ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație;

În baza actele și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 92 din data de 12.04.2018 pronunțată de Judecătoria Dorohoi în Dosarul nr. x/2015*, s-a constatat că legea penală mai favorabilă codificarea anterioară și Legea nr. 319/2006.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.(1969).

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 la un an închisoare.

În baza art. 81 și 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a pedepselor aplicate și s-a constatat că termenul de încercare are o durată de 3 ani de zile, care s-a socotit începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

A fost obligat inculpatul la plata în solidar către partea civilă B., (...) la suma de 5.000 euro cu titlul de daune materiale și suma de 15.000 euro daune morale, plătibili la cursul euro - leu de la data efectuării plății.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, între alții, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, inculpatul A. și partea civilă B.

Prin Decizia penală nr. 376 din 04 aprilie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2015*, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de inculpatul A. ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi și partea civilă B., a fost desființată, în totalitate, sentința penală atacată, și, în rejudecare, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1969) a fost interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. (1969).

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1969) a fost interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.(1969) au fost contopite pedepsele principale aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute, în final, pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1969) a fost interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.(1969).

În baza art. 81 C. pen. (1969) a suspendat condiționat executarea pedepsei principale rezultante de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen.(1969) a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

A atras atenția inculpatului A. asupra prevederilor art. 83 și 84 C. pen. (1969).

În baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de la inculpatul A. a probelor biologice în vederea adăugării profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Au fost obligați inculpații A. și C. să plătească, în solidar, inculpatul A. în solidar și cu SC D. SRL Tulcea, părții civile B., (...), suma de 5.000 de euro (în echivalent RON la data plății) cu titlul de daune materiale și suma de 20.000 de euro (în echivalent RON la data plății) cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1), (3) C. proc. pen. au fost obligați inculpații A. și C., în solidar, inculpatul A. în solidar și cu SC D. SRL Tulcea, să plătească statului câte 1000 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. au fost obligați inculpații A. și C. să plătească, în solidar, inculpatul A. în solidar și cu SC D. SRL Tulcea, părții civile B. suma de 2.000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare din prima instanță (onorariu apărător ales).

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. au fost obligați inculpații A. și C. să plătească, în solidar, inculpatul A. în solidar și cu SC D. SRL Tulcea, părții civile B. suma de 2.000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel (onorariu apărător ales).

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 417, art. 420 C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

Realizând propriul examen al materialului probator administrat în cauză atât în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, cât și, nemijlocit, cu ocazia soluționării apelurilor, Curtea a constatat că instanța de fond a stabilit o situație de fapt în parte eronată, acordând o valoare probantă superioară declarațiilor ulterioare ale martorilor și înlăturând, astfel, în mod nejustificat și fără a oferi o explicație pertinentă, depozițiile inițiale ale acestora, precum și declarațiile constante ale părții civile și celelalte înscrisuri, ce vor fi menționate ulterior, probe din care rezultă culpa concurentă a inculpaților în producerea evenimentului din data de 17.07.2012, soldat cu decesul numitului E.

S-a apreciat că ceea ce reține just prima instanță cu privire la situația de fapt este existența contractului de renovare a Școlii cu clasele I - IV (...), com. (...), jud. Botoșani nr. x, încheiat la data de 21.12.2011 de către SC D. SRL, prin administrator A., în calitate de executant cu F., în calitate de finanțator. În luna mai 2012, SC D. SRL a subcontractat toată lucrarea către SC G. SRL Piatra-Neamț (contract nr. x/16.05.2012), care a încheiat un contact de prestări servicii nr. x/09.07.2012 cu SC H. SRL Dărmănești. Întrucât administratorul SC G. SRL Piatra-Neamț, respectiv inculpatul C. urma să plece în străinătate, iar lucrările de renovare nu se desfășurau potrivit obligațiilor asumate față de finanțator, administratorul SC D. SRL Tulcea, inculpatul A. a delegat o persoană care să coordoneze lucrările pe șantier, desemnându-l verbal în acest scop pe lucrătorul I., de profesie dulgher restaurator.

În continuare însă, justificarea prezenței victimei E. pe șantierul de la (...), absolut întâmplătoare conform susținerilor inculpatului A., precum și lipsa atribuțiilor acestuia acolo, nu a fost reținută de instanța de control judiciar. Poziția inculpatului a fost susținută de către martorul I., în declarațiile pe care acesta le-a dat începând cu data de 3.04.2014 .

S-a arătat că dispozițiile procesual penale nu conferă o valoare probatorie superioară depozițiilor date în anumite momente ale procesului penal sau ale vreuneia dintre părți, însă, pentru ca acestea să poată fi înlăturate din examinarea materialului probator, este necesar ca declarațiile care conturează o altă situație de fapt să fie susținute de o justificare valabilă. În cauză însă, Curtea a constatat că martorul I. a redat elemente de fapt pe care nu le-a menționat și la care nu a făcut trimitere în depoziția inițială, cu atât mai mult cu cât acestea aveau un caracter esențial în stabilirea sau nu a vinovăției persoanei cercetate.

În concret s-a observat că martorul I., în prima sa declarație dată în fața organelor de anchetă penală la data de 17.07.2012 nu a făcut nici o referire la un alt șantier pe care ar fi trebuit să se afle E. și nici la lipsa atribuțiilor acestuia, ci, din contra a vorbit de o echipă formată din 5 oameni cu care "de aproximativ două săptămâni" efectua lucrări la școala cu clasele I - IV (...) și de faptul că victima s-a dezechilibrat în timp ce încerca să dea jos o scândură de pe acoperiș. Echipa care se ocupa de reabilitarea acoperișului școlii de la (...) era formată la data producerii accidentului - 17.07.2012, din martorii J., K. și L., (angajați ai firmei SC H. SRL Dărmănești) martorul I. și victima E. (angajați ai firmei SC D. SRL). În acest sens sunt declarațiile celor trei angajați ai firmei H. menționați anterior.

Această declarație a fost menținută de către martor și în fața instanței, când a precizat în mod expres faptul că "lucram împreună cu cel căzut la același acoperiș, dar eu eram pe partea cealaltă și nu am văzut efectiv ce s-a întâmplat...La data accidentului cel care coordona activitatea era șeful de echipă I., care în acea zi a fost prezent. Am înțeles că în acea dimineață șeful de echipă i-a spus doar să-și facă un pat. Nu știu dacă mai târziu a fost pus să urce pe acoperiș pentru muncă. Din discuții am înțeles ca peste o săptămână să fie dus la un alt punct de lucru la Tulcea ...".

Că victima nu se afla întâmplător pe acel șantier, în ciuda celor susținute de către inculpatul A., rezultă și din declarațiile martorului M. Și în fața instanței de apel, martorul a arătat că E. a plecat la punctul de lucru din județul Botoșani, unde avea firma lucrarea, trimis de firmă. Și deși inculpatul A. a insistat că victima pierduse mașina spre Adjud, martorul M. a precizat că E. nu trebuia să meargă acolo și că, în ziua respectivă au plecat cinci persoane, cu o mașină mică a firmei "cu cinci locuri" și nici nu au așteptat vreun moment vreun alt angajat al firmei.

Faptul că E. făcea parte din echipa ce lucra la acoperișul școlii și s-a accidentat în urma manevrării defectuoase a unei scânduri, este menționat în cuprinsul proceselor-verbale de sesizare din oficiu și cercetare la fața locului întocmite de către lucrătorii de poliție, precum și în rapoartele solicitate acestora în urma intervenției la fața locului.

În acord cu cele susținute în apelul parchetului, Curtea a apreciat că se impune a fi remarcat și faptul că, în urma testării poligraf a inculpatului A. și a martorilor I., J., L., s-a constatat că la întrebările esențiale ale cauzei, întrebări care s-au referit la aspecte legate de desemnarea victimei pentru a lucra pe șantierul de la Adjud sau pe șantierul de la (...) și dacă victima a fost pusă să lucreze și să urce pe acoperișul școlii de la (...), răspunsurile au provocat fără echivoc modificări specifice comportamentului simulat.

Având în vedere ansamblul probator menționat, Curtea a apreciat, contrar celor reținute de către prima instanță că prezența pe șantier a lucrătorului E. nu a fost întâmplătoare ci una autorizată și că, declarațiile inculpatului A. și cele ulterioare ale martorului I. sunt nesincere și făcute în scopul evident de a obține exonerarea acuzaților de răspundere penală.

Clarificând anterior aspectele legate de prezența victimei E. pe acel șantier, Curtea a subliniat faptul că potrivit Contractului Cadru de Prestări Servicii nr. 485/16.05.2012 - printre obligațiile prestatorului, respectiv SC G. SRL erau cele reglementate la pct. , 5.4. respectiv: "- Pe parcursul executării lucrărilor și a remedierii viciilor ascunse, Prestatorul are obligația: De a lua toate măsurile pentru asigurarea securității tuturor persoanelor a căror prezență pe șantier este autorizată și de a menține șantierul (atât timp cât acesta este sub controlul său) și lucrările (atât timp cât acestea nu sunt finalizate și ocupate de către Antreprenor) în starea de ordine necesară evitării oricărui pericol pentru respectivele persoane..."

De asemenea, așa cum rezultă și din declarația martorului N., facilitățile pentru execuția lucrării, inclusiv sisteme de siguranță a lucrului la înălțime urmau a fi asigurate de către SC G. SRL sau antreprenorul SC D. SRL.

Dar, așa cum rezultă din dispozițiile hotărârii de guvern mai sus amintită, unul dintre instrumentele de coordonare în materie de securitate și sănătate în muncă este planul de Securitate și sănătate pe care îl întocmește coordonatorul în materie de Securitate (art. 13). De asemenea, Secțiunea a 2-a a capitolului III din aceeași hotărâre impune obligația întocmirii planului propriu de securitate și sănătate atât în sarcina antreprenorului, cât și a subantreprenorului, care este obligat să îl întocmească în termen de 30 de zile de la data contractării lucrării cu antreprenorul. Or, una dintre încălcările care au conlucrat la producerea evenimentului, așa cum s-a constatat a fost neasigurarea controlului cunoașterii și aplicării de către toți lucrătorii de pe șantier a normelor prevăzute în planul de prevenire și protecție, iar planul propriu al subantreprenorului nu a fost întocmit.

Având în vedere toate aceste aspect redate anterior, Curtea a apreciat că în mod greșit judecătorul fondului a reținut culpa victimei în producerea evenimentului, condițiile în care a avut loc accidental relevând faptul că ambii inculpați au expus victima riscului produs, din moment ce inculpatul A., conducătorul de fapt al acelui șantier la data producerii accidentului, a permis desfășurarea activității în aceste condiții, și permițând accesul pe șantier a lucrătorului E. fără a purta echipament individual de protecție specific pentru lucru pe șantier și fără a fi instruit cu privire la riscurile de accidentare.

Acționând astfel, s-au încălcat prevederile H.G. nr. 300/2006, anexa 4,PB, S2, pct. 5.1 și 5.2, care îi obligau să evite căderile de la înălțime "cu mijloace materiale, în special cu ajutorul balustradelor de protecție solide, suficient de înalte și având cel puțin o bordură, o mână curentă și protecție intermediară, sau cu un alt mijloc alternativ echivalent. Lucrările la înălțime nu pot fi efectuate, în principiu, decât cu ajutorul echipamentelor corespunzătoare sau cu ajutorul echipamentelor de protecție colectivă, cum sunt balustradele, platformele ori plasele de prindere.

În cazul în care, datorită naturii lucrărilor, nu se pot utiliza aceste echipamente, trebuie prevăzute mijloace de acces corespunzătoare și trebuie utilizate centuri de siguranță sau alte mijloace sigure de ancorare.". Totodată au fost nesocotite prevederile art. 7 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă potrivit cărora "angajatorul are obligația să se ia măsuri corespunzătoare pentru ca în zonele cu risc ridicat și specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit și și-au însușit instrucțiunile adecvate." și ale art. 13 lit. f) din același act normative, conform cărora "În vederea asigurării condițiilor de Securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale angajatorii au obligația să asigure și să controleze cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și de protecție stabilit. "

În drept, Curtea a apreciat că faptele inculpatului A. de a nu lua măsurile legale de securitate și sănătate în muncă, consecința fiind decesul lucrătorului E., întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de "ucidere din culpă" și "neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă", prevăzute de art. 178 alin. (1), (2) C. pen. (1969) și art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, ambele cu aplicarea art. 5 C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma culpei cu prevedere, realizând că prin neluarea măsurile de prevedere pentru exercițiul profesiei, pot pune în pericol viața altor persoane și cauza decesul acestora, fără însă a accepta producerea rezultatului, socotind fără temei că el nu se va produce.

Din perspectiva dispozițiilor art. 5 C. pen., Curtea a constatat că există identitate de conținut și de regim sancționator în ceea ce privește forma agravată a infracțiunii de ucidere din culpă în cele două reglementări succesive (art. 178 alin. (1) și (2) C. pen.(1969) și art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.) și identitate de conținut între dispozițiile art. 349 C. pen. "neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă" și art. 37 din Legea nr. 319/2006. În cazul acestei infracțiuni, regimul sancționator este diferit, de la 6 luni la 3 ani potrivit actualei reglementări, respectiv de la 1 an la 2 ani, conform dispoziții legale anterioare. Însă, Curtea apreciază că codificarea anterioară, în ansamblul dispozițiilor sale incidente în speță, apare ca fiind mai favorabilă, prin prisma dispozițiilor care sancționează concursul de infracțiuni, dar și a celor care consacră modalitatea de executare a suspendării condiționate, ce nu se mai regăsește în actuala reglementare, care conține, în această materie, prevederi mult mai severe, ca și conținut și efecte.

Ca urmare, realizând o evaluare a criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 72 alin. (1) C. pen.(1969), prin luarea în considerare atât a gradului de pericol social concret al faptei, generat, în principal, de urmarea produsă constând în moartea victimei E., cât și a datelor care circumstanțiază persoana inculpatului (care și-a conformat până în prezent atitudinea exigențelor legii penale), Curtea a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, respectiv, de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă", sunt apte să asigure reeducarea și prevenirea săvârșirii de noi fapte penale în viitor.

Cum pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât și al cuantumului și modalității de executare și să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severității excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemențe abuzive, nemăsurate, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim penitenciar, instanța, constatând totodată îndeplinite condițiile obiective (relativ la condamnare) și subiective (privind persoana inculpatului), în baza art. 81 C. pen.(1969), va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Instanța a apreciat că pronunțarea acestei soluții de condamnare va constitui un avertisment și, chiar fără executarea pedepsei în regim de detenție, nu va mai săvârși pe viitor alte infracțiuni, conștientizând în același timp că în situația în care nu va înțelege clemența legii, va suporta consecințele ce decurg din nerespectarea art. 83 C. pen.(1969), dispoziții legale asupra cărora li i se va atrage atenția.

Împotriva Deciziei penale nr. 376 din 04 aprilie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2015* de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 01.07.2019.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a susținut că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege întrucât instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969) cu privire la efectele circumstanțelor atenuante, motiv pentru care se impune reducerea pedepselor sub minimul prevăzut de lege având în vedere că inculpatul a fost condamnat la o sancțiune de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen. (1969) (limitele fiind cuprinse între 2 ani și 7 ani închisoare), precum și la 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2007 (sancționată cu închisoarea de la 1 an la 2 ani sau amendă).

Prin încheierea din data de 03 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015*, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 376 din 04 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, și s-a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent, fixându-se termen de judecată la data de 17 octombrie 2019.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare.

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Motivându-și decizia, instanța de control judiciar a apreciat, în esență, că, dispozițiile codificării anterioare sunt mai favorabile în ceea ce privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni și al modalității de executare a suspendării condiționate, în raport de noua codificare.

Astfel, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen.(1969) (pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani) și de neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 nr. 195/2002 (sancționată cu închisoarea de la 1 la 2 ani).

Ca atare, pedepsele aplicate inculpatului A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen.(1969) (2 ani închisoare) și de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 (1 an închisoare), se încadrează în limitele prevăzute de dispozițiile legale: de la 2 la 7 ani închisoare, respectiv de la 1 la 2 ani închisoare, iar sancțiunea rezultantă a fost stabilită potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.(1969), respectiv 2 ani închisoare (pedeapsa cea mai grea), fără aplicarea vreunui spor.

Referitor la susținerile ce vizează incidența dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), se constată că, în realitate, se critică nereținerea circumstanțelor atenuate, însă acestea nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. care este incident doar în situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; or, în cauza dedusă judecății, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate (cuantum), considerate prea mari în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptelor și datele sale personale, situație exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului în casație, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că pedepsele de 2 ani închisoare și 1 an închisoare, aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen.(1969) și art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 sunt cuprinse în limitele legale, iar pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare respectă dispozițiile art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.(1969), urmează ca, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. și, întrucât acesta se află în culpă procesuală, a-l obliga, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 376 din 04 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2019.

Procesat de GGC - GV