ÎCCJ, Decizia nr. 259/2024

Ședința publică din data de 02 decembrie 2024

Deliberând asupra cauzei prezente, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1252 din 30 mai 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022 s-a constatat perimat recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 310/2022 din 7 iunie 2022 a Curții de Apel Craiova – secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele O.N.R.C. Dolj și A.J.F.P. Dolj.

Împotriva deciziei menționate, recurenta A. S.R.L. a declarat recurs înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2024.

Prin memoriul de recurs, recurenta invocă incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 2, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ. și solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de recurs.

Arată că în speță nu a intervenit perimarea, deoarece la data de 23 mai 2023, a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei care a întrerupt cursul perimării. Prin încheierea din 2 noiembrie 2023, a fost menținută măsura suspendării, dar la data de 26.04.2024 a formulat o nouă cerere de repunere pe rol, prin care a formulat concluzii pe fond, dar a solicitat și acordarea unui termen mai lung.

Printr-o altă cerere, la 1.05.2024, a completat cererea de repunere pe rol, cerând judecarea cauzei în lipsă. Or, arată recurenta, depunând consecutiv la 23.05.2023 și 26.04.2024, respectiv 1.05.2024, cereri de repunere pe rol, nu a lăsat dosarul de recurs în nelucrare.

Intimatele nu au formulat întâmpinare.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În prealabil, Înalta Curte reține că motivele invocate prin cererea de recurs sunt susceptibile de încadrare în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere că s-a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. care reglementează instituția perimării, iar recurenta, în principal, a criticat aplicarea acestei sancțiuni.

Așadar, în argumentarea căii de atac exercitate, recurenta a susținut că, în cauză, nu a intervenit perimarea, arătând că a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei ceea ce presupune întreruperea cursului perimării.

Potrivit art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Se reține că, în cauză, prin încheierea de ședință din 24 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus suspendarea soluționării recursului exercitat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 310 din 7 iunie 2022 a Curții de Apel Craiova – secția I civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părțile cauzei nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Se reține că la data de 23 mai 2023, recurenta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei care a fost respinsă prin încheierea din 26 octombrie 2023, deoarece niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a prezentat la strigarea cauzei, pentru discutarea cererii de repunere pe rol și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În speță, s-a mai reținut că la data de 29 aprilie 2024, recurenta a formulat o a doua cerere de repunere pe rol a cauzei, care a fost admisă și judecata a fost reluată la data de 30 mai 2024.

Astfel, prin decizia nr. 1252 din 30 mai 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2022, s-a constatat că pricina a rămas în nelucrare din culpa părților mai mult de 6 luni și că de la data suspendării judecății cererii de recurs nu a intervenit nicio cauză de suspendare sau întrerupere a cursului termenului de perimare, deoarece ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a fost la 24 noiembrie 2022, când judecata recursului a fost suspendată pentru lipsa părților. Totodată, s-a constatat că cererea de repunere pe rol din data de 29 aprilie 2024 a fost formulată peste termenul de perimare, care s-a împlinit la data de 24 mai 2023. Așadar, la termenul de judecată din 30 mai 2024, instanța de recurs a constatat îndeplinite condițiile pentru aplicarea sancțiunii procedurale a perimării, în temeiul dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că formularea cererii de repunere pe rol la data de 23 mai 2023 nu are ca efect întreruperea curgerii termenului de perimare, având în vedere că, în raport de prevederile art. 417 alin. (1) din C. proc. civ., ca să aibă efect întreruptiv al termenului prescripției, actul procesual trebuie făcut în vederea judecării procesului; or, în cauză, cererea de reluare a judecății a fost formală, fără a se urmări efectiv judecata litigiului. Nu este astfel pertinentă critica părții recurente care atribuie efect întreruptiv de perimare simplei formulări a cererii de reluare a judecății, fără a fi solicitat vreodată judecata în lipsă și fără ca vreuna dintre părți să se fi prezentat la proces.

Cum în cauză nu a fost formulată de către părți o cerere care să arate intenția de a continua judecata, în mod judicios instanța de perimare a constatat că de la data suspendării judecății (24 noiembrie 2022) și până la data împlinirii termenului de perimare (24 mai 2023), partea interesată nu a efectuat niciun act procedural în virtutea căruia cursul perimării ar fi putut fi întrerupt, astfel cum impun dispozițiile imperative ale art. 417 din C. proc. civ.

Totodată, se reține că potrivit art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.". Înalta Curte reține că recurenta A. S.R.L. este cea care a formulat calea de atac și avea obligația de a contribui la desfășurarea și de a urmări finalizarea procesului, aceasta și în virtutea principiului disponibilității procesului civil.

În consecință, Înalta Curte reține că instanța a aplicat normele legale incidente în cauză, constatând, în mod corect, că cererea de recurs s-a perimat.

În raport de considerentele prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată nefondate criticile aduse de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei atacate, urmând a dispune respingerea recursului împotriva deciziei civile nr. 1252 din 30 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1252 din 30 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.