Așadar, în cauza penală, în vederea reparării prejudiciului decurgând din săvârșirea de infracțiuni, s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului penal asupra imobilului ce aparține reclamantului, iar măsura asiguratorie a fost menținută până în prezent în vederea realizării scopului pentru care a fost înființată. Măsura a fost dispusă prin Ordonanța procurorului nr. 59/P/2008 din 04 mai 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești.

Având în vedere că sumele stabilite cu titlu de creanță în favoarea mai multor creditori, printre care și statul, au fost plătite reclamantul a solicitat ridicarea sechestrului într-o procedură supusă obligatoriu jurisdicției civile. În acest sens, relevante sunt dispozițiile art. 168 alin. (3) C. proc. pen. în vigoare la data instituirii sechestrului penal, potrivit cărora, după soluționarea definitivă a procesului penal, cererile privitoare la măsurile asigurătorii se soluționează potrivit legii.

Din observarea scopului și finalității sechestrului asigurător prevăzut la art. 954 din C. proc. civ., în condițiile în care legea civilă este aplicabilă, potrivit art. 168 din C. proc. pen., și nu se indică vreun text de lege care să atribuie competența de soluționare a prezentei cauze în primă instanță Curții, procedura de ridicare a sechestrului asigurător ce a fost instituit în procesul penal este o acțiune civilă de drept comun de competența judecătoriei în cărei circumscripție este situat imobilul, respectiv Judecătoria Râmnicu-Vâlcea.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Înalta Curte în stabilirea regulatorului de competență are în vedere următoarele:

Reclamantul A. a fost cercetat și condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni prin sentința penală nr. 154 F pronunțată în prima instanță de Curtea de Apel Pitești, secția Penală la 30 septembrie 2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 347 din 29 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, competența materială a primei instanțe- curtea de apel - fiind atrasă în conformitate cu dispozițiile penale incidente.

Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-DNA-Serviciul Teritorial Pitești cu nr. 59/P/2008 din 04.05.2009, a fost instituită măsura sechestrului asiguratoriu cu privire la bunurile imobile aparținând reclamantului, măsură obligatorie conform art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și care a fost menținută de instanțele penale, atât la judecata în prima instanță, cât și în apel.

Reclamantul a solicitat ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituit asupra bunurilor sale imobile, întrucât și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea penală de condamnare.

Raportat la datele speței, Înalta Curte reține că sub aspectul determinării competenței materiale, aceasta revine, în mod evident, instanței civile, având în vedere că instanța penală s-a dezînvestit, în mod definitiv, prin pronunțarea hotărârii penale.

La momentul rămânerii definitive a hotărârii penale, măsura asigurătorie dispusă în cadrul procesului penal, executorie ab initio, este susceptibilă a se converti în măsură de executare, dacă se declanșează executarea silită, situație în care devin pe deplin aplicabile normele C. proc. civ., având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (2) din Cod potrivit cărora dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile pe care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.

Sunt relevante și dispozițiile art. 168 alin. (3) din C. proc. pen., în vigoare la data instituirii sechestrului penal, potrivit cărora după soluționarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut plângere împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii, se poate face contestație potrivit legii civile.

Potrivit dispozițiilor art. 954 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță.

Dispozițiile C. proc. civ., nu conțin mențiuni exprese cu privire la posibilitatea ridicării măsurii sechestrului asigurător pentru ipoteza în care a fost îndeplinită obligația civilă de achitare a creanței în considerarea căreia s-a instituit măsura sechestrului asigurător.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității.

Potrivit dispozițiilor art. 957 alin. (1) din C. proc. civ., dacă debitorul va da, în toate cazurile o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător, iar la alin. (2) se prevede că în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost înființată măsura asigurătorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanța care a încuviințat-o.

În acest context al analizei, cererea reclamantului, de ridicare a sechestrului asigurător instituit de către procuror asupra bunurilor imobile ce îi aparțin, măsură asiguratorie menținută de instanța penală prin hotărâre definitivă, poate fi soluționată în baza dispozițiilor legale asemănătoare, și anume dispozițiile privind ridicarea sechestrului asigurător prevăzute la art. 957 alin. (1) din C. proc. civ., nefiind incidentă dispoziția de la alin. (2).

Într-o asemenea situație, interpretarea extensivă a sintagmei "garanții îndestulătoare", este acoperită de ipoteza în care plata creanței, în considerarea căreia s-a instituit măsura sechestrului asigurător, s-a efectuat, ipoteza plății fiind mai puternică decât orice garanție și nemaisubzistând interesul în conservarea activului patrimonial al debitorului, ce a impus măsura asigurătorie.

Dispozițiile art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., prevăd că în primă instanță, curțile de apel judecă cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale, normele fiind exprese și de strictă interpretare, iar la pct. 4 se prevede că vor judeca și alte cereri date prin lege în competența lor.

Așa fiind, în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 957 alin. (1) raportat la art. 954 alin. (1) din C. proc. civ.

Cum procedura de ridicare a sechestrului asigurător ce a fost instituit în procesul penal este o acțiune civilă de drept comun, având în vedere că, în primă instanță, curțile de apel judecă numai cererile ce le sunt anume atribuite prin lege, astfel încât nefiind în situația unei competențe materiale speciale (alte cereri date prin lege în competența curții de apel), Înalta Curte, stabilește că litigiul pendinte este o acțiune civilă de drept comun de competența judecătoriei.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili că dintre cele două instanțe aflate în conflict negativ de competență, Judecătoria Râmnicu Vâlcea și Curtea de Apel Pitești, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2022.