ÎCCJ, decizie (scj.ro #202984)

Plată nedatorată. Acțiune arbitrală în obligarea accipiens-ului de rea-credință la plata dobânzii legale penalizatoare. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Faptul juridic licit/Drept procesual civil. Arbitrajul. Desființarea hotărârii arbitrale

Index alfabetic: Acțiune arbitrală

Dobândă legală penalizatoare

Plată nedatorată

Rea-credință

C. proc. civ., art. 14 alin. (6), art. 425 alin. (1) lit. b), art. 592 alin. (3),

art. 608 alin. (1) lit. f), lit. h), alin. (2)

C. civ., art. 1341, art. 1522 alin. (4), art. 1523 alin. (2) lit. e), art. 1535 alin. (1),

art. 1639, art. 1645 alin. (2)

Plata nedatorată are ca efect nașterea unui raport de obligații între accipiens și solvens, raport în temeiul căruia accipiens este obligat, în principal, să restituie ceea ce a primit fără a-i fi datorat. Obligațiile ce îi incumbă lui accipiens trebuie analizate și din perspectiva bunei sau relei sale credințe.

Este de rea-credință accipiens-ul care a avut cunoștință despre caracterul nedatorat al plății în momentul în care a primit-o de la solvens, obligația acestuia de a restitui sumele de bani primite fără a-i fi datorate devenind exigibilă încă de la data remiterii acestora de către solvens.

În aceste condiții, în mod corect instanța a făcut aplicarea regulilor de restituire a prestațiilor, în cazul plății nedatorate, valorizând consecințele relei-credințe a debitorului obligației de restituire, pe care l-a obligat la plata de daune-interese moratorii în cuantumul prevăzut de lege pentru întârzierea în executarea obligației de restituire a plății nedatorate, iar nu aplicarea instituției răspunderii civile delictuale.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 495 din 7 martie 2023

Prin cererea de arbitrare înregistrată la data de 12 februarie 2021 la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 804.211,17 lei, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată de la data când pârâta a primit plata nedatorată până la data introducerii cererii de arbitrare în dosarul nr. x/2020, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de arbitrare.

Prin sentința arbitrală nr. 88 din 8 octombrie 2021 a fost admisă cererea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 804.211,17 lei, reprezentând dobândă legală penalizatoare, precum și suma de 32.227,17 lei, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare pârâta B. S.R.L., înregistrată la data de 8 noiembrie 2021 pe rolul Curții de Apel București, Secția a VI-a civilă, sub nr. y/2/2021.

Prin sentința nr. 19 din 2 martie 2022, acțiunea în anulare, întemeiată pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. f) și h), a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței susarătate, în termen legal a declarat recurs pârâta arbitrală B. S.R.L., înregistrat la data de 1 septembrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă.

Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității pentru următoarele motive:

O primă critică vizează încălcarea, prin sentința recurată, a normelor procedurale, prevăzute sub sancțiunea nulității, critică subscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, a susținut că în mod eronat i-au fost respinse criticile privind incidența art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., ce reglementează nulitatea hotărârii arbitrale pronunțate cu nerespectarea principiului disponibilității, ce implică, în mod evident, și încălcarea principiului contradictorialității.

Concret, cauza cererii de arbitrare cu care A. a învestit tribunalul arbitral a fost reprezentată de prevederile art. 1341 C. civ. coroborate cu art. 1639 și art. 1645 C. civ. (restituirea prestațiilor și a fructelor în cazul plății nedatorate). Or, tribunalul arbitral, stabilind momentul de la care ar trebui calculată dobânda legală pretinsă de reclamantă, și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 1523 alin. (1) lit. e) C. civ. A mai arătat recurenta că tribunalul arbitral nu a supus dezbaterii părților împrejurarea că A. ar fi modificat cauza cererii de arbitrare prin intermediul unor concluzii scrise.

Așadar, sentința arbitrală a fost pronunțată cu încălcarea limitelor învestirii, ce viza mecanismul restituirii prestațiilor în cazul plății nedatorate, fapt juridic licit.

Prin sentința recurată, instanța a respins criticile întemeiate pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., reținând, pe de o parte, că nu ar fi operat o modificare a cauzei cererii de chemare în judecată, ci s-a procedat la stabilirea regulilor de drept aplicabile în cauză. Pe de altă parte, a reținut că acest motiv de nulitate vizează inadvertențele între obiectul cererii de arbitrare și soluția pronunțată, iar nu cauza cererii de chemare în judecată. Mai exact, prin cererea de arbitrare s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare de la data realizării plății nedatorate și până la data formulării cererii de arbitrare în dosarul arbitral nr. x/2020, iar tribunalul arbitral a pronunțat o soluție cu privire la această cerere, indiferent de considerentele ce au stat la baza soluției.

Apreciază recurenta că soluția pronunțată de Curtea de Apel București încalcă principiul contradictorialității, reglementat de art. 3 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală și art. 14 alin. (6) C. proc. civ., întrucât considerentul decisiv ce a fundamentat hotărârea arbitrală, anume acela că acceptarea plății nedatorate a reprezentat un fapt ilicit extracontractual, nu a fost supus niciodată dezbaterii contradictorii a părților.

Totodată, Curtea de Apel București a încălcat principiul disponibilității, reținând că instanța arbitrală era liberă să pronunțe soluția în baza oricărei argumentații sau calificări în drept a situației deduse judecății câtă vreme reclamanta arbitrală nu a invocat, prin conținutul actelor de procedură produse, motive de fapt care să suporte calificarea dată.

Un alt motiv de recurs invocat constă în lipsa din hotărârea atacată a motivelor pentru care au fost respinse criticile ce vizau încălcarea ordinii publice prin încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității [art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.].

Astfel, a invocat pe calea acțiunii în anulare că admiterea cererii de arbitrare în baza unor temeiuri neinvocate procedural și nepuse în discuția contradictorie a părților a condus la încălcarea art. 13 și art. 14 C. proc. civ. Or, aceste aspecte nu au fost analizate de Curtea de Apel București.

În sfârșit, recurenta a susținut că sentința recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale care reglementează instituția autorității de lucru judecat și plata nedatorată, critici subscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, arată recurenta că atât hotărârea arbitrală, cât și sentința ce face obiectul prezentei căi de atac au interpretat și aplicat greșit normele de drept material care reglementează plata nedatorată. Astfel, au oferit o calificare dublă plății nedatorate, aceea de fapt licit generator de obligații, din perspectiva

solvens

, și fapt ilicit extracontractual, din perspectiva

accipiens

. O atare interpretare contravine prevederilor art. 1341 - 1344 C. civ., ce stipulează că plata nedatorată este un fapt juridic licit, din moment ce titlul capitolului ce reglementează această instituție poartă acest nume. Altfel spus, interpretarea dată este contrară legii.

Totodată, hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 4/2021, prin reîncadrarea juridică a situației de fapt analizate deja în cadrul dosarului arbitral nr. x/2020 și aplicarea unui regim juridic distinct.

În susmenționata hotărâre arbitrală s-a reținut că este aplicabilă instituția plății nedatorate și că, urmare imputabilității în persoana

accipiens

a primirii plăților nedatorate, acesta este ținut să restituie și fructele bunurilor primite nedatorat.

Or, în prezenta cauză, aceeași conduită a recurentei a fost calificată fapt ilicit extracontractual, deci s-a aplicat regimul juridic al răspunderii civile delictuale, fiind astfel încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 4/2021.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 613 alin. (4), art. 483 și următoarele, art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât sentința atacată este legală, nefiind pronunțată nici cu încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare și nici cu nesocotirea puterii de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 4 din 14 ianuarie 2021.

Recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța învestită cu acțiunea în anulare, întemeiată pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., nesancționând încălcarea de către tribunalul arbitral a principiului disponibilității, a încălcat ea însăși prevederile art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

Reține că în mod corect Curtea de Apel București a apreciat asupra limitelor de aplicare a motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. Pentru a stabili dacă tribunalul arbitral a dispus extra petita, este necesar să ne raportăm la pretențiile formulate de părți, întrucât prin „lucru cerut” trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supuse judecății.

În acest context, în mod just s-a reținut că prin cererea de arbitrare s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare de la data efectuării plăților nedatorate și până la data introducerii cererii de arbitrare ce a făcut obiectul dosarului arbitral nr. x/2020, iar tribunalul arbitral a pronunțat o soluție cu privire la această cerere. Faptul că s-a reținut aplicarea și a altor reguli de drept decât cele indicate de reclamantă nu atrage incidența motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. De altfel, stabilirea și a altor reguli de drept decât cele expres indicate de parte nu reprezintă nicio modificare a cauzei acțiunii, dar acest aspect va face obiectul analizei criticilor ce vizează pretinsa încălcare a principiului contradictorialității, în considerentele ce succed.

Contrar susținerilor recurentei, nici tribunalul arbitral și nici, în mod subsecvent, curtea de apel învestită cu acțiunea în anulare nu au încălcat principiul contradictorialității, în sensul că nu s-au pronunțat în baza unor cereri sau apărări care nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părților. Sub un prim aspect, recurenta a susținut că, prin singurele acte procedurale apte să învestească tribunalul arbitral, reclamanta a solicitat restituirea fructelor în cazul plății nedatorate, potrivit art. 1639 și art. 1645 C. civ., iar temeiurile de fapt ale cererii au constat în efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 4/2021. Primul act prin care este expusă o motivare în fapt a cererii și sunt precizate temeiuri de drept suplimentare l-a reprezentat răspunsul la memoriul dezvoltator depus de B. S.A., act care nu face însă referire la caracterul de faptă ilicită extracontractuală a acceptării plății nedatorate de către

accipiens

și nici nu este un act apt să învestească instanța arbitrală.

Sub un al doilea aspect, recurenta a susținut că tribunalul arbitral, la rândul său, și-a fundamentat soluția pe calificarea juridică a acceptării plății nedatorate ca fiind fapt ilicit extracontractual și pe incidența art. 1523 alin. (1) lit. e) C. civ., aspecte care nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părților.

Instanța de recurs constată însă că, prin scriptul intitulat „răspuns la memoriul dezvoltator”, reclamanta a dezvoltat temeiurile de fapt și de drept ale cererii introductive, relevând că

accipiens

a cunoscut caracterul nedatorat al plății încă de la data efectuării, că îi este imputabilă cauza restituirii și că, prin urmare, acceptarea plății și nerestituirea acesteia către

solvens

reprezintă faptă ilicită extracontractuală, fiind incidente prevederile art. 1535 C. civ. și art. 1532 alin. (2) lit. e) C. civ.

Înscrisul susarătat a fost comunicat părții adverse, iar, la termenul din 3 august 2021, pârâta arbitrală a combătut, prin concluziile orale formulate

in extenso,

toate aceste susțineri. Trebuie observat că, la termenul când au avut loc aceste dezbateri, pârâta arbitrală nu a invocat eventuala neregularitate a modificării cererii introductive, prin formularea de temeiuri de fapt și de drept noi ulterior. Prin urmare, este pe deplin aplicabilă regula instituită de art. 592 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căreia neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă nu a fost invocată de cel interesat la primul termen de judecată la care a fost prezent după producerea neregularității și înainte de a se pune concluzii pe fond.

În mod evident, aceste aspecte nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale, în contextul dispozițiilor art. 608 alin. (2) C. proc. civ.

Față de cele susarătate, în mod corect a reținut curtea de apel că tribunalul arbitral nu s-a pronunțat asupra unor chestiuni ce nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părților și că acesta nu a schimbat cauza cererii de arbitrare. Dimpotrivă, soluția a fost pronunțată doar în baza argumentelor formulate de părți și a calificării în drept a situației de fapt deduse judecății.

Cât privește criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că nici acestea nu pot fi primite.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța învestită cu acțiunea în anulare nu a motivat soluția de respingere a criticii de legalitate ce viza încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității. Astfel, împrejurarea că tribunalul arbitral a admis cererea întemeindu-se pe aspecte ce nu au fost invocate procedural și nu au fost supuse dezbaterii părților nu a fost tratată prin sentința recurată.

Fără a relua considerentele susarătate, se impune a arăta că textul art. 608 alin. (2) C. proc. civ. determină o restricție semnificativă în privința admisibilității unor motive ale acțiunii în anulare. Cum legea nu admite invocarea unor neregularități de ordin procedural, neinvocate

in limite litis

, în condițiile art. 592 alin. (3) C. proc. civ., în mod evident nici instanța învestită cu prezenta acțiune în anulare nu era ținută să verifice dacă reclamanta arbitrală și-a suplimentat motivele de fapt și de drept ale cererii cu respectarea rigorilor temporale. Cert este faptul că, din considerentele hotărârii recurate, transpare raționamentul logico-juridic pentru care s-a apreciat că tribunalul arbitral nu a schimbat cauza cererii introductive și nu s-a pronunțat asupra unor aspecte nepuse în dezbaterea contradictorie a părților.

Așadar, criticile subscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., privind pretinsa încălcare a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare al pârâtei arbitrale, au primit un răspuns specific din partea curții de apel. Din această perspectivă, sentința recurată răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi primit.

În sfârșit, nici criticile ce vizează aplicarea greșită a normelor legale ce reglementează autoritatea de lucru judecat și plata nedatorată, subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., nu sunt întemeiate.

Contrar susținerilor recurentei, prin sentința atacată nu au fost încălcate normele de drept material cuprinse în art. 1341 - 1344 C. civ. și nu s-a oferit o calificare duală instituției plății nedatorate, aceea de fapt licit generator de obligații din perspectiva

solvens

și fapt ilicit, extracontractual, din perspectiva

accipiens

. De asemenea, instanța nu a constatat că izvorul obligației de restituire poate fi reprezentat și de un fapt ilicit.

Ceea ce au reținut atât tribunalul arbitral, cât și instanța învestită cu acțiunea în anulare este faptul că plata nedatorată are ca efect nașterea unui raport de obligații între

accipiens

și

solvens

, raport în temeiul căruia

accipiens

este obligat, în principal, să restituie ceea ce a primit fără a-i fi datorat. Însă, obligațiile ce îi incumbă lui

accipiens

trebuie analizate și din perspectiva bunei sau relei sale credințe. În mod corect s-a apreciat că

accipiens

este de rea-credință în situația în care a avut cunoștință despre caracterul nedatorat al plății în momentul în care a primit-o de la

solvens

.

Altfel spus, s-a reținut că obligația

accipiens

de a restitui sumele de bani primite fără a-i fi datorate a devenit exigibilă încă de la data remiterii acestora de către

solvens

. Ca atare, instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 1535 alin. (1) C. civ., obligând

accipiens

la plata de daune-interese moratorii în cuantumul prevăzut de lege pentru întârzierea în executarea obligației de restituire a plății nedatorate, iar nu aplicarea instituției răspunderii civile delictuale.

Articolul 1535 alin. (1) teza I C. civ. instituie prezumția că ori de câte ori un creditor a fost lipsit de folosința sumei de bani datorată de debitor, el a suferit un prejudiciu al cărui cuantum l-a evaluat legal. De altfel, apreciem că noțiunea de dobândă legală aferentă sumelor de bani neplătite la scadență este echivalentă „indemnizației creditorului pentru folosința pe care bunul i-o putea procura”, ce cade în sarcina celui obligat la restituirea prestației, atunci când a fost de rea-credință sau cauza restituirii îi este imputabilă, în sensul art. 1645 alin. (2) C. civ.

Constată, de asemenea, că prima instanță nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței arbitrale nr. 4/2021, în sensul că nu a reîncadrat juridic situația de fapt analizată deja în cadrul dosarului arbitral nr. x/2020 și nu a aplicat un regim juridic distinct.

Prin sentința arbitrală susarătată, s-a admis o acțiune în repetițiune plată nedatorată și, ca urmare a reținerii imputabilității primirii plăților în persoana

accipiens,

a fost obligat acesta la plata dobânzii legale penalizatoare de la data introducerii acțiunii arbitrale.

Or, în prezenta cauză, în deplină concordanță cu dezlegările jurisdicționale anterioare,

accipiens

a fost obligat la plata dobânzii legale penalizatoare, încă de la data primirii plăților, reținându-se că scadența obligației de restituire se identifică cu momentul primirii respectivelor sume, întrucât a cunoscut chiar de la acel moment natura nedatorată a plăților, fiind de rea-credință, și că pârâta se află de drept în întârziere. Așadar, a făcut aplicarea regulilor de restituire a prestațiilor, în cazul plății nedatorate, valorizând consecințele relei-credințe a debitorului obligației de restituire.

Altfel spus, instanța nu a aplicat instituția răspunderii civile delictuale și nu a apreciat incidența unui regim juridic distinct de cel care a făcut obiectul primei judecăți. De altfel, întregul eșafodaj al construcției juridice formulate de recurentă se sprijină pe considerentul tribunalului arbitral, potrivit căruia sunt incidente prevederile art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., astfel că

accipiens

este de drept în întârziere. Or, acest considerent este inutil în raționamentul logico-juridic ce fundamentează soluția, întrucât pentru a fi acordate daune-interese (inclusiv daune-interese moratorii, cum este dobânda legală penalizatoare în discuție) nu este necesară punerea în întârziere a debitorului, așa cum rezultă din prevederile art. 1522 alin. (4) C. civ. Mai mult, art. 1535 alin. (1) C. civ. instituie regula curgerii de drept a dobânzilor moratorii pentru executarea cu întârziere în cazul obligațiilor bănești, fiind suficientă, prin urmare, stabilirea scadenței obligației în fundamentarea soluției.

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.