ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1605/2023

HOTĂRÂRE
21.06.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1605/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Asupra căii de atac formulate, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 21 noiembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. x/2018 s-a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei pentru lipsa părților, respectiv a contestatoarei A. și a intimaților B. și BEJ C..

Prin decizia nr. 30/2021 din 16 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus din oficiu repunerea cauzei pe rol.

A fost admisă excepția perimării cererii de recurs, invocată din oficiu de instanță.

În temeiul art. 416 alin. (1) C. proc. civ. s-a constatat perimarea cererii de recurs formulate de recurenta A., împotriva încheierii de suspendare din 21 noiembrie 2019, pronunțate de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații B. și BEJ C..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova sub același număr de dosar.

Prin încheierea din data de 8 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului.

Prin decizia nr. 247/2022 din 1 noiembrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a constat perimat recursul formulat de către recurenta A. împotriva deciziei nr. 30/2021 din 16.11.2021 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei decizii, la data de 7 noiembrie 2022, a declarat recurs A., solicitând anularea hotărârii recurate și continuarea judecării cauzei la Curtea de Apel, secția a II-a civilă.

În susținerea recursului, s-a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15 decembrie 2022 intimata B.. a arătat că, în calitate de cedent, a încheiat o cesiune de creanțe cu terțul D., în calitate de cesionar, care privește și creanța deținută împotriva recurentei.

Prin urmare, a solicitat continuarea judecății cu creditorul cesionar, D., nemaifiind necesară citarea în continuare a creditorului cedent, B..

Totodată, s-a invocat excepția netimbrării recursului, iar, pe fond, s-a solicitat respingerea acestuia.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 aprilie 2023, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin rezoluția din 22 mai 2023 s-a stabilit termen, în complet de filtru, pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la data de 21 iunie 2023.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția netimbrării recursului formulat de A., invocată de către intimata B.., urmând a anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele următoare:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Art. 32 din același act normativ prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege."

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Conform art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

În aplicarea acestor dispoziții legale, se reține că, în cauză, recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației ce îi revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru.

Astfel, prin adresa emisă la data de 22 noiembrie 2022 și comunicată către A. la data de 28 noiembrie 2022, i s-a pus în vedere recurentei obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, potrivit art. 9 lit. d) din O.U.G. nr. 80/2013.

Mai mult, constată instanța supremă că autorul căii extraordinare de atac pendinte, nu a formulat, înăuntrul termenelor legale, nici cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru de 20 RON în recurs și nici cerere de acordare a facilităților la plata acestei taxe.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și al autorităților, instanța este obligată să examineze cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală. Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât chestiunea prealabilă invocată este întemeiată.

Or, în cauză, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 247/2022 din 1 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca netimbrat.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 247/2022 din 1 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 646/2021
Ședința publică din data de 17 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 3 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2
ÎCCJ 2022-12-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2480/2022
Ședința publică din data de 13 decembrie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova– secția I civilă Prin decizia nr. 187 din 4 martie 2021, pronunțată de Cur
ÎCCJ 2023-01-18
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 33/2023
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023 Asupra constatării perimării cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 19.10.2020, pronunțată de către Tribunalul Dolj
ÎCCJ 2021-02-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 190/2021
pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Craiova a suspendat judecata cauzei, în temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2, teza I C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților. Prin decizia nr. 1/2020 din 08 ianuarie 20
ÎCCJ 2024-09-24
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1926/2024
Ședința publică din data de 24 septembrie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 28 din 25 ianuarie 2023, Curtea
Sursă