ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2723/2023

HOTĂRÂRE

14.12.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2723/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I.1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în 26.09.2023, sub nr. x/2023, petentul A. a solicitat ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului, instituită prin ordonanța nr. 27/P/2008, emisă de Direcția Națională Anticorupție asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în Brăila, Calea x, bl. 3. 1.

În motivare, petentul a arătat că, în urma sentinței penale nr. 176/30.01.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a menținut sechestrul instituit asupra bunurilor soției sale, B., prin ordonanța din 24.10.2008, emisă în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În urma sentinței civile nr. 2925/12.05.2016, pronunțată de Judecătoria Brăila, s-a lichidat starea de devălmășie, iar bunul a fost atribuit petentului cu obligarea acestuia la plata sultei în cuantum de 40.995,5 RON către B., implicit către creditorul din dosarul penal Inspectoratul Județean în Construcții.

Urmare a obligațiilor stabilite în sarcina petentului la termenul din 2 noiembrie 2023, acesta a depus precizări, prin care a indicat că se judecă cu pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții, iar Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța competentă să judece cererea de ridicare a sechestrului asigurător, dat fiind că sunt incidente prevederile art. 954 alin. (1) și art. 956-957 C. proc. civ., iar nu dispozițiile art. 117 din același cod, care prevăd că cererile privind drepturile reale se introduc la instanța de la locul situării imobilului.

În continuare, petentul a prezentat situația litigiului, arătând că prin sentința penală nr. 176/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, soția sa, B. a fost obligată, în solidar cu ceilalți coinculpați, să plătească despăgubiri către Inspectoratul de Stat în Construcții, precum și cheltuieli de judecată. În timpul urmăririi penale, prin Ordonanța nr. 27/P/2008 a DNA Structura Centrală din 24.10.2008, a fost instituit sechestrul asigurător asupra apartamentului situat în Brăila, Calea x, bloc. 3, se. 3, jud. Brăila, pe care îl deținea împreună cu soția sa, în cote părți egale.

După rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 176/2012, prin decizia penală nr. 160/20.06.2012, Inspectoratul de Stat în Construcții a introdus acțiunea de partaj, în contradictoriu cu pârâții B. și A., astfel încât să poată să-și valorifice sechestrul asupra bunului indisponibilizat.

Prin sentința civilă nr. 2925/12.05.2016, pronunțată de Judecătoria Brăila, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus lichidarea stării de devălmășie a proprietății asupra imobilului, atribuindu-se în deplină proprietate petentului A. întregul imobil înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului Brăila și l-a obligat pe acesta să plătească pârâtei B., suma de 40.995,50 RON, cu titlul de sultă, pe care a plătit-o în contul C., ulterior fiind virată de executor către Inspectoratul de Stat în Construcții.

Apărările formulate în cauză

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a depus întâmpinare, în data de 14 decembrie 2023, prin care a invocat, în principal, excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât instanțele de judecată s-au pronunțat definitiv în dosarul penal, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cererea, în temeiul art. 158 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să decline competența de soluționare a cererii formulate de petentul A., în favoarea Judecătoriei Brăila, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Cu titlu preliminar, raportat la data, la care a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunului aparținând petentului, respectiv 24.10.2008, ținând cont și de dispozițiile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cu care dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, în speță sunt incidente dispozițiile din C. civ. de la 1865, în temeiul cărora va fi analizată competența materială de soluționare a cererii.

Situația de fapt, necontestată de părți, relevă că prin ordonanța nr. 27/P/2008, emisă de Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în Brăila, Calea x, bl. 3. 1, deținut de B., soția petentului.

Prin sentința penală nr. 176/30.01.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost menținut sechestrul instituit asupra bunurilor deținute de B., prin ordonanța din 24.10.2008, emisă în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

După rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 176/2012, prin decizia penală nr. 160/20.06.2012, Inspectoratul de Stat în Construcții, în calitate de creditor, a introdus acțiunea de partaj de bunuri comune în contradictoriu cu soții-pârâți B. și A., astfel încât să poată să-și valorifice sechestrul asupra bunului indisponibilizat, în conformitate cu dispozițiile art. 399 din vechiul C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2925/12.05.2016, pronunțată de Judecătoria Brăila, secția civilă, a fost admisă acțiunea de partaj formulată de reclamantul creditor Inspectoratul de Stat în Contrucții și a fost lichidată starea de devălmășie a pârâților B. și D. asupra imobilului situat în Brăila, Calea x, jud. Brăila, iar bunul a fost atribuit în natură petentului D., cu obligarea acestuia la plata sultei în cuantum de 40.995,5 RON către B..

Raportat la datele speței, Înalta Curte reține că sub aspectul determinării competenței materiale, aceasta revine instanței civile, având în vedere că instanța penală s-a dezînvestit, în mod definitiv, prin pronunțarea hotărârii penale.

Potrivit dispozițiilor art. 592 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care judecă procesul, iar potrivit art. 593 alin. (4) din același cod, împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului, cel interesat va putea face contestație.

În prezentul litigiu, prin cererea formulată, petentul urmărește ridicarea măsurii asigurătorii instituite prin ordonanța nr. 27/P/2008 din 24.10.2008, emisă de Direcția Națională Anticorupție- Structura Centrală, invocând drept cauză juridică a cererii partajul intervenit prin sentința civilă nr. 2925/12.05.2016, pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2015. În contextul sistării stării de coproprietate asupra bunului, pe care l-a deținut cu soția sa și menținerii sechestrului asigurător asupra bunului devenit propriu, petentul susține că nu ar mai exista o justificare legală privind menținerea măsurii asigurătorii.

Prin urmare, în raport cu motivarea cererii, prezentul litigiu reprezintă o consecință a celor statuate de către Judecătoria Brăila prin hotărârea de partaj asupra bunului cu privire la care era instituit sechestrul asigurător, ceea ce determină schimbarea regimului juridic al acestuia, îndreptățind un nou demers judiciar.

În cauză, nu are relevanță, în determinarea competenței materiale, împrejurarea că sechestrul asigurător a fost menținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin sentința penală nr. 176/30.01.2012, pronunțată în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia penală nr. 160/20.06.2012, întrucât, prin cererea pendinte, petentul invocă existența unei cauze ulterioare pronunțării hotărârilor penale de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru determinarea competenței de soluționare a cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 594 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., echivalentul art. 957 din noul C. proc. civ., care stipulează că "dacă debitorul va da, în toate cazurile, garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător", întrucât titularul cererii nu este debitorul obligației de plată (B.), ci un terț, respectiv soțul acesteia D..

Procedura specială și derogatorie de la dreptul comun reglementată de 594 din vechiul Cod, respectiv art. 957 din C. proc. civ. este de strictă interpretare și aplicare și nu poate fi extinsă prin analogie în alte situații nereglementate de textul de lege menționat. Astfel, 594 din vechiul Cod, respectiv art. 957 din C. proc. civ. indică, în ambele sale teze, pe debitorul obligației de plată ca titular al cererii, atât în ipoteza în care acesta dă o altă garanție, îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului, asupra căreia vor opera, prin subrogație, aceleași limitări ale dreptului de proprietate de natură a indisponibiliza bunul, cât și în cazul în care cererea principală în temeiul căreia a fost încuviințată măsura asigurătorie a fost respinsă lato sensu.

Raportând circumstanțele factuale ale cauzei la dispozițiile art. 594 din vechiul Cod, respectiv art. 957 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că numai debitorul obligației de executat are la îndemână acțiunea ce rezidă din procedura specială reglementată de textul legal menționat. Or, debitor în raportul juridic delictual care a determinat instituirea măsurii asigurătorii nu este petentul, ci numita B., aceasta fiind vizată de măsura sechestrului instituită prin ordonanțele menționate, ca o garanție a reparării prejudiciului creat prin săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost, după caz, condamnată sau în privința cărora s-a dispus clasarea urmării penale.

Cum petentul nu are calitatea de debitor față de obligația vizată prin instituirea măsurii asigurătorii, nu se poate prevala de procedura instituită prin dispozițiile art. 594 din vechiul Cod, respectiv art. 957 din C. proc. civ. pentru promovarea unui asemenea demers procesual, procedură specială și derogatorie care nu poate fi extinsă în situația terțului care invocă un drept real propriu asupra bunurilor indisponibilizate prin măsurile asigurătorii. În acest sens, a fost pronunțată și încheierea nr. 1884/13.10.2022, în dosarul nr. x/2022 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

În schimb, sunt aplicabile dispozițiile art. 593 alin. (1) și (3), actualul 955 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., care stipulează următoarele:

"Măsura sechestrului asigurător se aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc, potrivit regulilor privitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător. (…) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului cel interesat va putea face contestație".

Prin dispozițiile legale menționate se conferă calitate procesuală activă de a putea solicita ridicarea măsurii sechestrului asigurător unui terț, și nu debitorului obligației de plată, urmare a schimbării regimului juridic al bunului indisponibilizat, ca efect al existenței unor cauze ulterioare pronunțării hotărârilor, prin care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător.

Se constată că se invocă de către un terț o nouă cauză juridică, respectiv- schimbarea regimului juridic al bunului indisponibilizat, ca efect al pronunțării sentinței civile nr. 2925/12.05.2016 de către Judecătoria Brăila, ca instanță de executare, competentă să judece contestația la executare, având ca obiect partajarea bunurilor comune ale soților promovată de către creditorul personal al unuia dintre soți, în conformitate cu art. 400

, actualul art. 712 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Având în vedere schimbarea regimului juridic al bunului indisponibilizat și intervenirea unei cauze juridice noi, competența de soluționare a cererii, având ca obiect ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului revine instanței competente, în conformitate cu dispozițiile art. 593 alin. (1) și (3), actualul 955 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., respectiv Judecătoriei Brăila care a judecat contestația la executare, având ca obiect partajarea bunurilor comune.

Înalta Curte relevă faptul că, ori de câte ori se invocă existența unei cauze ulterioare pronunțării hotărârii de instituire/menținere a măsurii asigurătorii, aceasta reprezintă o nouă cauză juridică susceptibilă de a determina, din punct de vedere material, teritorial și funcțional competența de soluționare a cererii, având ca obiect ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului. În acest sens, a fost pronunțată și decizia civilă nr. 44/18.01.2023, în dosarul nr. x/2022 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

O aplicație particulară a acestui principiu este ipoteza, prevăzută de art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., când instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asigurătorii dispuse se mențin numai pe durata unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, ele încetând de drept, dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termenul menționat.

În această situație, sarcina de a aprecia asupra angajării răspunderii civile delictuale a autorilor și asupra necesității menținerii/ridicării sechestrului asigurător, soluționând cererile părților litigante cu acest obiect, revine instanței civile - instanța de drept comun competentă să verifice și să stabilească condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâților, potrivit art. 1357 din C. civ. și, implicit, menținerea sau ridicarea sechestrului asigurător.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 158 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cererii formulate de petentul A., în favoarea Judecătoriei Brăila.