ÎCCJ, Decizia nr. 260/2024

Ședința publică din data de 2 decembrie 2024

Asupra contestației în anulare;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Hotărârea ce formează obiectul contestației în anulare

Prin decizia civilă nr. 152 din 9 septembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2024.1. s-a constatat nulitatea recursului declarat de recurenta A.. împotriva încheierii din 13 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2024.

În motivare, Înalta Curte a constatat că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsește nicio critică referitoare la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau la argumentele reținute de instanță în fundamentarea acestei soluții.

Contestația în anulare

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, A.. contestație în anulare, înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2024.

Prin cererea formulată, s-a solicitat anularea deciziei contestate și soluționarea cauzei. În susținerea cererii, contestatoarea arată că instanța nu a procedat la verificarea îndeplinirii procedurii de comunicare a hotărârii pronunțate la fond, în termenul prevăzut de art. 470 alin. (5) din C. proc. civ.

Arată că recursul a fost motivat prin chiar cererea de recurs. Astfel, consideră contestatoarea că prin soluționarea cauzei, instanța a încălcat garanțiile procesuale și procedurale ale reclamantului, fără a avea în vedere principiul non reformatio in pejus prevăzut de art. 502 din C. proc. civ.

Apărările părților

Intimatul Biroul Electoral Central nu a depus întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține că temeiul de drept al contestației în anulare, așa cum a fost indicat în memoriul depus, este art. 503 alin. (2) din C. proc. civ.. Potrivit acestui text normativ "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale…"

În sensul dispozițiilor anterior citate, noțiunea de "greșeală materială" reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția respectivă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi verificate greșeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare se urmărește îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, de exemplu respingerea în mod greșit a recursului ca tardiv declarat, anularea în mod greșit a recursului ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

În oricare dintre situații, pretinsa greșeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluționat prin decizia a cărei retractare se solicită și în raport de situația existentă la dosar la data pronunțării acesteia.

Totodată, Înalta Curte subliniază că ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., invocată prin contestație, vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este însă necesară o reexaminare, o reapreciere a circumstanțelor factuale sau a probelor administrate în cauză sau o verificare a modului de interpretare și de aplicare a legii de drept substanțial sau procedural. Or în cauză nu au fost identificate erori materiale în sensul celor prezentate de contestatoare, în raport de înscrisurile existente la dosar la data pronunțării deciziei atacată pe calea prezentei contestații în anulare.

Verificând actele dosarului, se constată că, prin încheierea din 13 mai 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta A.. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali și a Legii nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

În motivarea acestei hotărâri, s-a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, din perspectiva relevanței pe care soluționarea excepției ar avea-o în cauză.

Împotriva încheierii din 13 mai 2024, a declarat recurs recurenta A.. împotriva încheierii din 13 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători fiind înregistrat sub nr. x/2024/a1.1. În această cauză, instanța a constatat nulitatea recursului având în vedere că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsește nicio critică referitoare la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau la argumentele reținute de instanță în fundamentarea acestei soluții.

Prin contestația formulată, contestatoarea a susținut că instanța de fond nu a verificat îndeplinirea procedurii de comunicare a încheierii recurate pentru a putea verifica termenul de motivare a recursului. Se constată că prin încheierea recurată s-a reținut, pe de o parte că prin referatul magistratului-asistent, recursul a fost formulat în termen iar, pe de altă parte, în cadrul susținerilor orale din fața instanței, avocatul recurentei a precizat că a motivat recursul în termenul legal.

Totodată, verificând actele dosarului, se constată că recurenta a formulat recurs în termenul legal de 48 de ore de la pronunțarea asupra cererii de respingeri a sesizării Curții Constituționale în dosarul nr. x/2024, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 iar cererea de recurs conține și motivarea acestuia. După acest moment, recurenta-contestatoare nu a mai depus în cauză nicio altă cerere care să conțină motive de recurs.

Prin urmare, alegațiile contestatoarei conform cărora instanța de fond nu a verificat termenul de motivare a recursului prin raportare la termenul de recurs calculat de la comunicarea hotărârii sunt nefondate, având în vedere că recurenta-contestatoare nu a mai depus altă cerere.

În ceea ce privește susținerea conform cărora recursul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost motivat prin însăși cererea de recurs, se reține, așa cum a constatat și instanța de recurs, că, în cuprinsul acesteia, nu se regăsește nicio critică referitoare la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau la argumentele reținute de instanță în fundamentarea acestei soluții. Or, Înalta Curte a reținut că motivarea recursului implică obligația părții de a arăta, în concret, în ce constă greșeala instanței care a pronunțat hotărârea atacată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., raportat la argumentele pe care instanța și-a întemeiat soluția, exigență care nu a fost îndeplinită în speță, în ceea ce privește afirmațiile din recurs.

Prin urmare, cum aspectele invocate de recurentă nu s-au grefat pe conținutul deciziei atacate, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de fond, astfel cum au fost menționate în decizia atacată, și fără a formula critici susceptibile ce cenzură în recurs, în mod corect s-a constatat că recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului.

Potrivit prevederilor art. 487 din C. proc. civ.: "(1) Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, in afara de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și in recurs". Așadar, motivele pe care se întemeiază cererea de recurs și dezvoltarea acestora pot fi transmise ulterior declarării recursului, însă numai înăuntrul termenul legal de declarare a recursului.

Cum în cauză nu este incidentă niciuna dintre situațiile prevăzute anterior, Înalta Curte constată că susținerile din contestația în anulare sunt nefondate.

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Înalta Curte constată că susținerile contestatorului în cadrul prezentei căi de atac nu relevă existența unei erori materiale intervenite cu prilejul judecății realizate de către instanța de recurs, prin decizia contestată, astfel încât contestația în anulare întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. apare ca nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea contestația în anulare formulată de contestatoarea A.. împotriva deciziei civile nr. 152 din 9 septembrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2024.1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea A.. împotriva deciziei civile nr. 152 din 9 septembrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2024.1.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.