ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 707/2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – Secția Contencios administrativ și fiscal, reclamantul A a solicitat suspendarea parțială a executării HG nr. 1135/30.12.2020, până la clarificarea situației juridice a terenului agricol din Tarlaua x Parcela x, aflat pe teritoriul cadastral al comunei Ghercești, județul Dolj, în administrarea SCDA Șimnic, județul Dolj, pe care, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, a fost pus în posesie de Comisia Locală de Fond Funciar, prin Procesul verbal de punere în posesie nr. 46/24.12.2008, fără a i se elibera ulterior, în mod nejustificat, titlul de proprietate.

Pârâtul Guvernul României a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat: anularea cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, pe cale de excepție; respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, pe cale de excepție; respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 142 din 6 iunie 2022, Curtea de Apel Craiova – Secția Contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA și Guvernul României.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr.142 din 6 iunie 2022 a Curții de Apel Craiova – Secția Contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A.

În motivarea cererii, recurentul-reclamant a criticat soluția instanței de fond prin raportare la dispozițiile art. 488 alin.(l) pct. 8 C. proc. civ. apreciind, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material naționale și internaționale.

A susținut recurentul că, prin actul normativ emis cu gravă neglijență de Guvernul României, au fost atestate ca reale și legale date neconforme, rezultate din oficializarea unor grave abuzuri si ilegalități comise de responsabilii administrativi locali și județeni, îndeosebi de la nivelul comisiilor locale si județene de fond funciar, precum și din cadrul Consiliului Județean Dolj, prin care îi sunt încălcate, fără putință de tăgadă, interesele sale legitime precum și dreptul de proprietate, garantat de Convenția Europeana a Drepturilor Omului și de art. 44 din Constituția României.

Recurentul a susținut faptul că îi este refuzată eliberarea titlului de proprietate deși, potrivit cadrului normativ în vigoare, nici o prevedere a legislației cu caracter reparatoriu nu conține dispoziții conform cărora este instituită interdicția retrocedării dreptului de proprietate pe terenuri considerate, în mod nereal, a face parte din domeniul public al statului, ce sunt administrate, în mod nelegal, de către stațiuni de cercetare și dezvoltare-agricolă.

Recurentul relevă, de asemenea, gravul abuz îndreptat asupra intereselor legitime și a dreptului de proprietate, determinat de faptul că, potrivit legii, într-o asemenea situație juridică, singura obligație ce revine unităților ce exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică, este doar aceea de a opera modificările intervenite în evidențele proprii precum si transmiterea acestora către Ministerul Finanțelor Publice, autoritatea competentă ce deține, potrivit legii, inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele :

În prealabil, instanța va respinge excepția nulității recursului, întrucât criticile formulate pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 al. 1 pct. 8 C. proc. civ., vizând modul greșit de interpretare și aplicare a normelor de drept material.

Astfel, prin Sentința nr. 142 din 6 iunie 2022, Curtea de Apel Craiova – Secția Contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA și Guvernul României.

Înalta Curte constată că, sentința recurată este legală, judecătorul fondului respingând cererea de suspendare a executării HG nr. 1135/2020 prin raportare la faptul că în litigiul pendinte nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar reține că, pentru a fi dispusă suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2014, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente și o condiție de ordin procedural, și anume condiția ca reclamantul să facă dovada declanșării unui proces având ca obiect anularea actului administrativ contestat, așa cum rezultă din dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Îndeplinirea condițiilor se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care ar trebui să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Suspendarea executării actelor administrative constituie o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate. Având caracterul unei măsuri procesuale facultative și nu obligatorii pentru instanță, suspendarea poate fi dispusă numai după verificarea condițiilor impuse de art. 14 și dovedirea faptului că este mai oportună neaplicarea temporară și provizorie a actului administrativ, decât aplicarea acestuia.

Necesitatea asigurării unei protecții jurisdicționale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative este recunoscută și pe plan european, prin Recomandarea nr. R/X/8/13 septembrie 1989 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, aplicabilă și României.

Potrivit acesteia, instanța în calitate de autoritate jurisdicțională chemată să decidă măsura de protecție provizorie, trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente și să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic, aparent valabil, față de nelegalitatea lui.

Așadar, simpla referire la instrumentele juridice naționale și internaționale nu poate fundamenta însă, prin ea însăși, luarea unei măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu intervine de drept.

Cu privire la condiția cazului bine justificat definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța reține că, pentru constatarea îndeplinirii acestei condiții, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În acest sens, poate constitui un caz temeinic justificat: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Îndoiala asupra legalității actului administrativ trebuie să fie serioasă și evidentă, să poată fi decelată cu ușurința printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Nemulțumirile recurentului referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză și susținerile acestuia referitoare la existența unor pretinse fapte de natură penală comise de membrii Comisiei de Fond Funciar, nu pot fi considerate un caz bine justificat care să conducă la suspendarea Hotărârii de Guvern nr.1135/30.12.2020, astfel că, instanța de fond în mod legal a statuat că „argumentele invocate de reclamant în susținerea cazului bine justificat pot fi analizate de instanță doar cu ocazia soluționării cererii de anulare a actului administrativ”.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, aceasta presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat. Iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații ale recurentului-reclamant.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș din Legea nr. 554/2004 modificată, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Recurentul a susținut că iminența producerii unei pagube în patrimoniul său rezultă din împrejurarea că actul administrativ îi afectează grav dreptul său fundamental de proprietate precum și interesele sale legitime.

În speță, nu poate fi vorba de o diminuare a patrimoniului reclamantului. Din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentantă doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. Executarea unei obligații care a fost stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă.

Paguba invocată de către recurent nu se circumscrie noțiunii de „pagubă iminentă” în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. ș din Legea nr. 554/2004, respectiv de prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului. Această concluzie se desprinde din faptul că, în cazul anulării actului administrativ, principalul efect este restabilirea situației anterioare.

Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, prin cererea de suspendare, recurentul-reclamant nu a furnizat instanței în concret suficiente elemente care, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, să conducă la reținerea că în cauză ar exista un caz bine justificat, cu atât mai mult un caz bine justificat care să fie continuat de prefigurarea unei pagube iminente în înțelesul legii.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul A împotriva sentinței nr. 142 din 6 iunie 2022 a Curții de Apel Craiova – Secția Contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/54/2021, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 9 februarie 2023.