ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2481/2022

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la data de 12.07.2019, sub nr. x și sub nr. de dosar arbitral x/2019, reclamantele A. S.A. și B. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L. (liderul Asocierii), solicitând obligarea pârâtei:

(a) la plata sumei de 2.421.662,15 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de D. potrivit Acordului de asociere nr. 1959/05.10.2012 încheiat în vederea executării Contractului de achiziție publică nr. x din data de 05.10.2012 cu Consiliul Județean Suceava, modificat prin Actul adițional nr. x/15.11.2012 pentru lucrările executate și neachitate;

(b) la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, calculată de la scadență până la data plății efective, în cuantum provizoriu la data depunerii cererii arbitrale de 412.279,69 RON;

(c) la plata cheltuielilor de judecată arbitrală.

La data de 27.05.2021, reclamantele și-au precizat cererea, în sensul că solicită obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 2.421.662,15 RON (inclusiv T.V.A.) și a dobânzii legale penalizatoare calculate de la scadență până la data plății efective a debitului principal, evaluată provizoriu la data de 27.07.2020 la suma de 674.215,02 RON, iar prin cererea precizatoare din data de 31.05.2021, a calculat și solicitat dobânda legală penalizatoare până la data de 16.06.2021 când aceasta a fost evaluată la suma de 875.821,29 RON.

Prin răspunsul la cererea de chemare în judecată, pârâta C. S.R.L. a formulat excepții și a solicitat respingerea cererii reclamantelor D., iar prin cererea reconvențională formulată împotriva reclamantelor pârâte a solicitat:

1.(i) obligarea D. la plata sumei de 2.486.479,79 RON reprezentând penalitățile pretinse de Autoritatea Contractantă (Beneficiar) pentru neîndeplinirea conformă a obligațiilor din contractul semnat de părți cu aceasta;

1.(ii) în subsidiar, stabilirea de către Tribunalul Arbitral a modului de împărțire între asociați (C. S.R.L. și reclamantele D.) a penalităților de întârziere pretinse de Beneficiar, de care se face răspunzător D.;

În cursul judecății arbitrale, în urma disjungerii cererii reconvenționale, urmată de conexarea, la cererea pârâtei și cu acordul reclamantelor, a petitului 2 din cererea reconvențională, Tribunalul arbitral a reținut că, în cauză, urmează a se pronunța pe cererea principală a reclamantelor D. și asupra cererii reconvenționale în privința capătului de cerere nr. x care a fost conexat la prezenta cauză și a cheltuielilor de judecată ale pârâtei reclamante C..

Prin sentința arbitrală nr. 78 din 10.09.2021, pronunțată în dosarul arbitral nr. x/2019, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins excepția lipsei de interes, invocată de reclamantele-pârâte, a petitului 2 al cererii reconvenționale conexate la prezentul dosar și care are ca obiect obligarea pârâtei-reclamante la îndeplinirea formalităților pentru transferul din contul comun al Asocierii a sumei de 24.527,94 RON și, totodată, a respins, ca neîntemeiate, cererea principală a reclamantelor-pârâte D. și cererea reconvențională, urmând ca părțile să suporte fiecare propriile cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantele A. S.A. și B. S.R.L. au formulat acțiune în anulare, prin care au solicitat anularea în tot a sentinței arbitrale și, în rejudecarea cererii principale, să se dispună: obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata, către reclamante, a sumei de 2.421.662,15 RON (inclusiv T.V.A.) reprezentând contravaloare lucrări executate de D. potrivit Acordului de Asociere nr. 1959/05.10.2012 încheiat pentru executarea Contractului de achiziție publică nr. x din data de 05.10.2012 încheiat cu Consiliul Județean Suceava, modificat prin Actul adițional nr. x/15.11.2012, lucrări rămase neachitate de C. S.R.L., a dobânzii legale penalizatoare aferente, calculată de la scadență până la data plății efective, în cuantum provizoriu, la data de 16.06.2021, de 875.821,29 RON; obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata cheltuielilor arbitrale ocazionate reclamantelor de soluționarea prezentului litigiu; obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantelor cu prezentul demers judiciar.

Ulterior, prin concluziile orale și cele scrise, petentele au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral în situația admiterii acțiunii.

În drept, acțiunea în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. f), g) și h) și art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 10 din 7 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de reclamantele A. S.A. și B. S.R.L., împotriva sentinței arbitrale nr. 78/10.09.2021, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L.

Totodată, a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse.

Împotriva acestei sentințe, reclamantele A. S.A. și B. S.R.L., prin avocat, au declarat, în termen legal, recurs, prin care, în temeiul art. 613 alin. (4) C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din același Cod, au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței civile nr. 10/07.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel București și, în rejudecarea acțiunii, să se dispună admiterea acțiunii în anularea sentinței arbitrale nr. 78/10.09.2021 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2019, astfel cum a fost formulată.

În motivare, autoarele prezentului demers judiciar au susținut că:

Sentința recurată nu adresează argumentele concrete invocate de reclamante în paginile 15-18/22 ale acțiunii în anulare privind incidența art. 608 alin. (1) lit. h) coroborat și cu art. 608 alin. (1) lit. f) din C. proc. civ.

Detaliind, recurentele au susținut că, prin acțiunea în anulare formulată împotriva sentinței arbitrale, au solicitat instanței de judecată să constate incidența în cauză a art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., apreciind că au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute de art. 9 și 14 din C. proc. civ.

În acest sens, învederează că, în cuprinsul paginilor 13-22 ale acțiunii în anulare, au arătat că Tribunalul Arbitral a nesocotit obiectul cu care a fost învestit, indicând remedii alternative reclamantelor, contra dispozițiilor imperative ale art. 35 din C. proc. civ. care obligă reclamantele să formuleze acțiune în realizare, și nu o acțiune în constatare.

Totodată, arată că au argumentat faptul că, invocând "principiul disponibilității", Tribunalul Arbitral a refuzat să judece ceea ce i s-a cerut de fapt, reținând limite neprevăzute nici de Regulile de procedură arbitrală, și nici de C. proc. civ., pentru că nici art. 21 din Acordul de Asociere și nici art. 13.2 lit. b) din Actul adițional nr. x nu impun o altă cale decât acțiunea în realizare cu care Tribunalul Arbitral a fost învestit.

În acest sens, arată că Tribunalul Arbitral nu putea refuza în mod legal interpretarea dispozițiilor contractuale invocate de către părți în cauză, nefiind necesară o învestire expresă pentru ca Tribunalul învestit cu diferendul izvorât din Acordul de Asociere să analizeze prevederile contractuale și, astfel, să le și interpreteze.

Prin urmare, împrejurarea că în art. 13.2 lit. b) din Actul adițional nr. x se indică și "inclusiv orice litigiu privind validitatea, înțelesul, efectul sau încheierea sa" nu înseamnă că Tribunalul Arbitral nu mai interpretează și nu mai aplică prevederile contractuale în soluționarea acțiunii în realizare privind executarea Acordului de Asociere, interpretarea arbitrilor din cuprinsul sentinței arbitrale nr. 78/10.09.2021 reprezentând, în fapt, un refuz de a judeca.

Totodată, arată că, reținând condiții neprevăzute de acordul de voință al părților, Tribunalul Arbitral a modificat obiectul cauzei și limitele învestirii și s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu i s-au cerut nici măcar prin apărările formulate de C. S.R.L., fără ca cele tranșate să fie puse în discuția părților, astfel încât au apreciat că, în cauză, sunt incidente atât art. 608 alin. (1) lit. f), cât și art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. (aspecte detaliate în paginile 18/22 din acțiunea în anulare), sens în care solicită instanței de recurs să constate că sentința recurată nu respectă art. 425 C. proc. civ., aceasta neadresând în paginile 16-17/18, argumente concrete privind incidența motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin urmare, cu toate că judecătorul cauzei nu trebuie să se pronunțe punctual asupra fiecărui argument invocat de părți, recurentele susțin că acestuia îi revine obligația de a analiză, în concret, toate motivele invocate de părți în anularea sentinței arbitrale.

Or, în accepțiunea recurentelor, Curtea de Apel București nu a analizat criticile din cuprinsul paginilor 15-18/22 privind nesocotirea obiectului cu care Tribunalul Arbitral a fost învestit, în cauză, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Altfel spus, în opinia recurentelor, sentința recurată nu este motivată în ceea ce privește criticile subsumate motivului de acțiune în anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. coroborat cu art. 608 alin. (1) lit. f), soluția primei instanțe fiind pronunțată cu încălcarea art. 425 din același Cod.

În concret, recurentele arată că prima instanță a analizat criticile din paginile 13-18/22 în cuprinsul paginii 16/18 a sentinței recurate exclusiv prin raportare la art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., cu toate că, în cuprinsul respectivei secțiuni, au invocat două motive de acțiune în anulare.

Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, pentru că Tribunalul Arbitral a avut în vedere limite inexistente, limitându-le accesul la justiție, recurentele afirmă că acesta s-a pronunțat asupra a ceea ce nu i s-a cerut, soluția din dispozitiv fiind tocmai consecința nesocotirii principiului disponibilității în sensul indicat anterior, motiv pentru care solicită casarea sentinței recurate, fiind deopotrivă incidente art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În continuare, printr-o altă critică, recurentele au susținut că:

Sentința recurată este pronunțată cu încălcarea și interpretarea greșită a art. 9 și 14 C. proc. civ.

Detaliind, recurentele au învederat că, în cuprinsul paginii 17/18 a sentinței recurate, analizând exclusiv argumentele acestora de la paginile 18-19/22 ale acțiunii în anulare formulate, Curtea de Apel București a reținut că nu ar fi fost încălcate principiile disponibilității și contradictorialității.

În concret, acestea au arătat că, pe de-o parte, prima instanță a reținut în mod incorect faptul că motivele respingerii acțiunii în anulare au corespondent în apărările pârâtei, pârâta neinvocând art. 13.2 lit. b) din Actul adițional nr. x, în sensul existenței unei alte acțiuni decât cea formulată de reclamante.

În acest sens, recurentele susțin că cele reținute de Tribunalul Arbitral în sensul existenței unui alt remediu de care D. ar fi trebuit să uzeze și apărările pârâtei privind natura obligației sale, sunt două împrejurări distincte, ce nu se confundă.

Prin urmare, faptul că, în viziunea Curții de Apel București, ambele împrejurări ar fi putut determina respingerea acțiunii arbitrale este lipsit de relevanță, cât timp existența unui alt remediu decât cel folosit de societățile D. nu a fost pusă în discuția părților de Tribunalul Arbitral pentru a se putea conchide că s-ar fi respectat principiul contradictorialității.

Astfel, au susținut că, atâta timp cât a apreciat că Tribunalul Arbitral nu ar fi trebuit să pună în discuție calificarea cererii deduse analizei sale și existența unui alt remediu ce ar fi determinat respingerea acțiunii arbitrale formulată de societățile D., prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 14 C. proc. civ., încălcând astfel aceste dispoziții.

Totodată, au învederat că incidența unei alte căi nu reprezintă un argument suplimentar apărărilor C., ci o cu totul altă apărare care, potrivit art. 14 alin. (5) C. proc. civ., trebuia supusă discuției părților pentru a putea să reprezinte temei al sentinței arbitrale, conform art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

De asemenea, faptul că instanța arbitrală ar fi făcut referire la probe și ar fi inclus mai multe motive în cuprinsul sentinței arbitrale nu schimbă împrejurarea esențială că premisa reținută de arbitri este diferită de apărările C. și că nu a fost supusă ca atare dezbaterii contradictorii a părților.

Totodată, contrar celor reținute de Curte în pagina 17/18 a sentinței, recurentele arată că nu au solicitat ca fiecare argument al instanței să fie pus în discuția contradictorie a părților, ci ca premisa ce a stat la baza respingerii acțiunii arbitrale, existența unui alt remediu, să fi fost pusă expres, punctual și concis în discuția contradictorie a părților. De altfel, Curtea de Apel București nu a identificat unde și când o asemenea împrejurare ar fi fost pusă în discuția părților.

Prin urmare, consideră că sentința recurată este viciată ca urmare a interpretării și aplicării greșite a art. 14 C. proc. civ., dar și a încălcării acestor prevederi, precum și de o motivare insuficientă față de criticile invocate de D., recurentele apreciind astfel că, în cauză, sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Pe de altă parte, arată că au reclamat faptul că Tribunalul Arbitral nu s-a pronunțat asupra obiectului pe care D. l-a dedus judecății, ci s-a raportat la alte împrejurări decât cele solicitate.

În acest sens, arată că modificarea obiectului cererii deduse judecății rezultă din însăși analiza Tribunalului Arbitral, iar o motivare mai detaliată (cum reține Curtea de Apel București) nu acoperă viciul încălcării principiului disponibilității.

Totodată, se mai arată că respectarea principiului disponibilității impune respectarea limitelor trasate prin cererile și apărările părților, acesta nefiind respectat dacă se neagă în concret soluționarea cererii arbitrale deduse judecății prin adăugarea unor condiții la clauza compromisorie clară a părților.

Or, criticarea nesocotirii acestor limite nu înseamnă că reclamantele D. au criticat stabilirea voinței părților.

Mai arată că Tribunalul Arbitral nu a stabilit voința părților, ci s-a pronunțat asupra altor aspecte decât cele deduse judecății, reținând remedii alternative a căror admisibilitate este discutabilă prin raportare la art. 35 C. proc. civ.

Prin urmare, criticarea încălcării principiului disponibilității, doar pentru că se raportează la ceea ce s-a solicitat, nu se confundă cu contestarea unor împrejurări de fapt în temeiul probatoriului administrat în cauză.

Reținând caracterul imperativ al celor două principii, raportat la situația concretă a evoluției litigiului arbitral, recurentele apreciază că, în cauză, s-au nesocotit cele două principii, iar analiza Curții de Apel București se bazează pe nesocotirea celor două principii anterior menționate.

Pe cale de consecință, recurentele solicită instanței de recurs să rețină că sentința recurată are la bază o greșită interpretare și aplicare a art. 9 C. proc. civ. raportat la art. 14 din același Cod, dar și încălcarea acestor norme, motivele reținute fiind străine de criticile concrete ale D., care nu au criticat modul de stabilire a voinței părților, sens în care afirmă că, în cauză, sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Printr-o ultimă critică, recurentele au susținut că:

Sentința recurată este pronunțată cu încălcarea art. 608 alin. (1) lit. g) raportat la art. 425 C. proc. civ. și art. 46 alin. (1) lit. e) din Regulile de procedură arbitrală.

Detaliind, recurentele au arătat că, prin acțiunea în anulare formulată, au criticat sentința arbitrală din perspectiva unei motivări insuficiente. Cu toate acestea, Curtea de Apel București a reținut că sentința arbitrală ar cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv că argumentele reclamantelor ar viza în esență netemeinicia, și nu motivarea hotărârii atacate.

Mai arată că instanța reține o condiție neprevăzută de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., respectiv absența totală a motivării. Însă, în opinia recurentelor, art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. este similar art. 488 alin. (1) pct. 6 din același Cod, în sensul sancționării lipsei motivelor. Or, lipsa motivelor nu presupune absența totală a acestora, fiind sancționată inclusiv motivarea insuficientă.

Așadar, consideră că, întrucât dispoziția legală nu circumstanțiază, nici interpretul ei nu poate să o facă, astfel încât, atât timp cât motivarea este insuficientă, hotărârea arbitrală pronunțată este nelegală.

În concret, recurentele susțin că respectivul caracter insuficient/viciat al motivării rezultă tocmai din ignorarea Facturii Seria x nr. x/22.03.2017 și a Acordului înregistrat de Consiliul Județean Suceava sub nr. x/06.11.2017, de către Tribunalul Arbitral. Astfel, arată că, deși cele două mijloace de probă au fost prezentate ca esențiale în soluționarea cauzei, ele nu au fost adresate prin sentința arbitrală pronunțată, ceea ce, în opinia recurentelor, confirmă caracterul viciat al hotărârii arbitrale.

Totodată, afirmă că acestea nu vizează temeinicia sau netemeinicia cauzei, cum inexact s-a reținut în pagina 16/18 a sentinței recurate.

Or, prima instanță nu a analizat criticile, apreciind ab initio că acestea nu se subsumează ipotezei legale, ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Apreciind, așadar, că interpretarea restrictivă a Curții de Apel București nu este în acord cu dispozițiile art. 608 alin. (1) pct. g) C. proc. civ. prin raportare la rigorile impuse hotărârii arbitrale/judecătorești de art. 425 din același Cod și de art. 46 din Regulile de procedură arbitrală, recurentele solicită casarea sentinței recurate, susținând că, în cauză, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La 27 mai 2022, intimata-pârâtă, prin avocat, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, iar la 16 iunie 2022, recurentele-reclamante au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă și, pe cale de consecință, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei sau când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Printr-o primă critică, subsumată motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., recurentele au susținut, în esență, că sentința recurată nu este motivată în ceea ce privește criticile subsumate motivului de acțiune în anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., sens în care au învederat că sentința recurată nu respectă dispozițiile art. 425 C. proc. civ., întrucât prima instanță a analizat criticile dezvoltate la paginile 13-18/22 din acțiunea în anulare exclusiv prin raportare la art. 608 alin. (1) lit. f) din C. proc. civ., cu toate că, în cuprinsul respectivei secțiuni, au invocat două motive de acțiune în anulare.

Analizând motivele acțiunii în anulare și răspunzând, totodată, criticii formulate, se constată că, deși, în aparență, recurentele au abordat motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. doar în Secțiunea 2.3 (pag. 20-21 din acțiunea în anulare), în realitate, argumentele corespunzătoare acestui motiv al acțiunii în anulare sunt dezvoltate și în cuprinsul Secțiunii 2.1 din acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, chiar dacă par a fi subsumate exclusiv motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) din C. proc. civ.

Astfel, cu toate că în Secțiunea 2.1 din acțiunea în anulare, autoarele acțiunii în anulare au subsumat motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. și argumente corespunzătoare motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în realitate, instanța nu a analizat motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. (de la Secțiunea 2.3 din acțiunea în anulare), în raport de criticile concrete care se regăsesc la Secțiunea 2.1 a acțiunii în anulare.

Prin urmare, având în vedere că toate argumentele amintite succint la Secțiunea 2.3 din acțiunea în anulare se regăsesc dezvoltate la Secțiunea 2.1 din același act procesual, în cauză, se constată că lecturarea sentinței atacate nu permite decelarea considerentelor necesare care au fundamentat soluția de respingere a motivului de anulare reglementat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., constând în nesocotirea dispozițiilor imperative ale legii prin hotărârea arbitrală, ca o consecință a încălcării principiilor disponibilității, contradictorialității, neanalizarea litigiului în limitele învestirii, cu nesocotirea obiectului cu care Tribunalul arbitral a fost învestit.

Așadar, având în vedere că prima instanță nu a analizat criticile concrete din acțiunea în anulare corespunzătoare motivului de anulare reglementat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., astfel cum acestea se regăsesc nu numai la Secțiunea 2.3 din acțiunea în anulare, ci și la Secțiunea 2.1 din același act procesual, Înalta Curte reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care sancționează nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din cod, ce impun instanțelor obligația de a oferi răspunsuri precise la toate capetele de cerere și la toate apărările formulate, pe baza probelor administrate în cauză, a principiilor și a regulilor de drept material și procesual.

Prin urmare, având în vedere că exigențele motivării presupun ca hotărârea atacată să cuprindă considerente suficiente care să fundamenteze soluția pronunțată, să răspundă motivelor și apărărilor părților, de natură a permite acestora și instanței de control judiciar să verifice argumentele care au stat la baza soluției pronunțate, Înalta Curte reține că, prin neanalizarea criticilor concrete din acțiunea în anulare corespunzătoare motivului de anulare reglementat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., sentința recurată este viciată prin aceea că a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cât privește criticile prin care autoarele prezentului demers judiciar au susținut că sentința recurată este pronunțată cu încălcarea și interpretarea greșită a art. 9 și art. 14 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, prin criticile formulate, recurentele susțin o pretinsă încălcare și interpretare greșită a principiilor disponibilității și contradictorialității de către prima instanță, care nu a validat criticile recurentei din cuprinsul acțiunii în anulare formulate în acest sens în privința hotărârii pronunțate de Tribunalul arbitral.

Întrucât aceste critici interferează cu cele care vizau motivul de anulare reglementat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., în privința căruia s-a reținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de recurs nu le va mai analiza având în vedere considerentele precedente, prin care s-a reținut că sentința recurată este viciată tocmai prin aceea că prima instanță nu și-a fundamentat soluția de respingere a incidenței motivului de anulare reglementat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., întrucât nu a făcut o analiză pertinentă a criticilor concrete ale recurentelor din acțiunea în anulare, care vizau și încălcarea principiilor mai sus amintite.

Așa fiind, verificarea motivelor constând în încălcarea și interpretarea greșită a art. 9 și art. 14 din C. proc. civ. devine inutilă în prezentul recurs, urmând a fi realizată de Curtea de apel în rejudecare.

Procedând, în continuare, la analiza ultimei critici, prin care s-a arătat că sentința recurată este pronunțată cu încălcarea art. 608 alin. (1) lit. g) raportat la art. 425 C. proc. civ. și art. 46 alin. (1) lit. e) din Regulile de procedură arbitrală, prin aceea că instanța a reținut o condiție neprevăzută de art. 608 alin. (1) lit. g), respectiv absența totală a motivării, Înalta Curte constată că, întemeindu-se pe această ipoteză, recurenta supune cenzurii instanțelor de judecată caracterul insuficient/viciat al motivării de către Tribunalul Arbitral care rezultă tocmai din ignorarea Facturii Seria x nr. x/22.03.2017 și a Acordului înregistrat de Consiliul Județean Suceava sub nr. x/06.11.2017, cu toate că cele două mijloace de probă au fost prezentate ca esențiale în soluționarea cauzei.

Înalta Curte reține că dispoziția cuprinsă în art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. nu îngăduie atacarea unei hotărâri arbitrale pe calea acțiunii în anulare decât dacă nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri.

Dintre omisiunile la care se referă textul, recurenta invocă lipsa motivării, însă Înalta Curte subliniază că art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. are în vedere lipsa oricăror considerente care fac ca hotărârea arbitrală să fie total nemotivată. Or, sentința arbitrală cuprinde, așa cum a reținut și curtea de apel, motivele pe care se sprijină, context în care nemulțumirea părții ori aprecierea sa, în sensul că motivarea ar fi deficitară prin aceea că Tribunalul Arbitral a ignorat două mijloace de probă prezentate ca esențiale în soluționarea cauzei, nu constituie argumente valide care să justifice desființarea hotărârii arbitrale, din perspectiva acestui motiv de anulare.

În concluzie, având în vedere că ipoteza vizată de norma de drept arătată presupune lipsa totală a considerentelor, iar nu aspecte privind caracterul insuficient al motivării și câtă vreme hotărârea arbitrală conține raționamentul propriu al tribunalului arbitral, nu poate fi reținută incidența art. 608 alin. (1) lit. g) din C. proc. civ., acest text de lege sancționând lipsa oricărei motivări, iar nu o motivare apreciată de parte ca insuficientă.

Având în vedere argumentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496-497 și art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe, care va analiza motivat criticile din acțiunea în anulare referitoare la incidența motivului reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., cu mențiunea că, în funcție de soluția pronunțată, instanța va avea în vedere și cheltuielile de judecată solicitate, care nu au putut fi acordate în această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.A. și B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 10 din 7 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează sentința civilă nr. 10 din 7 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2022.