ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.09.2019

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 412/2019

HOTĂRÂRE
12.09.2019
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 412/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând asupra cererii de revizuire de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 207 din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, s-a hotărât astfel:

S-a respins cererea formulată de inculpatul A. privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de răspândire de materiale obscene prev. de art. 325 C. pen. în concurs de infracțiuni de răspândire de materiale obscene prev. de art. 325 C. pen. cu aplicarea art. 33 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii prev. de art. 325 C. pen. reținută în sarcina inculpatului A. în infracțiunea prev. de art. 325 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de răspândire de materiale obscene în formă continuată prev. de art. 325 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a luat act că partea vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Prin decizia penală nr. 462 din 20 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2010, s-a decis astfel:

S-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 207 din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul A.

S-a casat, în parte, sentința penală nr. 207 din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, numai în ceea ce privește achitarea inculpatului A. și, în rejudecare:

În baza 325 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit în condițiile prevăzute de art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului A. cu privire la dispozițiile art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în recurs, pentru inculpatul A., în sumă de 100 RON până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat intimatul inculpat A. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat, ocazionate cu judecarea cauzei la instanța de fond.

La data de 15 aprilie 2019, condamnatul A. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei penale nr. 462 din 20 februarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2010, întemeiată pe dispozițiile art. 465 alin. (1) și următoarele din C. proc. pen.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că, prin paragraful 46 al soluției din 24 iulie 2018 date cauzei înregistrate sub nr. x - A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în unanimitate că, în speță, "condamnarea reclamantului ... pronunțată în lipsa unei noi audieri a martorilor, în timp ce instanța inferioară considerase că nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii respective, este contrară cerințelor unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție".

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit dispozițiilor art. 465 alin. (1) C. proc. pen.:

"Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecințele grave ale încălcării Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate".

Se constată că, prin Hotărârea din 24 aprilie 2018, pronunțată în cauza A. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 42 din data de 16 ianuarie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, a fost încălcat art. 6 paragraful 1 din Convenție.

S-a considerat că, în speță, condamnarea reclamantului de către instanța de recurs, pronunțată în lipsa unei noi audieri a martorilor, în timp ce instanța inferioară considerase că nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii respective, este contrară cerințelor unui proces echitabil.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prezenta cerere de revizuire a fost formulată de revizuent în termenul prevăzut de art. 465 alin. (4) C. proc. pen., respectiv în termen de 3 luni de la data publicării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului în Monitorul Oficial al României - cererea de revizuire fiind formulată la data de 15 aprilie 2019, iar Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 16 ianuarie 2019.

Totodată, se apreciază că sunt incidente prevederile art. 465 alin. (1) C. proc. pen., consecințele încălcării dreptului la un proces echitabil neputând fi remediate decât prin revizuirea hotărârii prin care s-a dispus condamnarea revizuentului.

Se mai reține că, prin Decizia nr. 2/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că, în urma desființării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 din C. proc. pen., în condițiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicție (primă instanță, apel și recurs), în ultimă instanță soluționându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma și reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului inițial.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 465 alin. (11) lit. b) C. proc. pen., va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 462 din 20 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2010.

Va desființa decizia penală atacată și va dispune rejudecarea cauzei de către instanța de recurs.

În vederea rejudecării cauzei, va fixa termen la data 24 octombrie 2019, cu citarea părților.

În temeiul art. 465 alin. (11) lit. b) C. proc. pen., admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 462 din 20 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2010.

Desființează decizia penală atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de recurs.

Fixează termen la data de 24 octombrie 2019, cu citarea părților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 462/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 207 din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală, s-a respins cererea formulată de inculpatul S.O.C. privind
ÎCCJ 2013-02-15
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 556/2013
decembrie 2011 iar revizuientul a formulat cererea prin care solicită revizuirea sentinței penale de condamnare la data de 16 mai 2012, deci, după expirarea termenului de 3 luni prev. de art. 408 2 alin. (4) C. proc. pen. Față de această îm
ÎCCJ 2012-11-19
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3797/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 202/F din 21 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respi
ÎCCJ 2012-12-12
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4123/2012
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 524 din 12 iunie 2012, Tribunalul București, secția penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul revizue
ÎCCJ 2012-11-27
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3895/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 346 din 26 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a se
Sursă