ÎCCJ, Decizia nr. 237/2024

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita – secția civilă, la data de 13 octombrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita, în contradictoriu cu pârâții UAT Municipiul Gheorgheni, UAT Comuna Bicaz Chei, A. S.R.L., UAT Județul Neamț, Instituția Prefectului Județului Harghita, Instituția Prefectului Județului Neamț, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Harghita și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț, a solicitat anularea Procesului-verbal de delimitare având ca obiect stabilirea traseului hotarului administrativ pe porțiunea comună Gheorgheni – Tulgheș – Bicaz și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 472 din 27 aprilie 2023, Tribunalul Harghita a admis excepția prescripției/tardivității introducerii acțiunii, a admis excepția autorității de lucru judecat (efectul pozitiv) și a respins acțiunea formulată de reclamantul UAT Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita, împotriva pârâților UAT Municipiul Gheorgheni, UAT Comuna Bicaz Chei, A. S.R.L., UAT Județul Neamț, Instituția Prefectului Județului Harghita, Instituția Prefectului Județului Neamț, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Harghita și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț.

Totodată, reclamanta a fost obligată să îi plătească pârâtei UAT Comuna Bicaz Chei 12.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 396/R din 9 octombrie 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de UAT Județul Harghita împotriva sentinței civile nr. 472/27.04.2023 pronunțată de Tribunalul Harghita, a casat, în parte, sentința atacată și în rejudecare a menținut soluția primei instanțe cu privire la admiterea excepției prescripției/tardivității introducerii acțiunii și a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantul UAT Județul Harghita, a înlăturat din sentința atacată dispozițiile referitoare la admiterea excepției autorității de lucru judecat (efectul pozitiv) și cele cu privire la fondul cauzei.

Cererea de revizuire

Împotriva acestei ultime decizii, recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Harghita prin Consiliul Județean Harghita a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 454/25.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 2459 din 25 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de U.A.T. Județul Harghita-prin Consiliul Județean Harghita împotriva Deciziei nr. 396/R din 9 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022.

În motivare, s-a arătat că pentru a deveni incidente dispozițiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiții cumulative: hotărârea supusă revizuirii (cea din urmă) să fie pronunțată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susțină și să conducă, sub aspectul raționamentului logico-juridic, spre soluția pronunțată și, de asemenea, aceste considerente să tranșeze asupra unei chestiuni litigioase identice cu problema dedusă judecății.

Instanța a constatat că aceste cerințe nu sunt îndeplinite. Astfel, în cea de-a doua decizie, Curtea de Apel Târgu-Mureș, valorificând jurisprudența constantă a Curții Constituționale, a indicat motivul pentru care nu a putut ține cont de dezlegarea dată prin Decizia Curții de Apel Ploiești și considerentele pentru care a apreciat că în cauză nu poate opera efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Din perspectiva presupusei încălcări a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, instanța a arătat că se impune existența unor dezlegări date asupra unor puncte litigioase ale procesului care să se opună cu putere de lucru judecat, față de a doua hotărâre, a cărei revizuire a fost solicitată, care prin considerente sau dispozitiv i-a dat o rezolvare contrară, conducând astfel la adoptarea unor soluții care nu se pot concilia și, în final, care nu pot fi puse în executare.

Așadar, finalitatea instituirii efectului pozitiv al autorității de lucru judecat de către legiuitor este împiedicarea adoptării unor soluții care nu se pot concilia și, în final, care nu pot fi puse în executare.

În cazul de față, a reținut instanța, nu se regăsește o astfel de situație, deoarece prima hotărâre a tranșat fondul litigiului și a respins acțiunea de anulare a procesului-verbal de delimitare, întemeiată pe anumite critici de nelegalitate, în care revizuentul a avut calitatea de intervenient, iar cea de-a doua hotărâre a respins o acțiune similară, întemeiată însă pe alte critici de nelegalitate, declanșată de data aceasta chiar de revizuentul ce a pierdut primul proces, în calitate de intervenient, acțiune respinsă însă în final ca fiind prescrisă.

Consecința ambelor demersuri judiciare a fost în final menținerea procesului-verbal de delimitare, nefiind pronunțate două hotărâri ale căror dispozitive să nu poată fi puse în executare.

Recursul

Împotriva acestei decizii, revizuenta U.A.T. Județul Harghita-prin Consiliul Județean Harghita a formulat recurs, ce a fost întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta a susținut că intenția legiuitorului a fost de a supune revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul. Astfel, prin Decizia nr. 396/2023 a Curții de Apel Târgu-Mureș a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât actul administrativ contestat nu a fost calificat ca un act administrativ cu caracter normativ, astfel cum a procedat Curtea de Apel Ploiești prin Decizia nr. 454/2020. Deci soluțiile sunt contrare, iar considerentele decizorii s-au referit la calificarea actului administrativ contestat.

Prin urmare, susține recurenta, dacă autoritatea de lucru judecat vizează și considerentele deciziei, iar cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă și la acele hotărâri judecătorești definitive care nu evocă fondul, atunci calea de atac a revizuirii întemeiată pe aceste dispoziții este fondată chiar și în ipoteza în care soluțiile pronunțate pe fondul cauzei nu sunt neapărat contradictorii.

Din această perspectivă, motivarea reținută de instanța de revizuire cu privire la lipsa unor hotărâri definitive potrivnice care nu pot fi puse în executare nu este întemeiată și, mai mult, adaugă la lege în cazul de revizuire invocat; revizuirea este admisibilă pentru că este vorba de o contrarietate între considerentele decizorii ale unor hotărâri judecătorești.

În hotărârea recurată s-a reținut că cea de-a doua instanță a soluționat prin respingere excepția autorității de lucru judecat a primei hotărâri, dar o astfel de excepție nu a fost invocată ca atare de recurentă, ci doar ca efect pozitiv al autorității de lucru judecat.

Un ultim motiv de recurs se referă la incidența pct. 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) din același act normativ, în sensul că Înalta Curte nu s-ar fi pronunțat prin dispozitiv asupra excepției inadmisibilității, deși chiar la începutul considerentelor a tratat și motivele de inadmisibilitate, aceasta reprezentând încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare a trage sancțiunea nulității.

Recurenta a făcut referire la fondul cererii de revizuire, apreciind că prin decizia pronunțată Curtea de Apel Târgu-Mureș a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 454 a Curții de Apel Ploiești.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta a criticat decizia prin care a fost respinsă cererea de revizuire atât din perspectiva incidenței pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., cât și a pct. 8 al aceluiași text de lege.

Înalta Curte reține că ceea ce se reproșează instanței este, pe de-o parte aplicarea greșită a art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., iar pe de altă parte, că a încălcat prevederile art. 430 și art. 431 din C. proc. civ., când a reținut că nu există chestiune litigioasă interpretată diferit de cele două instanțe de judecată, care să necesite retractarea în temeiul salvgardării prezumției de lucru judecat.

Înalta Curte apreciază că motivele invocate de recurentă cu referire la aplicarea greșită a art. 430 și art. 431 din C. proc. civ. se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât se susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se constată următoarele:

Acest motiv de recurs vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit textului procedural invocat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsele neregularități invocate de recurentă nu se circumscriu aspectelor de nulitate/nelegalitate reglementate.

Potrivit art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

La rândul său, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

În cauză de față, instanța de judecată a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de revizuire, dar nu ca o excepție de fond, în sensul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., mai sus citatat, ca o veritabila excepție de fond a cărei admitere ar face inutilă cercetarea litigiului.

În realitate, în practica instanțelor de judecată, se întâlnește situația în care, învestită cu soluționarea unei cererii de revizuire, instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele expres prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 - 11 din C. proc. civ., în sensul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din același act normativ.

De altfel, în considerentele hotărârii, susținerile revizuentei au fost analizate prin raportare la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., constatându-se că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri.

În concluzie, criticile recurentei pe aspectul incidenței pct. 5 al art. 488 din Codul de procedură se vor respinge, ca nefondate.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., se constată următoarele:

Înalta Curte reține că cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, potrivit dispozițiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept menționate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Conform art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În acest context, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Conform art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Așadar, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, și anume aceea de excepție procesuală (conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.).

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure - din nevoia de ordine și stabilitate juridică - evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Aplicând aceste considerente teoretice cauzei, se constată că prin cererea de revizuire, s-a susținut că Decizia nr. 396/R din 9 octombrie 2023 a Curții de Apel Târgu-Mureș ar încălca autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 454 din 25 iunie 2020 a Curții de Apel Ploiești, cu privire la caracterul de act normativ a procesului-verbal în litigiu, în sensul că poate fi atacat oricând și că nu îi sunt aplicabile prevederile prescripției extinctive.

Înalta Curte reține că dosarul nr. x/2011 a avut ca obiect cererea formulată de reclamantul Municipiul Gheorgheni, în contradictoriu cu pârâții Comuna Bicaz Chei, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Harghita și S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a procesului-verbal având ca obiect stabilirea traseului hotarului administrativ pe porțiunea comuna Gheorgheni – Tulgheș - Bicaz.

În acest dosar, prin încheierea din 24 martie 2014 Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta Primăria Bicaz-Chei prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

În motivare, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulității absolute a procesului-verbal având ca obiect stabilirea traseului hotarului administrativ pe porțiunea comună Gheorghieni-Tulgheș-Bicaz, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 953-954 C. civ..

Prin sentința civilă nr. 541 din 25 mai 2010, Judecătoria Gheorgheni a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Harghita, secția de contencios administrativ și fiscal, reținându-se că litigiul este de competența instanței de contencios administrativ.

Asupra calificării acțiunii s-a pronunțat irevocabil și Înalta Curte de Casație și Justișie, când a admis cererea de strămutare și a trimis cauza spre soluționarea Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ.

Având în vedere cele două hotărâri care au stabilit, în mod irevocabil, că prezenta cauză este de competența instanțelor de contencios administrativ și, implicit, că actul contestat este un act administrativ, hotărâri de care instanța este ținută în baza efectului autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești, rezultă că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Decretului-lege nr. 167/1958 ce reglementează regimul prescripției extinctive, ci dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Cauza a fost soluționată în fond, prin sentința nr. 856 din 12 iunie 2019, prin care Tribunalul Prahova–Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de Municipiul Gheorgheni, în contradictoriu cu pârâții Comuna Bicaz Chei, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliara Harghita și S.C. A. S.R.L., și intervenienții Consiliul Județean Harghita, Instituția Prefectului Județului Neamț, Județul Neamț, Consiliul Județean Neamț, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț, Prefectul Județului Harghita și terțul interesat Consiliul Județean Harghita, a anulat procesul-verbal având ca obiect stabilirea traseului hotarului administrativ, emis în anul 1998, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de Consiliul Județean Harghita, a stabilit linia de hotar dintre teritoriul administrativ al orașului Gheorgheni și teritoriul administrativ al comunei Bicaz – Chei.

Împotriva sentinței de fond s-a promovat recurs, iar prin Decizia nr. 454 din 25 iunie 2020 a Curții de Apel Ploiești au fost admise recursurile formulate de pârâții Comuna Bicaz Chei, prin Primar, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț, intervenienții Unitatea Administrativ Teritorială Județul Neamț, Consiliul Județean Neamț, Instituția Prefectului Județului Neamț împotriva sentinței nr. 856 din 12 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Prahova–Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a încheierii de ședință din data de 24.03.2014, ambele pronunțate de Tribunalul Prahova–Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ.

Sentința a fost modificată și, în rejudecare, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, admise cererile de intervenție accesorie formulate de Instituția Prefectului Județului Neamț, Oficiul De Cadastru Și Publicitate Imobiliară Neamț, Consiliul Județean Neamț, respinse cererile de intervenție accesorie formulate de Județul Harghita prin Consiliul Județean Harghita și Prefectul Județului Harghita, ca neîntemeiate. De asemenea, au fost respinse recursurile formulate împotriva încheierii de ședință din data de 24.03.2014 pronunțate de Tribunalul

La rândul său, dosarul nr. x/2012 a avut ca obiect acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita, prin care s-a solicitat anularea Procesului-verbal de delimitare având ca obiect stabilirea traseului hotarului administrativ pe porțiunea comună Gheorgheni - Tulgheș – Bicaz.

În cauză, a fost invocată excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la Decizia nr. 454/25.06.2020 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. x/2011, atât de către intimata UAT Comuna Bicaz Chei, cât și de intimata UAT Neamț, prin întâmpinările depuse.

Prin sentința nr. 472 din 27 aprilie 2023, Tribunalul Harghita a admis excepția prescripției/tardivității introducerii acțiunii, a admis excepția autorității de lucru judecat (efectul pozitiv), și a respins acțiunea formulată de reclamantul UAT Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita.

Prin Decizia nr. 396R din 9 octombrie 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureș a admis recursul formulat de UAT Județul Harghita împotriva sentinței civile nr. 472/27.04.2023 pronunțată de Tribunalul Harghita, a casat în parte sentința atacată și, în rejudecare, a menținut soluția primei instanțe cu privire la admiterea excepției prescripției/tardivității introducerii acțiunii și în consecință a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantul UAT Județul Harghita; a înlăturat din sentința atacată dispozițiile referitoare la admiterea excepției autorității de lucru judecat (efectul pozitiv) și cele cu privire la fondul cauzei.

Prin cererea de recurs, revizuenta a arătat că soluția instanței de revizuire este greșită, pentru că cele doua litigii anterior evocate ar fi soluționat contradictoriu chestiunea litigioasă privind caracterul de act normativ a procesului-verbal în litigiu, în sensul că poate fi atacat oricând și că nu îi sunt aplicabile prevederile prescripției extinctive.

Înalta Curte constată că la pronunțarea celei de-a doua hotărâri, respectiv a Deciziei nr. 396/R/2023, Curtea de Apel Târgu-Mureș a avut în vedere cele stabilite prin Decizia nr. 454/2020 a Curții de Apel Ploiești, aspecte ce i-au fost invocate pe calea excepției autorității de lucru judecat, mai precis că procesul-verbal de delimitare a hotarelor administrative are caracter de act administrativ.

Cu toate acestea, Curtea de apel Târgu-Mureș s-a raportat la jurisprudența constată a Curții Constituționale, cu referire la deciziile astfel invocate, în care s-a reținut că procesul-verbal de delimitare a hotarelor având ca obiect stabilirea hotarului administrativ nu are caracter de act administrativ, argumentele instanței de contencios administrativ raportându-se la art. 1 alin. (2), art. 10 alin. (1) și (2) și art. 11 din Legea nr. 7/1996, în sensul că documentațiile cadastrale cuprinse în dosarul de delimitare, care a fost finalizat, prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor reprezintă o operațiune prealabilă, pur tehnică, efectuată în vederea delimitării teritoriale, care ulterior se efectuează printr-un act normativ.

În deplin acord cu instanța de revizuire, Înalta Curte constată că este legală atât interpretarea dată prevederilor art. 430 din C. proc. civ., cât și măsura de a nu ține cont de considerentele Deciziei nr. 454/25.06.2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2011 prin care, fără să ofere niciun argument legal, instanța a atribuit actului atacat caracter de act administrativ normativ.

Din această perspectivă, nu se poate reține încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, câtă vreme prima hotărâre a tranșat fondul litigiului și a respins acțiunea de anulare a procesului-verbal de delimitare, întemeiată pe anumite critici de nelegalitate, în care revizuentul a avut calitatea de intervenient, iar cea de-a doua hotărâre a respins o acțiune similară, întemeiată însă pe alte critici de nelegalitate, declanșată de data aceasta chiar de revizuentul ce a pierdut primul proces, în calitate de intervenient, acțiune respinsă însă în final ca fiind prescrisă.

Așadar, sunt nefondate criticile recurentei pe aceste aspecte, câtă vreme soluția în ambele litigii invocate a fost de menținere procesului-verbal de delimitare a hotarului, nefiind pronunțate două hotărâri ale căror dispozitive să nu poată fi puse în executare.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că este legală concluzia instanței de revizuire, în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neexistând o chestiune litigioasă, interpretată diferit de cele două instanțe de judecată și care să necesite retractarea în temeiul salvgardării prezumției de lucru judecat .

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători reține că, din această perspectivă, este edificatoare jurisprudența CEDO în care s-a arătat, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61).

Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei.

Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […].

O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Ca urmare, se observă că în mod corect instanța de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanțele cauzei, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta U.A.T. Județul Harghita-prin Consiliul Județean Harghita împotriva Deciziei nr. 2459 din 25 aprilie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2024.