ÎCCJ, Decizia nr. 227/2024

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 828 din 21 martie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2023 s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri, împotriva deciziei civile nr. 1419 din 4 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de revizuire a constatat că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, intervenind decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac.

Împotriva acestei decizii, revizuentul a formulat cale de atac, înregistrată la Completul de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2024.

Prin memoriul de recurs, recurentul-revizuent reia susținerile din cererea de revizuire arătând și că, în cauză, cererea a fost formulată având în vedere situația de fapt a litigiului, respectiv la momentul în care s-a constatat că intimata Parohia Ortodoxă Română Brănișca va încasa sumele stabilite ca și despăgubiri de două ori pentru aceleași suprafețe de teren expropriat. Or, în opinia recurentei-revizuente acest aspect impunea formularea căii de atac și nu semnifică nerespectarea termenului de revizuire.

Solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, a cererii de revizuire.

La 22 octombrie 2024, intimata Parohia Ortodoxă Română Brănișca a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și obligarea recurentului la plata de cheltuieli de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

A. Asupra excepției nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de reprezentantul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, pentru considerentele arătate în continuare.

Așa cum rezultă din expunerea cererii de recurs – pct. 3 din prezenta decizie – se constată că recurentul formulează critici cu privire la faptul că în mod greșit instanța de revizuire nu a stabilit că nu a fost respectat momentul de la care curge termenul legal pentru exercitarea căii de atac a revizuirii.

Înalta Curte notează că prin cererea de recurs au fost formulate critici care pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. care vizează situația în care, prin hotărârea pronunțată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Or, se constată că, prin motivele recursului, susținerile recurentului se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în cauză, nu este incidentă ipoteza reglementată de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la neîncadrarea în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., va fi respinsă excepția nulității recursului, invocată de reprezentantul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

B. Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Având în vedere că prin cererea de recurs au fost formulate critici care pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte notează că sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, etc.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reține că, recurentul-revizuent a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a deciziei nr. 1419 din 4 mai 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021, întrucât aceasta este potrivnică sentința civile nr. 272/2021 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 16/2022 a Curții de Apel Alba Iulia – secția I civilă, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2019.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul-revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele pretins potrivnice, este decizia civilă nr. 1419 din 4 mai 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

În consecință, data pronunțării deciziei nr. 1419 din 4 mai 2023 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 4 mai 2023 și s-a împlinit la 4 iunie 2023, astfel cum s-a arătat mai sus.

Înalta Curte constată că, potrivit actelor dosarului, cererea de revizuire a fost formulată la 27 iunie 2023, conform ștampilei poștale de pe plicul aflat la dosarul de revizuire al Curții de Apel Alba Iulia – secția I Civilă.

Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de revizuire pendinte nu a fost formulată în termen, fiind astfel depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 4 mai 2023 și s-a împlinit la 4 iunie 2023.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 27 iunie 2023, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte mai reține că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că va respinge, ca nefondate, alegațiile recurentului referitoare la faptul că nu i-a fost comunicată hotărârea pronunțată în recurs.

Înalta Curte arată că sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reține că recurentul-revizuent nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală – formularea în termenul legal a cererii de revizuire – pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și conținutul hotărârii, în condițiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar și nu face distincțiile de care se prevalează recurenta.

Înalta Curte reține, așa cum a statuat și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 416/2022, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Totodată, Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012, nr. 655/2014, nr. 722/2021, nr. 823/2022), a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată și faptul că intimata Parohia Ortodoxă Română Brănișca a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, iar cheltuielile de judecată efectuate în faza procesuală a recursului au fost dovedite prin chitanța nr. x din 04 noiembrie 2024, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul, ca parte căzută în pretenții, la plata acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, ca nefondată.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 828 din 21 martie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara la plata către intimata Parohia Ortodoxă Română Brănișca a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.