ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1452/2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La 7 mai 2021 pârâții C S.R.L. și D au formulat cerere reconvențională împotriva A S.R.L., B LLC și E S.R.L., solicitând să se constate nelegalitatea și netemeinicia rezoluțiunii unilaterale declarate prin Notificarea de Rezoluțiune nr. 418/16.10.2019, emisă de către reclamantele-pârâte reconvenționale B și A iar, raportat la încălcarea substanțială a obligațiilor contractuale de către reclamantele-pârâte reconvenționale B, A și de către pârâta E, să se dispună rezoluțiunea contractului intitulat Înțelegerea Asociaților, din culpa acestora; să fie obligată pârâta reconvențională E la plata către C a sumei de 1.875.975 lei, acordate acesteia cu titlu de împrumut prin Contractele de împrumut din data de 05.10.2018, 26.10.2018, 31.10.2018, în baza Înțelegerii Asociaților (contractul rezoluționat), cu titlu de repunere în situația anterioară. În subsidiar, s-a solicitat ca, în cazul în care Tribunalul arbitral va reține că, pentru orice motive, nu a operat și nu se poate dispune rezoluțiunea Înțelegerii Asociaților, să fie obligată societatea E la executarea obligațiilor contractuale, prin plata către C a dobânzii prevăzute de art. 4.2.4 din Înțelegerea Asociaților pentru suma totală de 1.875.975 lei, acordată acesteia cu titlu de împrumut prin Contractele de împrumut din data de 05.10.2018, 26.10.2018, 31.10.2018.

Prin precizarea cererii reconvenționale din 19 mai 2021, pârâții-reclamanți au arătat că înțeleg să cheme în judecată și F S.R.L. și G S.R.L., înțelegând să susțină pretențiile formulate prin cererea reconvențională și în contradictoriu cu acești pârâți, care au devenit părți ale Înțelegerii Asociaților prin Actul adițional nr. 2917/2017.

Prin încheierea din 10 iunie 2021 s-a luat act că reclamanții reconvenționali C S.R.L. și D au renunțat la pretențiile împotriva pârâtei reconvenționale G S.R.L.

Prin cererea modificatoare din 27 septembrie 2021 a cererii de arbitrare reclamantele au solicitat, în principal, să se constate că la data de 16.10.2019 a intervenit rezoluțiunea Contractului de Asociere intitulat Înțelegerea Asociaților autentificat sub nr. 254/2017, în temeiul Notificării de Rezoluțiune nr. 418/16.10.2019 iar, în subsidiar, să dispună rezoluțiunea Contractului de Asociere, în baza Notificării de Rezoluțiune nr. 418/16.10.2019 pentru neîndeplinirea gravă, însemnată și repetată de către pârâtă a obligațiilor contractuale; în principal, ca efect al intervenției rezoluțiunii, să se constate că a operat, la data de 16.10.2019 (data rezoluțiunii) transferul proprietății și al tuturor drepturilor conexe asupra unui număr de 40 de părți sociale în valoare nominală de 10 lei fiecare (reprezentând 50% din totalul capitalului social) ce au fost deținute de către pârâta C S.R.L. în societatea E S.R.L., către reclamanta A S.R.L. și să se constate că începând cu data de 16.10.2019 reclamanta A S.R.L. este proprietara unui număr de 80 de părți sociale ale societății E S.R.L. iar, în subsidiar, pentru ipoteza în care se va dispune rezoluțiunea judiciară a Înțelegerii Asociaților, să se constate că a operat transferul celor 40 de părți sociale de la societatea C S.R.L. la reclamanta A S.R.L. și/sau să dispună transferul acestor părți sociale către A S.R.L. și B LLC; să se dispună obligarea pârâților la plata unor daune-interese în cuantum de 4.176.563 de euro, din care: suma de 3.176.563 euro, reprezentând valoarea daunelor-interese în cuantum de 0,25% din valoarea creanței, datorate pentru fiecare zi de întârziere conform dispozițiilor contractuale raportate la fiecare obligație financiară neîndeplinită, calculate de la data scadenței și la până la data rezoluțiunii pentru fiecare obligație neîndeplinită în parte și suma de 1.000.000 euro reprezentând valoarea daunelor-interese datorate de pârâtul D, pentru împiedicarea culpabilă a desfășurării activității comerciale a E S.R.L., precum și pentru împiedicarea și îngreunarea exercitării de către Asociatul 2 a drepturilor conferite prin legislația incidentă respectiv prin Contract, în temeiul clauzei penale cuprinse în dispozițiile art. 6.3, așa cum această clauză a fost modificată prin art. xxviii) din actul adițional din 22.12.2017 coroborat cu art. 4.2.21 și art. 6.6. din Înțelegerea Asociaților; să se dispună obligarea pârâților să predea reclamantei A în original actele juridice și contabile ale societății E S.R.L. în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a soluției; în temeiul art. 6 din Legea nr. 26/1990 să se dispună publicarea mențiunilor corespunzătoare privind transferul proprietății asupra unui număr de 40 de părți sociale în valoare de 10 lei în societatea E S.R.L. de la pârâta C S.R.L. către reclamanta A S.R.L.

La 25 noiembrie 2021, pârâții-reclamanți D și C, suplimentar față de petitele și temeiurile de drept indicate în cuprinsul cererii reconvenționale, au precizat că solicita anularea Notificării de Rezoluțiune, emisă de către reclamantele-pârâte reconvenționale B și A, precum și constatarea faptului că nu a intervenit rezoluțiunea Înțelegerii Asociaților; ca urmare a rezoluțiunii Înțelegerii Asociaților conform petitului I (inițial) din cererea reconvențională, au solicitat obligarea pârâtei reconvenționale E S.R.L. la plata către C S.R.L. a sumei de 1.875.975 lei, acordate acesteia cu titlu de împrumut prin Contractele de împrumut din data de 05.10.2018, 26.10.2018, 31.10.2018, în baza contractului rezoluționat (Înțelegerea Asociaților), în principal cu titlu de restituire a prestațiilor efectuate în baza unui act desființat, în temeiul art. 1.635 alin. (1) C. civ. și, în subsidiar, cu titlu de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul unei cauze viitoare care nu s-a realizat, în temeiul art. 1.635 alin. (2) C. civ.; ca urmare a rezoluțiunii Înțelegerii Asociaților conform petitului I din cererea reconvențională, au solicitat repunerea în situația anterioară prin desființarea Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 1/14.02.2017 prin care s-a majorat capitalul societății E S.R.L. și înregistrarea în Registrul Comerțului și publicarea mențiunilor privind desființarea Hotărârii AGA nr. 1/14.02.2017 și revenirea la situația anterioară acestei Hotărâri, prin radierea calității de asociat a A; precum și obligarea, în solidar, a pârâtelor reconvenționale B și A la plata către D a sumei de 4.949.000 lei, cu titlu de daune-interese în temeiul pct. xxviii din Actul adițional nr. 2917/2017.

Totodată, în dosarul arbitral nr. y/2021 reclamanta G S.R.L. a formulat acțiune împotriva E S.R.L. solicitând, în principal, ca Tribunalul arbitral să dispună rezoluțiunea parțială a Înțelegerii Asociaților, în ceea ce privește convenția încheiată între G și pârâta, care este stipulată la pct. v1) și v2) din Actul adițional nr. 2917 din data de 22 decembrie 2017 și la pct. 7-9 din Actul adițional din 31.08.2018, pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor pârâtei; obligarea pârâtei E S.R.L. la plata către G a sumei de 20.792.211,71 lei, cu titlu de daune-interese; în subsidiar, în cazul în care Tribunalul arbitral va reține că, pentru orice motive, nu se poate dispune rezoluțiunea convenției conform petitului I, să dispună constatarea existenței unui drept de creanță deținut de G împotriva pârâtei, în cuantum de 20.792.211,71 lei, născut în baza convenției stipulate la pct. vl) și v2) din Actul adițional nr. 2917 din data de 22 decembrie 2017 și obligarea pârâtei la încheierea cu G a unor antecontracte de vânzare-cumpărare și a unor contracte de cesiune de creanță, în conformitate cu prevederile pct. 7-9 ale Actului adițional din 31.08.2018; obligarea pârâtei la plata sumei de 20.792.211,71 lei, în cazul imposibilității executării silite a dispoziției pronunțate de Tribunalul arbitral ca urmare a admiterii petitului I.2. de mai sus, cu titlu de despăgubiri datorate pentru imposibilitatea de executare silită a obligației de a face.

De asemenea, indicată fiind, ca pârâtă reconvențională, în Cererea reconvențională formulată de pârâți, G a formulat la rândul ei, în 9.12.2021, propria cerere reconvențională, prin care a solicitat Tribunalului arbitral ca, raportat la încălcarea substanțială a obligațiilor contractuale de către reclamantele-pârâte reconvenționale B, A și de către pârâta E, să dispună rezoluțiunea din culpa acestora a contractului intitulat Înțelegerea Asociaților, precum și a următoarelor acte juridice încheiate între G și E: Contractul de împrumut nr. 310/22.12.2016 și Actul adițional nr. 1/14.02.2017; Contractul de împrumut nr. 53/14.02.2017 și Actul adițional nr. 1/14.02.2017; Contractul de împrumut nr. 56/28.02.2017 și Actul adițional nr. 1/28.02.2017; Contractul de împrumut nr. 94/04.04.2017 și Actul adițional nr. 1/04.04.2017; să oblige pârâta reconvențională E la plata către G a sumei totale de 4.992.997 lei, cu titlu de repunere în situația anterioară, suma acordată pârâtei cu titlu de împrumut prin contractele menționate mai sus, în baza contractului rezoluționat (Înțelegerea Asociaților), dar și prin următoarele contracte încheiate în anul 2018: Contractul de împrumut din data de 12.06.2018; Contractul de împrumut din data de 22.06.2018; Contractul de împrumut din data de 02.08.2018; Contractul de împrumut din data de 29.08.2018; Contractul de împrumut din data de 05.09.2018; Contractul de Împrumut din data de 10.09.2018; Contractul de împrumut din data de 19.09.2018;

Prin cererea din 23 februarie 2022, în urma conexării dosarului nr. y/2021 la dosarul arbitral nr. x/2021, G S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele A, B, E și F, în scopul de a sintetiza și clarifica pretențiile sale și poziția/calitatea procesuală pe care o are în dosar și de a evidenția situația de coparticipare procesuală în care se află împreună cu reclamanții reconvenționali D și C, în ceea ce privește petitul de rezoluțiune a Înțelegerii Asociaților, pretențiile sale și ale reclamanților reconvenționali având aceeași finalitate, respectiv rezoluțiunea Înțelegerii Asociaților, repunerea în situația anterioară și plata de despăgubiri iar, în subsidiar, a solicitat, raportat la încălcarea substanțială a obligațiilor contractuale de către pârâtele reconvenționale, B A și E, să se dispună rezoluțiunea contractului intitulat Înțelegerea Asociaților, din culpa acestora, precum și a următoarelor acte juridice încheiate între G și E: Contractul de împrumut nr. 310/22.12.2016 și Actul adițional nr. 1/14.02.2017; Contractul de împrumut nr. 53/14.02.2017 și Actul adițional nr. 1/14.02.2017; Contractul de împrumut nr. 56/28.02.2017 și Actul adițional nr. 1/28.02.2017; Contractul de împrumut nr. 94/04.04.2017 și Actul adițional nr. 1/04.04.2017; obligarea pârâtei E la plata către G a sumei de 4.992.997 lei, acordate acesteia cu titlu de împrumut prin Contractele de împrumut încheiate în anii 2016-2018, în principal cu titlu de restituire a prestațiilor efectuate în baza unui act desființat, în temeiul art. 1.635 alin. (1) C. civ. și, în subsidiar, cu titlu de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul unei cauze viitoare care nu s-a realizat, în temeiul art. 1635 alin. (2) C. civ.; obligarea pârâtelor E, B și A la plata către G a sumei de 20.792.211,71 lei, cu titlu de daune-interese pentru neexecutarea obligațiilor stipulate în pct. vl) și v2) din Actul adițional nr. 2917/22.12.2017 și la pct. 7-10 din Actul adițional din data de 31.08.2018, coroborat cu pct. xxxi al Actului adițional nr. 2917/2017; În subsidiar față de petitele I și III, în cazul în care se va reține că, pentru orice motive, nu se poate dispune rezoluțiunea Înțelegerii Asociaților și obligarea la despăgubiri: în principal, realizarea dreptului de creanță deținut de G S.R.L. împotriva pârâtei E, în cuantum de 20.792.211,71 lei, născut în baza convenției stipulate la pct. vl) și v2) din Actul adițional nr. 2917 din data de 22 decembrie 2017, prin: obligarea paratei E la încheierea cu G a unor antecontracte de vânzare-cumpărare și a unor contracte de cesiune de creanță, în conformitate cu prevederile pct. 7-9 ale Actului adițional din 31.08.2018, precum și obligarea B și A la efectuarea tuturor demersurilor în acest scop, conform obligației lor proprii stipulate la pct. 10 al Actului adițional din 31.08.2018 coroborat cu pct. xxxi al Actului adițional nr. 2917/2017; obligarea pârâtei E și a pârâtelor B și A la plata sumei de 20.792.211,71 lei, cu titlu de despăgubiri datorate pentru imposibilitatea de executare silită a obligației de a face, conform art. 906 alin. (1), 906 alin. (7) și 892 alin. (1) C. proc. civ. În subsidiar, s-a solicitat constatarea existenței unui drept de creanță deținut de G împotriva pârâtei E, în cuantum de 20.792.211,71 lei, născut în baza convenției stipulate la pct. vl) și v2) din Actul adițional nr. 2917 din data de 22 decembrie 2017.

Prin cererea depusă la 17 decembrie 2021 pârâții-reclamanți D, C S.R.L. și pârâta reconvențională-reclamantă G S.R.L., în contradictoriu cu A, B, E și F S.R.L., au solicitat: anularea Notificării de Rezoluțiune înregistrate sub nr. 418/16.10.2019, emisă de reclamantele-pârâte B și A, precum și constatarea faptului că nu a intervenit rezoluțiunea ca urmare a acestui act; raportat la încălcarea substanțială a obligațiilor contractuale de către pârâtele reconvenționale B, A și E, să se dispună rezoluțiunea Înțelegerii Asociaților, din culpa acestora, precum și a următoarelor acte juridice încheiate între G și E: Contractul de împrumut nr. 310/22.12.2016 și Actul adițional nr. 1/14.02.2017; Contractul de împrumut nr. 53/14.02.2017 și Actul adițional nr. 1/14.02.2017; Contractul de împrumut nr. 56/28.02.2017 și Actul adițional nr. 1/28.02.2017; Contractul de împrumut nr. 94/04.04.2017 și Actul adițional nr. 1/04.04.2017; obligarea pârâtei E la plata către C S.R.L. a sumei de 1.875.975 lei, acordate acesteia cu titlu de împrumut prin Contractele de împrumut din 05.10.2018, 26.10.2018, 31.10.2018, în baza contractului rezoluționat, în principal cu titlu de restituire a prestațiilor efectuate în baza unui act desființat, în temeiul art. 1.635 alin. (1) C. civ. și, în subsidiar, cu titlu de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul unei cauze viitoare care nu s-a realizat, în temeiul art. 1.635 alin. (2) C. civ.; obligarea pârâtei reconvenționale E la plata către G S.R.L. a sumei de 4.992.997 lei, acordate acesteia prin Contractele de împrumut încheiate în anii 2016-2018, în principal cu titlu de restituire a prestațiilor efectuate în baza unui act desființat, în temeiul art. 1.635 alin. (1) C. civ. și, în subsidiar cu titlu de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul unei cauze viitoare care nu s-a realizat, în temeiul art. 1.635 alin. (2) C. civ.; ca urmare a rezoluțiunii Înțelegerii Asociaților se solicită repunerea în situația anterioară prin: desființarea Hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 1/14.02.2017 prin care s-a majorat capitalul societății E; înregistrarea în Registrul Comerțului și publicarea mențiunilor privind desființarea Hotărârii AGA nr. 1/14.02.2017 și revenirea la situația anterioară acestei Hotărâri, prin radierea calității de asociat a A; în subsidiar, obligarea E la executarea obligațiilor contractuale, prin plata către C S.R.L. a dobânzii prevăzute de art. 4.2.4 din Înțelegerea Asociaților nr. 254/2017, pentru suma totală de 1.875.975 lei, acordată acesteia cu titlu de împrumut prin Contractele de împrumut din data de 05.10.2018, 26.10.2018, 31.10.2018; precum și obligarea, în solidar, a pârâtelor reconvenționale B și A la plata către pârâtul-reclamant D a sumei de 4.949.000 lei, cu titlu de daune-interese în temeiul pct. xxviii din Actul adițional nr. 2917/2017.

Prin încheierea din 29 octombrie 2021 a fost respinsă excepția nelegalei constituiri a Tribunalului arbitral, invocată de pârâți.

Prin încheierea din 14 februarie 2022, printre altele, s-a constatat că a fost deja soluționată excepția necompetenței generale și materiale a Tribunalului arbitral în privința capetelor de cerere privind rezoluțiunea și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul contractelor de împrumut precizate la petitul nr. 1 și 2 al cererii reconvenționale a G S.R.L., precum și în privința capătului de cerere privind constatarea caducității acestor contracte de împrumut.

Prin încheierea din 28 martie 2022, printre altele, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de prezentare a originalului Notificării de Rezoluțiune nr. 418/2019.

Prin încheierea din 26 august 2022, printre altele, s-a respins cererea pârâților de declanșare a procedurii înscrierii în fals cu privire la Notificarea de rezoluțiune, urmând să se aprecieze valoarea probantă a acestui înscris.

Prin încheierea din 15 septembrie 2022 s-a stabilit termen de pronunțare la 20 februarie 2023.

Prin încheierile din 19 octombrie 2022, 28 februarie 2023, 21 aprilie 2023, 5 iunie 2023 și 3 iulie 2023 s-a amânat succesiv pronunțarea hotărârii.

Prin hotărârea arbitrală nr. 3 din 25 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj, în dosarul nr. x/2021, la care s-a conexat dosarul nr. y/2021, cu privire la acțiunea principală, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a societăților G S.R.L. și F S.R.L., în acțiunea reconvențională, formulată de pârâții D și C S.R.L.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale a reclamantei B LLC, privind capetele 4 și 5 din cererea de completare și modificare a cererii arbitrale ca fiind lipsită de obiect.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A S.R.L., privind capătul de cerere 4 din cererea de completare și modificare a cererii arbitrale.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C S.R.L., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D, privind capătul de cerere 4 din cererea de completare și modificare a cererii arbitrale.

S-a admis, în parte, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor A S.R.L. și B LLC, în raport cu pretențiile formulate de reclamanta G S.R.L., în dosarul nr. x/2021, conexat, numai în ceea ce privește pretențiile pecuniare formulate de G S.R.L., în contradictoriu cu pârâta E S.R.L.

S-a admis cererea reclamantelor A S.R.L. și B LLC de a constata că, prin notificarea de rezoluțiune din 16.10.2019, a intervenit rezoluția Înțelegerii Asociaților din 14.02.2017 și a actelor adiționale subsecvente.

S-a respins cererea reclamantelor A S.R.L. și B LLC de a se dispune rezoluțiunea Înțelegerii Asociaților din 14.02.2017.

S-a admis cererea reclamantelor A S.R.L. și B LLC de a se constata că la 16.10.2019, ca efect al intervenției rezoluțiunii, a operat transferul proprietății și al tuturor drepturilor conexe asupra unui număr de 40 de părți sociale, emise de E S.R.L., în valoare nominală de 10 lei fiecare (reprezentând 50% din totalul capitalului social), de la pârâta C S.R.L. către reclamanta A S.R.L., și că reclamanta A S.R.L. este proprietara unui număr de 80 de părți sociale ale E S.R.L.

S-a admis, în parte, cererea reclamantelor A S.R.L. și B LLC, privind obligarea pârâților D și C S.R.L. la plata unor daune interese, fiind obligat pârâtul D să achite reclamantei B LLC suma de 6.148.339,10 lei, cu titlu de daune moratorii, constând în penalități contractuale și de 5.000.000 lei, cu titlu de daune compensatorii, potrivit art. 6.3 din Înțelegerea Asociaților din 14.02.2017.

S-a admis cererea reclamantelor de a se dispune obligarea pârâților C S.R.L. și D să predea reclamantei A S.R.L., în original, actele juridice și contabile ale E S.R.L., pe care le dețin, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

A obligat, în solidar, pe pârâții D și C S.R.L. și reclamanta G S.R.L. să plătească reclamantelor A S.R.L. și B LLC suma de 318.360 lei, cheltuieli arbitrale parțiale, reclamantele rezervându-și dreptul de a-și recupera onorariile avocațiale pe cale separată.

Cu privire la acțiunea reconvențională, s-au respins cererile pârâților D și C S.R.L. privind: anularea Notificării de rezoluțiune din 16.10.2019 și de constatare a faptului că nu a intervenit rezoluțiunea, ca urmare a Notificării de rezoluțiune din 16.10.2019; dispunerea rezoluțiunii Înțelegerii Asociaților din 14.02.2017; dispunerea rezoluțiunii contractelor de împrumut nr. 310/22.12.2016 și a actului adițional nr. 1/14.02.2017, nr. 53/14.02.2017 și a actului adițional nr. 1/14.02.2017, nr. 56/28.02.2017 și a actului adițional nr. 1/28.02.2017, nr. 94/04.04.2017 și a actului adițional nr. 1/04.04.2017, încheiate între G S.R.L. și E S.R.L.

S-a respins cererea reclamantei C S.R.L., ca pârâta reconvențională E S.R.L., să fie obligată să-i plătească suma de 1.875.975 lei, acordată cu titlu de împrumut prin contractele încheiate între părți în 05.10.2018, 26.10.2018 și 31.10.2018.

S-a respins cererea reclamantului-reconvențional D de obligare, în solidar, a pârâtelor-reconvenționale B LLC și A S.R.L. la plata către acesta a sumei de 4.949.000 lei, cu titlu de daune-interese.

S-a admis cererea reclamantei-reconvenționale C S.R.L., ca pârâta-reconvențională E S.R.L., să fie obligată să-i plătească suma totală de 171.369,81 lei, dobândă cuvenită în temeiul contractelor de împrumut încheiate între părți în 05.10.2018, 26.10.2018 și 31.10.2018.

Au fost obligate, în solidar, pârâtele-reconvenționale A S.R.L. și B LLC să plătească reclamanților-reconvenționali D și C S.R.L. suma de 24.302 lei, plus 64,58 euro, cu titlu de cheltuieli arbitrate parțiale.

Cu privire la acțiunea ce face obiectul dosarului nr. y/2021, conexat, s-a respins excepția prematurității acțiunii reclamantei G S.R.L.

S-a respins cererea reclamantei G S.R.L. de a se dispune rezoluțiunea Înțelegerii Asociaților din 14.02.2017, precum și a contractelor de împrumut încheiate între G S.R.L. și E S.R.L., respectiv contractele nr. 310/22.12.2016 și actul adițional nr. 1/14.02.2017, nr. 53/14.02.2017 și actul adițional nr. 1/14.02.2017, nr. 56/28.02.2017 și actul adițional nr. 1/28.02.2017, nr. 94/04.04.2017 și actul adițional nr. 1/04.04.2017.

S-a respins cererea reclamantei G S.R.L. privind obligarea pârâtei E S.R.L. la plata sumei de 4.992.997 lei, acordate cu titlu de împrumut prin contractele încheiate între părți în anii 2016-2018.

S-a respins cererea reclamantei G S.R.L. de obligare a pârâtelor E S.R.L., B LLC și A S.R.L. la plata către aceasta a sumei de 20.792.211,71 lei, cu titlu de daune-interese.

S-a respins cererea subsidiară a reclamantei G S.R.L. de obligare a pârâtei E S.R.L. la încheierea unor antecontracte de vânzare-cumpărare și a unor contracte de cesiune de creanță.

S-a respins cererea subsidiară a reclamantei G S.R.L. de obligare a pârâtelor B LLC și A S.R.L. la efectuarea tuturor demersurilor în scopul încheierii de către E a unor antecontracte de vânzare-cumpărare și a unor contracte de cesiune de creanță, conform obligației stipulate la pct. 10 al Actului adițional din 31.08.2018.

S-a respins cererea subsidiară a reclamantei G S.R.L. de obligare a pârâtelor B LLC și A S.R.L. la plata sumei de 20.792.211,71 lei, cu titlu de despăgubiri datorate pentru imposibilitatea de executare silită a obligației de a face.

S-a respins cererea subsidiară a reclamantei G S.R.L. de constatare a existenței unui drept de creanță în cuantum de 20.792.211,71 lei, deținut față de E S.R.L.

S-a respins cererea G S.R.L. de a obliga pârâtele să suporte cheltuielile de arbitrare ocazionate de soluționarea acestui litigiu.

S-au respins orice alte cereri, excepții sau apărări formulate de părți.

Prin încheierea de îndreptare din 23 august 2023 s-a dispus rectificarea datei menționate în paragraful 449 și în punctul 9 din dispozitivul sentinței, ca fiind 16.10.2019 în loc de 16.120.2019, a sumei menționate în paragraful 485 și în punctul 12 din dispozitivul sentinței, ca fiind 318.316 lei, precum și a sumei menționate în punctul 10 din dispozitivul sentinței, ca fiind 6.148.339,10 lei în loc de 6.148.339.10 lei.

A fost respinsă cererea reclamantelor și a pârâtelor reconvenționale ca sumele corectate să fie exprimate atât în cifre cât și în litere.

Prin încheierea din 4 decembrie 2023 Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de înscriere în fals cu privire la încheierile de ședință atacate. De asemenea, a respins și cererea subsidiară de probe.

Prin sentința civilă nr. 8/2023 din 18 decembrie 2023, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a Civilă a admis, în parte, acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale și, în consecință, a anulat, în parte, hotărârea arbitrală, cu privire la obligarea pârâților, din dosarul arbitral, C S.R.L. și D, la predarea, către reclamanta din dosarul arbitral, A S.R.L., în original, a actelor juridice și contabile ale societății E S.R.L., și a dispus trimiterea acestui capăt de cerere spre soluționare instanței competente respectiv Judecătoriei Cluj-Napoca.

A menținut, în rest, hotărârea arbitrală.

A respins acțiunea în anulare formulată împotriva încheierilor de ședință contestate.

De asemenea, s-a admis, în parte, cererea petenților privind obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de litigiu, acestea fiind obligate să plătească petenților suma de 100 lei, taxă judiciară de timbru, și 1.000 lei, onorariul avocațial achitat.

În esență, sub un prim aspect, s-a invocat nelegalitatea soluției privind motivul de acțiune în anulare prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., referitor la constituirea tribunalului arbitral cu încălcarea convenției arbitrale, din perspectiva motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din același cod.

În cauză, conform art. 20 alin. (1) din Regulile de Procedură Arbitrală (RPA), constituirea în mod nelegal a Tribunalului Arbitral a avut loc la data de 22.07.2021, la momentul acceptării misiunii de către supraarbitrul H, această desemnare fiind contestată sub aspectul legalității în fața primei instanțe.

Potrivit recurenților, dispozițiile relevante sub acest aspect sunt art. 1.270 C. civ., art. 543, art. 544, art. 556, art. 558 alin. (1) și art. 617 alin. (2) C. proc. civ., precum și art. 3 alin. (4) și art. 19 alin. (1) RPA.

Asupra incidenței art. 488 alin. (1) pct. 5, recurenții au invocat nesocotirea dispozițiilor art. 617 alin. (2) C. proc. civ. și art. 3 alin. (4) RPA, care instituie regula prevalenței convenției arbitrale față de regulamentul arbitrajului instituționalizat.

S-a argumentat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 19 alin. (3) RPA, care prevăd sistemul subsidiar de desemnare a supraarbitrului de către cei doi arbitri aleși de părți, deoarece art. 19 alin. (1) RPA, ignorat de prima instanță, consacră prevalența voinței părților exprimată în convenția arbitrală.

Constituirea tribunalului în alt mod decât cel prevăzut în convenția arbitrală, respectiv prin numirea celor doi arbitri, din Procesul-verbal din 22.07.2021, constituie un caz de nulitate necondiționată de vătămare, conform art. 174 alin. (2) și art. 176 pct. 4 C. proc. civ.

În opinia recurenților, curtea de apel a aplicat greșit art. 176 pct. 4 C. proc. civ., incidente și în materia arbitrajului, încălcând, totodată, dispozițiile art. 541 alin. (1) din același cod, care implică doar faptul că această jurisdicție are caracter nestatal, nu și faptul că toate normele în materie ar fi de ordine privată.

Rezoluția Curții de Arbitraj din 16.09.2021 (ulterioară momentului formării Tribunalului Arbitral) de „confirmare” a supraarbitrului H, indicat de ceilalți doi arbitri nu are aptitudinea de a înlătura viciul nulității, întrucât prevederile art. 177 alin. (3) C. proc. civ. sunt incidente doar în privința nulităților condiționate de vătămare.

Formarea tribunalului cu nesocotirea voinței părților din convenția arbitrală constituie o cauză de nulitate absolută, necondiționată de vătămare și, deci, nesusceptibilă de remediere nici sub forma confirmării, în sensul Codului civil, întrucât art. 1.247 alin. (4) interzice expres confirmarea și nici conform art. 177 C. proc. civ., ce permite îndreptarea neregularităților doar în cazul nulităților condiționate și, cu atât mai puțin, în forma refacerii actului potrivit art. 179 alin. (2) C. proc. civ.

Or, potrivit recurenților, Rezoluția din 16.09.2021 nu poate constitui o măsură de refacere a actului reprezentat de constituirea tribunalului arbitral, prin desemnarea supraarbitrului, de către cei doi arbitri aleși, prin procesul-verbal din 22.07.2021, întrucât acesta nu era anulat.

În sensul celor arătate, s-a evocat opinia științifică a unui profesor universitar și opinia separată, din 29.10.2021, a arbitrului I, potrivit căreia niciunul dintre actele vizând constituirea tribunalului arbitral nu respectă convenția arbitrală.

Au mai susținut recurenții și încălcarea normelor obligatorii prevăzute de art. 19 alin. (5) RPA, privind numirea arbitrilor de către Președintele Curții.

Recurenții au arătat că, de vreme ce nulitatea absolută nu este condiționată de vătămare, sunt eronate reținerile primei instanțe cu privire la pretinsa inexistență a unei vătămări cauzate de desemnarea nelegală a tribunalului arbitral. Chiar și așa, vătămarea adusă recurenților constă în nesocotirea flagrantă a voinței lor și convenției părților în ceea ce privește maniera de compunere a tribunalului arbitral, prin măsurile din 22.07.2021 și 16.09.2021.

Nu în ultimul rând, s-a invocat încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare - art. 13 C. proc. civ., art. 24 din Constituție și art. 3 alin. (1) RPA și dreptul la un proces echitabil – art. 6 alin. (1) C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și art. 3 alin. (2) RPA.

Tot în ceea ce privește nelegalitatea constituirii tribunalului arbitral, au susținut recurenții și incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ca urmare a faptului că prima instanță a ignorat art. 19 alin. (1) și art. 20 alin. (1) RPA și art. 177 C. proc. civ., reluând argumentele intimatelor, fără a expune raționamentul propriu care a determinat pronunțarea soluției.

În subsidiar, s-a invocat și motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8, susținându-se nerespectarea dispozițiilor art. 1.270 C. civ., privind forța obligatorie a contractului.

Sub un alt aspect, s-a invocat nelegalitatea soluției primei instanțe din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din același cod.

Potrivit recurenților, motivul de casare de la pct. 5 este incident întrucât prima instanță, concluzionând că tribunalul arbitral nu s-a pronunțat nici plus petita, nici ultra petita, a încălcat dreptul la apărare - art. 13 C. proc. civ., art. 24 din Constituție, art. 3 alin. (1) RPA, dreptul la un proces echitabil - art. 6 alin. (1) C. proc. civ., art. 6 teza I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 3 alin. (2) RPA, principiul contradictorialității - art. 14 C. proc. civ. și art. 3 alin. (1) RPA și, implicit, al oralității - art. 15 C. proc. civ. și al egalității de arme - art. 8 C. proc. civ., dreptul de dispoziție - art. 9 C. proc. civ. și, corelativ, principiul rolului activ în aflarea adevărului - art. 22 C. proc. civ.

Motivul de casare de la pct. 6 este incident deoarece sentința nu cuprinde motivele pentru care prima instanță a reținut că au existat dezbateri contradictorii în fața tribunalului arbitral în ceea ce privește aspectele semnalate de recurenți.

Din perspectiva pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții au invocat încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.549, art. 1.551 și art. 1.554 C. civ., prima instanță reținând nelegal că soluția tribunalului privind dispunerea rezilierii, în locul rezoluțiunii, solicitate prin acțiunea arbitrală, nu ar fi pronunțată plus petita. Au arătat recurenții că rezoluțiunea presupune o culpă contractuală semnificativă, în timp ce, pentru reziliere, chiar și culpa contractuală de mică însemnătate contează, câtă vreme are caracter repetat. De asemenea, rezoluțiunea operează ex tunc, în timp ce rezilierea, ex nunc.

Sub un alt aspect, s-a învederat nelegalitatea soluției primei instanțe privind motivul de acțiune în anulare prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din același cod.

În ceea ce privește aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 603 alin. (1) lit. e) respectiv ale art. 608 alin. (2) raportat la art. 604 alin. (2) din același cod, arătându-se, în esență, că, în mod eronat, prima instanță a reținut că hotărârea arbitrală îndeplinește exigențele de motivare, în realitate, aceasta fiind nemotivată sub multiple aspecte.

Referitor la incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a apreciat că sentința nu este motivată, fiind preluate argumentele intimatelor, fără o cercetare proprie a susținerilor recurenților, precum și că ar exista o contradicție în considerentele curții de apel. Astfel, deși prima instanță a menționat expres că limitele judecății în acțiunea în anulare interzic analiza fondului, cu toate acestea, curtea de apel, pentru a justifica lacunele de motivare din hotărârea arbitrală, a procedat tocmai la o analiză pe fond a cauzei.

Sub un alt aspect, recurenții au invocat nelegalitatea soluției primei instanțe din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În primul rând, au arătat recurenții că prima instanță nu s-a pronunțat asupra motivului de anulare vizând lipsa unui dosar al cauzei, cu toate că obligația tribunalului arbitral este de a organiza desfășurarea procedurii arbitrale de o manieră care să asigure posibilitatea realizării unei examinări efective a mijloacelor, argumentelor și probelor prezentate de părți.

Apoi, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5, s-a susținut încălcarea art. 41, art. 45 și art. 52 RPA și art. 176 pct. 6 și art. 602 alin. (4) C. proc. civ., dispoziții de procedură din care rezultă obligativitatea întocmirii și semnării minutei, sancțiunea incidentă fiind nulitatea.

Potrivit recurenților, nu se poate considera că prin RPA s-ar fi derogat în mod valabil de la normele imperative, de ordine publică, ale Codului de procedură civilă, derogarea fiind interzisă prin art. 11 C. civ. S-a mai arătat că adresa tribunalului nu are valoare juridică, aceasta emanând, nu de la Președintele Curții de Arbitraj, ci de la secretarul arbitral.

Tot subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5, recurenții au susținut încălcarea art. 430-432 C. proc. civ., ca urmare a ignorării considerentelor hotărârilor judecătorești evocate de recurenți în ceea ce privește imposibilitatea operării transferului părților sociale. S-a arătat, astfel, că în mod greșit a reținut prima instanță că limitele învestirii instanțelor potrivit celor două hotărâri invocate ar viza numai problema legitimării procesuale.

De asemenea, s-a opinat că au fost încălcate dispozițiile art. 304-308 C. proc. civ. privind obligativitatea parcurgerii procedurii falsului, art. 267, art. 272 și art. 282 C. proc. civ. în ceea ce privește calificarea notificării 418/2019 drept înscris și art. 586 alin. (1) din același cod referitor la sarcina probei. Suplimentar, în ceea ce privește aplicarea art. 267, art. 272 și art. 282 și respectiv art. 586 alin. (1) C. proc. civ., recurenții au precizat și că sentința este nemotivată, fiind incident și motivul de la art. 488 alin. (1) pct. 6.

Pronunțarea sentinței s-a realizat și cu încălcarea art. 30 alin. (2) art. 209-210 și art. 574 C. proc. civ., din perspectiva analizării cererii principale și a cererii reconvenționale, acestea impunându-se să fie judecate ,,împreună”, concomitent, prima instanță reținând greșit că ordinea de soluționare și de analiză a apărărilor formulate de părți este atributul exclusiv al tribunalului. Contrar primei instanțe, netemeinicia unor pretenții nu poate fi reținută automat, ca efect al constatării pretinsei temeinicii a unor alte pretenții similare/concurente.

Din aceeași perspectivă, sentința este și nemotivată, fiind aplicabil cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În opinia recurenților, au fost încălcate normele privind motivarea și principiile fundamentale ale procesului civil – art. 603 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 14 C. proc. civ. și art. 3 alin. (1) RPA, art. 6 C. proc. civ., art. 6 CEDO, art. 21 alin. (3) din Constituția României, art. 3 alin. (2) RPA, art. 22 C. proc. civ.

S-a mai invocat încălcarea normelor privind durata maximă a termenului de amânare a pronunțării, art. 602 alin. (2) C. proc. civ. și art. 45 alin. (2) RPA fiind norme imperative, a căror nerespectare atrage nulitatea necondiționată.

O altă critică a vizat nerespectarea de către curtea de apel a principiului contradictorialității, prevăzut la art. 14 C. proc. civ. și art. 3 alin. (1) RPA, prin reținerea unui pretins acord tacit al recurenților în ceea ce privește amânările repetate de pronunțare, fără ca acest aspect să fi fost pus în dezbaterea părților.

Tot din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., recurenții au mai arătat că este incident și motivul de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod, întrucât prima instanță nu a indicat normele care reglementează cererea de urgentare a pronunțării hotărârii arbitrale, norme, care, de altfel, nu există în RPA sau în Codul de procedură civilă.

Nu în ultimul rând, din perspectiva aceluiași motiv de anulare a hotărârii arbitrale, s-a invocat incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca urmare a încălcării dispozițiilor de drept material privind transferul părților sociale – art. 1.910 alin. (2) și (5) C. civ., art. 1.901 C. civ., art. 202 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 1.925 C. civ., art. 1.891 și art. 1.884 alin. (2) C. civ., a dispozițiilor art. 1.270 C. civ. privind forța obligatorie a contractului, a celor de la art. 1.247 alin. (4) C. civ. și art. 1.204 C. civ., privind regimul nulității absolute, precum și ale art. 1.549 alin. (1) C. civ. privind dreptul la rezoluțiune sau reziliere.

Au învederat recurenții că prima instanță a fost sesizată să se pronunțe doar asupra contrarietății hotărârii arbitrale cu legea, prin prisma contrarietății clauzei de la art. (xxv) din actul adițional 2917 față de anumite dispoziții imperative ale legii, și nu pentru interpretarea clauzei, așa cum în mod greșit a reținut curtea de apel.

În esență, prima instanță a ignorat că transferul părților sociale nu poate opera printr-o convenție ce nu constituie contract de societate sau faptul că, printre modalitățile legale de pierdere a calității de asociat, nu se numără aplicarea unei clauze dintr-o convenție terță sau pronunțarea unei hotărâri arbitrale. Potrivit recurenților, prima instanță trebuia să observe, astfel, că părțile nu puteau, prin acte juridice, să deroge de la cerința legală ce privește modificarea contractului de societate în forma scrisă ad validitatem, sancțiunea aplicabilă clauzei de la art. (xxv) din actul adițional 2917 fiind aceea a nulității absolute.

Au criticat recurenții și neanalizarea motivului de anulare întemeiat pe nesocotirea art. 1.901 și art. 1.925 C. civ., fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

S-a susținut, deopotrivă, și motivul de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca urmare a încălcării dispozițiilor privind forța obligatorie a contractului, în mod greșit reținând prima instanță că art. 1.270 C. civ. nu constituie o normă imperativă.

De asemenea, au fost nerespectate și dispozițiile art. 1.204, art. 1.247 alin. (4) și art. 1.250 C. civ., privind regimul nulității absolute.

Recurenții au mai susținut că prima instanță a încălcat normele imperative privind regimul juridic al rezoluțiunii și pactului comisoriu, neobservând că, față de art. 1.549 alin. (1) C. civ., rezoluțiunea Înțelegerii Asociaților nu mai putea fi pretinsă, de vreme ce anumite plăți efectuate în baza actului juridic a cărui desființare se solicită, fuseseră acceptate.

În finalul memoriului de recurs, recurenții s-au referit la nelegalitatea sentinței din perspectiva încheierilor arbitrale atacate.

Cu referire la încheierea din 29.10.2021, s-a invocat încălcarea regulilor de procedură privind constituirea tribunalului arbitral, nemotivarea, fiind ignorate art. 19 alin. (1) și art. 20 alin. (1) RPA și art. 177 C. proc. civ., precum și încălcarea art. 1.270 C. civ., ca urmare a constituirii tribunalului arbitral cu nerespectarea convenției părților, fiind incidente motivele de casare de la pct. 5, 6 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Privitor la încheierea din 14.02.2022, recurenții au susținut existența unor contradicții în considerentele sentinței, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ceea ce privește caracterul nepatrimonial și, implicit, nearbitral, al capătului de cerere 1a din Cererea Arbitrală (corespunzător capătului de cerere 4 din Cererea Arbitrală Modificată), formulat de intimatele A și B împotriva recurenților D și C S.R.L.

Pe de o parte, prima instanță a admis solicitarea recurenților de a se dispune trimiterea spre rejudecare a petitului privind obligarea lor la predarea, către A, a actelor juridice și contabile ale societății E, către instanța competentă să îl soluționeze, potrivit legii (respectiv, Judecătoria Cluj-Napoca). Pe de altă parte, însă, aceeași instanță a respins motivele de anulare invocate, reținând nelegal că soluționarea capătului de cerere 1a din Cererea Arbitrală (corespunzător capătului de cerere 4 din Cererea Arbitrală Modificată) era indisolubil legată de judecarea capătului principal de cerere.

S-a mai indicat și încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 1.270 C. civ., prin nesocotirea voinței exprese a părților de a soluționa prin arbitraj exclusiv litigiile de natură patrimonială, precum și faptul că instanța nu a analizat acest motiv al acțiunii în anulare, fiind incidente art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Referindu-se la încheierea din 28.03.2022, recurenții au susținut că sentința recurată, prin care prima instanță a confirmat soluția de respingere a cererii de prezentare a Notificării 418/2019 în original nu este motivată, fiind încălcate și principiile fundamentale privind dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, contradictorialitatea, oralitatea, dreptul de dispoziție și principiul rolului activ în aflarea adevărului, ceea ce atrage incidența motivelor de casare de la pct. 6 și 5. De asemenea, prima instanță a nesocotit și principiul privind forța obligatorie a contractului, reținând că art. 1.270 C. civ. nu reprezintă o normă imperativă, fiind incident și pct. 8 al art. 488.

Cu trimitere la încheierile din 26.08.2022 și 10.06.2022, s-a arătat, în primul rând, că acțiunea în anulare nu a vizat și încheierea tribunalului din 10.06.2022, aceasta fiind numai menționată printre etapele procesuale care au condus la respingerea, de către tribunal, a cererii prin care s-a solicitat parcurgerea procedurii denunțării înscrisului ca fals în legătură cu Notificarea 418/2019.

Recurenții au imputat curții de apel nemotivarea soluției, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6, întrucât, în analiza motivului de la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., aceasta s-a limitat la a face trimitere la considerentele reținute în legătură cu încheierea din 28.03.2022.

Totodată, în mod greșit s-a reținut că Tribunalul arbitral nu ar fi încălcat normele de procedură care consfințesc principiile procesului civil și nici regulile privind regimul juridic al înscrisurilor, al procedurii denunțării înscrisului ca fals și al sarcinii probatorii în procedura arbitrală, fiind incidente și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la încheierile din 15.09.2022, 19.10.2022, 28.02.2023, 21.04.2023, 05.06.2023 și 03.07.2023, au precizat recurenții că, prin acțiunea în anulare, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ., au criticat faptul că arbitrii și-au încălcat obligația de semnare a încheierilor, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, soluția de amânare a pronunțării soluției, dispusă în mod repetat și nelegal contravine dreptului la un proces echitabil, precum și că lipsa unui dosar fizic al cauzei face imposibilă identificarea mijloacelor probatorii care au stat la baza pronunțării încheierilor intermediare și chiar a hotărârii arbitrale, actul de justiție fiind grav afectat iar judecata a fost lipsită de echitate. Astfel, au solicitat înscrierea în fals față de încheierile menționate, însă, prin încheierea din 4.12.2023, curtea de apel a respins în mod nelegal ca inadmisibilă cererea.

Prin urmare, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se impută primei instanței încălcarea normelor juridice imperative care reglementează obligația semnării încheierilor, precum și a procedurii obligatorii pentru situația în care unii dintre arbitri s-ar afla în imposibilitatea semnării acestora – art. 27 RPA, art. 46 RPA, a normelor juridice imperative care reglementează obligația de a pronunța soluția în litigiul arbitral în termenul prevăzut de RPA și de legea de procedură civilă aplicabilă – art. 602 alin. (2) C. proc. civ., art. 45 alin. (2) RPA, a normelor juridice imperative care reglementează păstrarea și verificarea dosarului arbitral – art. 578 și art. 607 C. proc. civ., a dispozițiilor privind dreptul la un proces echitabil - art. 6 alin. (1) C. proc. civ., art. 6 teza I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 3 alin. (2) RPA, precum și a normelor ce reglementează nulitatea actelor de procedură – art. 174, art. 175, art. 176 și art. 177 C. proc. civ.

În egală măsură, au criticat recurenții că soluția primei instanțe este și nemotivată, nefiind analizate argumentele formulate în ceea ce privește nelegalitatea încheierilor contestate, ceea ce atrage și incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În final, privitor la încheierea primei instanțe din 4 decembrie 2023, recurenții au susținut că soluționarea cererii de înscriere în fals s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 304-308 C. proc. civ., în mod greșit reținându-se că aceste dispoziții ar viza numai înscrisurile ce constituie probe, încheierile atacate neînscriindu-se în această categorie.

Astfel, dincolo de faptul că legea nu face distincția arătată, prima instanță a omis că hotărârea arbitrală și încheierile ce au precedat-o reprezintă înscrisuri, în raport cu dispozițiile RPA și ale Codului de procedură civilă iar, conform art. 434 din același cod, hotărârea judecătorească are forța probantă a unui înscris autentic. În același sens, se invocă art. 424 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cu care încheierile constituie tot un tip de hotărâre. Or, hotărârea și încheierile având forța probantă a unui înscris autentic, acestea fac deplină dovadă până la înscrierea în fals, conform art. 270 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, încheierile puteau fi verificate pe calea procedurii falsului, astfel că, în cauză, este incident motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, la 26 februarie 2024, sub nr. x/33/2023*.

La dat