ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 893/2023

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare, înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x din 14 iulie 2021, cu privire la care s-a format dosarul nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat Tribunalului arbitral obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 1.262.989,16 RON reprezentând debit principal datorat, în temeiul Contractului nr. x/15.04.2020, Contractului nr. x/15.04.2020 și al Contractului nr. x/15.04.2020; la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, în cuantum de 63.392,00 RON, calculată de la data scadentă până la data de 08.07.2021 și, respectiv, de la data depunerii acțiunii arbitrale până la data achitării integrale a debitului restant; obligarea pârâtei la plata sumei de 31.454,5 RON aferentă cantității de 17.974 kg, cantitate reprezentând pierderi de condiționare în stația QCA; obligarea pârâtei arbitrale la suportarea cheltuielilor de arbitrare.

La solicitarea Tribunalului arbitral adresată reclamantei, de a-și cuantifica dobânda legală penalizatoare de la data scadentă până la zi, reclamanta și-a precizat acest cuantum la suma de 136.731,33 RON.

În drept, acțiunea arbitrală a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270, art. 1170, art. 1350 C. civ., precum și pe dispozițiile Regulilor de procedură arbitrală.

Prin sentința arbitrală nr. 17 din 16 martie 2022, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.R.L. și s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.399.720,49 RON, din care 1.262.959,16 RON - debit principal și suma de 136.761,33 RON - penalități de întârziere calculate de la scadență până la data de 16.02.2022, precum și ulterior până la data achitării efective, penalități care vor fi calculate în faza de executare voluntară a hotărârii arbitrale sau în faza de executare silită; s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 31.454,50 RON (aferentă cantității de 17.974 kg sămânță soia), cu titlu de prejudiciu material suferit; s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 62.169,16 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Împotriva sentinței arbitrale, reclamanta B. S.R.L. (pârâtă în procedura arbitrală) a formulat acțiune în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a Civilă la 01.04.2022, sub nr. x/2022, prin care a solicitat suspendarea hotărârii arbitrale nr. 17 din 16.03.2022 până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare; anularea hotărârii arbitrale nr. 17 din 16.03.2022 și rejudecarea cererii de chemare în judecată pe fond de către Curtea de Apel, prin administrarea de probe noi, conform art. 613 alin. (3) lit. b) teza a doua și a treia C. proc. civ. cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 608 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 55F/2022 din 15 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, astfel cum a fost completată prin sentința civilă nr. 73F/2022 din 14 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 17/16.03.2022, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2021, formulată de reclamanta B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. și a obligat reclamanta la plata către intimată a sumei de 11.766,01 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta arbitrală B. S.R.L. (reclamantă în acțiunea în anulare), prin avocat, a declarat recurs, prin care a solicitat casarea în tot a sentinței nr. 55/2022, pronunțată în data de 15.06.2022, de către Curtea de Apel București, ca fiind nelegală, iar, în rejudecare, anularea Hotărârii Arbitrale nr. 17 din 16.03.2022, rejudecarea cererii de chemare în judecată pe fond de către Curtea de Apel, prin administrarea de probe noi, conform dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b) teza a doua, respectiv a treia C. proc. civ. obligarea reclamantei arbitrale la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prealabil motivării, recurenta a evocat relațiile contractuale și contextul survenirii litigiului dintre părți, continuând cu litigiul arbitral și cu o analiză a hotărârii arbitrale împotriva căreia a formulat acțiune în anulare soluționată prin sentința nr. 55F/2022 din 15 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a în dosarul nr. x/2022.

În motivarea recursului, autoarea prezentului demers judiciar a susținut că sentința pronunțată de Curtea de Apel București a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând, totodată, că aceasta cuprinde motive contradictorii și străine de pricină, sens în care a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Detaliind, recurenta a reprodus ceea ce a reținut instanța în motivarea respingerii motivului întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., cu toate că, prin cererea în anulare a arătat că Tribunalul nu a motivat corespunzător hotărârea arbitrală, tranșând litigiul în mod sumar și schematic.

În continuare, evocând dispozițiile art. 603 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea arbitrală nu este motivată în mod corespunzător, în sensul că nu au fost arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea Tribunalului, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile sale, ci, dimpotrivă, motivarea este extrem de sumară și strict formală, nerăspunzând celor invocate de autoarea prezentului demers judiciar și neanalizând în mod veritabil modalitatea în care a fost tranșată speța.

De asemenea, a mai arătat că aproape toate motivele pe care le-a formulat au fost pur și simplu ignorate, nearătându-se de ce anume acestea au fost înlăturate, iar forul arbitral s-a raportat în mod exclusiv la concluziile raportului de expertiză contabilă, care nu lămurea nicidecum specificul acestei spețe.

Totodată, a mai învederat că Tribunalul s-a rezumat în a copia prevederi contractuale, pe care oricum nu a putut să le interpreteze în mod corespunzător, susținând că, în esență, forul arbitral nu a înțeles chestiunea tehnică impusă de speță, situație care, în accepțiunea recurentei, impunea solicitarea opiniei unor specialiști în domeniu, nicidecum tranșarea cauzei într-un mod atât de lapidar și dezinteresat.

În continuare, referindu-se la acțiunea în anulare, recurenta susține că, în mod la fel de schematic, instanța de fond a tranșat această chestiune deosebit de importantă, reținând că autoarea prezentului demers judiciar nu a formulat critici concrete, cu toate că, prin acțiunea formulată, a învederat că au existat probe ce nu au fost deloc menționate sau luate în considerare, înscrisuri, precum cele atașate cererii în anulare care trebuiau interpretate în mod corespunzător, la fel și chestiuni precum forme de puritate varietală sau genetică, diferența dintre aceste două noțiuni, deficiențele calitative, faptul că prin forța obligatorie a contractului nu se poate reține de plano ce susține o parte și înlătura ce susține cealaltă, că nu a fost respectată o procedură contractuală fără a se da eficiență unor probe, mai mult, fără să a le fi înțeles sensul, pentru că, în definitiv, chestiunea era de natură tehnică, atât Tribunalul, cât și Curtea neînțelegând speța dedusă judecății.

Recurenta conchide prin a arăta că interpretarea greșită a normelor de drept material, precum și inserarea unor motive străine de natura pricinii rezidă tocmai din această interpretare eronată a dispozițiilor legale mai sus reiterate.

În continuare, evocând ceea ce a reținut instanța în motivarea respingerii motivului întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., privind încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, recurenta a arătat că, deși a criticat hotărârea arbitrală față de încălcarea normelor imperative ale legii, Curtea de Apel a comis aceeași eroare, reținând în mod greșit că Tribunalul Arbitral a dat eficiență principiului forței obligatorii a contractului și că s-ar fi analizat în mod corespunzător excepția de neexecutare invocată.

Contrar celor reținute de instanță, recurenta susține că excepția de neexecutare pe care Tribunalul Arbitral ar fi găsit-o neîntemeiată prin raportare la probele administrate și regulile privind sarcina probei din procesul civil, precum și înlăturarea înscrisurilor prezentate de petentă în susținerea excepției de neexecutare nu a fost tranșată prin raportare chiar la procedura contractuală agreată, în sensul că procedura de prelevare a fost respectată întrutotul. În acest sens, arată că prelevarea s-a făcut de către personal autorizat ITCMS, intimata a absentat nejustificat de la procedura de prelevare, conform procedurii contractuale, ulterior negând faptul că hibrizii fuseseră recoltați, din lotul cultivat, deși existau codificări specifice etc. Or, raportat la dispozițiile art. 1270 C. civ., toate aceste aspecte erau de asemenea agreate contractual.

Referitor la sarcina probei, recurenta susține că a adus lămuririle necesare, probând cele susținute. Cu toate acestea, însă, atât Curtea de Apel, cât și Tribunalul Arbitral s-au raportat strict la susținerile lipsite de orice fundament juridic ale intimatei, care avea obligația de proba faptul că hibrizii obținuți au o calitate ce se circumscrie în indicii agreați contractual. Prin urmare, arată că și aceste prevederi contractuale au fost eludate de prima instanță.

În continuare, arată că la o simplă analiză a hotărârii arbitrale se poate observa faptul că aceasta încalcă flagrant dispoziții legale imperative, norme de drept substanțial, dar și de drept procesual, sens în care menționează câteva din textele imperative prevăzute de C. civ. în vigoare, pe care le consideră încălcate în cuprinsul sentinței arbitrale: art. 1556, art. 1270, art. 1547 C. civ., art. 249, art. 254 alin. (5) C. proc. civ.

În continuare, referindu-se la contestarea rapoartelor de calitate pe care le-a depus, recurenta arată că, deși în nenumărate rânduri intimatei i-au fost aduse la cunoștință rapoartele de calitate pe care autoarea prezentului demers judiciar susține că le-a efectuat atât pentru semințele de porumb, cât și pentru cele de floarea soarelui, aceasta le-a contestat vehement, însă nici nu a fost de acord ca această probă să fie refăcută în cuprinsul judecății în fața Tribunalului Arbitral.

În continuare, a arătat că, din interpretarea clauzelor contractuale rezultă foarte clar că cerința de calitate era o cerință de plată a prețului, o obligație de rezultat, iar neîndeplinirea acesteia ar fi condus la achitarea facturilor la prețurile de consum, ce erau mult mai mici față de prețul per tonă al semințelor certificate.

De asemenea, a mai afirmat că Tribunalul nesocotește că, prin Notificarea x din 26.01.2021, transmisă prin executor judecătoresc, i s-au adus la cunoștința intimatei rezultatele de impuritate genetică ale hibrizilor de porumb Odilo, respectiv C. și i s-a pus în vedere calitatea slabă a acestor semințe, urmând să fie achitate la preț de consum. Ulterior, s-au refăcut analizele efectuate de Clientul final de către un laborator independent, care a confirmat puritatea genetică slabă, mult sub procentul minim admis și agreat contractual, a culturii provenite de la A..

În continuare, învederează că aceeași situație a existat și în cazul contractului privind cultivarea semințelor de floarea soarelui, același procentaj dezastruos de puritate genetică reieșit din analizele efectuate de către clientul final, intimata fiind informată și asupra acestui aspect. De asemenea, a mai învederat că aceste produse se află încă în depozitele sale, o foarte mică cantitate din acestea fiind preluate de către Clientul final la un preț de consum (care este unul unul mic și nu acoperă costurile înregistrate pentru lotul de multiplicare din care s-au obținut semințele de floarea soarelui).

Așadar, susține că fusese deja invocată excepția de neexecutare a obligațiilor contractuale față de intimata A., fapt ignorat de către Tribunal în luarea hotărârii atacate.

Totodată, consideră că a dovedit pe deplin producerea unui prejudiciu de către A., iar în ipoteza în care tribunalul ar fi avut dubii, văzând și faptul că a soluționat litigiul nu în echitate, ci conform dispozițiilor legale și contractuale, ar fi putut proceda la suplimentarea probatoriului sau ar fi putut admite proba solicitată chiar de Cultivator prin cererea de arbitrare, care ar fi relevat sau măcar lămurit aspecte tehnice, pe care Tribunalul nu le-a înțeles.

Referindu-se la pretinsa nerespectare a procedurii contractuale, respectiv a dispozițiilor contractuale cu privire la cuprinsul articolului 9 din Contractele de Floarea Soarelui și Porumb, cu privire la procedura de prelevarea a probelor din Stația de Prelucrare, unde intimata a înțeles să absenteze nejustificat, recurenta arată că procedura a fost respectată întrutotul, în sensul că probele au fost prelevate de către personal autorizat, conform Procesului Verbal de Eșantionare, toate aceste probe fiind ulterior sigilate, eșantionate și transmise către Clientul final, pentru ca acesta să efectueze testele de puritate genetică, care nu pot fi efectuate pe teritoriul României, fiind teste speciale și cu un grad ridicat de acuratețe.

Or, potrivit susținerilor recurentei, aceste aspecte au fost ignorate de către Tribunalul Arbitral, care nu a înțeles faptul că s-a obligat să plătească serviciile prestate de către intimată doar sub condiția ca rezultatul prestației să fie cel prevăzut în contracte, puritatea genetică a semințelor să fie de 97% pentru hibrizii de porumb și de minim 95% pentru hibrizii de floarea soarelui.

Nu în ultimul rând, a mai învederat că din aceste prevederi contractuale rezultă fără putință de tăgadă că pragul minim de puritate genetică prevăzută de articolul 8 din Contractele de Prestări Servicii este o obligație de rezultat, și nu una de mijloace.

La 26 noiembrie 2022, intimata-reclamantă, prin avocat, a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat în cauză, Înalta Curte urmează a anula recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar motivele de recurs reprezintă ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate. Însă, pentru a fi susceptibil de a declanșa un control judecătoresc, nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca și criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, iar dezvoltarea motivelor să se raporteze la considerentele hotărârii atacate.

Așadar, motivarea recursului presupune, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., indicarea unor motive prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, iar conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puțin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Prin urmare, imposibilitatea de încadrare a criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În concret, autorul recursului trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și raportat la considerentele hotărârii atacate.

În altă ordine de idei, motivele care pot întemeia o acțiune în anulare a hotărârii arbitrale sunt expres și limitativ prevăzute de lege (art. 608 din C. proc. civ.), fiind, ca atare, de strictă interpretare și deci fără posibilitatea de a fi extinse pe cale de analogie. Acestea vizează condiții de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea părților concretizată în convenția arbitrală și cauze de nelegalitate expres stabilite, fără a putea fi valorificate motive referitoare la situația de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie.

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare.

Apărările de care face vorbire recurenta sunt, de fapt, apărări ce țin de fondul litigiului și care nu au putut fi circumscrise motivelor invocate în fața primei instanțe.

Mai mult, prin aceste critici, recurenta reia atât criticile invocate în fața Tribunalului Arbitral, cât și criticile invocate în fața Curții de Apel București prin cererea de anulare, însă, procedând în această manieră, recurenta a ignorat faptul că toate aceste susțineri au primit un răspuns specific din partea primei instanțe, iar motivele de recurs ar fi trebuit raportate la considerentele hotărârii atacate, pentru a răspunde exigențelor acestei căi extraordinare de atac în reformare.

Așa fiind, nu poate fi subscrisă criticii de nemotivare a hotărârii, împrejurarea că prima instanță nu a analizat toate susținerile formulate de autoarea prezentului demers judiciar în cadrul arbitrajului (în fața tribunalului arbitral). Aceasta întrucât motivele de desființare a unei hotărâri arbitrale sunt cele exclusiv și exhaustiv prezentate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ. și nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situații, după cum nu pot repune în discuție aspecte de temeinicie, de analiză a probatoriului.

De altfel, recurenta s-a rezumat, pe de o parte, la chestiuni generale ce țin de exigențele motivării și la pretinse motive contradictorii și motive străine de pricină, fără a arăta, în concret, în ce mod instanța de apel a încălcat respectivele cerințe. Or, criticile, astfel cum au fost formulate, nu pot fi reținute spre analiză, întrucât se caracterizează printr-un grad mare de generalitate și imprecizie, aspect care atrage imposibilitatea exercitării unui control de legalitate din perspectiva acestei ipoteze subsumate motivului de nelegalitate invocat.

Instanța de recurs constată că ceea ce prima instanță a reținut, în realitate, este doar faptul că, pe de o parte, autoarea prezentului demers judiciar a invocat formal viciul nemotivării prevăzut de dispozițiile art. 603 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., neavând nicio critică concretă prin raportare la conținutul hotărârii arbitrale, iar, pe de altă parte, argumentele subsumate art. 608 alin. (1) lit. h) din același Cod nu se încadrează în respectivul motiv de desființare a hotărârii arbitrale, întrucât acestea presupun un control de temeinicie a acestei hotărâri.

De altfel, Înalta Curte constată că prima instanță a statuat că aspectele invocate nu țin de ordinea publică de drept material sau procesual, care se impun a fi cercetate pe calea acțiunii în anulare, potrivit motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., întrucât, în realitate, autoarea prezentului demers judiciar solicită o reapreciere a materialului probator administrat, iar prin cererea de recurs nu s-a formulat nici un argument de natură să combată concluzia primei instanțe.

Pentru a putea stabili incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar nu numai ca autorul recursului să indice norma de drept material pretins a fi fost încălcată/interpretată eronat, ci acesta trebuie să expună și o argumentație juridică a nelegalității invocate raportat la dispozițiile legale menționate, pretins a fi fost încălcate/interpretate eronat, raportat la considerentele hotărârii atacate, instanța de recurs neputându-se substitui părții în argumentarea căii de atac.

Totodată, împrejurarea că recurenta este nemulțumită de argumentele și soluția pronunțată în cauză nu atrage incidența niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv, absența motivării, contradicția argumentelor sau invocarea numai a unor motive străine de natura pricinii.

Reținând, așadar, că autoarea prezentului recurs nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare invocate și că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, Înalta Curte reține că este incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 55F/2022 din 15 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata (reclamantă arbitrală) A. S.R.L., Înalta Curte reține că, în ședință publică, înainte de încheierea dezbaterilor, apărătorul intimatei-reclamante a depus două facturi, însoțite de un extras de cont, din care doar factura seria x nr. x din 03.11.2022 în sumă de 11.664,38 RON corespunde contractului de asistență juridică (x din 03.11.2022) indicat atât în cuprinsul respectivei facturi, cât și în cuprinsul împuternicirii avocațiale seria x aflată la dosar.

Având în vedere că exclusiv acest document justificativ atestă efectuarea de către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată aferente recursului, constând în onorariu de avocat, față de soluția de anulare a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va obliga recurenta (pârâtă arbitrală) B. S.R.L. doar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.664,38 RON, către intimata (reclamantă arbitrală) A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 55F/2022 din 15 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.664,38 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2023.