ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 602/2014

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată Ia data de 3

noiembrie 2004 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 2658/2004,

reclamanta M.M. a

formulat contestație Împotriva Deciziei nr. 360 din 13 septembrie 2004, în

contradictoriu cu intimata SN P.P. SA, prin care i-a fost respinsă solicitarea

de acordare a despăgubirilor bănești pentru terenul în suprafață de 2.500 mp,

preluat de stat și deținut în prezent de aceasta.

În motivare, petenta a arătat, în

esență, că intimata a apreciat în mod greșit că nu a făcut dovada calității de

moștenitor și a dreptului de proprietate asupra terenului, precizând, totodată,

că nu a formulat cerere de restituire în natură a bunului din cauza

suprapunerii acestuia cu Parcul central Albotești.

Prin sentința nr. din 11 ianuarie 2005

pronunțată de Tribunalului București, secția a III-a civilă,

s-a admis, în parte contestația, s-a

anulat Decizia nr. 360 din 13 septembrie 2004 emisă de SN P.P. SA, cu obligarea

intimatei de a face petentei o ofertă de restituire în echivalent a terenului

în suprafață de l .900 mp, situat în punctul Albotești și ocupat de obiectivul

Depozitul central Albotești.

Prin decizia nr. 1144/ A pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie,

a fost respins

apelul formulat de intimata SC P. SA, ca nefondat.

Prin decizia nr. 6190 din 23 iunie

2006 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală,

a admis

recursul declarat de intimata SC P. SA, a casat decizia atacată și sentința nr.

7 din 11 ianuarie 2005 a Tribunalului București, iar cauza a fost trimisă spre

rejudecare acestei instanțe.

Prin sentința nr. 182 din 31 ianuarie

2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civila,

a fost respinsă contestația formulată

în cauză, ca neîntemeiată.

În motivare, s-a menționat că măsura

respingerii notificării de către intimată a fost legală, întrucât petenta nu a

precizat în cuprinsul acesteia calitatea în care a solicitat acordarea

măsurilor reparatorii pentru terenul în discuție.

Din ansamblul probatoriu administrat

în cauză, instanța a reținut că nu a fost dovedită calitatea de moștenitor a

soțului petentei după defunctul M.C.I.L., titularul dreptului de proprietate al

imobilului în litigiu, în privința căruia nu a operat prezumția instituită de

prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, contestatoarea neavând vocație la

succesiunea acestuia.

De asemenea, nu s-a putut clarifica

aspectul privind patrimoniul în al cărei persoane se afla bunul la momentul

exproprierii prin Decretul nr. 338/1953, pentru a se putea stabili calitatea

contestatoarei de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de

Legea nr. 10/2001, iar în privința amplasamentului terenului, având în vedere

că petentei i-a fost eliberat un titlu de proprietate pentru o suprafață de

2.553 m.p., nu a fost posibilă administrarea probelor indicate în hotărârea de

casare, întrucât aceasta nu s-a mai prezentat în fața instanței.

Prin decizia nr. 225/ A din 18 iunie

2013 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanta M.M., decedată pe parcursul procesului și

continuat de moștenitorii acesteia M.M., M.C., M.I., P.V., P.M. și R.L.

Pentru a decide astfel, instanța a

reținut că imobilul în suprafață de 1.900 m.p. a fost preluat abuziv de la autorul

reclamanților, M.C., decedat în anul 1981, în condițiile dispozițiilor art. 2 lit.

i) din Legea nr. 10/2001 și că, în cauză, nu s-a făcut dovada plății către

persoana expropriată a vreunei despăgubiri.

De asemenea, s~a constatat că

reclamanta este succesoarea în drepturi a persoanei expropriate, aspect dovedit

cu certificatul de moștenitor nr. X/1982 și că a formulat notificare în

condițiile reglementate de Legea nr. 10/2001.

Referitor la incidența dispozițiilor

actului normativ mai sus menționat, în cauză, instanța de apel a avut în vedere

faptul că terenul în litigiu a fost extravilan încă de la momentul preluării abuzive

de către stat, astfel după cum a rezultat și din concluziile raportului de

expertiză efectuat de expertul T.M.

Sub acest aspect, Curtea a constatat

că imobilului în discuție îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 18/1991,

întrucât prevederile acesteia reglementează și situația terenurilor extravilane

care nu au fost în patrimoniul C.A.P. și I.A.S., dar care au fost preluate de stat

prin expropriere.

În acest sens, dispozițiile art. 39

din Legea nr. 18/1991 stipulează că persoanele fizice al căror teren agricol a

fost preluat de stat prin efectul unor acte de expropriere sau moștenitorii

acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate, în condițiile

reglementate de acest act normativ.

Prin urmare, instanța de apel a

reținut că terenul extravilan a fost preluat de stat prin Decretul nr. 338/1958

și că nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, iar în raport de aceste

considerente, decizia intimatei prin care a fost respinsă notificarea

reclamantei a fost apreciată ca fiind legală.

Instanța de apel a reținut că

reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 18/1991, prin emiterea titlului de proprietate nr. X/1997 nu a fost

făcută pentru terenul în suprafață de 1.900 mp, iar susținerea intimatei cu

privire la împrejurarea că ar fi existat înstrăinări care a fi diminuat

imobilul cumpărat în anul 1941 de M.C. nu a fost primită, deoarece au fost

avute în vedere mențiunile din actele de preluare de către stat, în condițiile

prezumției instituite în art. 24 din Legea nr. 10/2001 și necombătută prin

probele administrate.

Împotriva acestei decizii au formulat

recurs, în termen legal, reclamanții M.M., M.C., M.I., P.V., P.M. și R.L.,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 304 C. proc. civ.

În motivarea acestuia au arătat că

instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, deoarece la

pronunțarea deciziei nu a avut în vedere motivele expuse în cererea de apel,

înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și expertizele efectuate în

cadrul litigiului.

Recurenții au mai susținut că din

eroare instanța anterioară a reținut că măsura respingerii notificării,

fundamentată pe aspectele potrivit cărora terenul solicitat nu intră sub

incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, este legală, că petenta nu a făcut

dovada calității de moștenitor a titularului dreptului de proprietate asupra

imobilului, că nu au fost depuse

actele doveditoare prevăzute la pct. 22.2 din Normele metodologice de aplicare

unitară și că, în cauză, sunt incidente prevederile Legii nr. 18/1991.

În același context, reclamanții au

menționat că din procesul-verbal din 13 decembrie 2002 rezultă că terenul supus

litigiului este arabil, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că

deținătorul imobilului este tatăl acestora, M.C.

De asemenea, s-a mai precizat că

titlul de proprietate din 09 iulie 1997 face referire la o parte din suprafața

de teren reconstituită în baza Legii nr. 18/1991, care nu are legătură cu cea

din prezentul litigiu, aspect confirmat și de concluziile expertizei

topografice efectuată de expertul T.M.

Față de motivele expuse, reclamanții

consideră că destinația actuală a terenului coincide cu cea avută în momentul

exproprierii, situație în care sunt îndreptățiți ia măsuri reparatorii prin

echivalent, intimatei revenindu-i obligația să emită o ofertă în acest sens.

Analizând excepția de nulitate invocată

de intimată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, potrivit

dispozițiilor ari. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o

respinge, ca neîntemeiată,

întrucât

constată că motivele de recurs invocate de reclamanți pot fi încadrate într-unui

din motivele de nelegalitate consacrate de prevederile art. 304 C. proc. civ.

Examinând recursul declarat de

reclamanții M.M., M.C., M.I., P.V., P.M. și R.L. prin prisma criticilor

formulate, înalta Curie constată caracterul nefondat al acestuia, pentru

următoarele argumente:

Conform dispozițiilor art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestui act normativ terenurile

situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data

notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea

nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, solicitate

potrivit legii fondului funciar și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și

completările ulterioare.

În lumina textului legal citat, se

constată că se delimitează sfera de aplicare a acestei legi de cea a unora dintre

actele normative care au, la rândul lor, un caracter reparatoriu, cum sunt cele

privitoare la

fondul funciar,

precizându-se că terenurile ce fac obiectul acestora, nu intră sub incidența

Legii nr. 10/2001.

În cauza de față, prin notificarea nr.

441 din 8 februarie 2002 adresată pârâtei SC O.P. SA și transmisă prin

intermediul Biroului executorului judecătoresc B.E., autoarea reclamanților a

solicitat măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești pentru terenul în

suprafață de 2.500 m.p., situat în punctul Albotești și ocupat de pareul

central cu același nume - S.M.

Ulterior, învestind instanța cu o contestație

împotriva Deciziei nr. 360 din 13 septembrie 2004 emisă de intimată prin care a

fost respinsă solicitarea reclamantei mai sus menționată, în urma administrării

probatoriului, s-a reținut că imobilul a fost permanent situat în extravilanul

localității Momești, suprapunându-se pe suprafața totală a depozitului de țiței

Albotești.

Prin urmare, critica reclamanților

referitoare la aspectul că terenul în litigiu nu este supus incidenței Legii nr.

18/1991 este nefondată, întrucât, potrivit prevederilor actului normativ

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt exceptate de la restituire terenurile care

se aflau în extravilanul localităților la data preluării abuzive, la data notificării,

precum și terenurile al căror regim juridic este reglementat de legile fondului

funciar.

În consecință, instanța a făcut o

corectă apreciere a situației juridice a imobilului solicitat de reclamantă,

deoarece, pentru ca acesta să se poată circumscrie obiectului Legii nr. 10/2001,

republicată, trebuia să fie situat în intravilanul localității atât la data

preluării sale, cât și la data notificării, situație care nu se regăsește în

speța de față.

Din această perspectivă, este de

observat că incidența dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 a fost argumentul

pentru care pârâta SC O.P. SA a respins notificarea formulată de autoarea

reclamanților prin Decizia nr. 360 din 13 septembrie 2004, contestată în

prezenta cauză și a cărei legalitate a fost verificată de instanța de apel.

Motivul de recurs potrivit căruia nu

au fost supuse analizei toate aspectele invocate de reclamanți prin cererea de

apel este, de asemenea, nefondat.

Astfel, prin criticile formulate în

această etapă procesuală au fost deduse judecății aspecte privind existența în patrimoniul

autorului reclamantei a imobilului care face obiectul litigiului la data

preluării de către stat, constatarea împrejurării referitoare la faptul că

suprafața de teren de 2.553 mp, pentru care s-a emis titlu de proprietate în

baza Legii nr. 18/1991, nu coincide cu cea expropriată, precum și calitatea de

moștenitoare a petentei după soțul său defunct, M.C.

Examinând decizia supusă recursului,

se constată că în considerente au fost reținute, pe larg, criticile invocate de

reclamantă prin cererea de apel, care au fost supuse analizei în mod judicios

de către instanță și care a confirmat realitatea acestor împrejurări, în urma

administrării probatoriului.

Față de considerentele ce preced, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge,

ca nefondat, recursul formulat în cauză de reclamanții M.M., M.C., M.I., P.V., P.M.

și R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții M.M., M.C., M.I., P.V., P.M. și R.L. împotriva deciziei

nr. 225/ A din 18 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

20 februarie 2014.